Ca a fost odata IRIS

Bilete cumparate din timp, telefoane de organizare si alegerea locului de intalnire, masina parcata pe o straduta ascunsa prin cartierul Baneasa, tricoul negru si blugii nelipsiti, zambetul la purtator, toate pentru o seara mirifica.

Am ajuns pe aeropotul Baneasa, m-a speriat multimea de oameni, mai multi oameni mai vazusem doar cand a venit Bush Jr in Romania, si aia erau adusi cu forta.

Mii de oameni au canta alaturi de ei si de cei de la Uriah Heep, care au fost o supriza placuta. Era anul 2002.

In 2007, alaturi de o tanara ce tocmai implinea 18 ani, am purces iar spre aeroportul Baneasa, am ascuns masina pe o straduta prin Aviatie, aveam tricoul negru si blugii aferenti, zambetul nelipsit si speranta unui concert extraordinar. Si nu au fost singuri pe scena, alaturi de invitatii lor, cele cateva mii de suflete adunate acolo, au cantat si au strigat.

2012, inainte de sfasitul lumii, pe o caldura sufocanta, cu un tricou negru si renuntand la blugi, alaturi de cateva mii de alti nebuni frumosi, am cantat "La multi ani".

An de an, concert de concert, ne "motivam" cumpararea biletului spunand "cine stie daca o sa-i mai vedem". Si i-am vazut. Si au fost, mereu, asa cum ne asteptam si ne doream. Si noi, cei care respiram acelasi aer cu ei, nu simteam ca sunt obositi, bolnavi sau prea maturi, noi, sub "luna plina", imbracati in "matase alba", nu eram "demagogi" si voiam "totul sau nimic" de la "Iris Maxima", chiar daca nu eram pe strada lor si nu stiam cine ne striga in noapte si nu credem nimic, stiam ca e doar pentru noi.

Si ne spuneau mereu, si ne cantau mereu, iar noi ...

Floare de iris....floare de coltz,
Ne-ai ocrotit , ne-ai dat un rost
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Pe strazile viselor am alergat
Si v-am iubit si v-am cantat
Iar cand noi nu vom mai fii
Iar noaptea va fii zii
Va veti aminti ca-a fost odata Iris

Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Ca a fost odata Irïs

 

Eterna si fascinanta Olimpiada

La fiecare Olimpiada, cel putin la cele pe care mi le amintesc eu, adica de la Barcelona incoace, am plecat cu sperante pentru medalii la anumite sporturi, acolo unde aveam rezultate mondiale si europene.
Si, la fiecare Olimpiada din ultimele 5 pe care mi le amintesc, am castigat medalii acolo unde nu ne asteptam sau nici nu gandeam, si am pierdut acolo unde aveam cele mai mari sperante.
Uitandu-ma pe o statistica a medaliilor, observ ca in tara noastra exista numai cateva discipline la care se castiga medalii olimpice.
De la Barcelona, la Atlanta, Sydney, Atena sau Beijing , am contat doar la gimnastica, canotaj si scrima. Am mai castigat cate o medalie, doua, la judo, la lupte, haltere, box, natatie, atletism, tir.
Stirile sportivele de la Antena 1 si Pro Tv, in data de 1 August, care au inceput la 10 minute dupa argintul castigat de Roxana Cocos la haltere, ne-au delectat cu cancanurile din fotbal, strecurand o mini stire despre medalie.
Sa ne mai asteptam si la alte medalii sau asta este tot?

In cautarea viitorului

In fiecare zi, o parte din noi moare pentru a se naste alta. E ciclul vietii pe care-l invatam de mici, si pe care nu-l putem modifica. Noi suntem asemeni florilor, lasam o frunza si o amintire sa se usuce si sa piara pentru ca acolo sa se nasca o alta frunza si o alta amintire.


Avem memoria selectiva si timpul, unicul nostru prieten si cel mai de temut dusman, ne-a invatat sa iertam si sa uitam. Ne-a invatat ca tot ceea ce azi e rau si urat, maine va fi doar o amintire, iar poimaine va disparea. Invatam sa traim si ne definim ca oameni prin prisma trecutului. Tot ce am facut ieri, vorbele, sentimentele, faptele ne urmaresc pentru tot restul vietii; unele la suprafata si ne amintim cu drag vorbele de duh ale bunicilor sau geamul spart pe cand jucam “Leapsa”, altele din umbra si uitam prima suferinta in dragoste sau durerea mainii rupte.


Uneori este de ajuns un singur cuvant pentru a sterge sau a “zidi” o amintire. Un singur cuvant poate sa distruga un sir lung si frumos de amintiri, lasand in locul lor doar uratenia ascunsa de timp.


Ne luptam zile si luni si ani sa fim mai bun si mai frumosi, dar naruim totul intr-o fractiune de secunda in care zadarnicim efortul anterior.


Si maine? Mainele fara tot ce stiai ca e frumos si pastrat in siguranta? Mainele pe care nimeni nu putea sa-l distruga?


Maine e astazi pentru alte amintiri ce se nasc si mor, e ieri pentru cei ce le distrug si e maine pentru tine.

