Statul - un mecanism al miscarii

Fara legatura cu momentul din an cand se discuta intens despre autostrazi, drumuri expres si rectificari bugetare, fara legatura cu alegerile si luptele duse in acest sens, aud tot mai multe pareri contra constructiei de drumuri, indiferent de ce fel sunt acestea, pe motiv ca acestea nu aduc bani la bugetul de stat.
Incep prin a spune ca drumurile fac parte din infrastructura unei tari si reprezinta proiectele cele mai mari si cele mai banoase, deopotriva, pe care un stat precum Romania le poate dezvolta cu finantare interna sau de la UE (unde oricum contribuim, fie ca luam sau nu bani de acolo).
De ce trebuie statul Roman sa construiasca mai multe autostrazi, drumuri expres?

Sursa

Construita fie din bani publici (inclusiv fonduri europene), fie in parteneriat public-privat, o autostrada inseamna in primul rand studiu de fezabilitate. Din acest studiu pe care statul il face traiesc firmele de consultanta/servicii. Am spus firme pentru ca un astfel de studiu nu poate fi facut de o singura firma.
Inceputa constructia unei autostrazi, aceasta implica un numar mare de oameni angajati sau nu cu acte in regula. Tot in timpul constructiei sunt consumate tone de materiale oferite de companii private. De la o constructie de autostrada ajunge sa lucreze o fabrica de ciment, o cariera de extractie sau o fabrica de utilaje. Toti angajatii din acest circuit vor cheltui bani in magazine, de unde vor cumpara zahar, paine sau mezel. Pentru aprovizionare, magazinel vor apela la fabricile de zahar, paine sau mezel, care vor produce, pe langa locuri de munca si taxe platite, o cerere in agricultura, pentru grau, trestie de zahar sau animale.
In tot acest circuit vor fi implicate si firmele de transport, deci traiesc si ei, si producatorii si distribuitorii de combustibil (ei sunt implicati chiar si cand nu exista drumuri, dar la un volum de vanzari mai mic, deci cu taxe si accize mai mici platite la buget), producatorii de ansambluri si subansambluri pentru fiecare dintre aceste ramuri, atragand la randul lor alti agenti comerciali in circuit.
Fara a face o analiza macroeconomica la virgula, trebuie spus ca toti angajatii/angajatorii de pe lant vor incasa/plati salarii si vor vira taxe la bugetul de stat, astfel incat este posibil sa regasim o crestere a incasarilor pe sanatate, asigurari sociale, TVA, accize, impozite pe venit/profit.
Evident ca persoanele care au un venit isi vor dori sa se imbrace, sa-si reinnoiasca televizorul sau aragazul, sa vorbeasca la telefon, sa mearga la teatru sau sa citeasca. Nu putini dintre ei isi vor putea intretine copiii in scoala, facultate.Cu siguranta multe persoane si firme vor recapata curajul de a intra intr-o banca si de a cere bani pentru alte proiecte.
Intr-un mod cat se poate de simplu sper ca am explicat cum genereaza bani o autostrada. Este un proiect initiat de stat, pentru ca intr-o economie, oricat de dezvoltata sau de "inapoiata" prezenta statului este foarte importanta.
Neimplicarea statului in proiecte importante, consumatoare de mari resurse financiare, impiedica agentii comerciali sa-si dezvolte business-ul.
CUM?
BNR-ul poate sa reduca dobanda pana la 0 (zero), daca nimeni nu vrea sa se imprumute, pentru ca nici agentii comerciali, nici persoanele nu au perspective pentru maine si poimaine.
Intr-o UE in care toti trebuie sa produca sau sa cumpere cat mai ieftin, productia interna nu mai este atractiva din cauza costurilor, ori ajungem sa producem orice, la pret cat mai mic, doar ca sa vindem. Evident ca vom produce cu salarii de 150 de euro/luna, in conditiile in care la produsul final se mai adauga si consturile/timpii mari cu transporul pentru a face export. Astfel este posibil sa se dezvolte doar o parte a tarii, respectiv vestul, pentru ca de acolo sunt cele mai mici consturi pentru export.
Macroeconomia este asemenea unui mecanism de ceas, unde statul este roata cea mare care pune in miscare restul rotitelor. Fiecare dintre ele este importanta, dar daca nu exista putere de punere in miscare de la roata cea mare, respectiv statul, intregul mecanism stagneaza.
Nu in ultimul rand, constructia de autostrazi genereaza cele mai mari spagi pentru ca acolo sunt cei mai multi bani, de la atribuirea contractelor pana la alegerea furnizorilor de materii prime. Tot pe acest lant al spagilor vor putea intra in hora si producatorii de combustibil, speculantii din imobiliare, producatorii de energie, furnizorii de servicii, etc.
In lipsa implicarii, ne uitam uimiti la cursul valutar cu este jonglat de speculantii internationali, asteptand momentul in care isi vor lua "jucariile" si se vor muta pe o alta moneda cu dabanzi mai bune, vom privi impasibili cum cetatenii tarii pleaca pe alte meleaguri producand pentru state bunastare. Ori, ca stat simti o diferenta cand incasezi taxe de la mai putini cetateni, mai putini si mai speriati agenti economici. Si, nu in ultimul rand, cu cat produci mai mult, cu atat poti castiga mai mult, indiferent ca discutam de spaga, taxe, imagine, recunoastere sau bunastare.

