In zilele noastre, cand ajungem pe luna si doar ca nu ne teleportam dintr-un colt al globului intr-altul, lucrurile par sa fii evoluat. Doar par.
Ne-am intors cu 2000 de ani in urma prin spectacolul de acum 2 seri. Milioane de oameni au privit cu sufletul la gura inmormantarea unui om. UN OM, dragii mei.
Nu am fost fan niciodata, dar am apreciat geniul muzical al celui proclamat "regele pop-ului".
Extravaganta vietii lui, faptul ca si-a dorit sa faca din moarte "cel mai mare show de pe pamant" si faptul ca a reusit asta, nu-l transforma in zeu, nu-l fac sfant si nici nemuritor.
Nu inteleg placerea, aproape diabolica, de a viziona un spectacol atat de sinistru.
Cateva zeci de mii de oameni au platit un loc la o inmormantare, alte cateva s-au perindat pe o scena si au cantat acompaniati de un sicriu, iar alte cateva milioane si-au intrerupt activitatea doar ca sa priveasca show-ul.
Cineva s-a folosit de niste copii pentru a-si face reclama si a mai aduna cativa dolari, iar milioane de tampiti au studiat emotiile familiei.
Scuzati franchetea, dar a fost o inmormantare cu lautari. La asta s-au redus toti acei artisti care au cantat pe scena, toti aceia care au strans randurile acum, dar fugeau mancand pamantul cand omul era chemat pe la tribunale.
Lui nu-i mai foloseste la nimic acest circ, dar noua?
Noi nu mai avem viata?
NU avem sentimente si trairi proprii ca trebuie sa urmarim fiecare miscare a unor oameni indurerati, intrebandu-ne STUPID "oare ce simt aia"?
NU mai avem respect pentru un om decedat?
NU mai avem bun simt sa lasam capul in jos la un astfel de evenimet, in loc sa plaudam si sa ovationam?
NU mai avem NIMIC SFANT in noi?
Suntem uscati si furam franturi de sentimente si trairi din vietile altora?
Oameni buni, a fost DOAR UN OM. ATAT. Poate unul cu o voce mai buna decat a altor cateva milioane, unul care a platit un pret enorm pentru "popularite", unul care a fost impins si stors pana la ultimul banut, UNUL care nu a fost lasat sa moara.
Nu e blesfamie. Blesfamie e ce vrea sa faca Vaticanul. Sa-l canonizeze.
HIENE cu fata umana, la atat se reduce societatea CIVILIZATA.
Nu-mi serviti "puteai sa schimbi canalul". NU AVEAM UNDE.
Mi-e ... scarba de lumea in care traiesc. De oamenii care se inchid in casa si traiesc prin televizor. De oamenii care asteapta sa vada o inmormantare dau nu au vazut un concert. De oamenii care nu au existat pana ieri, dar azi joaca hora pe mormantul unui om.
Mi-e scarba de jegurile astea.
24 de comentarii:
nu avem nimic sfant, asta s-a vazut acum
@anonim: ar trebui sa ne bucure?
Mah iubita pe tine te-a suparat cineva. Zi-mi acum cat mai am sindromul PMS ca il fac sa regrete.
Nu mai avem nimic sfant de ceva vreme, totul e de vanzare. Ti pup.
@rox: si eu tot cu sindromul, deci mi-l fac singura sa regrete.
mujer, o mai fi ceva sfant pe undeva si nu om vinde chiar tot.