Odihneste-te in pace

Citesc si nu-mi vine sa cred.
Unii oameni stiu cand o sa fie sfarsitul.
Poti sa auzi intr-o seara, atunci cand tot ce ai in stomac este o eugenie dupa o zi intreaga de antrenament, atunci cand te uiti pe cer si vezi mai multe stele decat o sa vezi vreodata in Bucuresti, atunci cand nu te gandesti decat la baiatul care ti-a zambit sau la admiterea la liceu, atunci auzi ca 33 e prea mult.
Si stii ca foamea si frica te imping sa spui prostii, sa faci predictii si apoi sa razi de ceea ce ai spus.
Dar azi stiu ca a fost mai mult de atat.

Sursa

Odihneste-te in pace, Ioni !

Si totusi

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Tatiana Stepa-Si totusi exista iubire

Asculta mai multe audio diverse



Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

La revedere Maestre!

Tudor Gheorghe si happilica

Cine este tudor Gheorghe? Sper ca nu ai pus intrebarea asta.

Nu stiti ce e happilica? E canapeaua din emisiunea lu Maruta, undeva la Protv.

Nu o sa-l vedeti pe maestru la nicio emisiune de pe la tv. La "sinteza zilei" n-are loc de analistul politic Badea, la GSP de CTP si asa mai departe.

Asa cum sustine artistul, cu umorul tipic oltenesc, a declinat toate invitatiile de a participa in emisiunea lui Maruta si de a lua loc pe happilica dintr-un motiv foarte simplu...

Gigi Becali- dupa emisiune, a fost arestat,

Ion Dolanescu - a fost pe happilica -Dumnezeu sa-l odihneasca,

Nicu Constantin - a fost pe happilica - Dumnezeu sa-l odihneasca.

Nu ne lasa mai saraci decat suntem deja.

Pentru un barbat important

...pentru ca am aflat ca ai sa vii, acum 2 ani si 7 luni, printr-un mesaj pe mess...

...pentru ca am aflat, acum 2 ani si 5 luni, ca vom fi impreuna toata viata...

...pentru ca ai venit asa, am stiut ca esti special. Nu pentru ca erai asteptat de toti, nu pentru ca erai primul, nu pentru ca trebuia sa fii special. Tu esti special...

...pentru ca frica in fata "omului negru" am infruntat-o impreuna, intai tu plangand in bratele mele si eu tremurand de emotie; apoi tu dormind linistit, tot in bratele mele, iar eu...eu nu mai eram importanta...

...pentru ca mi-am dorit sa fii strengar, destept, bataios, frumos, norocos, creativ, unic ... si as fii vrut sa-ti pot da eu toate astea, dar stiu ca esti asa si asa vei fi mereu...

...pentru ca, poate, nu sunt "the best", dar, cu siguranta, voi fi mereu langa tine...

...pentru ca atunci cand imi spui pe nume, ma faci sa ma simt importanta...

...pentru ca daca noi trebuia sa schimbam traditia, am schimbat-o...

...pentru ca totul dispare cand zambesti strengareste in coltul gurii...

...pentru ca nu ma pot supara niciodata pe doi ochi albastrii...

La multi ani Cristian!

...pentru ca astazi este ziua ta si pentru ca TU esti important pentru nana.

Jeguri de oameni ce sunteti

Pe vremea dacilor, nasterea era intampinata cu bocete si plansete iar moarte cu bucurie si muzica. Dar asta se intampla acum aproape 2000 de ani.
In zilele noastre, cand ajungem pe luna si doar ca nu ne teleportam dintr-un colt al globului intr-altul, lucrurile par sa fii evoluat. Doar par.
Ne-am intors cu 2000 de ani in urma prin spectacolul de acum 2 seri. Milioane de oameni au privit cu sufletul la gura inmormantarea unui om. UN OM, dragii mei.
Nu am fost fan niciodata, dar am apreciat geniul muzical al celui proclamat "regele pop-ului".
Extravaganta vietii lui, faptul ca si-a dorit sa faca din moarte "cel mai mare show de pe pamant" si faptul ca a reusit asta, nu-l transforma in zeu, nu-l fac sfant si nici nemuritor.
Nu inteleg placerea, aproape diabolica, de a viziona un spectacol atat de sinistru.

Cateva zeci de mii de oameni au platit un loc la o inmormantare, alte cateva s-au perindat pe o scena si au cantat acompaniati de un sicriu, iar alte cateva milioane si-au intrerupt activitatea doar ca sa priveasca show-ul.
Cineva s-a folosit de niste copii pentru a-si face reclama si a mai aduna cativa dolari, iar milioane de tampiti au studiat emotiile familiei.
Scuzati franchetea, dar a fost o inmormantare cu lautari. La asta s-au redus toti acei artisti care au cantat pe scena, toti aceia care au strans randurile acum, dar fugeau mancand pamantul cand omul era chemat pe la tribunale.

Lui nu-i mai foloseste la nimic acest circ, dar noua?

Noi nu mai avem viata?