Scrisoare Domnului Primar al Municipiului Bucuresti

Domnule Primar al Municipiului Bucuresti,

Va scriu in calitate de cetateanca a urbei pe care o administrati, cetateanca platitoare de taxe la bugetul local prin impozitele retinute pentru casa, masina, amenzi si restul darilor pe care "ma simt datoare" sa le platesc, cu mandria in suflet ca pot sa locuiesc intr-o capitala europeana, asa cum se doreste orasul acesta, si este o capitala europeana pentru ca Romania este, inca, in Europa.
Nu pot expirma in cuvinte bucuria care ma cuprinde cand traversez podul Basarab si observ placuta pe care scrie "Inceput de Basesc si finalizat de Oprescu". Nu ma deranjeaza alaturarea numelor, doar suntem o tara de "Escu", dar o satisfactie ca ati reusit sa finalizati ... ceea ce altii au inceput, tot ma incearca. Stim cu totii ca este foarte greu ca, dupa o anumita ... trecere a timpului, sa finalizezi ceea ce altii au inceput cu mana lor. Nu acelasi lucru il pot spune despre pasajul Mihai Bravu, pe care l-ati inceput, dar cu greu o sa-l finalizati. Sunt sigura ca, dupa 8 ani de mandat la conducerea urbei, o sa vina un alt "Escu" sa finalizeze ceea ce ati inceput. Imi doresc doar, in calitate de locuitor al orasului, sa nu omita plasarea unei placute prin care sa va pastreze vie amintirea lucrurilor incepute. Sper, de asemenea, ca o alta placuta sa fie pastrata si postata pe viitorul tronson ce leaga Splaiul Independentei de Autostrada A1, unde se vad deja pilonii podului, de circa 2 ani, dar nu asta este important. Cineva, candva, sigur o sa termine si acest proiect. Vreau sa ma asigur ca o sa va faceti un suficient stoc de placute, asa cum a facut predecesorul Dvs. cu stocul de borduri, pentru a le putea plasa pe toate lucrarile incepute si nefinalizate. Nu mai mentionez aici pasajul de la Piata Presei Libere sau Magistrala Nord-Sud care se termina, deocamdata, la "-" dintre Nord si Sud.
Pentru ca am amintit anterior de bordurile pe care, printr-o grea mostenire, le-ati primit la inceputul mandatului si pe care observ, din nou cu nemarginita bucurie, ca le-ati gasit o utilitate. Nu am crezut carcotasii care, acum multi ani, au spus ca o sa avem borduri si in copaci, dar uite ca Dvs ati reusit sa imfrumusetati orasul si sa plantati pe Calea Victoriei, mai multe borduri decat panselute. Sigur ca locuitorii urbei nu inteleg ce inseamna "sistematizare" si nu inteleg de ce ati ales sa micsorati o artera precum Calea Victorie, prin largirea exagerata a trotuarelor, dar eu inteleg. Cei 50 de turisti care viziteaza orasul acesta trebuie sa circule in liniste pe sub cladirile cu bulina rosie, fara riscul de a le pica un ornament din 1920 in cap. Sunt sigura ca acesta a fost rationamentul Dvs., gandindu-va ca este posibil ca acei turisti sa afle toti 50 in aceeasi zi si in acelasi sens pe Calea Victoriei.
O minte absolut geniala ca a Dvs. a gandit ca astfel se va elibera Centrul Vechi si se vor plimba si restul betivilor consumatorilor pe Calea Victoriei, lasand loc unui viitor proiect de imbunatatire a zonei respective, unde, in ciuda faptului ca nu ati reusit sa scoateti tiganii romii si sobolanii din acele cladiri ce stau sa cada la prima adiere de vant, o sa va folositi tot de surplusul de borduri si o sa ziditi, pe afara, cladirile respective. Daca si numai daca, la finalul acestei operatiuni de bordurire a Centrului Vechi si o restului orasului, prin plasarea de borduri verticale in locul pilonilor de acces, considerati ca mai aveti suficiente borduri, doresc sa fac o cerere catre Primaria Generala pentru a-mi construi o scara de bordura de la balconul apartamentului in care locuiesc. Desigur, daca toti cetatenii acestui oras ar proceda la fel, ati putea sa scapati de aceasta problema si sa va apucati totusi de lucruri serioase, dar acestia sunt niste simpli "Mitici" mistocari care nu inteleg misiunea Dvs.
Doresc sa va multumesc pe aceasta cale pentru amplasarea corturilor de prim ajutor din oras, mai ales ca bordurile nu au invatat sa se comporte ca un tufis ornamental si inmagazineaza mult prea multa cladura, iar ceasurile plasate in oras si prin parcuri inca nu se comporta ca o tasnitoare, desi, la 50-60 de grade Celsius, nu avem neveoie de apa ca gasim la cele 4 corturi de prim ajutor. As dori sa va rog sa pastrati aceste corturi si in restul anului, pentru ca, din pacate, mai exista 2-3 catelusi nebunatici in oras iar aceste corturi ne-ar putea ajuta in cazul in care intalnim un astfel de exemplar. Stiu ca ati depus eforturi majore sa rezolvati problema acesta a cainilor, ei nu mai exista prin centrul orasului, dar pe cine intereseaza ce se intampla la periferie, ca doar turistii au Calea Victoriei. Acele corturi pot fi utile si atunci cand peste oras se abate urgia, iar cei 3 fulgi de nea blocheaza traficul si inchid scolile si gradinitele. Unde sa se mai joace copiii iarna, cand trotuarele sunt pline de masini si zapada, daca nu la corturile de prim ajutor?
Nu am sa discut aici depsre problema lipsei parcarilor din oras, nu asta doresc sa va spun, mai ales ca noi stim ca ati facut o parcare in centrul orasului, parcare pentru masini mici si foarte mici, care consuma putin combustibil astfel incat sa poata fi achitata ora la Universitate, iar in cartiere, unde densitatea masinilor este exagerata, putem sa ne intelegem intre noi si sa ne punem maisnile una peste alta.
Incerc sa nu va mai rapesc din timpul pretios pe care il aveti, mai ales ca Dvs. sunteti responsabil de cum este condusa urbea si nu ati procedat precum unul dintre predecesori care voia si Consiliul General ca sa poata conduce. Stiu ca o sa reusiti sa faceti lucruri minunate in acest oras, convinsa ca bucurestenii va vor lasa sa conduceti in continuare Bucurestiul pentru multe alte impliniri si modernizari ce ne vor produce bucurie in suflet si mandrie intre masele.

Cum mult respect dar, mai ales, consideratie,
O cetateanca

Hairless

Ma gandesc de mult timp la acest articol, de fapt, ma gandeam vara trecuta, dar l-am lasat in asteptare. Acum, ca vara este in plina desfasurarea, desi vremea si timpurile sunt potrivnice ideii de vara, hairless-ul este iar la moda. Este la moda si iarna, dar nu vedem noi.
Asadar, ce poate fi mai placut decat un corp lipsit de par? E vara si este neplacut sa vezi broboanele de transpiratie atarnate de un fir de par, dar ... chiar niciun fir?
La saloanele de cosmetica nu mai ai loc de barbati care se penseaza si se epileaza. Din pacate, stilul Vin Diesel nu a disparut, desi crestele de cocos devin tot mai comune.
Stiu, metrosexualii sunt la moda, asa cum sunt si barbosii la moda.
Culmea este ca atunci cand am spus ca vreau sa-mi iau o pisica sfinx, toata lumea mi-a sarit in cap.
Serios, care e diferenta dintre o pisica sfinx si o persana?
Sper sa nu se inteleaga din acest articol ca sustin gorilele. Locul lor este la Zoo si nu pe strada, dar mai ales nu in mijloacele de transport in comun.

De vineri pana luni

In ciuda faptului ca nu am mai scris de mult timp, mi-a crescut audienta. Au dreptate batranii cand spun ca un "blogar bun e un blogar care tace". Ma mananca buricele degetelor de ceva vreme, dar evenimentele se succed cu atata rapiditate ca nici nu mai stiu cand a fost ieri si daca maine este aici sau a si trecut.
Dupa ani de zile in care toata lumea isi doreste ca absolventii institutiilor prestigioase din lume sa se intoarca acasa, sa-si construiasca aici cariere impresionante si, implicit, sa-si aduca aportul la cresterea Romaniei, au fost de ajuns 20-30 de secunde sa se arunce in derizoriu orice actiune a oricarui ins ce doreste sa studieze oriunde altundeva in lume. Nu vreau sa-mi imaginez cum putem deveni: "Ce studii ai urmat? - Finante la Stanford! - Neinteresant, sa vina unu' cu Bioterra!"
Am cunoscut oameni care au studiat afara iar marele lor defect este, dupa ani de gandit in engleza, franceza sau germana, ca folosesc expresii pe care noi nu le intelegem desi vorbesc romaneste.
Evenimentele importante sunt intotdeauna insotite de "iepuri", cam cum se intampla la maratoane sau ciclism. Exista un "eveniment iepure" care tine agenda publica si ochii nostrii departe de evenimentul important.
A fost campionatul mondial de fotbal, dar in timp ce unii "tiki-taka", altii "taca-taca" in Thailanda, unde a avut loc o lovitura de stat, instaurata legea martiala si nu s-a terminat "distractia" de acolo.
Se aresteaza un frate de presedinte si nu mai vedem decat tigani, in timp ce se modifica codul fiscal, cursul de schimb o ia razna, Enel vrea sa plece dar Electrica, desi listata, vrea sa-si tina banii pentru investitii in Moldova si nu o intereseaza oportunitatea din curte.
Este doborat un avion, in timp ce, la cativa km distanta, altii decid sa invadeze un teritoriu ai altora. 300 de oameni au murit cand a fost doborat avionul. 300 de oameni au fost omorati in Gaza.
Se spune ca programul HAARP se inchide. Il pot declara "mission accomplished". Din acest considerent, am decis ca vara aceasta sa urmaresc mai atenta starea vremii. Daca spun Jurca si Busu ca o sa fie soare, imi iau umbrela, iar cand anunta ploaie la mare, am plecat la plaja.

p.s. Articol fara diacritice, ca mi-au disparut de pe tastatura!

