Orasul Pula- Croatia

Acum cativa ani, autoritatile croate, vazand afluxul de turisti romani care se pozeaza cu indicatorul orasului lor, au luat decizia sa-l schimbe cu unul fosforescent, tocmai bun de pozat.
Am sustinut Croatia ca fiind o destinatie frumoasa de vacanta, o sustin in continuarea, dar nu ma pot abtine sa nu rad un pic de denumirile lor si imaginatia/limba noastra. Ok, nici noi nu suntem mai breji, ca doar avem si noi Orasul de Floci, doar ca la noi acesta mai este doar in istorie.
Orasul Pula, Pola fiind denumirea pe care italieni o folosesc, este fostul centru administrativ a provinciei romane Istria. Cum spuneam, italieni sunt cei care folosesc denumirea Pola, dar, asa cum s-a vazut in ultima perioada, si romanii mai pudici (ne place noua sa pozam in aia de o luam pe ea localitatea cu furculita) folosesc acest nume. Pentru ei si pentru toti cei care cred ca postul este vulgar, o zi buna si la revedere, pentru restul va las sa va plimbati pe meleaguri croate.





Cum limba noastra e-o comoara, pe la altii-mprastiata, mai adaug o poza cu o bautura racoritoare foarte interesanta, to de la ei, marca Bivolaru de la noi.



Ca o ultima idee, inainte de a arunca cu rosii stricate in mine, luati o harta a Croatiei, regiunea Istria, si uitati-va cu atentie-abunda in denumiri de localitati parca desprinse din vocabularul de la coltul blocului nostru.
Calatorie placuta in Croatia!!!

Jobul ideal in perioada de criza

Stim cu totii ca trecem printr-o perioada grea, restructurari, reorganizari cu restructurari, inchideri de fabrici si uzine (se invarte in mormant tovarasu), plus valul de conationali intorsi de pe meleaguri indepartate.
Privind in jurul nostru, ajungem la concluzia ca scolile prea multe, masterele, doctoratele, bursele nu fac altceva decat sa ne indeparteze de postul ideal printr-o calificare superioara.
Eu mi-am trimis deja CV-ul, ca vine valul de magraoni cu studii inalte din Italia si nici p-asta nu-l mai apuc.
Filmuletul asta si anuntul m-au bagat in ceata: sa mai merg la cursuri sau sa fac scoala strazii?



Voi ce varianta alegeti?

Premiul adjudecat

Avem castigatoarea concursului cu poza. Da, poza este din rezervatia Plitvice, asa cum a descoperit Good Girls intr-unul din comentariile mele de pe un alt blog.

Asa cum am spus celor care au incercat sa stoarca informatii suplimentare privind concursul, acesta s-a adresat persoanelor care nu au fost cu mine in acel loc, au vazut sau nu poze de acolo, dar au citit ce scriu.
Rox, sunt sigura ca o sa castigi urmatorul concurs, pentru ca daca voi oferi ceva aici, cu siguranta va fi ceas de mana.
Georgi ai avut cel mai mare avantaj, pentru ca ti-am oferit indicii pentru vacanta, inclusiv rezervatia Plitvice.





Sper ca v-am deschis apetitul pentru Croatia cu pozele de mai sus, in special pentru Plitvice

Blog vs Messenger

Am facut blogul pentru a discuta cu prietenii, asa cum, acum multi ani am instalat mess-ul pentru a discuta tot cu ei. In timp, lista de mess s-a marit, lista de bloguri urmarite s-a marit.



Este blogul doar o alta forma de mess? Cautam aceleasi idei, vorbim cu persoane care au aceleasi pareri ca ale noastre, ii adaugam in blogroll asa cum ii adaugam in lista de mess, ne intalnim cu ei la cafea pentru a elinima necunoscutul sau anonimatul, le urmarim evolutia in timp si ne lansam in comentarii.
Simtim nevoia sa vorbim, sa ne facem prieteni noi, sa impartasim parerea noastra lumii, sa lasam ceva pentru eternitate, sa ne certam, sa ne plangem, sa visam, totul online.
Evoluam atat de mult incat petrecem ore intreci in fata unui calculator, cautand prieteni pe mess si pe bloguri? Epuizam toate mijloacele comunicarii moderne de tipul blog, mess, hi5 si altele asemenea in cautarea unor suflete asemenea alor noastre?
Devenim mai eficienti, mai rapizi, mai onesti si mai vulnerabili sau doar ne transformam intr-un surogat de personalitate anosta lansat intr-o posteritate confuza, lipsita de valoare dar viu colorata?
Ne cunoastem limitele, le alfam sau le testam intr-o retea prea vasta sa ne identifice?