NU avem sentimente si trairi proprii ca trebuie sa urmarim fiecare miscare a unor oameni indurerati, intrebandu-ne STUPID "oare ce simt aia"?

NU mai avem respect pentru un om decedat?

NU mai avem bun simt sa lasam capul in jos la un astfel de evenimet, in loc sa plaudam si sa ovationam?

NU mai avem NIMIC SFANT in noi?

Suntem uscati si furam franturi de sentimente si trairi din vietile altora?

Oameni buni, a fost DOAR UN OM. ATAT. Poate unul cu o voce mai buna decat a altor cateva milioane, unul care a platit un pret enorm pentru "popularite", unul care a fost impins si stors pana la ultimul banut, UNUL care nu a fost lasat sa moara.

Nu e blesfamie. Blesfamie e ce vrea sa faca Vaticanul. Sa-l canonizeze.

HIENE cu fata umana, la atat se reduce societatea CIVILIZATA.

Nu-mi serviti "puteai sa schimbi canalul". NU AVEAM UNDE.
Mi-e ... scarba de lumea in care traiesc. De oamenii care se inchid in casa si traiesc prin televizor. De oamenii care asteapta sa vada o inmormantare dau nu au vazut un concert. De oamenii care nu au existat pana ieri, dar azi joaca hora pe mormantul unui om.

Mi-e scarba de jegurile astea.

Crima sau responsabilitate

Pornesc prin a spune, din start, ca, inainte de a comenta ca este un pacat fapta in sine, trebuie sa ne gandim ca si metodele de prevenire si modalitatile prin care s-a ajuns la fapta respectiva sunt considerate un pacat.

Este o crima avortul sau este o dovada de responsabilitate?

Nu plecam de la definitia din dictionar si nici de la ceea ce spun preotii (ii lasam cu pacatele lor), plecam de la 2 oameni, care se bucura de viata, casatoriti sau nu si sfarsesc prin a deveni 3. Nu plecam nici de la stupida intrebare "Cum se mai poate, in secolul acesta, sa ramai insarcinata, cand sunt atatea metode?". Se poate si se intampla.

Sa luam un cuplu necasatorit, in care iubirea este confundata cu obisnuita, iar sexul cu salteaua. Pusi in fata unui astfel de decizii, isi vor reevalua sentimentele si vor constata ca nu se iubesc ci doar se tolereaza. El se spala pe maini si o lasa pe ea sa aleaga. Ea este sigura ca nu el este barbatul alaturi de care vrea sa imbatraneasca. Aceasta sarcina ii dezbina in loc sa-i lege mai mult.
Este o crima sau un act de responsabilitate avortul in acest caz?

Sa luam un cuplu necasatorit, dar unde iubirea este evidenta si simtita de ambii parteneri. Ajunsi in fata unui astfel de moment, constata ca nu au resursele financiare necesare pentru a creste un copil, acesta fiind si motivul pentru care nici nu sunt casatoriti. Copilul nu poate fi crescut cu juma de Eugenie si cu un pahar cu apa, asa cum traiesc ei, cum nu poate fi crescut nici cu visele lui de a deveni mare avocat sau ale ei de a deveni mare stilista.
In acest caz, este o crima sau fuga de responsabilitate?

Hai sa vedem un cuplu casatorit, cu 3 copii la activ, imbracati unul cu hainele celuilalt. Stiu, va vine inevitabil in gand ca "unde mananca 5 guri, mai mananca si a 6", dar cand stii ca sunt prea multe guri?
Recurgerea la avort este o crima sau doar responsabilitate fata de ceilalti copii?

Ce se intampla cu un cuplu casatorit, cu o situatie financiara peste medie, dar prea ocupat sa urce pe scara sociala, prea ocupat sa devina mai bogat, prea ocupat pentru un copil?
Este crima avortul in cazul acesta sau doar dovada unui egoism extrem?

Dar o femeie violata si ramasa insarcinata, are dreptul moral sa faca avort?
Da o copila batjocorita de propriul tata sau frate, comite o crima sau un act de responsabilitate?

Responsabilitatea comiterii unei astfel de fapte ar trebui sa revina ambilor parteneri, dar uneori ramane doar pe umeri femeii.
Care este limita dintre crima si "normalitate"? Variaza ea in functie de motivatia fiecaruia in parte?
Daca nu ii judecam acum, ii vom judeca atunci cand isi vor inchide copiii in pivnite, ii vor lega cu lanturi sua ii vor arunca pe strazi?

Si pana la urma, cine suntem noi sa-i judecam pe altii?

Dogmele religioase interzic avortul, asa cum interzic si folosirea de mijloace contraceptive, asa cum interzic si sexul inafara casatoriei, dar astea sunt numai litere si scrieri.

Opriti robinetul

Nu la ploaie ma refer, desi iubesc vara asta tipic londoneza. Poate pentru ca ma duce cu gandul al orasul respectiv sau poate doar ca nu mai fierb in suc propriu la 50 de grade.
Nu ma refer nici la isteti de la ADP care spala strazile si atunci cand ploua. Daca la ei la plan scrie ca trebuie, ce conteaza ca ploua sau tuna sau fulgera sau e aglomerat, ei trebuie sa mai dea cu apa de ploaie peste apa de la ploaie.... Cum sa nu iubesti tara asta? Cred ca ne-am plictisi de moarte intr-o tara in care nu am discuta despre cata mizerie este si cati prosti ne conduc.