Sa fim iubiti, ca de restul se ocupa statul!

Oricâtă filosofie, politică sau economie am face la televizor, colțul blocului sau pe banca din fața porții, nu ar trebui sa ignorăm câteva cifre simple:

• 20 milioane populatia României;
• 16 milioane cu drep de vot, adică peste 18 ani și, probabili, apți de muncă;
• 4 milioane de angajați, plătitori de taxe (cei care lucrează ”la negru” nu sunt incluși);
• 1,2 milioane angajați bugetari.

Ce înțeleg eu de aici? Că 3 milioane de oameni muncesc pentru ceilalți 17 milioane?
Dar ce spun eu aici, sunt niște cifre reci fără substrat, dar cine să le înțeleagă?
Nu mă pricep la politică, la economie și la "treburi de stat”, dar clar ceva nu este in regula pe aici si cred ca si cifrele astea sunt un raspuns clar la intrebarea "de ce tot cei de stanga sunt la putere".
Probabil cifrele acestea seci ne raspund de ce se mai poarta cozile, ne lasam asculati la telefon, verificati la posta (electronica sau nu), consideram ca a furat sau e securist orice om care a muncit si si-a cumparat o casa sau o masina, stam la carciuma si bem cand altii se ocupa de zapada sau apa din curtea noastra, primim orice lege, hotarare sau ordonanta de guvern fara sa comentam.
Inca mai curge sange de comunist, socialist prin venele noastre si un sfert de secol nu este suficient sa ne schimbam.

Turism de nisa

Vine vara,
Bine-mi pare,
În grădină am .... 2 copii gratuiți la cazare!

sursa

Așadar s-a găsit, în sfârșit, o agenție care să facă turism de nișă.
Care este nișa?

• Ești o familie aproape fericită, dar îți lipsesc copiii? Vrei să petrece o vacanță ca o familie împlinită? Agenția de turism îți dă, gratuiți, 2 copii.
• Ai cunoscut bărbatul visurilor tale, dar nu ești sigură că poate fi și tatăl copiilor tăi? Pleacă cu el în vacanță, iar agenția de turism îți dă gratis 2 copii, ca să trezești instinctul patern din el. Agenția nu-și asumă riscurile de a-ți petrece toată vacanța doar cu copiii sau de a rămâne singură după.
• Ți-a sunat ceasul biologic și vrei să simți cum este să fii mamă? Pleacă în vacanță cu cei 2 copii gratuiți oferiți de agenție.
• Vă doriți o familie mai mare dar nu sunteți siguri? Agenția de turism ăți oferă un fel de ”test drive” cu 2 copii gratuiți.
• Sunteți un cuplu care v-ați plictisit să-și audă prieteni cum se vaită de copii? Plecați în vacanță și încercați și voi sentimentele respective, cu 2 copii gratuiți.
• Nu ai stat niciodată într-un resort destinat familiilor și ți-ai dorit asta toată viața? Agenția de turism s-a gândit și la tine și îți oferă gratuit 2 copii pentru asta.
• Ți-ai dorit mereu să cumperi pachetul ”family” la film, parc acvatic, mâncare sau Disneyland? Acum ai posibilitatea, cu 2 copii gratuiți.

Eu tot cred că nu este o greșeală de tipar, ci este o ofertă cât se poate de serioasă, de nișă. Dacă merge oferta bine pe timpul verii, s-ar putea la iarnă să o aplice din nou și să pleci la ski cu cei 2 copii gratuiți. Și dacă merge și asta, poate îi închiriază și restul anului, poate vrei să mergi la o petrecere de copii, în parc sau la târgurile de copii!

Copilăria în România

În fiecare zi învăţăm, din cărţi, de la profesori, de la cunoștințe/prieteni/familie, de la televizor (atât cât putem, dacă putem). Este adevărat că o viaţă întreagă învăţăm, nu ne oprim nici când pereţii sunt plini de diplome şi certificate, chiar cred că mult mai multe învăţăm fără să primim diplome.
Urmăream o emisiune pe Discovery Science, unde nişte domni îşi propuseseră să răspundă unei întrebări a unui telespectator, o întrebare de genul - "Un leagăn se poate roti 360 de grade?". Nu discut sursa acestei întrebări şi nici vârsta telespectatorului. Amuzant mi s-a părut că realizatorii şi prezentatorii emisiunii s-au mobilizat cu tot felul de aparate, plase, manechine şi alte "inginerii" să demonstreze că un leagăn se poate roti 360 de grade.
Acum foarte mulţi ani, în România comunistă, când parcurile erau dotate cu leagăne şi tobogane din fier prinse cu nişte cuie şi suruburi ruginite şi unde pe jos mai găseai doar un pumn de nisip, când nu exista un gard care să delimiteze locul de joacă de restul lumii, precum o puşcărie de copii, pe vremea când părinţii şi bunicii ne lăsau să ne jucăm singuri în faţa blocului, fără să ne păzească şi să ne scoată afară ca pe nişte căţei până la vârsta de 14 ani, în locurile de joacă se găseau răspunsuri şi se făceau demonstraţii pentru viitoarele emisiunile de pe Discovery.
Existau 2 tipuri de leagăne, unele care nu-ți permiteau să te dai peste cap și te loveai de bara de sus, şi cu faţa şi cu spatele, să vezi care e cel mai tare și rezistă în leagăn fără să cadă, și unele, pentru cei viteji, în care te puteai da peste cap, adică să te roteşti 360 de grade. Din toată copilăria petrecută pe maidanele din cartierul Balta Alba a Bucureştiului, nu-mi amintesc să fi văzut copii cu capul spart, mâna sau piciorul în ghips din cauza acelor leagăne. Ne rupeam picioarele la "miuţă", ne spărgeam capul când jucam "frunza" şi ne rupeam mâinile când jucam "ţară, ţară vrem ostaşi" (nu voi explica niciunul dintre aceste jocuri, cine nu le cunoaşte, nu ştie ce a pierdut).
Deşi nu eram plini de genunchiere, cotiere şi căşti, nu am văzut nici accidente cu bicicletele, în care să suferim noi şi nu bicicletele, nu-mi amintesc nici de picioare rupte pe rotile, nici de capete sparte când saream din copaci.
Noi reuşeam să demonstrăm orice lege fizică, de la legea gravitaţiei, când ştiai sigur că o să cazi dacă joci "elasticul" la mijloc, la legea atracţiei universale, când cei slabi nu jucau "lapte gros", până la legile frecării, mai ales pe toboganul mare din Herăstrău (topogan din fier, de cel puţin 10 metri înălţime), unde nu te dădeai îmbrăcat în pantaloni scurţi.
În oraşe, parcurile au pe jos cauciuc în loc de nisip, cu leagăne din plastic şi tobogane de cel mult 1,5 metri înălţime, aşa că a dispărut nesiguranţa dar şi "demonstraţia". O plimbare prin România rurală a zilelor noastre distruge orice speranţă că viitoarele generaţii vor învăţa ceva la locul de joacă în detrimentul Discovery. Observ că există şi standarde de siguranţă pentru locurile de joacă.
Cine îşi mai aminteşte cum se făceau bombele cu carbit sau cum se juca "maşinuţele" cu săniile acelea imense şi grele din fier?
Până când Discovery îi va învăţa pe copiii noştri cum să facă "bombe cu carbit", terminând demonstraţia cu "Nu faceţi aşa ceva acasă", şi până când vor deveni poveştile copilăriei noastre bestseller-uri, noi, generaţiile care "am trăit periculos", sper să mai facem câteva proceduri, standarde şi reguli de siguranţă. Să ne învăţăm noi pe noi cum să respiram, conform standardelor.

