Inca un an

Inca o iarna in care ne plangem, va trece.
Inca un set de alegeri pe care noi, alegatorii, le-am pierdut.
Inca un sfarsit de lume pe care l-am ratat.
Inca o poveste cu final neasteptat, dar prevazut, a fost spusa.
Inca o dimineata rece si neagra am apucat.
Inca o carte proasta din miile de carti bune am citit.
Inca un spectacol de teatru de la care am plecat la pauza.
Inca un om moare, undeva.
Inca un copil se naste langa noi.
Inca un Craciun cumparat cu prea multi bani si prea putine sentimente.
Inca o speranta reapare in locul unei inca o dezamagire.



Inca un an a trecut, fara bilant, fara bun sau rau, fara frumos sau urat.
Inca mai visam la Mos Craciun, vacante, liniste, verde, mare, frumos, curat, departe, mult, dragoste, mereu, acum, da, zambet, cald...

Pusca si cureaua lata

Si acesta tot articol fara diacritice este!

Am mai scris despre luna Decembrie si bucuria de a cumpara cadouri in fiecare zi. Nu sunt atat de darnica de Craciun, dar in Decembrie sunt multe, prea multe zile de nastere.
Petrecerile sunt diferite, in functie de varsta, responsabilitati si ... bani.
La o petrecere mai de familisti, cu barbati intre 30-40 de ani, unde muzica este data de lautari (lautari si nu manelisti), si unde vinul curge din belsug, o melodie face furori ... "Pusca si cureaua lata".
Ca sa ma fac foarte bine inteleasa, repet varsta barbatilor aflati la masa: intre 30 si 40 de ani.
Si uite cum vine lautarul cu microfonul sa ne cante, iar masculii de la masa solicita melodia aceasta.
Se apuca prieteneste de dupa umar si incep sa cante toti, fara nicio exceptie, "pusca si cureaua lata, ce barbat AM FOST odata".
Va rog sa ma iertati domnilor, dar nu inteleg patosul cu care cantati aceste versuri.
Daca cereau melodia neveste sau prietenele, intelegeam perfect. E adevarat ca tot barbatii sareau sa cante, chiar daca nu intelegeau aluzia.

Lasand gluma la o parte, de ce canta toti barbatii melodia asta cu atata placere?

Sfarsitul lumii

Acesta este un post fara diacritice!

Ma pregatesc de sfarsitul lumii sau, mai bine spus, sunt pregatita de altii pentru sfarsitul lumii.
Iarna plina, temperaturi scazute, apa ingheata pe conducte, si o mica gaura isi face loc pe teava de gaze. Urmeaza 5 zile de gaze oprite si constat ca centrala nu functioneaza decat cu gaze. O prietena tine, pentru astel de situatii, niste lemne de foc in apartament. Parchetul nu-mi permite sa-mi fac un foc de tabara in mijlocul casei. Sa-mi mut tabara in vecini pana la remedierea situatiei? Sper sa nu fie o stare definitiva mutarea taberei. Aerul conditionat cedeaza si el, nu am citit instructiunile, dar este posibil sa nu mai functioneze sub 0 grade. Aeroterma este pe atat de mica pe cat de repede se invarte contoarul de curent.
Cotele apelor Dunarii .... gheata la mal.
Iau telefonul sa vorbesc cu oamenii dragi mie, gandindu-ma ca o plimbare de la un capat la altul al casei, in timp ce vorbesc, o sa ma mai incalzeasca. Telefonul are 2 cartele, 2 retele. Incerc prima cartela... "nicio retea gasita". Incerc si a doua cartela ... "nicio retea gasita". Telefonul se inchide brusc si apoi se redeschide singur. Nu e primul telefon care face asta, nu e nici ultimul, cu siguranta, doar ca numai mie imi fac telefoanele asta. Aflate in mainile altor persoane, telefoanele mele nu se inchid si nu se deschid singure, nu isi pierd reteaua, nu cedeaza. Oi avea maini magice!
Daca tot e frig si paturile multe, ma gandesc sa-mi pun gandurile pe blog sau sa citesc un ziar online. Internetul a inghetat undeva pe cablul suspendat de pe un stalp cazut in mijlocul strazii. Pot trai fara internet, am trait ani multi fara sa stiu ce se intampla in celalalt capat al lumii, si am trait bine.

Sursa

Ghemuita in pat, pentru prima data dupa multi ani cu sosete in picioare, deschid televizorul. Printre sutele de canale, trebuie sa existe unul pe placul meu. E plin campionat european la handbal feminin, nu am abonament la RCS, deci mai prind posturile Discovery, platesc si abonament extra pentru pachetul HBO. Puricii TV-ului ma napadesc si constat ca nici televiziunea digitala si nici analogica nu funtioneaza anul acesta la temperaturi joase. Cand eram mica, orele de emisie TV erau prea putine, asa ca serile lungi de iarna treceau ascultand povesti la pick-up sau citind carti. Pick-up-ul zace prafuit intr-un colt uitat, dar au disparut discurile cu povesti.
Noroc cu biblioteca, desi mica, destul de ofertanta. O carte lasata de multe zile pe un colt stingher imi face cu ochiul. Probabil trebuie sa o termin pana la sfastitul lumii, daca nu, macar, pana la finalul anului. Si citesc mult, iar ochii se incapataneaza sa raman deschisi, somnul nu vine, iar eu nu pot lasa cartea din mana. Spre dimineata, deja inghetata, adorm ghemuita in cele cateva pilote, cu ochii pe cerul de un cenusiu lugubru, atenta la sunetele din jurul meu.

Nota pentru mine: SA NU MAI CITESC STEPHEN KING in noptile reci si lungi, cand mobila se contracta si trosneste, iar parchetul vecinilor scartaie sub pasul lor apasat.

Unde ninge?

Dacă se întâmplă să ningă în timp ce mă aflu pe comfortabilul scaun din dreapta al pasagerului, mă bucur precum copii mici. Dacă sunt la volan, mă apucă pandaliile.
Dacă sunt la căldura casei, în spatele zidul transparent dintre mine şi ninsoare, îmi place să privesc fericită cum ninge. Gândul mă poartă la amitirile copilăriei, când printre steluţele lucioase încercam să-mi dau seama dacă a ieşit gaşca cu săniile. Dacă ninge când sunt la birou, clar nu am căciulă şi sinuzita mea (ştiu bancul cu crocodilul) îşi face de cap singură sau mai invită şi o răceală.
Dacă vorbesc la telefon şi oameni din locuri îndepărtate îmi povestesc cum ninge, îi ascult şi mă bucur pentru ei. Dacă trebuie să ajung eu în locurile îndepărtate, mă gândesc dacă pot face drumul până acolo sau înapoi.
Oricum ar fi, de fiecare dată când ninge, spunem că "ninge ca-n poveşti". Buna mea prietenă are obiceiul să mă întrebe mereu când spun asta, în ce poveste ninge?
Eu recunosc că nu am prea citit poveşti, iar varianta cu "Iarna pe uliţă" a respins-o din start, aşa că vă cer ajutor.
În ce poveşti ninge?

Caritas vs PP-DD

S-au terminat alegerile şi avem şi o idee despre cum va arăta viitorul parlament al României.
Interesant în toata povestea alegerilor este că un partid născut din Elodia şi Ciumac a intrat în parlament la o diferenţă de câteva puncte în spatele unui partid care a stat la guvernare ani de zile. De fapt, nu este interesant ci este doar o imagine a ceea ce înţeleg conaţionalii noştri din politică.
Nu trebuie să fi absolvent de studii politice ca să inţelegi că un ţambalagiu, un lăutar sau un buticar nu te pot reprezenta pe tine în parlament. Trebuie doar să ai ceva între urechi şi să nu consumi aerul şi apa unora care ar înţelege.
După 20 de ani de la renumitul joc Caritas, în ţara asta mai au succes jocurile de noroc de felul acesta.
După nenumărate ţepe cu maşinile de cusut Singer, oamenii încă mai cred în această escrocherie.
După ce au privit la televizor nenumăraţi "politicieni" cu cătuşe la mâini, după ce au fost minţiţi şi înşelaţi de toţi aspiranţii la un loc de primar sau parlamentar, oamenii mai cred în poveştile de adormit copiii spuse de cei de la partidul bâlbâiţilor.
Îmi amintesc ce glume şi ce distracţie era pe seama celor de la PRM, acum câţiva ani, când mai intrau în parlament prin nume precum Irina Loghin, Ion Dolanescu sau Mitzura Arghezi. Măcar pe aceştia îi ştiam cu toţii, acum, unii dintre noi, au handicapul de a nu se fi uitat la OTV.
Am o singură nelămurire. Dacă ai majoritate parlamentară, o majoritate destul de relaxantă, de ce-ţi mai trebuie şi ungurii?

Cu urna mobila

Nu discutăm azi, în prag de alegeri, despre opţiunile noastre. Nu discutăm nici despre sistemul de vot în care un candidat poate avea cele mai multe voturi dintr-un colegiu, dar nu ajunge în parlament. Nu discutăm nici despre clasa politică care este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
Azi dimineaţă, după ce nu am urmărit emisiunile politice, după ce nu am adunat scrisorile de dragoste trimise de diverşi candidaţi, după ce nu am observat toate banerele cu feţe zâmbitoare, după ce nu am primit nicio brichetă, calendar, şapcă, sau orice altă prostioară menită să aleg o anume persoană, cum spuneam, azi dimineaţă mă găndeam cum ar arăta o votare democratică.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim o campanie electorală în care candidaţii au dreptul la 3 minute în care să spună ce pot face pentru noi, restul timpului, jurnaliştii să ne arate ceea ce nu ştim, care fură, care are dosar penal, care-i adulter, să le scoată scheleţii din dulap şi să-i dea în presă.
În acest exerciţiu, cadourile electorale, fie că e o ciorbă caldă, o brichetă sau o găleată, nu există. Nimeni nu dă nimic în schimbul votului.
Tot în acest exerciţiu, "agenturile străine" nu se implică în campanie, nu se implică la numărare, nu se implică deloc.
Şi ca să fie un exerciţiu autentic de imaginaţie, nimeni nu fură voturi, nimeni nu votează de 2, 3,4 ori, nimeni nu pune liste în plus sau nu scoate liste din total. Ce intră în urmă aia şi iese din urmă.
Să ne gândim ...
.
.
.

sursa

.
.
.
Ce, şi vouă vă e teamă că o să aibă majoritate parlamentară Dan Diaconescu, după exerciţiul acesta?