Ma refer la zecile, sutele de mailuri pline de rugaciuni, concursuri si, invariabil, terminate in "trimite la 1 catralion de amici ca sa nu ai ghinion".
Din cate-mi amintesc, internetul nu era pe agenda de lucru a Patriarhiei, dar poate lucrurile s-au schimbat intre timp. Mai stiu ca nu rugaciune nu atrage ghinion daca nu o impartasesti si cu altii. Stai, rugaciunea era o chestie personala si nu una generala, dar timpurile se schimba.
Pana nu il ating pe cel caruia Bill Gates i-a dat milionul de dolari ca a trimis un mail la toti prietenii din lista sau pana nu-l ating pe cel care a castigat un telefon Ericcson, nu trimit mailurile mai departe.
La mine se rupe lantul. Asta este, sunt Toma necredinciosul. Asa ca daca vreti noroc si succes si sa castigati concursul de naivitate mondiala, nu-mi trimiteti mie mailurile acestea.
Ma socheaza ca primesc mailurile aceastea de la oameni care nu par atat de naivi, oameni care nu sunt credinciosi, oameni ce par zdraveni la mansarda.
Si ne mai intrebam cum reusesc cei cu jocuri piramidale si fonduri de investitii facute in fundul curtii sa fraiereasca oamenii. Nu ei ii fraieresc, oamenii sunt naivi si vor sa creada orice baliverna.
Si ma mai mir ca persoana care mi-a trimis mailul cu rugaciunea, da fuga la biserica, apoi injura, apoi isi rupe piciorul iar apoi se intreba daca i se trage de la mailul acela.
Incerc sa nu asociez naivitatea cu religia (nu credinta), dar, uneori, merg atat de bine impreuna si fac atatea victime, incat ma intreb daca nu in loc sa evoluam, involuam.

Nu e important

Ce lucruri sunt importante in viata? Poate niciunul, poate toate. Pierre de Coubertin spunea "ca important nu e sa castici, important e sa participi", eu as spune ca important nu e sa participi, important e cum participi.

Nu e important cati ani de scoala ai, fie ca sunt 12, 20 sau 50, important e sa ai cei 7 ani de-acasa.

Nu e important sa cunosti oameni, important e sa te cunosti pe tine.

Nu e important sa ai bani, important este cum ai facut acei bani.

Nu e importanta functia, important e peste cate cadavre ai calcat pana acolo.

Nu e important sa zambesti cu gura si sa urasti cu inima, important sa zambesti cu ambele.

Nu e important unde iti faci concediile, important este sa le faci cu cei ce te iubesc.

Nu e important cat de mare este apartamentul tau, important e sa ai caminul tau.

Nu e important IQ-ul copilului tau, important e sa-l auzi cand spune primul cuvant.

Nu e importanta haina ta, importanta este personalitatea ta.

Nu e important sa ai multi prieteni, important e sa fii prieten celor pe care ii ai.

Nu e important ceasul tau, important e sa nu uiti cand e timpul tau.

Nu e important sa fii sef, important este sa stii sa fii sef.

Nu e important sa ai totul, important e sa ai ce-ti doresti.

Nu e important doar sa-ti doresti, important e sa-ti mai doresti dupa ce ai obtinut.

Tu stii ce e important pentru tine?

In cer ...

"Mami, unde se duc oamenii cand mor?
In cer, puiul mami.
Dar oamenii cand stiu ca merg in cer?
................... "

Ai auzit vreodata intrebarile astea? Ai pus vreodata intrebarile astea?

"Ce ai face daca ai stii exact cat mai ai de trait?"

Te-ai intrebat vreodata asta?

In fata Lui toti suntem egali, indiferent de scoli, de avutie, de greutate, de inaltime, de greseli, de fapte bune, de vointa sau de credinta.
Dar oare suntem toti egali?
Sunt mai egali aceia dintre noi care, la un control de rutina la doctor, afla ca nu mai au mult de trait? Sau cei ce sufera o interventie chirurgicala si, in urma ei, primesc un termen limita si nu o bucurie? Sau cei ce merg pe strada si sunt loviti mortal de o masina? Sau cei ce lucreaza linistiti la un birou si sufera un infarct? Sau cei ce ...?
De ce sunt mai egali cei ce afla ca pentru ei timpul s-a scurs mai repede? De ce ei pot spune zilnic "te iubesc" persoanelor apropiate pentru ca stiu ca se apropie clipa? De ce ei pot sa lase urme de nesters a trecerii lor prin lume? De ce ei pot sa ii anunte pe cei dragi si sa ii "pregateasca" pentru momentul greu? De ce ei pot sa isi aleaga locul, haina, sa stranga bani pentru a nu saraci familia?
De ce toti ceilalti se duc fara sa spuna "te iubesc"?
In fata mortii suntem toti egali. Nu trebuie sa ne gandim la ea, din pacate nu lipseste niciodata de la apel, dar poate ar trebui sa ne gandim la noi.

