Incă una şi mă duc!

Acum 20 de ani, pe uliţele pline de praf ale României, pe străzile pustii ale oraşelor, se găsea câte o tanti sau un nene să se laude că progenitura sa este student. Stundetul era o rasă rară, se găsea "pe sub mână", era pus la loc de cinste şi se închinau toţi în faţa lui precum la Sfintele Moaşte. Nu conta unde studia, la Drumuri şi Poduri, la Universitate, la Agronomie sau la Petrochimie, era motiv de fală că a ajuns acolo. Examenele de admitere erau foarte grele, concurenţa era extrem de mare, facultăţile puţine la număr. Dar asta era acum 20 de ani.

Acum 10 ani, numărai pe degetele de la o mână absolvenţii de mastere din România. Când spuneau Master, parcă era ceva ieşit din comun, trebuiau să explice ce reprezintă această formă de învăţământ căci puţini erau cei care ştiau. Pe uliţe, bătrânii se mulţumeau să spună despre copiii lor că fac studii înalte, o facultate mai aparte şi mai mare. Existau puţine forme de mastere, încercând să copieze moda MBA-ul de afară. Faptul că aceasta formă de învăţământ era cu plată, spre deosebire de multe facultăţi, limita accesul celor care nu dispuneau de banii necesari să mai facă o şcoală ... înaltă. Dar asta era acum 10 ani.
Azi, de la Vladică la opincă, toţi au absolvit o facultate. Ştie, nu ştie să scrie, are diploma de licenţiat, esenţial este să ştie să se semneze la ridicarea diplomei. Criteriul selecţiei este banul. ATÂT.
Diplomă de master au tot mai mulţi, iar cine nu are este ori sărac, ori leneş.
Mâine o să avem cu toţii diplome de doctori pe diverse domenii. Deja nu mai este greu să fii doctorand, cumpără tata 2 reviste de ştiinţă unde publici 3 articole, mai copiezi de pe net, din Japonia, China, un studiu, mai cumperi o lucrare şi ai rezolvat cu titulatura de Doctor.
22 de milioane sau 20 de milioane, sau câţi om mai fi acum, că nu-mi este foarte clar, de doctori.
Dar vom râde în continuare de titlul de Doctor in chimie al Coanei Leana Ceauşescu.