Tinem post, selectiv

Anul acesta, ca în fiecare an, am văzut îngrămădeala şi ciomăgeala pentru fasolea cu ciolan.
Ştiu că suntem o naţie săracă, dar să te baţi pentru o fasole şi un ciolan, îmbrăcat în haină de piele, costum şi cravată, pentru ca apoi să fugi la supermarket să umpli coşurile cu tot felul de lucruri care nu-ţi folosesc, nu are legătură cu cât de săraci financiar suntem, ci cu cât de săraci cu duhul suntem.
Şi anul acesta ca şi anii anteriori, că aşa are prostul obicei Ziua Naţională, sărbătorim 1 Decembrie în plin post al Crăciunului (ştiu că postul nu are legatura cu Crăciunul, dar trebuie să înţeleagă toată lumea).
Suntem bisericoşi, poate prea bisericoşi, şi avem marele păcat de a judeca pe alţii înainte de a ne uita la noi. Mulţi dintre cei ce tocesc pragurile bisericilor pe 30 Noiembrie, se îmbulzesc apoi la fasole cu ciolan de 1 Decembrie.
Dacă tot ne plac petiţiile, mă gândesc că putem să facem ceva pentru noi, direct. Putem lansa o petiţie care sa ajungă la Biserică prin care să-i rugăm pe prelaţi să se dea dezlegare la ciolan pe 1 Decembrie.
Aşa, nu vom mai aveam mustrări de conştiinţă şi ne vom îngrămădi mai cu spor, iar înjurăturile vor curge precum Dunărea primăvara.

A cui e Moldova?

De când Barbu Ştefănescu Delavrancea punea în gura voievodului Ştefan cel Mare următoarele vorbe "Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor", votăm pentru urmaşii noştri.
Din 4 în 4 ani ni se spune să votăm pentru viitor.
Acum 20 de ani, părinţii noştri tot pentru viitor votau şi uite cum arată viitorul.
5 metri în plus de autostradă, 2 bănci în parc şi 3 blocuri remaiate, că reabilitate nu-s.
Eu cred că după 20 de ani de votat pentru viitor, a venit vremea să votăm pentru azi.
Poate fi mai rău?
Măcar aşa, vor justifica lipsa tuturor "lipsurilor" şi vor da vina pe români că au votat pentru azi şi nu pentru mâine.
Varianta cu mâine am văzut că li se aplică numai lor, sutelor de deputaţi şi senatori care au adunat pentru mâine, ceea ce au găsit azi.
Deci a cui e Moldova?
Dar Oltenia?
Dar Ardealul? Măcar să votăm pentru Ardealul de azi, că mâine s-ar putea sa ni se ceară paşaportul daca vizităm Sibiul.
Să votaţi cu capul, că inima a căpătat alte conotaţii şi nu mai pot să o folosesc în frază. Nu de alta, dar nu mă lasă inima.

3 zile, 0 ore

Un pat gol cu aşternuturi şifonate, o sticlă goală trântită pe noptieră, câteva haine aruncate pe un scaun, o rază de lumină crudă strecurânduse printre draperii, un el şi o ea stingheri printre două valize nedeschise, ţigări arse prea mult sau prea puţin într-o scrumieră prea plină, un tablou de azi pentru care nu există mâine sau ieri.
În linişte, aproape mecanic, şi-au adunat rămăşiţele nopţii, fără să se privească, fără să se atingă, aproape fără să respire. 2 valize şi câteva sute de kilometri îi despărţeau de ei, cei ce erau în fiecare zi în ochii celorlalţi, de ei, cei care trăiau pentru mâine şi nu pentru azi.
Un mic dejun pe fugă, în care privirile abia li s-au întâlnit, iar vorbele nu-şi găseau locul, pentru ca restul zilei să treacă mai uşor.
Din nou o maşină prea neagră şi prea mare, pe o şosea ce se încăpăţâna să rămână goală, cu sate pustii şi câmpuri goale în spatele geamului rece. Şi muzica suna surd, fără versuri, aproape ca un cor de biserică acompaniat de o orgă fără tuburi şi claviatură. Din când în când, "Pribeagul" şi "Pribeaga" îi izgoneau din linişte.
- Va trebui să răspund, a spus el într-un final.
- Şi eu, i-a răspuns ea.
- Şi acum? a întrebat el după alţi kilometri şi 2 "pribegi".
- Ne întoarcem la vieţile noastre.
- Îl primeşti înapoi.
- Îi primim înapoi, l-a corectat ea fără urmă de remuşcare.
- Şi noi? Vom mai fi prieteni?
Privea linia gri cum se pierde sub maşină fără să poată să-i răspundă. Nu-l iubea, dar nici nu mai putea să-l priveasca ca-nainte. Nu mai era prietenul ei cel mai bun, pentru o oră, o zi, devenise mai mult, iar acum era prea târziu.
Amândoi au trăit acum, fără să se gândească la mâine, iar mâine a venit.
Privind semnul pe care scria cu litere de-o şchioapă "BUCUREŞTI", îi răspunse:
- Putem încerca.

~SFÂRŞIT~

3 zile, 12 ore

Drumul între Neptun și Constanța l-au parcurs în liniște, doar muzica celor de la Pasărea Colibri și, din când în când, bricheta lui Zippo răzbătea din mașina greoaie ce alerga spre o cană de cafea. Erau singuri pe șoseaua neagră la început de an, privind înainte, fără să se gândească la noaptea ce a trecut.
Telefonul lui, aruncat între scaune, le-a întrerup șirul gândurilor.
- Te uiți tu cine este? a întrebat el fără să-și întoarcă privirea.
- Este „Pribeaga”!
- Lasă-l să sune, atunci!
În fața Delfinariului, o coadă lungă de petrecăreți aștepta să ajungă la ghișeul unde dorința lor devenea realitate.
- Așteptăm atât pentru o cafea? a întrebat el cu dezamăgire în glas.
- Pentru o cafea și o plăcintă cu vișine!
- Unde mai putem găsi cafea la ora asta?
- Mai este un Mc la Buzău! a venit răspunsul ei, mai mult în glumă.
- Atunci Buzău să fie! și a întors mașina.
- Aș bea cafea azi, pe 1 Ianuarie!
- Ai 365 de zile să bei cafea! Îți sună telefonul. Nu răspunzi?
- Nu. Știu cine este și nu trebuie să răspund.
- ”Pribeagul”?
- ”Pribeagul”! a răspuns ea.
Un alt drum gol, cu gândurile lor și liniștea lor, fără să-și vorbească prea mult, fără să se deranjeze, fără să se privească. O cafea caldă şi o plăcintă cu vişine, rezultatul aşteptărilor a câteva sute de kilometri în linişte.
- Şi acum? a întrebat el, ca pentru sine.
- Nu am să mai spun unde mai există Mc. Nu vreau să fac turul României azi.
- Doar nu vrei să stăm aici?
- Nici nu vreau să beau următoarea cafea la Mc-ul din Arad.
- Ştiu eu o pensiune frumoasă, a spus el încrezător.
- Ok! Hai să ne luăm, totuşi, ceva de mâncare. Am senzaţia că pensiunea nu este peste drum.
Alte drumuri goale, alte şosele negre şi alte linişti îi însoţeau spre pensiunea care nu era peste drum. Telefoane de "La mulţi ani", la care răspundeau selectiv, stând aplecaţi amândoi pe cotieră şi ascultând tot Pasărea Colibri, telefoane de la "pribegi", un pachet de ţigări şi o atingere uşoară de mână, pentru a trăi azi.
Ajunşi în judeţul Neamţ, la Hanul Ancuţei, pensiunea frumoasă de care îşi amintise el, au retrait seara anterioară, în faţa unui pat matrimonial, cu o sticlă de whiskey, cu râsete şi în aşteptarea unei lungi nopţi.
Dimineţa a venit mult prea devreme şi mult prea rece.

~Va urma~

3 zile, 24 de ore

- N-ai plecat nicăieri de Revelion? se aude o voce răguşită de la prea mult tutun de la capătul celălalt al telefonului.
- Mâine este Revelion, deci teoretic, mai este timp să plec undeva! răspunde voioasă ea. Nici tu nu ai plecat, dacă mă întrebi pe mine.
- Unde să plec, când toate planurile făcute s-au năruit in ultimele câteva zile, a răspuns el fără urmă de regret în glas.
- Îţi faci planuri pe termen prea lung şi ai uitat să mai trăieşti de azi pe mâine.
- Atunci de azi pe mâine să fie. Hai să plecăm mâine la mare, a spus el cu oarecare entuziasm.
- Hai! a spus şi ea.
 A doua zi de dimineaţă, cu aproape 14 ore înainte de noul an, maşina lui torcea în parcarea din faţa casei ei. Învăluit în fum de ţigare, cu muzica dată la maxim, aştepta liniştit pe scaunul încălzit să trăiască azi. Ea îşi luă cheile din coşul aşezat lângă uşa casei, aruncă o ultimă privire în oglindă, aprobă ce văzu în oglindă şi ieşi în frigul dimineţii de 31 Decembrie.
Pe o şosea goală, înconjuraţi de schelete de copaci şi câmpuri albe, se îndreptau spre cele 3 zile departe de ieri şi mâine.
- De ce l-ai dat afară? a întrebat el, privind înainte.
- Ea de ce a plecat? a răspuns ea, fără să-şi dezlipeasca ochii de pe imaginea cerului reflectată în geam.
- Cred că nu mă mai iubea.
- Sigur nu mă mai iubea, a spus şi ea.
Ajunşi la malul mării, într-o ultimă camera liberă cu vedere la mare, şi-au aruncat genţile pe jos, au privit patul de mijloc şi au început să râdă. Sticla de whiskey pe care o împărţeau frăţeşte le-a eliberat râsul şi camera nu a mai fost rece şi tristă, aşa cum este o cameră de hotel pe litoral în plină iarnă.
Sticla mare de şampanie i-a purtat pe malul mării, prin sfârşitul de an, printre artificii şi bubuituri, prin noaptea neagră până dimineaţă, când privirile li s-au întâlnit pe marginea păturii prea scurtă şi prea subţire.
- La mulţi ani, din nou.Ţi-e foame? a spart el liniştea apăsătoare.
- La mulţi ani, din nou. Mi-e sete. De cafea. Neagră. Caldă, a răspuns şi ea adormită.
După cinci minute, el se întorcea dezamăgit în cameră. Nu găsise cafea pe o rază pe atât de lungă pe cât îi permiteau pantalonii scurţi, în care era îmbrăcat, să caute.
- E totul închis. Mi-a spus un domn că POATE, a accentuat el cuvântul, găsesc cafea în Mangalia.
- Sigur găsim la Mc-ul din Constanţa, de lângă Delfinariu.
- Atunci Mc să fie, a spus el şi a început să-şi arunce hainele în geantă. Nu ne mai întoarcem aici. Nu găseşti nimic de băut, de mâncat. Şi rămân şi fără ţigări, a spus el privind ţigarea care ardea între degetele mâinii ei stângi.
Ea îl privea pe bărbatul din faţa ei, de parcă îl vedea prima dată. Îi urmărea mişcările uriaşului din faţa ei, şi îi zâmbea când se oprea şi se repezea spre ea să mai tragă un fum din ţigarea ei lungă.
- Chiar plecăm?
- Chiar plecăm. Trăim azi, parcă aşa ai spus.
- Trăim azi, a confirmat ea, coborând agale din pat, înfăşurată în pătura prea scurtă şi subţire.