"Ce ai face daca ai stii exact cat mai ai de trait?"

Probabil ca ti-ai face planuri, ti-ai suna toti prietenii, familia, le-ai spune cat de mult ii iubesti, le-ai oferi cadouri, ti-ai vinde casa si ai pleca in lume sa calatoresti, nu ai mai merge la birou si face tot ce in mod normal ai refuza.

"Ce faci in fiecare zi, cand nu stii cat mai ai de trait?"

Traiesti.

Probabil ar trebui sa incetam sa fim mai egali decat ceilalti, probabil ar trebui sa incetam sa furam startul, probabil ca ar trebui sa incetam sa credem ca putem decide noi.
Probabil ar trebui sa traim si nu sa ne pregim sa murim.
Probabil ...
.
.
.
.

Fetita mea

Nu am copil, nu sunt gravida, linistiti-va.
Acum cateva zile, la o discutie cu prietenii despre numele copiiilor, mai toti prietenii mei au copii sau ii asteapta in urmatoarele luni, am fost intrebata cum se va numi fetita mea.
De ce?
Stiu si nu este negociabil cum se va numi baiatul meu. Ok, are si sotul/tatal, un cuvant de spus, dar doar atunci cand o sa-l poarte el 9 luni in burta, altfel nu este negociabil (sunt in stare sa ma ridic din pat si sa merg sa-l declar singura, daca nu sunt sigura :)).
Da. Imi doresc un baietel, care sa nu sufere asa cum suferim noi femeile-nu ma refer la problemele din dragoste.
Dar cum se va numi ea? Intrebarea pusa, m-a lasat cumva fara replica. Nu pot sa folosesc numele de baiat la fetita, nu vreau sa ma urasca toata viata ca mi-am batut joc de ea prin nume.
"Care ea?
Esti ferm convinsa ca nu o sa fie fata?
Da.
Si totusi?"
Cam asa a fost discutia.
Nu m-am gandit si refuz sa ma gandesc foarte serios la aceasta varianta, dar am ascultat 2 melodii astazi si cred ca acesta este... numele ei.




Amandoua.

P.S. E prea multa muzica spaniola pentru voi? Mai diversificam un pic, sa nu ne plictisim.

Anul meu

Nu stiu daca ar trebui sa fiu speriata, nu stiu daca ar trebui sa fiu fericita, nu stiu daca ar trebui sa fiu.
La 5 ani visam sa am 15 ani, la 20 visam sa am 25, la 25 visam sa am 30, acum, aproape de 30, ma tem.



Ma apropii de pragul inalt al celor 30 de ani, cu frica in suflet ca nu indeplinesc conditiile sa fiu admisa, dar si cu speranta ca lucrurile vor fi altfel.
Din momentul 00.00 al zilei fatale in care schimb prefixul, ar trebui sa pot sa fac tot ce n-am facut pana acum, fiind speriata ca e prea devreme, si ar trebui sa nu mai fac lucrurile infantile neprotrivite prefixului 3.
Din momentul 00.00 ar trebui sa pot sa port unghiile rosii fara sa ma deranjeze la privire, ar trebui sa folosesc rujul rosu cu zambetul larg, ar trebui sa pot sa port blondul, fara teama de a parea pitzipoanca, ar trebui sa mi se spuna sarut mana, fara sa ma mai deranjeze, ar trebui sa ...
Aceasta ar trebui sa fie anul meu, anul de care sa-mi amintesc la batranete ca fiind "acel an", anul in care sa nu mai fug de iubire si sa nu il mai astept pe Fat-Frumos calare pentru ca el merge cu metroul, anul in care sa nu-mi caut doar un loc unde sa fug ci sa imi caut caminul, anul in care sa-mi asum responsabilitatile acelea mari, nu cele de la birou-alea au fost asumate mai de mult, anul in care sa vad Roma, pas cu pas fara sa ma grabesc, sa ma asez pe scarile inalte din colturi racoroase, sa privesc scuterele vuind pe strada, sa savurez o inghetata linistita, sa pierd noapte pe strazile ei si sa-i ascult freamatul si linistea diminetii, anul in care sa uit sa dorm oricat de obosita as fi, anul in care sa uit sa plang, anul in care sa adun riduri multe in jurul ochilor de la prea mult ras, anul in care sa beau sampanie dimineata doar pentru ca vreau, anul in care sa nu ma opresc sa ma intreb daca este bine ce fac sau nu, ar trebui sa fie anul meu.
Mi-au furat anul cu criza lor, cu alegerile lor, cu minciunile lor, cu afacerile lor, cu televizoarele lor, cu stirile lor, cu crimele lor, cu violurile lor, cu razboaiele lor, cu vietile lor.
E anul meu, de ce mi l-ati furat? Nu vreau sa-mi amintesc de voi la batranete, de voi libidinosi si cu probleme false, de voi slinosi mintindu-ma parsiv, de voi avari furandu-mi mie anul.