Te inteleg la partea cu schimbatul canalului. Eu nu am fost asa scandalizat ca tine, am ras la inceput apoi m-a enervat, acum iar rad. Nu pentru ca ma simt dac si a murit maical gexan ci din cauza prostiei umane afisate cu atata nonsalanta, din cauza balelor care curg in valuri la vederea senzationalului. Am ras la clipul cu acea umbra penibila de care CNN-ul, devenit OTV american, a difuzat-o sub titlul "fantoma lui maical", am ras de canonizare, am ras cand fanii se asteptau sa invie a treia zi dupa scripturi si probabil o sa mai am motive sa rad pe viitor. Hai mai, nu mai fi asa suparata, razi! Da, e o atitudine antisociala dar mi se rupe de societatea lor :)
@lup: acum ca am scuipat, rad.
mai rau e ca nici inainte nu-l simpatizam pe om, dar acum au reusit nenici astia sa mi-l faca complet antipatic.
eu sunt una care n-a dat bani pe albumele lui dar sa vezi d-acu in colo :)))
Ei... lasa, nu mai da bani pe albume, e criza. Downloadeaza. :))
Stii ce mi s-a parut cel mai amuzant cat traia? maical, un barbat negru de 50 de ani arata ca o maimuta albinoasa subnutrita si vorbea ca o fetita timida de 10 ani. Un banc care l-am auzit la 2 zile dupa ce a murit: Farah Fawcet moare si ajunge la portile raiului. Sfantul Pentru ii spune ca drept rasplata pentru tot binele care l-a facut are dreptul la o dorinta. "Vreau sa fie in siguranta toti copiii" zice ea. A doua zi maical gexan moare. M-am prapadit de ras si l-am trimis mai departe oamenilor care, credeam eu, ar fi putut sa aprecieze gluma. Mi s-a spus ca sunt rau, ca n-am suflet, ca "despre morti numai de bine". Cred ca ar trebui sa fac curatenie in lista aia de mess... :))
@lup: hahahaha...n-ai suflet ce sa mai.
pai tu credeai ca aia stiau ca a murit farah fawcet? mai rau, crezi ca stiau cine e???
Nici nu ma asteptam sa stie careva cine e Farah Fawcet, totusi, trebuie sa ne trezim, sa ne dam 2 palme si sa ne amintim in ce tara traim.
Concluzia e ca n-am suflet. Las-o asa, e bine. :)
Abia acum am vazut clipul de la happyfish postat de Arhi pe blog. Am ras ca un oligofren :))
@lup: la circ se raspunde cu circ,nu?
In mod normal ar trebui sa fie paine si circ dar daca e destul circ plebea uita de paine. Si uite asa am dat de esenta umanitatii la inceput de secol 21. :))
Despre ce vorbesti maica? Eu m-am culcat devreme in seara aia si n-am prins. :D
HAaaaa?..stai ca m-am trezit si eu?! Cum sa-l canoninezeze?Pai si lu'Papa Ioan Paul al 2-lea ce-i mai fac il proclama DDumnezeu
@nina: ce de mujer, n-aveai ce vedea la tv?
@joker: si uite asa, pana la Dumnezeu te mananca sfintii ;)
Daca esti baietel, pana la dumnezeu te rezolva maical :))
@lup: si daca esti fetita?
cam da....
@nina: cum spui tu. sa vezi ce o sa te mai uiti la tv, acum ca vin fetele acasa :)
Daca esti fetita te rezolva baietii cat inca esti pe pamanant :))
sa-l canonizeze???? da' i-au iertat deja pacatele???
Cate despre jeguri, e doar vorba dxe unii care stiu sa scoata bani si din cadavre si de altii convinsi ca ceea ce fac e bine. Satisfactia e mutuala. Eu una il ador pe Quincy Jones pentru gestul sau de a nu merge la inmormantare si pentru ce a declarat cu ocazia asta. Bine macar ca au pastrat sicriul acoperit, poate totusi era gol si bietul Michael sedea linistit pe undeva. Respectul si bunul simt sunt chestii relative, nu te astepta ca mersul firesc al lumii sa le promoveze vreodata.
@lup: sau ii rezolvi tu ;)
@dili: care pacate? gata, e mort i s-au sters pacatele.
pai vaticanu de ce sa nu profite si sa mai faca si ei niste bani? daca nu mai e inchizitie, macar asa :)
Cum faci rating din cadavre
Trimiteți un comentariu