P.S.CONCURSUL CONTINUA ...PANA LA CASTIGAREA PREMIULUI

Leapsa din nou

Fata ma ajuta cu siguranta, pentru ca mi-am luat leapsa din nou. Ca sa nu ramai repetenta o pasez la Good Girls, Rox si Grettel.

If I would be a:

country: No men's land
door: back door
form - shape and state: circle
state of mind: insanity
quantity: enough
sunbloc: zero
streetname: Dead end
planet: Mars
American: Henry Ford
dream: one day i would stop being a dreamer
Romanian: Ecaterina Teodoroiu
Belgian: Kim Clijsters or Paul Rubens

Ya, it's in english so Pascal can understand it.

P.S. CONCURSUL CONTINUA ...PANA LA CASTIGAREA PREMIULUI

Concurs cu premiu

Exista o cearta apriga prin presa noastra cu cine a inventat primul conscursul cu premiul de 1 milion de euro. Nu fac trimitere la el, nu ma intereseaza, nu am cunostinte sau prieteni care sa fii castigat vreodata asemenea concursuri, cum nu am nici cunostinte care sa participe la sondajele acelea de opinie mult trambitate (dar asta e alta mancare de peste- poate aveti voi cunostinte sau ati participat, eu oricum nu cred in ele).
Am decis sa fac un concurs in care sa ghiciti, nu in cafea prin telefon de la 2000 km distanta (Grettel stie povestea), unde este facuta poza din coltul dreapta- "AICI MA VISEZ ZILNIC".
Ca orice concurs ce se respecta, are si un premiu: tricoul cu Metallica (l-am descoperit aseara la dus). GLUMESC. Nu l-am descoperit inca, astept vara, poate la mare sa apara totusi.
Premiul concursului este un ceas de mana.
Se apropie luna cadourilor pentru mine (1,8,15,22) asa ca m-am gandit sa va fac eu un cadou. Indiferent de locatie, expedierea este inclusa in premiu.

3 ... 2 ... 1 Sa inceapa concursul.


P.S. Poza nu este copiata de pe net, ci se afla in colectia personala a autoarei blogului. Multa bafta.
M-am decis asupra premiului-Casio- cel din imagine, asta ca sa nu fiu acuzata ca ar putea fi o gluma concursul.

Pe taramurile Dalmatiei -Trogir

Am oferit o idee de concediu. Pentru a o sustine, vin in ajutor cu unele poze facute in concediul pentrecut in Croatia.
Aproape de orasul Split, se afla un vechi port la Adriatica, Trogir. Un oras mic, cu localnici foarte prietenosi, cu perisaje superbe, dar las pozele sa vorbeasca in locul meu.
Pe insula Trogir



Ziua la Trogir








Sunt doar cateva peisaje, asa cum am spus, din Trogir.
Am sa revin cu alte zone, nu de deconspir acum mai multe.
Sunt sigura ca va fi un concediu reusit pentru voi Georgi.

My empty heart and spotless mind

I saw a couple of days a go a very interesting movie “Eternal sunshine of a spotless mind”.
I start wondering what I would do. Would I erase someone or something from my mind just because? Would I just take off my mind for good?
Should I erase him because a few years ago he hesitated for a second and I left? Should I erase all the good and the bad things just because he didn’t have the courage to grab my hand and tell me to stay?
Should I erase him because I keep on searching things I had but foolishly believed that I could find them again with someone better?



Should I erase him for showing me the green horses on the ceiling instead of showing me the world?
Should I erase him for wanting me so much and asking me to stay until the day he forgot what he ever wanted? Should I erase him from my mind just because he cheated on me on every corner?
Should I erase him for not knowing when to stay and when to leave? Should I erase him just because he gave me freedom but one day decided to take it back? Should I erase him for marring someone else?
Should I erase each and every one of them whom still foolishly believe that I’m not more than a helpless woman?
Should I erase my friends for disappointing me and betrayed me during the last years?
Should I erase my mom from my memories just because she bugged me yesterday?
Should I do that?
You and me, we are both made from flash and skin, but also from memories, feelings, moment of time. The moment we start erasing memories, people and places, things and feelings, that moment we star dying. We are dying with every person and every memory we forget.
Do I want a spotless mind for an empty heart?