~Va urma~

Se poate aranja

Unii dintre vizitatorii blogului meu ajung aici din diverse motive.
Unul dintre ele mi-a atras atenţia în mod deosebit, poate pentru ca era "special" plecând de la cuvintele căutat şi până la idee. O persoană vorbitoare de limba română a ajuns pe blogul meu căutând "se pot aranja examenele ACCA".
Am scris despre ACCA aici şi am explicat cât este de pretenţios, dacă pot să spun aşa. În mod normal, logic şi de bun simţ, în clipa în care te gândeşti la ACCA, îţi asumi examenele destul de dificile care trebuie susţinute în engleză.
Să ajungi să gândeşti, dar să şi întrebi dacă poţi aranja examenele astea, este destul de stupid. Orice se poate aranja, mai ales în Romania. Sunt sigură că se pot aranja şi un examen ACCA, dacă ai nişte lire sterline în buzunar, dai o fugă până în UK, reuşeti să ajungi la forul superior ACCA, şi îi convingi să aranjeze un examen pentru tine. Tu, unul din cei câteva mii de candidaţi din întreaga lume.
Şi dacă reuşesti, dă-ne de ştire, să nu murim ignoranţi.
Eu mă gandesc să aranjez ceva cu vremea, poate nu ninge decât 3 zile de Crăciun, dar mai bine caut pe net dacă se poate aranja vremea.

Incă una şi mă duc!

Acum 20 de ani, pe uliţele pline de praf ale României, pe străzile pustii ale oraşelor, se găsea câte o tanti sau un nene să se laude că progenitura sa este student. Stundetul era o rasă rară, se găsea "pe sub mână", era pus la loc de cinste şi se închinau toţi în faţa lui precum la Sfintele Moaşte. Nu conta unde studia, la Drumuri şi Poduri, la Universitate, la Agronomie sau la Petrochimie, era motiv de fală că a ajuns acolo. Examenele de admitere erau foarte grele, concurenţa era extrem de mare, facultăţile puţine la număr. Dar asta era acum 20 de ani.

Acum 10 ani, numărai pe degetele de la o mână absolvenţii de mastere din România. Când spuneau Master, parcă era ceva ieşit din comun, trebuiau să explice ce reprezintă această formă de învăţământ căci puţini erau cei care ştiau. Pe uliţe, bătrânii se mulţumeau să spună despre copiii lor că fac studii înalte, o facultate mai aparte şi mai mare. Existau puţine forme de mastere, încercând să copieze moda MBA-ul de afară. Faptul că aceasta formă de învăţământ era cu plată, spre deosebire de multe facultăţi, limita accesul celor care nu dispuneau de banii necesari să mai facă o şcoală ... înaltă. Dar asta era acum 10 ani.
Azi, de la Vladică la opincă, toţi au absolvit o facultate. Ştie, nu ştie să scrie, are diploma de licenţiat, esenţial este să ştie să se semneze la ridicarea diplomei. Criteriul selecţiei este banul. ATÂT.
Diplomă de master au tot mai mulţi, iar cine nu are este ori sărac, ori leneş.
Mâine o să avem cu toţii diplome de doctori pe diverse domenii. Deja nu mai este greu să fii doctorand, cumpără tata 2 reviste de ştiinţă unde publici 3 articole, mai copiezi de pe net, din Japonia, China, un studiu, mai cumperi o lucrare şi ai rezolvat cu titulatura de Doctor.
22 de milioane sau 20 de milioane, sau câţi om mai fi acum, că nu-mi este foarte clar, de doctori.
Dar vom râde în continuare de titlul de Doctor in chimie al Coanei Leana Ceauşescu.

La luptă, la datorie sau la muncă?

S-a dat drumul la compania de colectare a deşeurilor, strângerea maculaturii, vopsitul gardurilor şi adunarea sticlelor de bere goale, generic denumită "campanie electorală".
Sportul favorit în fiecare dimineaţă şi seară este colectarea maculaturii din cutia poştală. Şi adunăm maculatura cam cât taie nenea "Otilo" într-o săptămână. Dar nu-i bai, că mai avem 2-3 păduri şi pentru alegerile viitoare.
Între timp, toate afişele primite îndeamnă ba la luptă, ba la datorie, ba pe ei, n-am primit încă afişul care să ne îndemne la muncă. Munca nu foloseşte nimănui, e mai simplu şi câştigi mai mult cerşind la colţ de stradă, dar mă gândes ca or mai fi 2-3 nebuni în ţară care vor să muncească, doar că nu-i îndeamnă nimeni la aşa ceva.
Într-o ţară "becalizată" unde suntem chemaţi la luptă sau la datorie (care o fi şi asta) şi unde, statistic vorbind, sunt mai multe femei decât bărbaţi, unde toţi au râs de oierul european, am ajuns să ne transformăm încet, dar sigur, într-o stână cu mulţi oieri.
Că tot se poartă campania iniţiată de BNR cu chipul unei personalităţi feminine din România pe o bancnotă, combinată cu campania de luptă, mă gândesc la chipul Ecaterinei Teodoroiu care ne-ar reprezenta numai bine.
Parcă şi văd toate Cateluţele cum "dăi şi luptă, şi dăi şi luptă, mai ceva ca la paş'opt". O să fie foarte frumoasă toamna aceasta.

Ioana Tufar vs Presa

Ca orice student care se respecta, am trecut rar pe la cursuri. Am retinut esentialul si am ratat detaliile.
Tot ce am retinut din cursurile de drept ale unei tari proaspat iesita din comunism este ca, intr-o democratie, Presa este a patra putere in stat. Celelalte trei sunt legislativa, juridica si executiva.
Cum, in ultima vreme, cele 3 puteri ale statului par sa fie in/la mana aceluiasi personaj politic, presa a ramas singura independenta ... hai sa spunem asa.
Cum nu stie presa ce sa faca cu independenta ei in stat, a luat toata puterea pe care o detinea si si-a varat-o ... intre farsele lui Maruta si chelia lui Capatos.
Nu am urmarit subiectul, observ doar ca, atunci cand deschid tembelizorul, se vorbeste despre fiica unei mare artiste atat la stirile de la ora 19, cat si la cele de la ora 23.
Nu stiu daca persoana respectiva se face remarcata si prin altceva decat prin "fiica lui", dar umple toate posturile tv si toate publicatiile.
Daca are sa nu probleme medicale, daca s-a prostituat sau nu persoana respectiva, toate acestea palesc in fata producatorilor, moderatorilor si scriitorilor de articole cu 2 cuvinte si 10 poze.
Ma intreb care se prostitueaza mai mult, ala care nu are ce manca si pentru o paine face asta sau ala care vrea sa se vada in top 3 la raitinguri?
Oare nenicii acestia, care se dau deontologi, dar iau un om de pe strada si fac circ DIN el, se pot privi in oglinda? Mie mi se pare un meci aranjat si e posibil sa piarda ambele parti la masa verde, dar de dragul privitorului, ce nu fac ei?
Intre atatea povesti de viata, parca nu mai avem timp sa vedem ca e frigiderul gol, factura mare si leafa mica, dupa buget, vorba lu' Pristanda.

Pentru unii muma, pentru altii ciuma

Acum o săptămână, la o țigare de după, am prostul obicei de a face "chestii" la birou împreună cu colegii mei, fără a ne aprinde careva lumină să ne organizăm, discutam despre creditele bancare. Un coleg se plângea că ar fi vrut să facă un credit, în euro, dar a fost refuzat de bancă, pe motiv că are și primește salariul în lei.
Vineri după-masă, aveam căsuța de mail plină de mesaje trimise de bănci. Mă anunțau că se modifică comisioanele și taxele pentru conturile deschise la ei. Nu mă deranjează că este o acțiune unilaterală, nici că banca a ajuns să mă comisioneze pentru orice, cred că îmi ia comision și pentru inițiala tatălui, mă deranjează că toate comisioanle și taxele sunt în EURO.
Eu nu am înțeles, dar poate vine nenea Vasilescu de la BNR să ne explice și nouă cum cetățenii nu mai au dreptul să ia credite în Euro, dar băncile pot lua comisioaenle și taxele în Euro, chiar și pentru conturile în lei?
Tot ce am înțeles este că e bine să nu am salariul pe card, deci nici cont deschis la bancă, dacă salariul meu nu este în euro.
Apropo, cămătăria este infracțiune în codul penal? Dacă da, la ce articol?
Îmi amintesc și acum momentul în care băncile acelea de sunt la tot pasul faceau lobby să se schimbe legea și să-și primească tot poporul salariul pe card. Îmi amintesc și cum, atunci cînd au isprăvit salariații, au trecut la lobby pentru pensii pe card. Cum o arăta în final o pensie de 500 de Ron, virată pe un card, cu toate comisioanle și taxele actuale? Pensionarii cu pensiile acestea "nesimțite" trebuie să vină cu bani de acasă, sa nu cumva să afecteze sistemul bancar din România.
Calcul simplu: o firmă/fabrică/minister de 300 de angajati, toți cu salariile pe card la banca ... X, care plătesc lunar cate 1 (unu) Euro doar pentru ca au contul deschis acolo = 300 Euro.
Eu nu mai vreau salariul pe card, PIN-ul de la card are tendința de a fi mai mare decat salariul.