Disparitia meseriilor traditionale

Ma gandesc de mul timp la acest articol, dar nu am avut timpul necesar sa-l "arunc", tocmai pentru ca societatea in care traim ne mananca tot timpul.
Cartile postale trimise din concedii au fost inlocuite de mailuri si poze pe facebook. Pensiile sunt transferate pe card bancar, iar postasii isi rod unghiile. Norocul lor cu moda "vintage" de a mai trimite, totusi, cate o ilustrata postala de prin departari. Eu tocmai am primit una de la Machu Pichu.
Centralistele nu mai exista. Toata lumea are in buzunar un telefon mobil, iar "mufarea" din centrala se face automat printr-un server. Unele s-au reprofilat imediat in dactilografe, dar acum toti folosesc computerele si-si scriu singuri documentele. Si, cu toate astea, tot sunt multi analfabeti.
Cizmarii au disparut si ei, incet, dar sigur. Pantofii, cand se strica, se arunca la gunoi. Nimeni nu-si mai pune flecuri, cuvand ce va deveni arhaism mai devreme decat credeam.
Ziarele nu se mai tiparesc pe hartie, s-au urcat online aproape toate. Tipografii mai traiau din carti, dar si acestea se citesc acum pe ebook. Ziaristii sparg seminte si s-au transformat in comentatori de articole copiate de pe diferite siteuri.
Bijuteriile si accesoriile pentru doamne si domnisoare se fac industrial, iar cand una este etichetata "hand made" este extrem de scumpa. Imi amintesc, in copilarie, ce mai insiram margelute pentru Ucecom, ca apoi sa vad siragurile prin magazinele de artizanat. Tot hand made erau, dar nu parea ceva iesit din comun. Multe din femeile care lucrau manual acele "bijuterii" s-au reprofilat. Nu as putea spune pe ce anume.
Spalatoresele care umpleau pe vremuri autobuzele, au fost inlocuite de Whirpool si Indesit. Cine stie ce or face acum.
Am crezut mereu ca tehnica moderna nu va reusi sa duca la disparitia unor meserii sau, cu siguranta, la disparitia uneia foarte vechi.
Pana si prositutia este amenintata de vremurile noastre, desi ai crede ca aceasta este meseria "eterna". In ziua de azi, o cafea de 5 sau 10 lei este suficienta sa fure painea de la gura bietelor fete. Evident ca, in functie de valoarea cafelei, este si valoarea "manufacturii".
Si toate astea pentru ca "timpul costa bani" si "carpe diem". Macar astea au ajutat la aparitia si dezvoltarea unei noi branse, psihiatri si psihologi. Daca distrugem ceva, sa cream altceva.

Turcul si mahoarca lui

Ora 8: Ceasul suna enervant de tare, iar amânarea nu mai este o opțiune, nu pentru ca nu ar mai fi timp de lenevit în pat, ci pentru ca la ceasurile deșteptătoare tradiționale "butonul snooze" ești chiar tu. Miroase îngrozitor a mahoarca turcului ce se încăpățânează sa locuiască sub același acoperiș cu mine. Totul in jur miroase a mahoarca, așternuturile, pătura, parul meu, mai puțin pielea. Pielea îmi miroase a anason. De unde naiba știu cum miroase anasonul? Mda, poate ar trebui sa gătesc mai puțin.

Ora 8.20: Turcul imi face cafeaua de dimineata, cafea turceasca, la ibric, ca tucul nu a invatat si nu-i place sa foloseasca esspresorul. Poate ar trebui sa scap de aparatul acesta ... italienesc, pana nu se supara turcul care imi prepara si un fresh de portocale. Turcul nu are multa forta in maini sa stranga portocalele asa ca foloseste storcatorul, macar nu trebuie sa scap si de aparatul asta.

Ora 8.40: Imi savurez cafeaua turceasca si freshul privind de pe balcon soarele ce se incapataneaza sa rupa norii. Mirosul greu de mahoarca ma inconjoara din nou. Trebuie sa-l dau pe turcul asta afara din casa, dar nu stiu cum. Soarele pare mai puternic decat norii, dar apare problema incaltamintei. Sa fie "menghina" sau "mergatorii"?  Urmeaza multe drumuri, de cateva ore, iar "menghina" are o autonomie de 30 de minute. Din minutul 31 ar trebui sa ma deplasez cu un scaun lipit de dorsal, caci orice pas cu "menghina" este ca o extractie de masea fara anestezie.

Ora 10: Suna telefonul. Stiu ca este ora 10 fara sa ma uit la ceas, asta este ora la care suna neamtul cu inspectia. Cum sa-i inchizi sau sa nu-i raspunzi neamtului? Ar insemna sa sune in continuu sau, mai rau, sa ma trezesc cu el la usa. Neamtul are nevoie de o viata si, cu siguranta, nu a mea. Lipesc un post-it roz pe frigider "Ocupata-te de neamt". Evident ca neamtul nu stie ca-i spun neatm, iar turcul nu stie cine este neamtul si oricum, daca ar afla, turcul ar fi speriat.

Ora 11: Imi iau "mergatorii" la plimbare. Le arat o mare, prea mare parte, din oras. Mergatorilor le place sa se plimbe,  nu cred ca au limita de autonomie si nu sunt pretentiosi. Le place asfaltul, pamantul, marmura, chiar si gresia coafata in marmura, plasticul, metalul. Mergatorilor nu le place caloriferul din tramvaie. Ei nu au suferit traume cu caloriferul, asemeni predecesorilor lor, dar cred ca se transmite genetic frica fata de caloriferul din tramvai. Mergatorii au un mare defect. Le lipseste capacitatea de a se transforma intr-un perfect "sut in fund". Compenseaza acest mare defect cu abilitatea de a face suta in 13 secunde. Eu nu am nicio contributie, cand mergatorii vad sobolani sau tigani cu sisul in mana, sunt pe cont propriu. Ca orice mergator respectabil, si mergatorii mei au un viciu. Le place sa bea. Si beau orice, de la apa de ploaie, la bere, vin sau votca. Nu au gustat inca whiskey sau coniac, ca nu stiu cum se face, dar cand intr-un pahar se afla doar 100 ml de bautura scumpa, toti devin foarte atenti cu paharul respectiv. Mergatorii sunt si acrobati minunati, se lovesc de orice zid ce le sta in cale, si raman cu rotile in sus pana ii recuperez eu. Mergatorii au un singur of, nu au lovit zidurile mele. Daca "mergatorii" ar putea vorbi ... bine ca nu pot.

Ora Variabila: Impreuna cu mergatorii fericiti, ma intoarc la turcul meu. Trebuie sa ma obisnuiesc cu mahoarca lui, face o ... cafea prea buna ca sa-l dau afara.

