Suntem copii

Exista o relatie extraordinara pe lumea aceasta care, oricat s-ar stradui barbatii sa o inteleaga, este unica si in acelasi timp comuna, relatia mama-copil. Este unica prin unicitatea fiecaruia dintre noi si comuna prin faptul ca toi suntem copii, copiii unei mame. Uneori, purtam pe umeri povara esecurilor mamelor noastre si nu suntem lasati sa ne traim viata, alteori, suntem lasati sa ne traim viata prea devreme si facem greseli imense pentru ca nu am fost pregatiti pentru ele, iar alteori, purtam povara esecurilor mamelor noastre dar ne traim viata repetand greselile lor.
In ochii mamelor noastre vom ramane mereu copii, cu sosetele lasate, cu zgarieturi in genunchi, cu dintii stirbi, cu tricoul rupt, cu zambetul cald si cu nevoia de protectie. Le este greu sa inteleaga cum copilul din fata lor fumeaza, are pareri despre viata, are probleme mai mari decat exercitiile de matematica, bea bere sau sampanie, le este greu sa inteleaga ca nu mai avem 5 ani ci 20,30,40 si poate avem copiii nostrii. Pentru noi, ele vor ramane mereu impunatoare- doar ele s-au luptat cu balaurii din vise, cu zmeii care ne furau dintii si cu colegii care ne bateau, puternice si langa noi. Nu vom accepta niciodata ca ele nu sunt "wonder woman", ca uneori plang, ca uneori sunt slabe, ca uneori sunt bolnave, ca uneori nu sunt langa noi cand avem nevoie de ele, ca unele pleaca definitiv de langa noi si nu putem sa le iertam asta.
Poate ar trebui sa ne pastram zambetul inocent si cand suntem adulti, poate ar trebui sa nu uitam sa fim copii, poate ar trebui sa nu repetam aceleasi greseli. Poate ar trebui sa invatam sa spunem mai des "Iarta-ma mama" si "Multumesc fiul meu/fiica mea" si atunci ne-am ierta si pe noi si pe ele. Poate ar trebui sa o facem cand nu este prea tarziu. Poate.