Ca a fost odata IRIS

Bilete cumparate din timp, telefoane de organizare si alegerea locului de intalnire, masina parcata pe o straduta ascunsa prin cartierul Baneasa, tricoul negru si blugii nelipsiti, zambetul la purtator, toate pentru o seara mirifica.

Am ajuns pe aeropotul Baneasa, m-a speriat multimea de oameni, mai multi oameni mai vazusem doar cand a venit Bush Jr in Romania, si aia erau adusi cu forta.

Mii de oameni au canta alaturi de ei si de cei de la Uriah Heep, care au fost o supriza placuta. Era anul 2002.

In 2007, alaturi de o tanara ce tocmai implinea 18 ani, am purces iar spre aeroportul Baneasa, am ascuns masina pe o straduta prin Aviatie, aveam tricoul negru si blugii aferenti, zambetul nelipsit si speranta unui concert extraordinar. Si nu au fost singuri pe scena, alaturi de invitatii lor, cele cateva mii de suflete adunate acolo, au cantat si au strigat.

2012, inainte de sfasitul lumii, pe o caldura sufocanta, cu un tricou negru si renuntand la blugi, alaturi de cateva mii de alti nebuni frumosi, am cantat "La multi ani".

An de an, concert de concert, ne "motivam" cumpararea biletului spunand "cine stie daca o sa-i mai vedem". Si i-am vazut. Si au fost, mereu, asa cum ne asteptam si ne doream. Si noi, cei care respiram acelasi aer cu ei, nu simteam ca sunt obositi, bolnavi sau prea maturi, noi, sub "luna plina", imbracati in "matase alba", nu eram "demagogi" si voiam "totul sau nimic" de la "Iris Maxima", chiar daca nu eram pe strada lor si nu stiam cine ne striga in noapte si nu credem nimic, stiam ca e doar pentru noi.

Si ne spuneau mereu, si ne cantau mereu, iar noi ...

Floare de iris....floare de coltz,
Ne-ai ocrotit , ne-ai dat un rost
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Pe strazile viselor am alergat
Si v-am iubit si v-am cantat
Iar cand noi nu vom mai fii
Iar noaptea va fii zii
Va veti aminti ca-a fost odata Iris

Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Ca a fost odata Irïs

 

Carpe diem

Ghicitoarele lui Zăvoranca au fost arestate. Alte zeci de ghicitoare sunt cercetate pentru înşelăciune.

Câţiva cercetători americani au descoperit o formulă după care află de ce boli vei suferi în viitor. Cărţile de tarot sunt la mare căutare. Cafeaua se bea doar cu zaţ pentru a se putea ghici în ea, după consumare. Horoscopul din ziare este cea mai citită rubrică.

Omul este animalul înzestrat cu raţiune, doar că o pierde sau o rătăceşte în unele momente.

De ce o ghicitoare care nu "nimereşte" viitorul este acuzată de înşelăciune, dar cel/cea care a cerut să i se afle viitorul nu este acuzat/ă de port ilegal de raţiune?

Vrem să ştim ce ne rezervă viitorul, dar nu ştim să trăim în prezent.

De ce vrem să ştim ce o să se întâmple?

Nu ne influenţăm acţiunile viitoare ştiind ce ar trebui să se întâmple?

Dacă ştim că o să murim în 2 ani, ne vindem casa şi fugim în lume să trăim şi să ne distrăm?

Dar dacă mai avem 30-40 de ani, de ce nu facem acelaşi lucru? Distracţia şi trăitul sunt sub formă de pastilă şi au efect de scurtă durată?

Dacă nu ne spune horoscopul de dimineaţă că o să avem probleme de sănătate, nu o să aflăm că ne doare stomacul sau capul?

Dacă ni se citeşte în cafea că vom avea probleme la serviciu, vor apărea problemele din senin sau le vom căuta noi, inconştient?

Dacă ne spun cărţile de tarot ca la "drum de seară vom primi o veste", vom aştepta vestea aceea în fiecare seară?

De ce nu putem să trăim fiecare zi aşa cum este ea, fără să VREM să ştim cum ar trebui să o trăim?

Omul este animalul înzestrat cu raţiune şi se hrăneşte zilnic cu iluzii.

Motanul descălţat

Vara, în unele zile care-mi solicită o toaletă mai elegantă, port pantofi, pantofi de vară. Nu sunt adepta idei de a purta pantofi vara, sunt destul de masochistă primăvara, toamna şi chiar iarna pentru a mai purta pantofi şi vara. Vara îmi place să simt aerul fierbinte printre degete, ori asta nu se poate cu pantofi. Sandalele nu sunt printre favorite, pentru că de multe ori, lipăitul sandalelor aduce cu papucii de casă.

Aşadar, sunt zile călduroase de vară când mă urc pe tocuri şi mă amuz cât de înaltă sunt.



sursa



Ieri a fost o astfel de zi. Căţărată pe tocuri, cu poşeta asortată şi cu spatele drept (tocurile îţi modifică mersul, deşi am văzut destule domnişoare care pun răsaduri de roşii pe tocuri) m-am îndreptat spre birou.

Toata lumea îmi studia pantofii cu toc şi se minuna cât de înaltă am devenit subit. Mă simţeam bine şi încercam să ignor durerea provocată de pantoful drept. După prânz, deşi nu am făcut multe drumuri, durerea a început să dispară şi m-am bucurat că s-au mai lăsat puţin pantofii. Atât de puţin cât puteam să mă joc liniştită cu degetele. Durerea s-a transferat la piciorul stâng.

Cu jumătate de oră înainte de sfârşitul programului, constat că-mi cade pantoful drept pe sub birou. Îl adun şi văd minunea. Pantoful meu era rup/desfăcut la vârf. Tot vârful. De aici şi lejeritatea pe care o simţeam, şi lipsa durerii.

Liniştită că nu trebuie să ajung decât până la maşină, la finalul programului, atentă să nu pierd pantoful drept pe drum, mă mişcam agale, călcând precum motanul încălţat. Ajunsă în dreptul liftului, constat dispariţia durerii de la piciorul stâng şi mă uit la pantof. Rupt. Pantoful stâng devenise solidar cu cel drept.

Transformată în Bambi pe gheaţă, căci motanul încălţat nu mai puteam să fiu cu ambii pantofi rupţi, m-am chinuit să ajung până la maşină. Am pus răsaduri de roşii căt pentru 10 ani de mers pe tocuri, am măturat pământul cu vârful degetelor, dar am reuşit să ajung încălţată la maşină.
După alţi 20 de paşi măturaţi până la uşa apartamentului, a trebuit să mă despart de minunaţii pantofi.
Îmi plăceau pantofii respectivi şi mă simţeam bine încălţată cu ei, iar durerea de-ai vedea alunecând pe topoganul de gunoi a trecut rapid când mi-am dat seama ca ei nu mă mai voiau.
Ştiu că alţii mă aşteaptă liniştiţi pe un raft ascuns dintr-un magazin.
Dar trebuie să fie dragoste la prima vedere.

Dincolo de imaginatie -continuarea

După săptămâni de la apariţia romanului "Dincolo de imaginaţie", şi multe feed-backuri primite, concluziile sunt destul de simple:

• oameni care nu au citit mai mult de 4 -5 cărţi până acum, printre care Abecedarul şi instrucţiunile de utilizare de la cine ştie ce aparat, mi-au spus că este destul de subţire cartea. Cartea are aproape 200 de pagini, nu ştiu să vă spun sigur, pentru că atunci când am luat-o de la tipografie nu m-au uitat decât puţin prin ea. Am refuzat să mă mai uit şi să mai citesc fiecare pagină, am citit fiecare pagină de atâtea ori încât nu am mai putut să o mai fac o dată.
• multe persoane, înainte de a citi cartea, au comentat coperta. După ce au citit cartea, iar au comentat coperta. Dacă înainte de a citi au comentat ideea coperţii, după ce au citit au comentat fontul scrisului, culorile, încadrarea imaginii.
• toţi cei care mă cunosc şi au citit cartea, au încercat să identifice personajele din carte. Un demers inutil, dar ei tot au încercat.
• toţi cei care au citit-o şi de la care am primit "recenzii", au comentat finalul. În viaţă, nu totul se termină ca într-un film marca Hollywood.
• cartea este destul de proastă, dacă mă gândesc că toţi au spus numai de bine despre conţinut.

Poate la următoarea încercare o să iasă mai bine şi o să comenteze conţinutul şi o să lase coperta la final.

Fie pâinea cât de rea

Am o mare nelămurire care-mi macină neuronii de ceva timp. O nelămurire din ciclul "unde dispar broaştele din burtă, când creşti", deşi ştiu că asta nu ar trebui să fie o mare necunoscută pentru mine, că doar am pus mâna şi piciorul pe o carte, tot nu înţeleg de ce suntem minţiţi cu atâta uşurinţă că avem broaşte-n burtă, dar dacă încercăm să luăm o broască-n mână, suntem apostrofaţi. Serios, avem deja unele în burtă ... dar să revenim la subiect, că nu despre broaşte voiam să vorbesc.


sursa



Au răsărit de câţiva ani tot felul de specialişti în mâncat, dormit, băut ... pardon, aştia nu sunt aşa vizibili, deşi parcă în deal la Cotroceni ... Unul dintre mulţi specialişti în mâncat şi în mâncare este un doctor cu nume imposibil de pronunţat, respectiv dr. "Menci...cumva". Este medic, cel puţin aşa l-au vândut cei de la tv. Mă rog, domnul doctor ne spune să nu mâncăm vechi, stricat, combinat, îmbălsămat şi alte "n" combinaţii de felul acesta.

Estenţialul pe care l-am reţinut eu a fost că trebuie să mâncăm sănătos.



Acum, la televizor, apare o reclamă la o pâine învelită în plastic, cu durată de viaţă de 2-3 săptămâni, mai ceva ca Duracell. Reclama ni-l arată pe domnul doctor cu nume greu de pronunţat, promovând pâinea cu viaţă prelungită.

Deci o pâine de 1 leu, care nu mai este atât de bună dupa 24 de ore, iar după 48 de ore este toată frimituri sub un înveliş tare, nu este recomandată?



Dar o pâine de 5 lei, care rezistă în învelişul ei colorat multe zile, şi te scuteşte de calvarul mersului la cumpărături, dar care are acelaşi gust de cretă şi în prima zi şi în ultima zi de valabilitate, este recomandată de specialist?