)

Pai da, dar ...

Ultimele zile sunt presarate cu intrebarea "ce faci de ziua ta?". Raspunsul meu e simplu, foarte simplu. NIMIC.
Are legatura cu faptul ca au mai fost cam 34 de alte zile asemeni acesteia? Nu, varsta aceasta nu este un motiv de depresie, este doar un moment cand te astepti sa ai toate raspunsurile la intrebarile celor din jur. Si nici nu conteaza ca tu ai raspunsurile tale, atat timp cat ele nu sunt unanim acceptate. Si cum, dupa atatea primaveri, nu esti casatorita, nu ai copil? Vai, dar ce dezamagire. Sigur e ceva in neregula.
Sigur e ceva in neregula?
Si cand credeam ca m-am obinuit cu etichetele si postacii lor, apar altii noi. Nu ma deranjeaza etichetele, desi ma simt ca un geamantan care a facut inconjurul lumii de prea multe ori, ma doare cand noii veniti se impiedica de prejudecati. Incercand sa vin cu contra argumente, ma uit in jur si nu, nu sunt doar eu "in neregula". Poate ca nimic din ceea ce am facut pana acum nu merita mentionat sau luat in seama, poate nu am un copil care sa spuna "mama", poate nu ma prezint ca "domana nevasta/sotia lu' cutarescu", dar toate aceste lipsuri nu-mi anuleaza persoana si nici personalitatea.
Aproape de marginea acestei capcane am fost si eu, si am fost tentata sa judec dupa toate aceste reguli nescrise a unei societati imbatranite. Poate nici eu nu inteleg de ce este asa, poate ca nu stiu daca este bine sau nu. Nu am sa ma ascund in spatele aratatului cu degetul la cei care au facut toate astea si sunt nefericiti, nu am sa-i transform pe ei in contra exemple.
Poate suntem cu totii in neregula, si cei care s-au casatorit devreme si acum sarbatoresc ani multi de la divort, si cei care s-au casatorit pentru un statut, si acum nu mai pot fugi din cursa pe care singuri si-au intins-o, si cei care, dupa multi ani, nu au un copil pentru ca nu a fost timp pentru el, si cei care inca se iubesc in ciuda timpului. Poate suntem toti "in neregula" sau poate nu.
Si rad. Rad cand aud "daca eram mai proasta, eram fericita". Fericirea are legatura cu prostia? Prostia are legatura cu casatoria? Oare fericirea are legatura cu casatoria?
.
.
.
NIMIC.
Nu pentru ca nu am o slujba de cateva luni si, implicit, nici bani de aruncat. Dar banii au fost mereu doar un mijloc si nu un scop in sine. Este printre cele mai frumoase perioade din viata cuiva. Rata la casa exista, scrisorile de la utilitati imi umplu cutia postala, dar nici acesta nu este motiv de depresie. Si rad, rad cand mi se spune ca joc teatru si ca sigur nu sunt bine. Rad pentru ca apoi mi se spune ca "imi zambeste fata". Cum pot sa joc teatru, daca fata imi zambeste? Ar trebui sa ma plang ca situatia nu este asa cum poate ar trebui sa fie? Si daca ar trebui sa fie, cam cum ar trebui sa fie? Poate ca fericirea sta in confortul salariului luat la timp. Poate confortul acesta ti-l da o slujba pe care o detesti. Si atunci, cum coexista fericirea cu detestarea?
.
.
.
Poate vine o zi cand nu mai trebuie sa le explic oamenilor din jur ca ceea ce vad, este ceea ce este, ca ceea ce spun, chiar daca ei nu inteleg, se citeste in ochii mei. Poate vine o zi cand uimirea va disparea.
Pai da, dar ... nu exista dar.

De la Vest la Est

Mare-i haosul din mințile noastre zilele acestea.

După ce ne-am pus cu mâna noastră un rege german, am devenit cu toții germanofili.

Ne plac mașinile nemțești, nu contează că e mașină de epocă, deși cârcotașii le spun rable cu număr de Bulgaria, nouă ne plac și ne-am umplut de ele. Nu știu de unde or fii toți acești nostalgici după anii 50 și nu știu de unde mai găsesc mașinile acelea, dar mă bucur că le-au luat nemților toate ”vintage-urile” in materie de mașini.

sursa

Nouă ne plac multe chestii nemțești, ne plac electrocasnicele, că dacă n-ai un Braun în casă, nu exiști, ne plac hainele și încălțămintea venită de acolo, că doar s-a împământenit să-i spui încălțămintei sport Adidas, și cine n-are un Boss să-și cumpere, bem cafea Jacobs, ne place berea Beck's, ne spălăm (când o facem) cu săpunul Fa, luăm aspirine Bayer, ronțăim ursuleți Haribo, ne luminăm cu Osram, ne vopsim cu Wella, facem cumpărături în Real și ne ”cremuim” cu Nivea. Mă opresc aici, că o țin așa până mâine cu exemple de cât de mult iubim și susținem noi poporul german. CĂ doar nu era să iubim și dragostea lor de muncă, că avem și noi demnitatea noastră!

Dar să vezi fatalitate! Avem un neamț în țară, nu săriți cu Alzheimer că nu la neamțul acesta mă refer, cum spuneam, avem un neamț care tot vrea și el să fie un șef mai mare, că doar alții ca el au fost regi la noi. Și germanofili cum spuneam că suntem noi, da' germanofili până în măduva oaselor, nu-l vrem șef mare.

Noi nu și nu, el da și da.

Dar haosul nu din asta vine, haosul vine din lipsa unui ”fil” pentru arabi. Ca avem germanofil, rusofil, francofil, dar ne lipsește ”arabofil”. Și nu ne plac nici prea multe chestii arăbești, altele decât mâncarea și excursiile, oarecum exotice, prin zonele respective. Și chiar și așa, noi vrem un arab să stea la pupitrul unui minister. Și el se încăpățânează să fie doar secretar de stat și să muncească.

Noi da și da, el nu și nu.

Adică cum vine asta, bre? Neamțul vrea să stea, dar noi nu-l lăsăm, arabul vrea să muncească, dar noi vrem să-l lăsăm?

Uite că au dreptate bătrânii când spun că iubirea trece prin stomac, că dacă nu ne îndrăgostim

la fiecare colț de câte o shaorma cu de toate, degeaba ne dăm jos din Mercedes, cremuiți cu Nivea și mirosind a Fa.

