In fiecare zi, o parte din noi moare pentru a se naste alta. E ciclul vietii pe care-l invatam de mici, si pe care nu-l putem modifica. Noi suntem asemeni florilor, lasam o frunza si o amintire sa se usuce si sa piara pentru ca acolo sa se nasca o alta frunza si o alta amintire.
Avem memoria selectiva si timpul, unicul nostru prieten si cel mai de temut dusman, ne-a invatat sa iertam si sa uitam. Ne-a invatat ca tot ceea ce azi e rau si urat, maine va fi doar o amintire, iar poimaine va disparea. Invatam sa traim si ne definim ca oameni prin prisma trecutului. Tot ce am facut ieri, vorbele, sentimentele, faptele ne urmaresc pentru tot restul vietii; unele la suprafata si ne amintim cu drag vorbele de duh ale bunicilor sau geamul spart pe cand jucam “Leapsa”, altele din umbra si uitam prima suferinta in dragoste sau durerea mainii rupte.
Uneori este de ajuns un singur cuvant pentru a sterge sau a “zidi” o amintire. Un singur cuvant poate sa distruga un sir lung si frumos de amintiri, lasand in locul lor doar uratenia ascunsa de timp.
Ne luptam zile si luni si ani sa fim mai bun si mai frumosi, dar naruim totul intr-o fractiune de secunda in care zadarnicim efortul anterior.
Si maine? Mainele fara tot ce stiai ca e frumos si pastrat in siguranta? Mainele pe care nimeni nu putea sa-l distruga?
Maine e astazi pentru alte amintiri ce se nasc si mor, e ieri pentru cei ce le distrug si e maine pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu