Mi-am propus sa nu mai ascult stiri pentru ca sunt aceleasi si aceleasi mereu, se schimba doar personajele si locatia. Mi-am propus sa citesc, nu ziare-intra la categoria stiri, nu tabloide-stiu ca o sa raman in urma cu ultimele aparitii printre starletele de saltea ce se perinda pe telecomanda mea, nu bloguri- urmaresc putine bloguri si nu pe cele ale starurilor tv, esuate in blogosfera si erijate in formatoare de opinie, ci literatura- asa cum am invata eu la scoala ca trebuie sa citesc, adica sa iau o carte (chestia aceea in care nu sunt poze si sunt numai litere)sa o deschid si sa o mai las din mana cand o termin.
Ati ras destul? Voi cei din fata, prietenii de o viata care stiti ca imi ajung degetele de la maini si picioare sa enumar cartile pe care le-am citit, stiu ca o sa va intrebati daca acea carte este un curs sau un tratat de economie. Nu bunii mei, cursul pe care trebuie nu sa-l citesc, ci sa-l invat, ma asteapta cuminte la birou, acasa ma asteapta romanele.
De ce vreau sa citesc? Pentru ca ma tem ca intr-o buna zi, copiii mei (calmati-va, va rog, nu va dau nicio veste pe aceasta cale) ma vor intreba ceva si nu voi sti sa le raspund. Incercam deunazi sa port o discutie lejera la birou despre un film, Maria Antoaneta. Am fost suprinsa sa constat mirarea ce se afisa pe fata interlocutorului meu pe masura ce ii spuneam cat de prost este filmul (este facut de americani si nu spune adevarul istoric ci prezinta doar pantofii si prajiturile reginei). Nu discutam despre fuziunea nucleara la rece, ci despre un personaj controversat si, in acelasi timp, destul de interesant al unei perioade despre care s-a scris si se va mai scrie mult.
Am auzit de atatea ori expresia "daca ar durea prostia, multi ar urla pe strada", incat ma uitam la el si asteptam sa urle. Nu am pretentia sa fie o enciclopedie ambulanta, dar am realizat altceva. De cate ori discuta, persoana respectiva are tendinta de a tipa, dar nu sa se certe. In orice discutie, cu orice interlocutor, cand incearca sa-si expuna punctul de vedere, urla, tipa sau zbiara. Nu provoaca cearta, ci doar abandonul celui care il asculta, care, satul sa ii vibreze timpanul pe urletele lui, cedeaza.
M-am intors in timp si m-am gandit la cei sau cele care tipau in loc sa vorbeasca. Scormonesc in amintiri si constat ca aveam o colega in generala care, atunci cand vorbea, tipa de fapt. Era proasta? Daca ma gandesc ca cea mai mare nota luata de ea in generala a fost 7 (pana si la caligrafie avea nota mica), inseamna ca era un pic mai inceata. In liceu am avut parte de o alta colega asemenea ei. La fel tipa, in loc sa vorbeasca si la fel avea notele.
Ma uit in jurul meu si constat ca, intr-adevar, oamenii care au foarte putine lucruri de spus, cand o fac, o fac tipand, zbierand sau urland.
Nu incerc sa demonstrez stiintific cat de mult sau tare doare prostia, dar ma intreb daca numai in jurul meu sunt oameni prosti care urla in loc sa vorbeasca.
Doare prostia? Doare bunii mei, ca altfel nu-mi explic de ce numai prostii tipa cand ar trebui sa vorbeasca, iar vocabularul lor este compus din maxim 50 de cuvinte. De ce nu merg ei urland de durere pe strada? Ar trebui sa se repete, iar la un moment dat isi uita sirul gandurilor si nu mai stiu unde au ramas, printre zecile de cuvinte, ca sa poata continua, de aceea nu merg tipand pe strada si o fac in cadru restrans.
Cedeaza desteptul primul? Da, dar nu pentru ca este destept, ci pentru ca il doare capul de la atatea zbierete si urlaturi.
Nu cred ca ma poate convinge cineva contrariul, dar puteti incerca.