Come to Romania, the land of opportunists

În ciuda titlului, acest articol este scris în română, pentru a-i obișnui pe cei ce doresc să vină aici cu limba română. Deși sunt tentată să spun că nu mai există loc pentru oportuniști pe meleagurile noastre, o vorbă din popor spune că există loc pentru toată lumea, iar lumea oportuniștilor este atât de mare.
Acum mulți ani, discutam cu o persoană mult prea informată și mult prea plimbată prin lume despre sistemul bancar românesc, la nivel său superior. Nu-mi mai amintesc cine ne conducea la acel moment, nu este relevant pentru că lucrurile, din acest punct de vedere, nu s-au schimbat aproape deloc.
Revenind, nedumerirea acelei persoane era cum poate să fie remunerat guvernatorul Băncii Naționale a României cu mul mai mult decât președintele FED (pentru cei ce nu știu, FED este banca centrală a Statelor Unite). Cum respectiva persoană vorbea în cunoștință, având informații concrete și corecte, mi-a fost greu să-i ofer un argument în favoarea guvernatorului nostru.
Cum discuția era despre sistemul bancar, o altă nedumerire a persoanei respective era cum pot fi remunerați președinții băncilor ce activau pe piața românească la același nivel, dacă nu chiar superior, celor care activau pe piețe mult mai dezvoltate și stabile. Din nou, nu am avut niciun argument în favoarea sistemului nostru, nu că aș fi fost eu purtătorul de cuvânt al președinților de bănci.
Norocul meu este că nu m-am întâlnit zilele aceste cu respectiva persoană a cărei nedumerire ar fi fost remunerațiile și primele domnilor de la ASF.
Sunt de părere că remunerațiile celor aflați în locuri/funcții unde tentația este extrem de mare ar trebui să fie suficient de consistentă astfel încât să nu existe loc de ”atenții”. Desigur, trebuie să păstrăm proporțiile, chiar dacă nu la nivel local sau regional, dar trebuie să le păstrăm. Nu putem compara un guvernator dintr-o țară unde băncile și IFN-urile (Provident este un IFN - instituție financiară nebancară) sunt destul de mici și cu active pe măsură cu un guvernator peste giganți, cu active de 10 ori mai mari , nu putem compara un președinte al unei autorități financiare dintr-o țară unde nu există bursă decât cu titlul cu unul dintr-o țară unde se face prețul grâului la nivel mondial.
Desigur, fie că vorbim de mediul public sau privat, accederea în astfel de poziții este o chestiune de lobby, urmată  apoi de experiență, dacă mai este nevoie. Probabil mulți nu vor fi de acord cu introducerea mediul privat în această ecuație, dar și mediul privat este condus de lobby și apoi de experiență, este suficientă o privire în jur.

Românul si marota, nu marmota

S-a împământenit în cultura urbană și rurală expresia "noi, românii, ne pricepem la fotbal și politică". Trecând peste fatalismul de care dăm dovadă de secole, ca să nu spun milenii că nu avem date atât de îndepărtate, și peste credința că noi suntem cei mai cârcotași și mai prăpăstioși locuitori ai planetei, nu am fi oameni dacă nu am emite opinii.
Revenind la expresia ”românul se pricepe la fotbal și politică”, îmi este neclară formulata în modul acesta, astfel încât mă gândesc să o despart în ”românul se pricepe la fotbal” și ”românul se pricepe la politică”, poate reușesc să surprind esența.
”Românul se pricepe la fotbal” - posibil, eu nu mă prea pricep, deși m-am născut pe meleagurile acestea, dar poate eu sunt excepția. Românii se pricep, adică nu se pricepeau cândva, ci se pricep, acum și aici. Cu mulți ani în urmă, cam când echipele noastre participau prin cupele europene, stadioanele erau pline, și nu mă refer la 1-2 stadioane, și nu mă refer la meciurile cu echipe de renume mondial. Venea românul cu cățel, purcel, nevastă și semințe, dădea câțiva firfirici pe un bilet, înjura, scuipa, plângea, se bucura, și venea la stadion. Acum, pe stadioane, nu mai vezi cățel, purcel, nevastă, și nu din cauza prețurilor, ca dacă fotbalul e pasiune, atunci găsești bani. Prin țările care nu se pricep la fotbal, Spania, Italia, Germania, Franța, Turcia sau Olanda, echipele de fotbal vând toate abonamentele pentru meciurile lor cu mult timp înainte de începerea campionatului. Pe lângă abonamente, se găsesc suficienți necunoscători care să plătescă biletul și să vină cu cățel, purcel și nevastă.

sursa

După cum spuneam, ei, pentru că nu se pricep, merg pe stadioane, poate, poate or înțelege ce-i cu sportul acesta la care doar românii se pricep, și este evident că românii se pricep și au înțeles fenomenul din moment ce ei au decis să-l abandoneze, după o analiză îndelungată la o bomboană agricolă.
”Românul se pricepe la politică” - nu o să spun că se pricepe cam cum se pricepe la fotbal, ca sigur nu am înțeles eu prea bine fenomenul, dar românul dă dovadă de consecvență. Nu am să fac un exercițiu de memorie expunând deciziile politice ale românilor din ultimul secol, perioadă suficientă de analiză. Că românul se pricepe la politică este evident în ultimii 25 de ani, când, după o atentă și amănunțită analiză, românul a decis să fie condus de aceeași oameni politici. Câte națiuni se pot laudă că au analizat și au ajuns la concluzia că cei de ieri sunt foarte buni să fie și cei de azi, indiferent de schimbarea sistemului?
De fapt, și la fotbal ca și la politică ne pricepem, și avem același mod de exprimare în ambele situații, nu mai mergem pe stadioane, nu mai mergem la vot.
Noroc că ne place să spunem că ”româniilor nu le place muncă”, drept dovadă că ne mai ducem la muncă din când în când. Să vedeți când o să ne pricepem și la asta!

Sezonul revolutiilor

Cu exceptia celor doua conflagratii mondiale, toate revoletele mici si mijlocii au o anumita sezonalitate. Europa a fost capul rautatilor privind sezonul marilor miscari populare, si "trendsetter" (ca sa romenglizam articolul, sa-l inteleaga tot omul) pentru Orient si Africa de nord.

sursa

Incepand cu "Primavara de la Praga", si continuand cu "Primavara araba", toate miscarile de strada incep dupa data de 1 Septembrie si se termina pe la 1 Iunie. Desigur ca nu este decat o simpla coincidenta ca toate sau aproape toate, intr-un procent de 99%, iesirile in strada se incadreaza in aceasta perioada, si coincidenta aceasta parca este o formula matematica aplicata la nesfarsit.
M-am intrebat adesea ce-i motiveaza pe oameni sa stea in mijlocul iernii (vorbim de Europa), la minus multe grade, in plina strada si sa-si strige lipsurile. Adica in mijlocul verii, exista o posibilitate mica sa dispara lipsurile? Inteleg ca foamea este mai mica vara si stomacul se aude mai abitir iarna, dar lipsurile si nemultumirile raman aceleasi indiferent de sezon.
Atunci, de ce se iese in strada numai in sezonul toamna-primavara?
Sigur, nu o sa asociez aceste miscari de strada cu momentul in care liderii din umbra ai acestora sunt intinsi pe plajele lumii, nu o sa le asociez cu concediile celor care ar trebui sa fie in strada si nici cu lipsa de rating a emisiunilor tv in sezonul estival.
Si totusi, de ce ne strigam lipsurile si nemultumirile doar atunci cand acestea nu se suprapun cu concediile si cu ratingul mic? De ce suntem carcotasi doar cand ne este frig, iar cand ne este cald stam cu burta la soare?

Privatizam RADET-ul?