Să nu aud prostii că pâine nu e bună, pâinea înseamnă fibră şi nu e bună când mănânci o pâine pe zi, nu o felie, două.

Aşadar, care pâine e mai bună? Că nici să mâncăm nu mai ştim dacă nu ne spune cineva.

Eterna si fascinanta Olimpiada

La fiecare Olimpiada, cel putin la cele pe care mi le amintesc eu, adica de la Barcelona incoace, am plecat cu sperante pentru medalii la anumite sporturi, acolo unde aveam rezultate mondiale si europene.
Si, la fiecare Olimpiada din ultimele 5 pe care mi le amintesc, am castigat medalii acolo unde nu ne asteptam sau nici nu gandeam, si am pierdut acolo unde aveam cele mai mari sperante.
Uitandu-ma pe o statistica a medaliilor, observ ca in tara noastra exista numai cateva discipline la care se castiga medalii olimpice.
De la Barcelona, la Atlanta, Sydney, Atena sau Beijing , am contat doar la gimnastica, canotaj si scrima. Am mai castigat cate o medalie, doua, la judo, la lupte, haltere, box, natatie, atletism, tir.
Stirile sportivele de la Antena 1 si Pro Tv, in data de 1 August, care au inceput la 10 minute dupa argintul castigat de Roxana Cocos la haltere, ne-au delectat cu cancanurile din fotbal, strecurand o mini stire despre medalie.
Sa ne mai asteptam si la alte medalii sau asta este tot?

Ne-am antrenat degeaba

Din patru în patru ani, avem alegeri.

Din patru în patru ani, participăm la Olimpiadă.

Patru ani, adunăm informaţii despre clasa politică, îi analizăm şi ne hotărâm cu cine să votăm.

Patru ani ne antrenăm, stăm în cantonamente lungi, ne vedem familia pe internet şi sperăm la o medalie olimpică.

Cu câteva luni înainte de alegeri, doar ceva grav ne poate schimba părerea formată în cei patru ani.

Cu câteva luni înainte de Olimpiadă, doar o accidentare ne poate frânge visul.

Cu săptămâni înainte de alegeri, suntem bombardaţi cu informaţii, corecte sau incorecte, îi încercarea politicienilor de a ne schimba opţiunea.

Cu săptămâni înainte de Olimpiadă, nu mai ştim că există altă viaţă înafara cantonamentului, adversarii transmit prin presa ce condiţii minunate de pregătire au şi cum sunt în formă, cât să ne descurajeze şi să ne domine psihic la Olimpiadă.

Vine ziua alegerilor, ziua în care dorim să ne exprimăm, aşa cum sigur ar fi dorit şi miile de oameni care au murit la Revoluţie. E ziua în care NOI contăm şi nu ei, politicienii.

Vine ziua concursului, ziua pentru care ne-am antrenat patru ani, ziua în care sperăm să câştigăm o medalie, să vedem tricolorul înălţându-se. E ziua pentru care NOI am muncit o viaţă.

Şi în ziua alegerilor, nu ne prezentăm la vot. Pentru că ei, politicienii, au hotărât că NOI nu contăm azi, dacă le este bine lor.

Şi în ziua concursului, nu ne trezeşte antrenorul. Pentru că nu el participă, nu pentru el se-nalţă tricolorul şi nu numele lui este pe buzele tuturor, ci NOI participăm, pentru noi se cântă imnul şi numele nostru este pe buzele tuturor, iar el are deja un palmares, iar NOI suntem doar o speranţă şi nu o certitudine.

Şi am mai ratat patru ani. Ne-am antrenat şi informat degeaba.

sursa

Şi nu avem o viaţă întreagă să alegem, 18 ani privim de pe margine, iar la bătrâneţe este posibil să fim imobilizaţi într-un scaun cu rotile sau la pat.

Şi nu avem o viaţă întreagă să concurăm, avem câţiva ani şi una sau două Olimpiade, doar norocoşii ajung la patru, cinci.

Şi atunci, te întreb pe tine politicianule, antrenorule, de ce mă mai informezi şi antrenezi dacă EU sunt NIMENI pentru tine?

Referendum sau nu

Nu intenţionam să mai scriu un articol politic, deşi e posibil ca acest articol să nu fie unul politic, dar aud în jurul meu tot felul de inepţii.
Nu mă refer numai la indicaţiile date de partidele politice, mă refer la opiniile oamenilor sătuli de ceea ce se întamplă în jur.


sursa



Suntem, şi mă includ şi pe mine aici, căci nu faci primăvară cu un ghiocel, imuni la tot ce înseamnă viaţa civică. Nu ne interesează mitingurile dacă nu se întâmplă în compania noastră, şi am mai spus despre asta, nu ne interesează dacă un om cade din picioare pe stradă, ne gândim că e beat, nu ne interesează dacă unei femei îi este tăiată geanta în autobuz şi golită, dacă e aeriană, nu ne interesează dacă două maşini se lovesc să dăm primul ajutor celor răniţi, doar nu sunt rude cu noi, nu ne interesează dacă un animal este omorât în chinuri, noi ne mângâiem căţelul sau pisica de apartament, nu ne interesează dacă un copil este bătut cu bestialitate pe stradă de către părinţi, e familia lor.

Aşa am ajuns acum să spunem că nu mergem la referendum, că vor Ponta şi Antonescu să-l dea jos pe Băsescu. Inţeleg că oamenii sunt nemulţumiţi de întreaga situaţie, că ăla nu e bun, dar nici celălalt nu a dovedid nimic. Nu înţeleg, însă, de ce oamenii se plâng că vor exista furturi, aşa că ei nu se duc la referendum.


Dacă îţi place sau nu de Băsescu, de Ponta sau de Antonescu, e DATORIA ta de cetăţean să o spui, la referendum. Votul pozitiv sau negativ pe care îl dai, înseamnă un vot pe care nu îl pot fura prin neprezentarea ta. Da, dacă tu nu eşti prezent la referendum, pe listele acelea poate să semneze oricine în locul tău şi să voteze. Nu te gândi că nu au datele tale, doar ce au fost alegerile locale, iar listele nu au ajuns în tocătoarele de hârtie.

Mi se pare jignitor să-mi spui să nu mă prezint la referendum, dacă nu sunt de acord cu ce se întâmplă. Este ca şi cum mi-ai spune să nu mai vin nici la alegeri, dacă nu te votez pe tine, sau să nu mă mai uit la televizor dacă nu mă uit la tine, sau să nu mai mănânc dacă nu cumpăr de la tine.

E dreptul nostru să mergem şi să votăm, aşa cum este dreptul nostru dacă alegem să mergem sau nu, dar nu ne insultaţi mai mult decât aţi făcut-o până acum spunându-ne să nu mergem. Doar nu ne credeţi atat de TÂMPIŢI încât să nu înţelegem întrebarea şi vă este frică să nu votăm împotriva lui Băsescu?



Cere si ti se va da

Acum o lună, îi ceream  președintelui în funcție să ne schimbe agenda zilnică și să ne lase cu tentativa de suicid a lui Adrian Năstase. Pe principiul "cere și ți se va da", am primit o schimbare a agendei zilnice. Dar ce schimbare!
Sute de mii de români au răsuflat ușurați când nu l-au mai văzut zilnic pe Năstase cu fularul lui de firma", iar alte sute de mii își smulg părul de pe cap văzându-l zilnic pe Băsescu. O fi din spirit de solidaritate?!
Suntem în mijlocul lumii și avem de toate, suntem o țară emergentă, cu o democrație mai puternică decât la Washington, cu o lovitură de stat mai ceva ca la Kinshasa, cu tot cu Mobutu, cu o populație la fel de colorată ca pe străzile din New Delhi și la fel de nemișcată ca orice vacă de pe acolo, cu muzică cântată cum numai în Brasilia mai auzi, nimic nu ne lipsește. Poate doar un președinte.
Să mai spună cineva că nu se gândesc politicienii la noi. Tocmai ce au mărit euro cât să nu mai plecăm în vacanță în străinătate și să fim cu toții aici, la referendum. Acum, că vedem ce se întamplă în jur, oare nu au dreptate? De ce să ridicăm economia Greciei și să plecăm cu toții acolo? De ce să-i ajutăm pe bulgari și să ne petrecem week-end-urile acolo, mai ales că ne-au furat tot puietul de sturion din Dunăre? De ce să plecăm la spanioli când ei sunt ocupați cu mitinguri și nici nu s-ar uita la banii noștrii cheltuiti prin hotelurile și restaurantele lor? Ne-au dat drumul la autostrăzi, și nu mai contează că faci din București până la Predeal cât ai face cu avionul până la Viena, cu tot cu drumul la aeroport și ajuns în mijlocul orașului.
Ajung la părerea ca noi, populația acestei țări, suferim de o boală gravă - Cârcoteala. Nimic nu ne mulțumește, deși toți politicieni de la Iliescu și până la Antonescu, în cele 50 de minute când e președinte, și-au dat silinșa să ne satisfac doleanțele.
Data viitoarea, aveți grijă ce vă doriți, că au fost mulți care au crezut că Antonescu ar fi un bun președinte sau că ne-ar fi mai bine fără Băsescu sau că o să răsuflăm ușurați că am scăpat de PDL.
Când au spus băieții aceia că vor o țară ca afară, n-au specificat cu coordonate exacte pe GPS la ce "afară" se refereau. Că văd că ne îndreptăm temeinic spre Africa, cu tot cu căldura și nisipul Saharei pe noi.
Oare ce supriză ne mai rezervăm la referendum?

Scrisoare catre Domnul Presedinte, Traian Basescu

Domnule Presedinte,

Cetateana Coana Zoitizca, platitoare de taxe si contributii la bugetul statului si la bugetele tuturor celor care se servesc de acolo, cu simt civic in stare latenta, votanta la toate alegerile desfasurate dupa implinirea varstei de 18 ani (nu v-am votat, dar asta nu se pune), consumatoare de produse traditionale romanesti cumparate din Turcia, determinata sa raman in tara asta si sa stau alaturi de Dvs. si sa-i privim pe prosti cum pleaca, va fac urmatoarea solicitare:

• aruncati pe agenda publica un nou subiect, care sa ne distraga atentia de la pistolul lui Nastase si sinuciderea lui.

