vineri, 12 februarie 2010

Loca perdida

Din când în când mi se face dor de plecare... de alte locuri, de oameni noi, de lucruri noi, de altă eu. Mă plictisesc repede de lucruri, de locuri ... de tot ce nu-mi stârnește interesul continuu.
De oameni nu mă plictisesc, pe oameni îi accept lângă mine de la început sau nu. Nu-mi plac oamenii falși și oamenii proști. Mă încred în instinct, în primul instinct atunci când întălnesc o persoană și rar, foarte rar, se întâmplă să greșesc.
Probabil că felul meu de a fi le dă multora încrederea să se joace, să poarte măști, să creadă că în spatele privirii mele se ascunde un copil. Sunt copil DOAR când vreau.
Mi-e dor de fustele scurte, de nisipul cald, de salsa veche de pe strada 11 Iunie, de nopțile pierdute pe canapelele acelea pline de spumă în așteptarea primului tramvai, de gașca nebună ce nu se cunoștea dar dansa până în zori, de diminețile când ajungeam la facultate după o noapte de merengue, de tocurile cui și piatra cubică, de EL care a învățat să danseze ”Follow the leader“ doar ca să fie cu mine, de tequila, pălincă și muzică alături de Elvis Crespo.
Mi-e dor de vremurile când cea mai mare avere a mea erau casetele și bluza albă, când cele mai mari probleme erau examenele, când cele mai apăsătoare rate erau nopțile de dans, când cel mai mare dușman era timpul, iar cel mai bun ginul.
Timpul a rămas cel mai mare dușman. Restul ... sunt tot eu, când te aștepți mai puțin- cu capul în nori și când speri mai mult- cu picioarele înfipte adânc în pământ.

8 comentarii:

Jokerstyle spunea...

Timpul va mereu cel mai mare dusman.
Da' bluza alba are vreo legatura cu concursul..de... :))!

Little Miss Sunset spunea...

@joker: sunt moment cand timpul e prieten, dar trec repede momentele acelea :(
care concurs?

Ana-Maria spunea...

Missylica...pai si cine te opreste sa iti rezervi timp pentru tot ce ai scris?Tu sa vrei asta si timp iti vei gasi...oamenii au resurse nebanuite si pot face din cacat bici si sa mai si pocneasca...nu cred ca de iti doresti cu adevarat nu poti gasi timpul necesar pentru tine...insa , referindu-ma la experientele mele anterioare , ma gandesc ca cotidianul si comoditatea in care probabil esti prinsa , se tin ca scaiul de oaie de tine si nu te lasa sa scapi...Iti doresc , din sulfet , ca macar intr-un weekend , de ce nu chiar asta care vine?, sa evadezi in placerile tale si sa te simtit de la superlativul absolut in sus!:)

Little Miss Sunset spunea...

@ana: lucrurile bune vin si pleaca. din pacate atmosfera de care imi e dor, e greu sa o mai gasesc...au disparut locatiile, oamenii si fustele scurte ;) cei din jur considera ca trebuie sa ne facem de cap "inteligent"- sa ne imbatam pana facem pe noi sau sa mergem la o cafea.
au uitat cum e sa te sui in masina, dupa ce ai facut cehta pentru bezina, si sa pleci pana unde te tine rezervorul :)

Roxoxox spunea...

ah ce ma bucur ca ai revenit la vechiul template, sau ceva asemanator, ma rog.

I sooo know what u mean, mujer!

Little Miss Sunset spunea...

@rox: toata lumea se bucura acum, dar nimeni nu spunea nimic inainte :))
i know :( what happend to us?

DiliMache spunea...

timpul a ramas pt mine singurul dusman. Ce petreceri in fata blocului mai erau prin Berceni, ce razboaie cu sticlele de apa si ce frecusuri mai suportam pe vremuri...

@ Joker, concursurile de tricouri ude va interesau doar pe voi, noi nu cred ca avem astfel de nostalgii :-))

Little Miss Sunset spunea...

@dili: nu-mi aminti de frecusuri, de ele nu mi- dor :)
nu are rost sa te starnesti cu concursul, ei se nasca gandindu-se la el si mor la fel :))))