RADET-ul (regia autonoma de distributie a energiei termice) a ramas printre ultimii colosi din domeniul utilitatilor care nu a fost propus la privatizare. Cum nu acopera decat Bucurestiul, poate parea neimportant, dar tinand cont ca 10% din populatia tarii se afla aici, si tot 10% din numarul gospodariilor se afla tot aici,  deja devine interesant Radet-ul.
Dar cum poti sa privatizezi o companie care si-a pierdut foarte multi clienti care au optat pentru centrale, deci au trecut la gaze (furnizorul de gaze a fost privatizat) sau folosesc repartitoare, deci reduc consumul (o companie cu consum redus, nu este atractiva la privatizare)?
Cum? Campanii media.
De aproximativ 2-3 ani au inceput campaniile media care incurajeaza racordarea la sistemul Radet.
Scurt exercitiu de memorie: ce se intampla in urma cu cativa ani, inainte de a se privatiza furnizorul de gaze? Eram incurajati sa ne cumparam centrale si sa fugim de preturile mari de la Radet. Media ne prezenta calcule comparate care conduceau catre concluzia ca este mai rentabil sa te incalzesti cu gaz decat cu carbune.
Acum media ne prezinta alte calcule fantezist-comparative intre incalzirea oferita de Radet si celelalte variante.
Cum am prostul obicei sa ma uit mai atenta la lista de intretinere decat la televizor, realitatea este alta.
Locuiesc intr-un bloc vechi, unde vecinii au decis sa nu-si puna repartitoare la caldura, asadar platesc cat vine factura, chiar daca au calorifere infundate.
Iarna trecuta, realitatea de pe hartia din scara blocului era urmatoarea: factura la caldura pentru apartamente cu aceeasi suprafata 300-400 Ron, factura mea pentru tevile comune 40 Ron. Cum nu sunt rezistenta la frig si nu-mi place sa ma trezesc cu nasul inghetat, factura maxima la gaze a fost de 120 Ron, adica am platit 160 Ron caldura (si apa calda si cafeaua facuta la aragaz, dar nu mai fac si calculele privind diferenta dintre apa rece platita de mine si cea calda platita de restul). Intre 160 si 300-400 este o diferenta substantiala, in conditiile in care avem acelasi grad de confort, mai putin la buzunar.
In cazul celor cu repartitoare, care au optiunea sa inchida caldura, daca doresc, tot iarna trecuta, si tot vazut cu ochiul pe lista de intretinere si simtit in casa parintilor, factura la caldura a fost de maxim 250 Ron.
Diferentele apar in lunile de inceput si sfarsit de iarna, cand cei bransati la Radet, fara repartitoare, fie nu au caldura si consuma gaze sau lumina sa se incalzeasca, fie stau cu geamurile deschise cand afara sunt pese 10 grade si platesc caldura ca in mijlocul iernii (posibil ca de la ei sa fie mai cald afara). Cei cu repartitoare, chiar daca incep iarna cu gaze si lumina, nu platesc in aprilie caldura pe care altii o dau afara pe geam.
Asadar, ma amuz de toate aceste campanii care ne spun cum platesc cei cu centrale sau repartitoare mai mult decat cei care primesc, cuminti, cat vrea Radet-ul sa le dea caldura, chiar si in luna lui Mai. Astept cu interes momentul in care "agentul termin" o sa fie pe lista scurta a propunerilor pentru privatizare, pana atunci, cat mai agresive campaniile media, ca nu am inteles inca avantajele unor facturi mai mari.

p.s. ca tot spuneam in articolul anterior ca m-am pricopsit cu blocul reabilitat gratis (ca-s in sectorul lui Chiliman), nu mai spun cat platesc acum gazele, comparativ cu vecinii care au stat cu geamurile deschise de Craciun, ca daca spun 30 Ron nu ma credeti.

Meseriasii

Sunt la prima iarna dupa reabilitarea termica a blocului. Nu am sa vorbesc despre beneficiile acestei reabilitarii, ele exista si nu sunt doar de natura financiara.
S-au scris mii de cuvinte pe tema aceasta, cata spaga iau unii, cu ce materiale se face, dar si cat de bine se face.
Despre cat de bine sau cat de prost lucreaza muncitorii, am auzit/citit cate in luna si in stele. Am fost avertizata ca, la final, casa o sa-mi fie distrusa si reabilitarea, de fapt, o sa ma coste mult mai mult dupa.
Dupa primele 2 zile cu schelele la geam, i-am vazut atarnati acolo pe toti Doreii si Gigeii pe care-i poate aduna la un loc o astfel de operatiune. Evident ca cei cu cateva clase mai mult era pe pamanat, dand ordine si nu atarnati de niste fiare. Nu am vazut nicio masura de siguranta, alta decat prinderea schelelor de bloc si tipete de genul "ba, cadeeeee". Bine, am auzit mult mai multe tipete, inclusiv o simfonie de injuraturi ce nu s-au repetat timp de 30 de minute, un fel de "mariaci" zburatori.
Timp de aproximativ o luna, Doreii si Gigeii au trebuit paziti. Au gasit o rama din fier, cadru pentru o centrala termica, s-au gandit s-o taie. Au spart ornamente din beton de pe toata suprafata blocului si apoi s-au gandit sa desfaca, totusi, unitatile exterioare de la aerele conditionate, dupa ce una cazuse victima deja. Au inceput sa puna material pentru pervaz (glaful exterior) pana au depasit nivelul geamurilor, de trebuia sa desfaci plasa de tantari cu cutitul. Astea sunt doar cateva exemple, timp de o luna a fost o adevarata distractie sa-i vezi cum isi dau cu stangul in dreptul.
Asa cum suneam mai devreme, foarte multi se plang ca au lucrat prost, inclusiv vecinii mei. Dintre toti acestia, nu am auzit pe nimeni care sa spuna ca i-a controlat sau s-a interesat de ce se intampla dupa geamurile lui. Nu, toti au spus ca daca au venit, trebuiau sa lucreze bine, ca nu stau ei sa-i urmareasca. Intr-o lume ideala, asa ar trebui sa se intample, sa vina mesterii lui peste, sa lucreze curat si bine, si in urma lor sa nu faci nici curat, doar sa constati ca s-a rezolvat totul. In lumea in care traim noi, nu lasi mesterii sa-si faca de cap, mai ales zidarii, si mai ales la asa o lucrare mare. Cati dintre cei care locuiesc la bloc si au zugravit sau au renovat un apartament, au lasat cheile muncitorilor si au gasit totul asa cum doreau ei, la timp? Daca sunt 2-3 norocosi, eu sigur nu ii cunosc.
Asa cum un muncitor trebuie supravegheat cand lucreaza in interiorul casei, tot asa trebuie supravegheat si cand lucreaza in exteriorul ei. Atata timp cat actiunea lor te afecteaza, trebuie sa te intereseze, sa scoti capul din pamant si sa actionezi, nu sa te lamentezi. Daca pe scara blocului miroase a gaze, anunti echipele de interventie si probema se rezolva. Daca nu te intereseaza ce se intampla dupa usa casei tale, s-ar putea sa fie prea tarziu si sa nu mai poti sa te lamentezi.
Ne-am obisnuit sa constatam. Ca sa putem sa face lucruri mari, trebuie sa incepem sa facem lucruri mici.

In Mercedes

V-am spus ca mi-am luat Mercedes, dar ce Mercedes, unul imens, mare cat o zi de Paste, cam cum sunt limuzinele din filme, dar mai ales alb. Evident ca vorbesc de transportul in comun, asa ca nu sariti cu cauzele sociale.
Nu e prima data cand folosesc transportul in comun, dar, pana acum, il foloseam la ore extreme, ori dimineata pana in 9, ori seara dupa 18. Pana acum nu am mai folosit niciodata Mercedesul in timpul zilei, la orele 11, 12, 13. Eu, asemeni multora dintre voi care nu aveti "norocul" sa circulati la aceste ore, am crezut ca in miezul zilei autobuzele sunt goale. Eu si dulcea mea naivitatea.
Dupa ora 10.30, autobuzele nu sunt pline. Nu sunt pline de elevi sau de cei din schimbul 3. Sunt pline, iar cand spun pline, ma refer pline ochi, de mosi si babe, dar nu mosi si babe de 60 de ani, ci de aceia care mai au putin si bat 100 de ani. O asa senzatie de geriatrie, transport spre Ana Aslan nu am mai avut de ani de zile.
Evident ca te astepti, tinand cont de grupa de varsta care te insoteste, sa miroasa a naftalina si formol (sunt tendentioasa, stiu), dar nu. Nu stiu cum se face ca in acea masa de nonagenari te loveste cate un damf de votca sau rom puturos. Cand altii nici nu s-au spalat pe dinti, unii au tras deja o dusca de tarie.
Deci e valabila zicala cu "cine se scoala de dimineata ... termina sticla primul"!