Aceasta fiind spusa, va doresc distractie placuta la Neptun.
Semnat,
Coana Zoitzica

Nu comentez gestul facut de om, condamnarea lui si daca merita sau nu, dar m-am saturat de toti dobcetatenii cu drept de vot care-si dau cu parerea. Subit, toti se pricep la pistoale, fizica, trigonometrie, drept penal, toti stiu ca merita sa fie la puscarie, toti spun ca si-a inscenat moartea.
Ca suntem o natie care se pricepe la fotbal si politica, drept dovada ne uitam la Campionatul European si nu vedem picior de roman decat prin tribuna, iar politic ne facem cunoscuti prin gestul lui Nastase ca altfel nu ne stie nimeni, asta este un fapt cert. Ca suntem o natie de gura casca si "pica para malaiata" stau dovada ultimii 22 de ani in care am asteptat sa faca altii ceva iar noi sa-i aplaudam de pe margine.
Ocupati cu Nastase si cercetari balistice, ne-a fost distrasa atentia de la insolventa Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii aflate inca in portofoliul statului, insolventa care sigur nu se va finaliza cu scaparea de "baietii destepti" ci cu aparitia "baietilor geniali". Nici faptul ca SOV a ajuns la puscarie pentru 1 an, pentru o fapta penibila si nu pentru fapte pentru care au facut altii puscarie, nu mai conteaza. Isi mai aminteste cineva cam cati km de autostrada trebuiau dati in folosinta  pana la finalul lunii?

Pana o sa avem televizoarele si ziarele ocupate cu rochia de mireasa a duduitei EBA, moment in care populatia Romania o sa devina "fashion police", sper sa-l prinda astia pe Omar Hayssam. Mi-am amintit ce a fost atunci cu rapirea. A fost privatizarea Distrigaz.

Epidemie de prostie

Este epidemie de prostie.
Din păcate, companiile farmaceutice nu au găsit încă un vaccin care să trateze aceasta boală. Se pare că studiile medicale o indică ca fiind ereditară, transmisibilă pe cale orala, foarte contagioasă, dar fără să facă victime în rândul celor care suferă de aceasta boală. În schimb, statisticile făcute de OMS arată că, pe timp de vară, cresc simțitor cazurile de sinucideri în rândul celor care intră în contact cu oamenii contaminați.
Prostia, ca boală, are o rată de mortalitate între 0-0.2 % în rândul purtătorilor acestui virus. Cele mai multe decese datorate prostiei nu au fost înregistrate în fişele medicale ca fiind “deces din prostie”, ci, în aproximativ 90% din cazuri, “deces prin electrocutare după ce a băgat degetul în priză să verifice dacă e curent alternativ sau curent continuu” sau “deces survenit în urma izbirii de o suprafața de asfalt, după ce a sărit de la etajul 10 agăţat de o umbrelă” sau “deces survenit în urma izbirii unui zid de beton pentru a trece cu capul prin el”.
Desigur, gravitatea sau ingeniozitatea de care dau dovadă cei contaminaţi cu prostie ating uneori limite inimaginabile. Un caz care încă stârnește reacții pro şi contra este cel al lui Gheo, care, odată ajuns la maturitate, şi-a dat mama în judecată că i-a administrat lapte matern stricat, motiv pentru care, începând cu vârsta de 10 luni, el nu mai putut suporta laptele matern, nici măcar pe cel al soţiei lui.
Cei care nu au fost contaminați devin o comunitate din ce în ce mai mică şi caută mijloacele necesare îngrădirii, dacă nu înfrânării, acestui flagel. Doctorul Ciomu, un reprezentant de marcă a comunităţii celor necontaminați cu prostie, a fost dovedit ca fiind contaminat, atunci când încercarea lui de a stopa înmulțirea prostiei s-a transformat într-un spectacol mediatic pentru proşti.
Putem spera să treacă valul de prostie, împreună cu valul de căldură, dar virusul prostiei se dovedește imun la frig, căldură, foc sau apa.
Până când companiile farmaceutice vor înțelege că un vaccin pentru prostie este mult mai important decât unul pentru virusul transmis de capuşe, cei necontaminați trebuie să înveţe să trăiască cu prostia lângă ei, în pat, la birou, în autobuz, la televizor.

Mi-a fost dor de PSD

Până aseară nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul şi cât mi-a lipsit PDS-ul de la guvernare.
Mi-au lipsit ideologiile de stânga la guvernare. Ce înseamnă, de fapt, stânga sau dreapta politică? Pe scurt, fără prea multe detalii inutile, stânga se preocupă, cu predilecţie, de cetăţean. Dreapta are în centrul atenţiei întreprizătorul.
Aşadar, din 2004 şi până acum o lună, perioadă în care s-au perindat liberalii (dreapta) şi apoi pedeliştii (stanga la început, dreapta mai târziu, doar pentru ei la final) mi-au lipsit declaraţiile de tip Robin Hood, să luăm de la bogaţi şi să dăm şi la săraci.
"Nu ai muncit o zi în viaţa ta? Nu ai venit? Statul te susţine, ceilalţi cetăţeni te suportă. Dar de ce nu ai muncit? A! Ai cântat toată vara/tinereţea şi acum nema venit? Lasă că avem solidaritate socială şi te ajută aia de au muncit toată vara.
-Alo, domnu'? Da, Dvs. cu cardul ăla auriu. Păi daţi domne şi la alţii să-şi ia şi ei o pâine, că nu vă mai ajunge!
-Păi eu muncesc, zi lumină, să pot să le cumpăr la copii fructe şi ciocolată, d-aia am card auriu.
-Păi şi alţi copii să nu mănânce şi ei ciocolată şi fructe?
-Păi alţi copii nu sunt ai mei!"
Când PSD-ul era singur la guvernare, acum mulţi ani, au apărut tot felul de taxe de solidaritate, de aveai sentimentul că suntem mai francezi decât orice Robespierre şi noi am inventat sloganul "Libertate, egalitate, fraternitate", mă rog, nu noi ci PSD-ul. Ce s-a ales de acele taxe? Nimeni nu ştie. Undeva, într-un cont obscur, dintr-o bancă necunoscută, într-o ţară îndepărtată ...
Azi, nenicii de la guvernare, nu au nicio soluţie economică, alta decât să dea la amărâţi, deşi nu ştiu de unde, deci iau de la cei mai puţin amărâţi. PNL-ul nu există la guvernarea, decât prin 1-2 miniştrii care execută orice, că scaunul de ministru e călduros.
Aşa alianţă, între stânga şi dreapta, ce putea naşte? Nimic bun, dar sigur omoară un partid şi ăla nu e PSD-ul.
Nu spun că cei de dinainte au fost mai breji. Acolo era simplu, cine-i cu noi mănâncă o pâine, cine nu-i cu noi, să fie sănătos, că e scumpă sănătatea.
Şi când benzina va fi 8 Ron, iar cursul va urca la 5-6 Ron, toţi guvernanţii or să aibă satisfacţia că le-au dat pensionarilor câte 10 Ron la pensie, chiar dacă pâinea nu va mai fi 1 leu ci 6.
Simt cum mă umplu de solidaritate, pioşenie, dragoste nemărginită pentru semeni, răbdare şi putere, trec la alt nivel şi învăţ să trăiesc cu aer şi apă. Din solidaritate socială.

Câştigăm la Eurovision 2012

Ca orice european, care mai crede în concursurile de muzică, m-am uitat la semifinala în care a participat şi Romania. Era imposibil să nu ne calificăm, deşi concurenţa era accerbă.
În fiecare an am aceeaşi nelămurire, ce caută Israel la concursul Eurovision, adresat ţărilor din Europa, dar geografia "aplicată" nu are nimic comun cu geografia de la şcoală, aşa că Israelul este unde vrea ... muşchiul lui, ori în Europa, ori în Orientul Mijlociu, ori în America. Aştept cu interes momentul în care o să participe şi la concursurile organizate exclusiv pentru ţările continentului African, şi ar avea tot dreptul că doar au stat în pribegie prin Egipt ani mulţi, spun ei.
Dar revenind la Eurovision şi tot ce presupune el, de la voturile pe cumetrie până la costurile imense presupuse de un asemnea concurs, am sentimentul că anul acesta ne detaşăm în câştigători încă dinainte de a începe finala.

De ce?

Care ţară, cu o populaţie şi conducători normali la cap, ar mai dori să câştige concursul în condiţiile în care criza este peste tot? NOI. Noi vrem să câştigăm, lăsaţi-ne pe noi să câştigăm, serios. Avem o relaţie bună cu FMI, BM, şi orice alt cămătar internaţional, putem să ne mai împrumutăm puţin, să punem şi noi de o cântare, să ne vindem brandul de ţară, să vadă tot europeanul că avem metrou, avem Casa Poporului, avem Centrul Istoric şi cam atât, dar avem.

Şi cum nimeni nu vrea să-şi cheltuie banii pe concursuri care nu le aduce nimic bun, nemţii, francezii, italineii, danezii, au turisţi şi fără Eurovision, grecii s-au lecuit şi nu le mai trebuie, ungurii nu cred că vor (melodia lor e chiar interesantă), ruşii au trimis circ, dar n-au pâine, deci noi avem şanse să câştigăm.

Oricum, cine câştigă anul acesta, este rezolvat. Votul acela geo-politic de care vorbesc toţi la Eurovision, anul acesta poate fi o ghilotină, şi de fapt să arate pe cine urăsc cel mai mult şi nu afinităţile.

Aşadar, facem şi noi un Eurovision pe banii FMI? Mă tem să nu facă ăştia băşcălie şi să câştige Moldova Eurovisionul.

p.s. nu oricine se califică, iar melodia asta sună chiar bine şi asemănător de mult cu ceva, doar că nu-mi dau seama cu ce.

Love hurts- varianta romaneasca

Acum câteva seri, venind acasă de la minunatul loc de muncă, deschid uşa şi mă sperii. M-a uit din nou la uşă, arunc un ochi în casă, parcă e canapeaua mea, televizorul meu, parchetul meu, deci nu am greşit casa. Din dormitor se auzeau gemete mai ceva ca la maratonul mondial de sex. Hait, să vezi că mi-au spart casa şi fac flotări în patul meu negru, m-am gândit, dar de ce nu au lăsat un semn la uşă, să nu deranjez!

Evenimentul nu se petrecea în dormitorul meu, mai ales că eu nu eram acolo ;), ci la vecinii mei. Şi chiar a fost maraton, de l-au auzit şi babele cu aparatele auditive închise.