Povestea Teodorei

Ieri am facut o promisiune pe care vreau sa o respect, nu pentru ca obisnuiesc sa-mi tin promisiunile ci pentru ca sunt inconjurata de prieteni care au copii, prieteni care asteapta sa devina parinti si, mai mult decat atat, eu imi doresc sa devin mama intr-o buna zi.
Am ascultat stupefiata povestea Teodorei, un copil de nici 3 anisori care sufera alaturi de parintii ei de incompetenta, indiferenta, delasarea, nesimtirea, ignoranta, pot continua asa pana maine, fara sa ma repet, medicilor si a sistemului sanitar din Romania.



Ea este Teodora Aur, nume predestinat as putea spune pentru aceasta mica copila.
Am sa va spun povestea asa cum o stiu eu, nu cum a fost ea prezentata la TV, pe postul Acasa, am sa va spun nu povestea ci adevarul asa cum mi l-a spus o prietena a familiei Teodorei.
A fost o data o femeie care a intalnit un barbat. Amandoi erau frumosi, inteligenti, fericiti ca s-au intalnit si isi doreau o familie frumoasa. Dupa ani de tratament si asteptare, miracolul s-a intamplat si pe lume a aparut Teodora, un copil dorit, iubit, asteptat si fericit, ar fi trebuit, in familia lui.
Minunea nu a durat decat cateva zile, caci Teodora s-a hotarat sa se nasca cu o greutate mai mica decat cea normala, drept urmare a fost mutat in incubatorul spitalului/maternitatii Giulesti.
Calvarul a inceput o data cu acest drum, caci incubatorul, desi se presupune ca este un loc sigur, ferit de ciuperci, virusi, boli. Teodora s-a imbolnavit in maternitate. Un virus puternic, klebsiella, a facut ca incheieturile manutelor si picioruselor sa-i fie atinse de necroza si sa inceapa sa se decompuna.
Nu am sa scriu acum despre sistemul sanitar din Romania, parintilor nu le foloseste la nimic sa se lupte cu niste medici acoperiti de alti medici. Am sa spun doar ca nu este singurul caz, dar este cel mai aproape de mine.
Aceasta este povestea lor:

http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-teodora-are-nevoie-de-o-operatie-de-reconstructie.html
Am sa mai spun ca nu este nevoie de o campanie ca cea pe care Mihaela Radulescu a facut-o pentru Liana Stanciu si fetita ei, este nevoie doar ca fiecare dintre noi sa donam cate 10-30 de euro pentru ca suma necesara operatiei sa se stranga. Si este nevoie AZI.
Donatii
Titular: Aur Raducu -Mihai
Euro: RO 21 RZBR 0000 06 00 11 28 50 92
Ron: RO 48 RZBR 0000 06 00 04 39 00 40
RAIFFEISEN BANK, SUCURSALA BRANCOVEANU
Contact
Ofelia Aur, Mama Teodorei- 0745. 032. 496
Radu Aur, Tatal Teodorei- 0766 748. 159

http://www.organizatiaemma.ro/node/396

Nu cred in falsii cersetori de la metrou, nu cred in falsii spalatori de geamuri care dau banii altora sa-i bea, nu cred in fonduri false, nu cred in vrajitorare la colt de strada, iar cine ma cunoste stie asta, dar acum nu trebuie sa cred in povestea Teodorei pentru ca stiu ca exista.

