Un pat gol cu aşternuturi şifonate, o sticlă goală trântită pe noptieră, câteva haine aruncate pe un scaun, o rază de lumină crudă strecurânduse printre draperii, un el şi o ea stingheri printre două valize nedeschise, ţigări arse prea mult sau prea puţin într-o scrumieră prea plină, un tablou de azi pentru care nu există mâine sau ieri.
În linişte, aproape mecanic, şi-au adunat rămăşiţele nopţii, fără să se privească, fără să se atingă, aproape fără să respire. 2 valize şi câteva sute de kilometri îi despărţeau de ei, cei ce erau în fiecare zi în ochii celorlalţi, de ei, cei care trăiau pentru mâine şi nu pentru azi.
Un mic dejun pe fugă, în care privirile abia li s-au întâlnit, iar vorbele nu-şi găseau locul, pentru ca restul zilei să treacă mai uşor.
Din nou o maşină prea neagră şi prea mare, pe o şosea ce se încăpăţâna să rămână goală, cu sate pustii şi câmpuri goale în spatele geamului rece. Şi muzica suna surd, fără versuri, aproape ca un cor de biserică acompaniat de o orgă fără tuburi şi claviatură. Din când în când, "Pribeagul" şi "Pribeaga" îi izgoneau din linişte.
- Va trebui să răspund, a spus el într-un final.
- Şi eu, i-a răspuns ea.
- Şi acum? a întrebat el după alţi kilometri şi 2 "pribegi".
- Ne întoarcem la vieţile noastre.
- Îl primeşti înapoi.
- Îi primim înapoi, l-a corectat ea fără urmă de remuşcare.
- Şi noi? Vom mai fi prieteni?
Privea linia gri cum se pierde sub maşină fără să poată să-i răspundă. Nu-l iubea, dar nici nu mai putea să-l priveasca ca-nainte. Nu mai era prietenul ei cel mai bun, pentru o oră, o zi, devenise mai mult, iar acum era prea târziu.
Amândoi au trăit acum, fără să se gândească la mâine, iar mâine a venit.
Privind semnul pe care scria cu litere de-o şchioapă "BUCUREŞTI", îi răspunse:
- Putem încerca.
~SFÂRŞIT~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu