joi, 4 februarie 2010

Nu mai am tigari

Acesta era strigătul de luptă pe vremea când ascultam Cargo, iar Kempes nu ne părăsise pentru canguri.



Vremurile bune s-au întors și de dimineață strig "nu mai am țigări". Nimeni, dar nimeni nu-și face milă de mine să-și deplaseze dorsalul până la magazinul din colț (ce ne-am face fără magazinul de la colț) și să-mi cumpere un pachet de țigări.
Sigur, există varianta abținerii, dar ca orice "drogat" care se respectă, atunci când se termină doza, intru în sevraj.
Și ce mă gândesc eu? Cam ce varainte de rezervă am?
Una ar fi să mă abțin. WTF. Aș strica șirul celor trei vicii care mă definesc ca om și nu pot să mă schimb peste noapte.
O altă variantă ar fi

Ce poate fi mai plăcut decât o nargilea cu tutun de trandafir? Marele avantaj ar fi că iți miroase toată casa a trandafiri și nu a picioare nespălate, plus nu mai trebuie să folosești tot felul de spray-uri. Dar narghileaua nu o poți lua dupa tine peste tot, nu? Cum ar fi să mergi la un film și, înainte de intrare, să dai o fugă afară, să prepari repede o nargilea și să o fumezi în 5 minute? Dacă stau să mă gândesc, nu ar fi nici asta o idee rea, s-ar găsi destui doritori și, dacă ai muștuce de schimb, iți scoți banii pe taxiul cu care vii și pleci...cu narghileaua.

O variantă și mai simplă ar fi țigările de foi. Un pachet de tutun, un pachet de foițe și ai propria țigare. Cam tare, dar merge, plus că tutunul are un miros de coniac. Așa te asiguri că nu mai este necesară folosirea rujului, buzele ți se colorează imediat, mâinile la fel, dar asigură-te că ai prin apropiere o periuță de dinți sau un spray de gură....put rău de tot țigările astea. E destul de greu să pleci cu tutunul și foițele după tine, să iți faci țigare pe la colțuri și să începi să scuipi tutun precum văcarii americani.

Am parfumat casa, am scuipat precum văcarii, dar tot trebuie să merg să-mi iau țigări.
Nu mai am țigări, n-am ce să fumez.

sursă foto

2 comentarii:

Anonim spunea...

WTF = women tenis federation? :D

Little Miss Sunset spunea...

@joker: Want To Fly :))