Love was in the air!



Aseară, după ce am urcat şi am coborât şi am urcat, din nou, scările să ajung acasă, deschid uşa şi aud ţipete. Mă uit, din nou, la canapea, la televizor, la parchet, ale mele sunt, dar din dormitor ţipă cineva. Dacă eu nu-s în dormitor, doar nu au spart casa să se certe fix în dormitorul meu? O palmă se izbeşte de un obraz şi aud o rugăminte "nu mai da, mă, nu mai da!". Evenimentul se petrecea tot la vecinii mei, unde, cred, domnul era nemulţumit de maraton. După ce au mai zburat câteva palme, însoţite de un calm, aproape, "nu mai da", şi după câteva reproşuri adresate de el ei, scena se încheie apoteotic. Ea, probabil cu obrajii bucălaţi, îi spune lui, malaxorul de serviciu, "te iubesc, mă"! Şi eu care mă pregăteam să sun la 112, că o face ăla carne de mici şi a trecut 1 Mai.

Love hurts!



S-a ieftinit benzina!

După zile întregi în care cursul atingea maximul istoric şi buzunarele noastre minimul istoric, după scumpiri succesive la benzină şi o ieftinire de faţadă, statisticile europene sunt date peste cap.
Până să facem istorie cu cursul, preţul benzinei raportată la cursul euro/ron era printre cele mai scumpe din Uniune. Acum, când cursul "ne ridică la cer", scade preţul în euro al benzinei.
Alo, domnu Isărescu, domnu Vasilescu, domnu Georgescu, domnii "escu" de la BNR, păi ce faceţi acolo? Cum vă permiteţi să micşoraţi preţul benzinei fără să spuneţi şi Petrom-ului? O fi benzina scumpă dacă ne raportăm la salariu minim, mediu sau la ce salariu vreţi voi, dar dacă ne raportăm doar la euro, iar ajungem codaşii Europei.
Cert bate un vânt ciudat la BNR, mai ales dupa ce citesc ce spune nenea Vasilescu. Şi eu am rată în euro, şi poate găsesc 15 lei să dau în plus când cumpăr euro, şi e un risc pe care mi l-am asumat, dar să spui tu, consilierul guvernatorului, chestia asta este ca şi cum am sta în faţa blocului şi am asculta ţaţele.
Ştiţi babele acelea care mor de grija altuia? Cam aşa e şi Vasilescu, dacă ai 300 de euro mai contează 15 lei. 15 lei poate nu ar conta, dacă şi regiile autonome şi companiile de utilităţi ar asculta ce spune Guvernatorul şi ne-ar spune preţul în lei, fără referinţa la euro. Dar şi ăştia, ca şi restul românilor, nu-l ascultă pe guvernator şi tot folosesc euro drept monedă de referinţă.

Eu știu cu cine votez- UDMR

După o pauză îndelungată și o analiză atentă a ceea ce se întamplă în jurul nostru, am decis să continui în nota obișnuită a acestui blog. Gata cu cărțile, trecem la lucruri serioase.
Așadar, după trei guverne în tot atâtea săptămâni, pleac-ai noștrii, vin ai noștrii. Am schimbat dreapta, dacă ăia au fost de dreapta, cu stânga, dacă și PNL-ul e de stânga, dar a dispărut cineva din ecuație.

sursa

Mai că îmi vine să mă duc în fiecare dimineață în Piața Victorie și să-l întreb pe micul Titulescu ce a făcut cu UDMR-ul?
Păi cum politica noastră să-i lași pe bară tocmai pe cei care ne-au condus mai bine de 20 de ani? Pai partid mai coerent și mai dedicat cauzei celor pe care-i reprezintă ca UDMR, care nu e partid dar treacă de la noi, nu am văzut de când a apărut democrația în Romania. Pai cum să iei ministerul  Culturii, unde, chiar dacă țara asta are doar vreo 7% etnici maghiari, cert era o nevoie majoră de un ungur care să conducă, să spunem, biserica ortodoxa, adică vreo 80% din populația țării, sau ministerul Mediului și, ca o ironie a sorții, să gestioneze cele mai tăiate păduri din ... Harghita și Covasna, sau ministerul Sănătății ca să distrugi cea mai bună facultate de medicină din țară?
Ca să răspund întrebării din titlu, sigur eu o să votez cu ungurii. Noi, românii, ar trebui să remediem greșeala făcută prin tratatul de la  Trianon și să le dăm ungurilor ce li se cuvine, ba chiar mai mult, să nu le dăm doar Transilvania înapoi, să le dăm toată Romania.
Eu sunt sigură că se vor ține de cuvânt și vor da tuturor etinicilor maghiari, si or să fie ca 20 de milioane peste noapte, cetățenie maghiară, studii în limba maghiară, și câte și mai câte.
Uite așa mai învățăm o limbă străină, că suntem cam inculți, dar, mult mai important, o să intrăm în spațiul Schengen, cam cum intră moldovenii (aia de peste Prut) în Uniunea Europeană. Deci numai avantaje.
Eu cu ei votez!

P.s. Articolul acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Serios!

Dincolo de imaginaţie

A venit vremea să scriu şi despre cartea proaspăt scoasă din tiparniţă. Chiar proaspătă nu mai este, că au trecut câteva zile bune de atunci, am făcut şi o mini-lansare între prieteni, dar să spunem că este încă proaspătă.

Nu este o carte economică, aşa cum mulţi au crezut, nu cred că aş fi în stare să scriu atâtea pagini de economie.

Nu este nicio o carte filosofică, aşa cum au crezut alţii şi chiar nu ştiu cum s-au gândit la asta, poate chipul meu angelic ...

Este un roman, o poveste de dragoste, povestită din altă perspectivă. Ştiu, s-au scris multe poveşti, multe romane din multe perspective, dar niciunul/niciuna din perspectiva mea.

De ce o carte? Este un hobby mai vechi, iar faptul că astăzi este sub această formă, se datorează prietenilor care au crezut şi m-au ajutat cu tehnoredactare, corectură, copertă. Nu ştiu dacă o să pot să le mulţumesc vreodată aşa cum merită, poate o să le dedic viitorul roman ...

Nu am să scriu despre edituri, cum poţi să ajungi acolo sau nu, carte e scoasă din banii de buzunar, poate cei mai cu folos cheltuiţi până acum.

Nu am să scriu nici despre promovarea online/offline, nu m-am ocupat de asta încă, am să spun doar că este un vis mai vechi care s-a materializat, iar timpul nu a fost niciodată o problemă.

Cine o doreşte, cine o pofteşte, să mă contacteze pe e-mail şi discutăm detaliile livrării.

Spor la citit!

Jurnal de stiri DECEMBRIE 2012

20 Decembrie 2012- ora 19.00- Jurnal de stiri pe toate posturile TV:

• Astazi este Ignatul, sarbatoare in care romanul taie porcul, dar nu dupa normele europene. Sa mergem in ograda lui Vasilica (de la o televiziune la alta, va diferi ograda) sa vedem cum taie porcul. Ce bun este soriciul si pomana porcului - urmeaza imagini cu o adunatura de nenici cu tuica-n nas si soriciu-n dinti.
• Conform calendarului mayas, astazi este sfarsitul lumii. Evenimente prevestitoare si inimaginabile se petrec in toata lumea- in Germania ninge de 5 zile, fiind practic acoperita de zapada; la Antipozi se face plaja in mijlocului lui Decembrie, temperatura urcand pana la 29 de grade Celsius; un seism cu magnitudinea de 4,5 grade s-a inregistrat in Japonia. Toata populatia globului asteapta ziua de maine, cand vine sfarsitul lumii.

21 Decembrie 2012- ora 18.59- Jurnal de stiri pe toate posturile TV:

• Sfarsitul lumii nu s-a intamplat inca, dar mai sunt cateva ore din aceasta zi. Dam legatura corespondentului nostru aflat pe teren sa ne spuna ce parere au oamenii despre sfarsitul lumii. 
• Gospodinele alearga in magazine pentru ultimele cumparaturi si cadouri. Mosul nu trebuie sa lipseasca de la nimeni- imaginile apocalipsei din supermarketuri si mall-uri cu personaje alergand disperate dupa cadouri.
• Prezentam programul magazinelor de sarbatori- niciun magazin nu va fi inchis pe data de 25 sau 26 Decembrie, toate vor fi deschise nonstop.

22 Decembrie 2012- ora 18.58- Jurnal de stiri pe toate posturile TV:

• Sfarsitul lumii nu s-a petrecut, dar autoritatile cauta vinovatii. Dam legatura corespondentului nostru aflat langa Baba Rada.
• Tata Floarea, care a prezis sfasitul lumii pe 23 Decembrie vrea sa intre in direct pentru a confirma data respectiva.
• Alte imagini din malluri si supermarketuri cu romanii saraci dar cu cosurile pline, ca doar o data e Craciunul.

23 Decembrie 2012- ora 18.57- Jurnal de stiri pe toate posturile TV:

• Nici astazi nu a venit sfarsitul lumii, desi cu totii il asteptam. 
• Sa mergem in bucataria unei gospodine pentru a vedea bucatele pe care le pregateste de sarbatori- porc, cozonac, sarmale, fripturi.

25 Decembrie 2012- ora 18.56 - Jurnal de stiri pe toate posturile TV:

• Imagini filmate la familia Zgarci, unde Mosul a venit pe teava de la calorifer, caloriferul fiind destul de rece cat sa nu-l arda si destul de cald cat sa nu inghete.
• Imagini filmate in malluri si supermarketuri cu ultimele cumparaturi facute de romanii ocupati.
• Imagini de la poarta Tatei Floarea care nu vrea sa confirme sau sa infirme sfarsitul lumii.

26 Decembrie 2012 - ora 18.57 Jurnal de stiri pe toate posturile TV:

• Romanii au petrecut un alt Craciun minunat, cu mancare din belsug, cu bautura la fel, iar acum vor trebui sa mearga la salile de sport pentru a da jos kg de sarbatori. Dam legatura nustritionistului ....
• Guvernul, care a decis sa nu mai faca nimic in asteptarea sfasitului lumii, a gasit vinovatii pentru starea economiei. Acestia sunt Baba Rada, Tata Floarea si Dorel, toti vinovati de falsa informare, ducere in eroare, delasare in munca, folosirea de pseudonime uzuale si, nu in ultimul rand, oferirea de false sperante. Procesul se va deschide si va urma acelasi traseu ca cel al FNI sau Caritas.
• Presedintele tarii doreste revocarea ambasadorului mayas la Bucuresti, dar este dispus sa semneze scrisorile de acreditare ale ambasadorilor azteci, incasi si persi. Legaturile economice cu mayasi au fost sistate, dar vor fi reluate cu vikingi.