Bilant de deschidere

Nu stiu cum se face dar de cand am ramas jobless, timpul si locurile capata alte dimensiuni.. Eu spun jobless, dar nu sunt chiar jobless, da bine la public.
Timp de multi ani, prea multi ani chiar, am crezut ca sunt dezordonata si ca nu exista suficient timp sa fac lucrurile pe care trebuie sa le fac. Timpul liber parca intrase in pamant, devenind un fel de Fata Morgana.
Odata dezlipita de birou, am crezut ca voi gasi acel mult timp liber. Dar stiti ce? Cand crezi ca ai mult timp liber, parca ai mai putin decat inainte, caci mii de lucruri apar de facut. Ma intreb cum am trait atata timp cu capul in pamant si cum am ignorat atatea lucruri in jurul meu? Habar nu am cand reuseam sa merg la birou si sa rezolve si celelalte probleme.
Tot multi ani, cand aveam "norocul" sa ajung prin oras la mijlocul zilei, ma intrebam cine sunt oamenii aceia care-si permit luxul sa bea o cafea sau sa se plimbe linistiti la amiaza. Evident ca din personajele observate eliminam elevii, stundentii si pensionarii, dar tot ramaneau prea multi. Nu am aflat inca raspunsul la intrebarea aceasta, dar voi aprofunda problemacu un studiu elaborat. Desigur, trebuie sa ma infiltrez printre ei ca sa inteleg mai bine, deci e posibil ca, atunci cand voi va veti intreba cine sunt aceia de se plimba in mijlocul zilei prin mijlocul orasului sa ma numarati si pe mine.
Adesea m-am gandit ca in timpul zilei circulatia este mai lejera, dar se pare ca m-am inselat, desi, de cand mi-am luat Mercedes, "drumurile mi se deschid". Pentru a nu se intepreta gresit, expresia "mi-am luat Mercedes" am preluat-o de la prietena mea, care, la randul ei, si-a luat Mercedes. Da, in Bucuresti transportul in comun se face cu Mercedesul si ne mai intrebam de ce ne injura restul populatiei din tara.
Nu stiu cum este la altii, dar eu ma bucur enorm de timpul acesta, pe care, in mod normal si rational, nu mi l-as fi luat.
Cred ca in viata profesionala a fiecarui negrisor ar trebui sa existe o perioada de LIBERTATE, o perioada in care sa se gandeasca daca tot ceea ce facea inainte si modul in care o facea merita sacrificiile, daca ii place ceea ce face, daca nu i-au crescut prea mari copiii intre timp, o perioada pentru toate acele intrebari sau libertati pe care nu si le permitea. Stiu ca trebuie platite facturile si hranite gurile din jur, dar, cum spuneam, traim o singura data, iar daca nu este asa, cum siguranta nu ne vom intoarce tot in viata asta.
Tot ce pot sa spun acum, dupa toata avalansa de sentimente, unele uitate, este: JOBLESS, but fuc***g HAPPY!

Bilant de inchidere

A trecut destul de rapid anul 2013, cu bune si rele, a trecut.
Nu obisnuiesc sa-mi fac bilantul unui an, dar anul ce tocmai m-a parasit cere un bilant. Este un bilant de inchidere, nu pentru ca s-a terminat anul, ci pentru ca multe capitole din viata mea s-au incheiat si nu vor mai fi rescrise. Privind retrospectiv, nu se echilibreaza activele (lucrurile bune) si pasivele (lucrurile rele) oricat de mult as incerca eu sa le mut.
Din pacate, trebuie sa pierdem un om drag noua ca a ne dam seama ce simtitm pentru el, doar ca este prea tarziu, si ne promitem ca nu o sa mai facem asta, dar, oricat ne-am opune conditiei noastre umane, uitarea vine si repetam greseala. Invatam ceva de aici? Pentru scurt moment, ne spunem ca viata este scurta si subapreciata, ne promitem ca ne vom schimba, dar ne intoarcem in aceleasi haine ponosite, la aceleasi slujbe urate, ne bagam singuri in rotita si ne inchidem usa. Iar roata aceea de soricel se invarte cu noi prinsi acolo, ne mai izbeste de pereti uneori, dar o invartim in continuu, de teama sa nu ne treaca viata prin fata ochilor si sa ratam ceva din tintele propuse de altii.
Poate problemele medicale te mai opresc din nebunia in care ai intrat, dar nu. Problemele medicale te sperie, de trantesc la pamant, matura prin toate cotloanele mintii tale, pentru ca, in final, cand sunt rezolvate, sa te intorci la ceea ce stiai mai bine, rotita ta poleita cu dorintele, realizarile, sentimentele si asteptarile altora.
Sau poate un sut in dorsal te scoate din amorteala unui an pierdut intr-un birou care sti ca nu va mai fi. Si te incapatanezi sa-ti faci treaba cu brio, sperand ca vei iesi pe usa in fata si cu capul ridicat. Depui armele cand, dupa luni de incercari, nu-ti gasesti alta "cusca" frumos poleita cu orice rahat corporatist, sau aspiratie de afacerist realizat cu un dozator TEC sau bla-blauri democrato-comuniste publice? Nu, si iesi pe usa din spate, ca usa din fata are lacatul pus, doar capul este ridicat. De ce? Pentru ca ai invatat ca, indiferent de usa pe care iesi, important este sa iesi cu capul sus.
Si vine acea perioada de care citisei, pe care o auzisei povestita de altii, la care visai dar nu sperai. Vine acea zi cand toti din jurul tau se intreaba cum o sa cazi si in depresie, pentru ca deja esti jos, sau asa cred ei, esti mai jos decat se asteapta toti sa fii, esti acolo unde dusmanii isi doresc sa fii si unde prietenii se sperie ca esti. Si se termina anul.
Si faci bilantul.
Si stii ca ai pierdut pentru totdeauna un om pe care l-ai iubit, dar l-ai pierdut doar fizic, caci ramane, tot pentru totdeauna, in inima, in mintea si in sufletul tau. Si stii ca oamenii din jurul tau, oamenii care conteaza pentru tine, au pierdut si ei pe cineva drag lor. Si stii ca durerea ta e si durerea lor.
Si stii ca analizele proaste si bolile tampite apar atunci cand tu trebuie sa iei piciorul de pe acceleratie si reusesti sa traiesti acel "declic" si sa schimb ceva in tine.
Si stii ca o slujba RAMANE doar un loc de unde primesti banii cu care TREBUIE sa traiesti.
Si fara regrete, fara suparari, fara masti, fara tipete si urlete, inveti sa te bucuri de SANSA care ti s-a oferit. Inveti ca viata nu este un perpetuum "carpe diem", caci clipa nu este decat o picatura intr-un ocean numit viata, cu ale ei furtuni sau uragane, urmate-ntotdeauna de valuri line.
Si dupa un bilant de inchidere, sigur va fi si unul de deschidere.