Sclavul unei gauri negre

Am auzit astazi o vorba mare "In spatele unui barbat puternic, se ascunde o femeie". Nimic mai adevarat. De ce? Pentru ca orice barbat are nevoie de o motivatie pentru a deveni ceea ce este.
Sa luam un barbat frumos, constient de frumusetea sa, care va invarti gaurile pe degete. Nu are nevoie de scheme pentru a atrage, de planuri complicate, de scenarii. El atrage prin simpla lui prezenta. Este el sclavul unei gauri negre? O da! Va merge la sala sa arate bine pentru a impresiona domnitele si domnii, va face coada la cosmetica pentru a avea o fatza precum un fund de bebe, va merge la dentist pentru a nu-si pierde zambetul. Si toate astea pentru o gaura neagra.
Sa luam un barbat sters, fad, la care nu te-ai uita nici daca ai fi singur/a cu el pe o insula. Te-ar impresiona daca l-ai vedea in metrou cu o haina ponosita si cu o fatza trista? Deloc. Atunci acest barbat isi va dori putere sau bani pentru a impresiona o gaura.
Va invata si va calca pe cadavre sa ajunga in functii importante, apoi isi va cumpara un autobuz, scuze o masina imensa, sa iasa in evidenta, se va tunde asa cum vede in reviste, chiar daca fatza lui exprima tzarana patriei de la 100 de km, se va imbraca de la cele mai scumpe magazine chiar daca hainele arata pe el ca pe sarma de uscat rufe si va impresiona, cu siguranta o rapandula. Va face un barbat toate astea pentru o gaura neagra? O da.
Ce ii place barbatului sa faca atunci cand crede ca este stapanul unei gaurii? Sa iasa cu prietenii, care ii vor spune ca nu este stapanul ci sclavul acelei gauri. Atunci barbatul schimba tactica si spune ca el nu este scalvul nimanui si nu face ce spune gaura. Gaura se supara si ii transmite "then go fuck your friends" (adica "umple gaurile prietenilor"). Ce fac prietenii? Il asculta pe barbat, beau bere cu el, merg cu el la fotbal, dar nu isi lasa gaurile astupate de el. Ce face barbatul atunci? Se intoarce in patru labe, precum un caine odarlit si batut, la vechea lui gaura, cu un buchet de trandafi rosii sau o bratara de aur (atata romantism nu a mai vazut nicio femeie de la Eva pana la gaura lui) si ii va spune cu ochii imensi "they won't let me fuck them" (adica "nu ma lasa sa umplu gauri"). Gaura il va primi sau nu (depinde daca nu a gasit un alt sclav intre timp) si il va face ceea ce este, un sclav al gaurii negre.
Barbatul in esenta este foarte simplu. Da-i o gaura de umplut si el va schimba lumea. O sa spuneti ca scapa unii dintre ei, pentru ca nu le plac femeile. Corectie, bunii mei. Eu am scris de o gaura neagra nu de o femeie si nu am incercat sa fiu draguta.
Acum sa ne uitam in jur. Stiti barbati care sa nu-si petreaca toata viata incercand sa umple o gaura, sa multumeasca o gaura, sa faca ce spune gaura? Eu nu. Au si ei micile lor momente, sporadice, de altfel, de razvratire. Culmea este ca nu au invatat inca urmarea acestor momente de razvratire. Nu vor avea mai multe gauri negre de umplut,din contra, vor manca mancare rece si vor dormi pe canapea, iar gaura va fi istorie.
Cum fac ei, barbatii, mii si mii de studii sa demonstreze ca au alte puncte slabe, cand stim si noi si recunosc si ei ca punctul slab e gaura cea neagra.
De ce scriu asta azi, te-ai intrebat? E 15 Ianuarie si Eminescu a fost si el un sclav. Al propriilor demoni si al Veronicai (cele mai impresionante poezii-Scrisorile, Luceafarul- le-a scris in timpul relatiei cu Veronica Micle).
Nu vad prea multe argumente impotriva a ceea ce am scris, desi orice barbat va spune ca nu este sclav. Serios? Atunci de ce alergi prin baruri dupa rapandule, de ce te uiti la stirile din sport dar nu stii stirea, stii prezentatoarea, de ce e berea blonda si nu e suvite sau bruneta, de ce injuratura preferata e "S-o mut pe ma-ta", de ce tii minte numerele cu 89.89 dar uiti cand e ziua prietenului tau (probabil pentru ca si prietenul uita, ma gandesc eu), de ce?
Am vrut sa spun sa fiti iubiti, dar va descurcati si singuri.

P.S. Tocmai am primit un banc demn de postat aici.
"O tipa blonda super eleganta si frumoasa foc iese dintr-un bar cu un indice de alcool in sange foarte ridicat Merge leganandu-se spre masina ei, un BMW al anului, scump ca naiba, si incearca sa-i deschida usa cu cheia, dar starea ei de ebrietate o impiedica si pica in fund linga usa masinii... Cu picioarele deschise si fara chiloti, isi observa "pasarica" si cand o recunoaste incepe sa-i vorbeasca: - Din cauza ta am masina, - Din cauza ta am bijuterii - Din cauza ta am bani - Din cauza ta pot avea barbatul care vreau - Din cauza ta am ... Deodata incepe sa se pise... si ...duios ii replica: - Nu, nu plange, mai, ca nu te cert !"
Onorata instanta, eu imi inchei pledoaria.

Povestile bunicilor

Bunicul obisnuia sa-mi povesteasca cum a fost in razboi. Tot bunicul imi povestea cum se aseza pe scaunel si privea peste munti, la sfarsitul razboiului, si ii astepta pe americani.
Bunica imi povestea cum, stand bunicul pe scaunel si privind in zare in asteptarea americanilor, in fundul curtii s-au trezit cu rusii.
Bunica a insistat sa merg la scoala si sa invat geografie, sa stie fata ca avem granita directa cu rusii si nu cu americanii. Am invatat geografie si, culmea ironiei, aveam granita cu rusii si nu cu americani.
Dupa revolutiile din '89, am incetat sa avem granita cu rusii, dar tot ii asteptam pe americani.
Au aparut unii "halatisti", gen Vadim, care au cerut sa facem poduri de flori peste Prut. Le-am facu si, in loc de flroi, ne-am umplut de moldoveni, care nu e nici romani, nici rusi. Dar ce p**a mea sunteti Dumneavoastra, ma rog?
Pod peste Atlantic am facut? Atlanticul este balta aceea mare care desparte Europa de America. Ma gandeam ca poate ne trimit ei gaze pe pod. De unde gaze? Pai cred ca din Alaska, ca doar d-aia le-au vandut rusii pamantul americanilor.
Acum eu nu stiu de ce ma supar, ca au inchis rusii gazele sau ca nu au venit americanii?
Daca ma gandesc ca ministrul Economiei este "sun papucul nevestei Adriean" stiu de ce sunt suparata. Ca nu au venit americanii sa-l bucure pe bunicu.