In fiecare an, in jurul sarbatorilor, jurnalele arata asa - intai cumparaturi, cu reclama la hypermarketuri; apoi distractia la romani - cu reclama la mall; apoi dat jos kilogramele cu reclama la salile de sport; apoi nutritionistii care apar mereu, dar mereu dupa sarbatori, cu reclama la cabinetele lor.

Reabilitarea pe banii altora

Nu stiu cum este in alte sectoare ale capitalei, dar nenea de la sectorul 1 face reabilitatea pe banii ... altora, adica nu pe banii locatarilor.
Desigur, carcotasii or sa sara si or sa spuna ca nenea respectiv sigur spala niste bani, dirijeaza sume imense catre firmele care fac reabilitarea ca apoi sa-i ajunga lui in buzunar, ca sumele din deviz sunt mai mari fata de alte sectoare, ca...
Pe mine, locatar si beneficiar al reabilitarii "gratis", ma lasa RECE acest aspect, atata timp ca eu nu dau niciun leu din buzunar.
De ce ma lasa gratis si nu ma intereseaza cati bani baga in buzunar nenea primarul?
1. Platesc acelasi impozit la locuinta ca si anul trecut, iar acest impozit este reglementat prin ordonante, hotarari de consilii ale primarie capitalei, si alte balarii care nu au nicio legatura cu muschiul primarului "reabilitator". Deci platesc acelasi impozit, indiferent de cum se plateste reabilitarea.
2. Reabilitarea este facuta la fel de prost sau bine, indiferent daca platesti sau nu. Asta nu tine de primar si deviz, ci de muncitor, si stim ca totii ca nenicii care repara o priza, dau cu bidineaua sau pun un obertain sunt mesteri cu Politehnica terminata la zi. Aceeasi mesteri stau si pe schelele platite de locatar si pe schelele platite de primar.


sursa



3. Inca nu m-a infiat Bill Gates ca sa nu-mi pese cati bani dau din buzunar, iar in cazul acesta prefer sa nu dau, chiar daca primarul isi umple conturile. Pe principiul "daca ma furi 4 ani, macar un leu sa se intoarca la mine".



Dar Romania e plina de carcotasi, de conspiratori si conspirationisti, de maringea santului si de analisti financiari. De cand au inceput reabilitarea, toti comenteaza culorile in care au fost vopsite blocurile. Daca e verde, e prea praz, daca e rosu, e prea sangeriu, daca e albastru, e prea turcoaz, daca ... 20 de ani de zile ne-am plans de cutiile de chibrit gri ale comunismului. Ne-am prins, dupa atata timp, ca orice apartament de bloc tot cutie de chibrit este doar ca trebuiau sa vina constructorii de afara sa ne dea cutia pe 'jde mii de euro, ca atunci devine penthouse, chit ca tot 40 de metri are. La culori inca nu ne revenim, oricum nu ne place gri-ul comunist, dar nici verdele legionar nu merge. Chiar si cand nu dam bani comentam, pentru ca putem, iar cand dam bani, ne deranjeaz aculoare si nu ne uitam pe factura.



Sa nu-i dai dreptate lu' ala de se uita dupa colt, mai bine sa plece din tara nemultumitii? Undeva in Africa, vorba altui inteligent, ca acolo oricum nu sunt multe culori.

33 in 3 zile

Exista oameni frumosi, oameni urati, oameni buni, oameni rai, oameni bogati si oameni saraci.

Avem tendinta sa ii invidiem pe aceia care conduc o masina frumoasa, pe aceia care mananca in restaurante scumpe, pe aceia care ocupa functii inalte, pe aceia care fac excursii nenumarate, pe aceia care sunt frumosi la trup.

Vedem doar ceea ce vrem sa vedem si nu vedem ca in masina frumoasa locul din dreapta e gol, la masa din restaurant e doar o singura persoana, functia a fost ocupata calcand pe altii, excursiile ne arata lumea dar nu ne arata oameni, iar cei frumosi la trup sunt urati la caracter.

Poate nu am cea mai frumoasa masina din parcare, poate nu mananc in restaurante scumpe, poate nu ocup o functie inalta, poate nu ma plimb in jurul lumii, poate nu am un trup frumos, dar cu siguranta sunt mult mai bogata decat toti cei care au astea.

Eu am asta ...

 Ne-am plans pe umar atunci cand ne-a fost greu, am impartit o eugenie atunci cand nu aveam bani nici de bilet de autobuz, ne-am bucurat si am crescut impreuna. 

Poate nu sunt cei mai destepti, poate nu sunt cei mai frumosi, poate nu sunt cei mai bogati, dar sunt oamenii pe care ii stiu de o viata, daca o viata poate insemna 22, 15, 10 sau 8 ani, iar pentru ei fac orice.

Peste 33 de ani, cu 33 de pastile in pumn si 3 tuburi de oxigen dupa noi, poate ne vor scoate copiii la o poza ca aceasta.

Dar pana atunci ... va iubesc, dragilor!

3 zile si 3 nopti pentru 33

Do not disturb!

Cand nu stii ce vrei

Se dau doua situatii, una politica si una sociala.

Situatia politica se desfasoara la centru, in capitala, unde un partid cu 7% reprezentare in parlamentul tarii, cere pentru o facultate, dintr-un oras mic, studii in limba minoritatilor.

Situatia sociala se desfasoara in orasul mic, la facultatea respectiva, unde majoritarii si minoritarii fac greva ca nu vor sa studieze in limba minoritatilor.

Politic vorbind, cei cativa reprezentanti ai minoritatilor lupta pentru drepturile celor care i-au ales, adica 7% din populatia tarii.



sursa



Social vorbind, cei ce fac greva si spun ca doresc sa invete in limba oficiala si nu cea materna sunt destul de destupati la minte incat sa inteleaga ca educatia in limba materna le reduce semnificativ sansele la un post dupa absolvirea facultatii, caci 7% nu inseamna 90%.

Desigur ca cei cativa studenti sunt rau intentionati si nu inteleg ca este important pentru ei sa invete cum hotarasc politicienii, mai ales ca politicienii, dintr-o cladire mare, cu cantina mai ieftina decat cea a studentilor si cazati la un hotel de multe stele, mult mai multe decat caminele studentilor, stiu mult mai bine care este realitatea. Studentii aceia, care impusca francul si mananca pachetele de gulas trimise de parinti, care dorm in paturi rupte si care-si zugravesc singuri camerele de camin, sperand sa devina cineva in viata dupa absolviea facultatii, habar nu au ce este bine pentru ei.

Intr-o lume ideala, cel pe care-l votezi ar trebui sa iti reprezinte interesele, chiar si atunci cand interesele tale sunt locale si nu nationale. Dar asta intr-o lume ideala.

In lumea noastra, o universitate intreaga face greva ca nu vrea sa se fie "segregata", caci isi cunoaste capacitatea si stie ca unita are putere mai mare si sanse mult mai mari sa devina una dintre cele mai bune din Europa. Tot in lumea noastra, niste parlamentari IGNORA cerintele celor care i-au ales si chiar lupta IMPOTRIVA lor, fara niciun dram de jena. ASTA se intampla in Romania de azi.

Stiu ca noi, alegatorii, suntem prosti; asta imi este clar, altfel nu am mai alege tot aceeasi prosti la fiecare 4-5 ani. Stiu si ca parlamentarii sunt prosti, ca doar pleaca din randurile noastre, nu-i caca nasc mamele lor direct parlamentari.

Dar cat de prosti suntem noi, alegatorii si muritorii de rand, cand nu ne dam seama ca nu ceea ce stim si vrem si facem noi este bine pentru noi, ci cand ceea ce vor si fac alesii este bine pentru noi?

Acum ceva timp, niste alesi d-astia, ca altfel nu pot sa le spun, erau foarte nervosi si nu intelegeau de ce se plang pensionarii ca nu pot trai cu o pensie de 7-800 Ron. Rau intentionati si a naibii pielea pe ei, pensionarii se plangeau doar ca sa aiba de ce se plange, ca doar asa fac mereu, ca de altfel ei strang banii la saltea si fac economi in banci, pleaca in croaziere pe mare si umplu salile la spectacole si concerte. Eu i-am vazut si in mall, de nu puteai sa te atingi de noua colectie de la Zara sau Musette ca erau toti acolo cu pungile pline.

Rasismul functioneaza in dublu sens, dar parca prea merg unii pe contrasens, nu vi se pare?

Unghiuta

Dupa o iarna lunga si multe plimbari cu RATB-ul si metroul, carora sigur o sa le duc dorul, am ramas cu unele intrebari al caror mister ma astept sa-l dezleg aici.

Am observat foarte multi barbati, de varste si etni diferite, ca au unghia de la degetul mic mai lunga decat restul.



sursa



Adica au 9 unghii roase regulamentar sau taiate in colturi sau date cu lacusor incolor, iar a 10 unghiuta, aia de la degetelul mic, e cat celelalte 9 la un loc.



De ce au barbatii doar o unghie mai lunga si doar la degetul mic?



Ce au celelalte degete de sunt nedreptatite?

Unghia aceea ar trebui sa egaleze degetul mic cu cel mijlociu si asa sa aiba 3 degete mijloci?

Sa nu-mi spuneti ca barbatii desfac diferite lucruri cu unghia aia ca ei au mereu cate o surubelnita in preajma, numai buna de desfacut orice.

Cade si varianta de a se scarpina in diverse locuri, caci pe langa faptul ca este dureros (banuiesc), societatea moderna a inventat tot felul de lucruri pentru a usura aceasta munca istovitoare a barbatilor.



Asadar, de ce poarta barbatii o unghiuta mai lunga?

Cum astazi este ziua femeii si toti barbatii se dau peste cap sau nu sa faca ceva spectaculos, as recomanda o vizita la manichiura, dar nu in zona Dorobanti.

Stiu ca in acest articol se simte frustrarea fiecarei femei careia i s-a rupt macar o data o unghie. Lor de ce nu li se rupe unghiuta????