3 zile, 24 de ore

- N-ai plecat nicăieri de Revelion? se aude o voce răguşită de la prea mult tutun de la capătul celălalt al telefonului.
- Mâine este Revelion, deci teoretic, mai este timp să plec undeva! răspunde voioasă ea. Nici tu nu ai plecat, dacă mă întrebi pe mine.
- Unde să plec, când toate planurile făcute s-au năruit in ultimele câteva zile, a răspuns el fără urmă de regret în glas.
- Îţi faci planuri pe termen prea lung şi ai uitat să mai trăieşti de azi pe mâine.
- Atunci de azi pe mâine să fie. Hai să plecăm mâine la mare, a spus el cu oarecare entuziasm.
- Hai! a spus şi ea.
 A doua zi de dimineaţă, cu aproape 14 ore înainte de noul an, maşina lui torcea în parcarea din faţa casei ei. Învăluit în fum de ţigare, cu muzica dată la maxim, aştepta liniştit pe scaunul încălzit să trăiască azi. Ea îşi luă cheile din coşul aşezat lângă uşa casei, aruncă o ultimă privire în oglindă, aprobă ce văzu în oglindă şi ieşi în frigul dimineţii de 31 Decembrie.
Pe o şosea goală, înconjuraţi de schelete de copaci şi câmpuri albe, se îndreptau spre cele 3 zile departe de ieri şi mâine.
- De ce l-ai dat afară? a întrebat el, privind înainte.
- Ea de ce a plecat? a răspuns ea, fără să-şi dezlipeasca ochii de pe imaginea cerului reflectată în geam.
- Cred că nu mă mai iubea.
- Sigur nu mă mai iubea, a spus şi ea.
Ajunşi la malul mării, într-o ultimă camera liberă cu vedere la mare, şi-au aruncat genţile pe jos, au privit patul de mijloc şi au început să râdă. Sticla de whiskey pe care o împărţeau frăţeşte le-a eliberat râsul şi camera nu a mai fost rece şi tristă, aşa cum este o cameră de hotel pe litoral în plină iarnă.
Sticla mare de şampanie i-a purtat pe malul mării, prin sfârşitul de an, printre artificii şi bubuituri, prin noaptea neagră până dimineaţă, când privirile li s-au întâlnit pe marginea păturii prea scurtă şi prea subţire.
- La mulţi ani, din nou.Ţi-e foame? a spart el liniştea apăsătoare.
- La mulţi ani, din nou. Mi-e sete. De cafea. Neagră. Caldă, a răspuns şi ea adormită.
După cinci minute, el se întorcea dezamăgit în cameră. Nu găsise cafea pe o rază pe atât de lungă pe cât îi permiteau pantalonii scurţi, în care era îmbrăcat, să caute.
- E totul închis. Mi-a spus un domn că POATE, a accentuat el cuvântul, găsesc cafea în Mangalia.
- Sigur găsim la Mc-ul din Constanţa, de lângă Delfinariu.
- Atunci Mc să fie, a spus el şi a început să-şi arunce hainele în geantă. Nu ne mai întoarcem aici. Nu găseşti nimic de băut, de mâncat. Şi rămân şi fără ţigări, a spus el privind ţigarea care ardea între degetele mâinii ei stângi.
Ea îl privea pe bărbatul din faţa ei, de parcă îl vedea prima dată. Îi urmărea mişcările uriaşului din faţa ei, şi îi zâmbea când se oprea şi se repezea spre ea să mai tragă un fum din ţigarea ei lungă.
- Chiar plecăm?
- Chiar plecăm. Trăim azi, parcă aşa ai spus.
- Trăim azi, a confirmat ea, coborând agale din pat, înfăşurată în pătura prea scurtă şi subţire.

~Va urma~