Too young to die ... almost 20 years ago

Ascult de pe balcon comemorarile de la Televiziune. Au trecut aproape 20 de ani. Nu stiu daca sunt o norocoasa ca existam atunci, nu stiu daca sunt norocoasa ca eram prea mica sa merg pe strazi, nu stiu daca sunt norocoasa ca nu am certificat de revolutionar.
Imi amintesc nebunia acelor zile si zambesc, oarecum nostalgica. Imi amintesc cearta dintre noi, copiii, legata de cine are mai multe artificii, imi amintesc mirosul de cozonaci si sarmale de pe scara blocului, imi amintesc ca ii cerusem lui Mos Gerila o alta bicicleta (primul Pegas cedase de la jumatate si voiam unul cu sha lunga..daca va mai amintiti), imi amintesc ca am furat 3 lei sa-mi cumpar o ciocolata Steluta, imi amintesc ca se facuse coada la complex si am mers toti copiii sa ne asezam- nu stiam ce se va vinde, dar era o coada si noi trebuia sa ne asezam.
Mi-o amintesc pe Nasa T. cum a iesit pe scari si a strigat ca a cazut Ceausescu. Atunci s-a oprit timpul in loc, pret de secunde, nestiind daca sa ne bucuram sau nu. Toti vecinii au iesit din bloc si au inceput sa discute, cu radioul in mana, mai fugeau la televizor, mai discutau si apoi i-am vazut pe unii plecand. Nu-mi amintesc daca s-au intors cu toti cei ce au plecat. Noi, cei mici, am revenit la jocurile noastre, la regretul ca derdelusul din coltul blocului nu avea zapada pe el (era primul an fara zapada pe derdelus, de Sarbatori), la cearta pe artificii si la cererile catre Mos Gerila.
Atunci a innebunit lumea. In blocul de pensionari militari s-au pus yale la scara, usa de la apartamentul bunicilor s-a inchis pentru prima data de cand stiam eu, de fapt toate usile de pe scara erau inchise si trebuia sa sunam sa fim primiti (eu stiam ca pui mana pe clanta si intrii-asa era pana atunci), oamenii ascultau la radio si televizor in continuu, la complex nu a mai fost coada la bananele verzi, programul meu de joaca afara a fost redus si nu mai aveam voie sa plec din fata blocului, iar de la Policolor se auzeau bubuituri ("mama ce pocnitori mishto au aia" ne gandeam noi-erau de fapt gloante.)

Nu-mi amintesc fetele parintilor atunci...



Imi amintesc bradul mare, legat, uitat pe balcon si ramas neimpodobit.
Imi amintesc disperarea din ochii bunicilor cand suna telefonul.
Imi amintesc sentimentul de gol pe care l-am avut cand am auzit prima data la televizor melodia "Desteapta-te romane". O auzisem toata vara cantata de Alex, cu spaca pe cap si cu zambetul pe buze. Era prima vacanta fara glumele lui si povestile lui, si as fi vrut sa-l intreb de unde stia ca o sa se cante melodia asta la tv, dar leucemia a fost mai puternica decat zambetul lui.
I-am judecat pe parinti ca nu au facut totul sa fie si ei revolutionari, asemeni parintilor colegilor mei. I-am judecat apoi ca nu au facut totul sa fie in top 500 si ei. I-am judecat ca nu au fost cu mine in acea vacanta, asa cum erau mereu.
Astazi stiu ca sunt norocoasa ca am fost destul de mare atunci, ca ei sa nu iasa pe strazi (probabil ca azi nu as mai fi fost), dar si destul de mica sa nu merg eu sau prietenii mei.
Astazi ma bucur ca am impodobit bradul cu ei.
Astazi ma bucur ca ei nu sunt doar un nume dintre miile ce au disparut, prea tineri...

Sunt o furnica intr-un musuroi

Stiu ca sunt o furnica, asemeni voua, intr-un mushuroi prea mare pentru mine. Mai stiu ca sunt sarbatori si ar trebui sa ignor tentatiile de genul acesta. Mai stiu ca parintii nu m-au crescut sa fiu un robotzel. Mai stiu ca bunicii nu si-au dorit o nepoata sclava. Mai stiu ca este foarte usor sa iti traiesti viata "ta", fara sa te intrebi daca sunt ideile tale sau ale altora.


Mai stiu ca totul are un inceput si un sfarsit.




Nu stiu cand a inceput si nu stiu cand se va sfarsi. Am invatat la scoala ca nimic nu dureaza la infinit (acum nu stiu daca asta am invatat efectiv sau este concluzia mea). Stiu doar ca nu sunt spectator al acestui show numit viata, sunt un fir de praf in coltul unei mari scene, imprastiat cand actorii incep sa-si joace rolurile.


O zi buna tuturor ...