Leapsa de tranzitie

Pentru ca suntem in plina criza, mi-am luat o noua leapsa, pe care o transmit mai departe catre Grettel si Roxoxox, daca rezita psihic la asemenea stres.
DACA AS PUTEA FI:
o floare: zambila
un anotimp: primavara
culoare: albastru
un animal: pescarus
un obiect vestimentar: tricoul cu Metallica
o piesa de mobilier: caseta de bijuterii
piesa muzicala: Whiskey in the jar (Metallica)
un vers: Tu esti Mircea?
un peisaj: apusul pe malul marii
un obiect: ceas de mana
un instrument muzical: banjo
un copac: nuc
un oras: Braila
persoana publica: Angela Merkel
o alta persoana apropiata: tot eu as vrea sa fiu
o carte: Istoria Romanilor
un fel de mancare (sau ceva dulce): papanasi
un super erou: Sandi Belle
un fenomen al naturii: fulgerul
o masina: aston martin
un fruct: piersica
o parte a corpului: nasul
un film: Titanic
Deja ma doare capul si necesit o pauza, de tigare cum altfel.

Ne place berea

Romanilor le place berea, statisticile spun ca suntem mari consumatori de bere si bem indiferent de vreme, frig sau cald, noi bem bere. Cea mai tare bere pe la noi are cam 5% alcool si ni se pare tare.
Nemtilor le place berea, si ei fac bere de cateva sute de ani, fara sa o dreaga cu ceva detergent sau alte produse ciudate, si ei beau indiferent de anotimp, cald sau frig berea merge.



La Munich, toata lumea merge la "Augustiner", frumos dar mult prea turistic.
Eu va recomand sa mergeti la "Weisses Brauhaus", este un local tipic bavarez, cu atmosfera prieteneasca, bere buna (ajunge si la 18% alcool-tocmai buna pe frigul acesta), brezeli buni si proaspeti si situat chiar in centru.



Ca sa curga berea lin, incercati specialitatea obatzda, un cocktail de branzeturi.

Daca incercati reteta, aveti grija sa o mancati cu sticksuri sarate sau brezeli. Pofta buna si Noroc!!!

Show me the money!!!

M-am gandit mult daca sa scriu despre asta sau nu, dar evenimentele din ultimele zile nu ma lasa sa nu scriu.
In ultimele zile am fost vizitata de "prietenii nostrii", ai tuturor, auditorii.
Nu stiu cati dintre voi au avut ocazia unica in viata de a fi vizitati de un auditor, insa nu ati pierdut nimic daca nu s-a intamplat.
Am avut norocul sau ghinionul sa intalnesc auditorii din cele 2 sisteme-public si privat.



Toti o apa si-un pamant, fara deosebiri esentiale, la fel de plini de ei si aroganti de parca ar fi detinatorii adevarului absolut, iar tu un biet muritor de rand, proaspat descoperitor al formulei 1+1=2.
Dar sa incepem cu auditorii din sistemul public, fortati de statutul lor sa se intalneasca anual cu plebea. Vin ei cu surle si trambite, fara sa se anunte inainte, dar de, esti la bugetari si te supui oricarui taran ce se crede sef, si incep sa iti puna intrebari de parca esti la un examen (nici in facultate nu m-am simtit atat de mica precum in fatat lor). Si incep dumnealor sa faca audit, dar subit li se face foame si, culmea ironiei, ti se comanda tie, cel auditat, cam ce ar vreau ei sa manance, de parca ar fi la restaurant. Totul ok pana aici, dar stupoare la final, cand constati ca nota o platesti tu si nu ei. Fu@&. Dupa ce au mancat, fatalitate, li se face sete, si iar ti se comanda o bautura, normal ca nu carbogazoasa ci sucuri naturale ca doar la mama lor acasa curge suc natural pe robinetul de la bucatarie. Si mai platesti si nota asta. Si te freaca asa domnii sau doamnele cam o saptamana, doua, timp in care cumperi mancare si sucuri cat pentru o tara din lumea a treia, si totul, dar absolut totul din bani tai. Am precizat mai devreme ca vorbim de bugetari, nu de aceia care fac furori prin tocsouri ci de aceia care nu mai au curaj sa iasa in strada, ca e scump metroul pana la locul de facut greva. La finalul perioadei, ti se transmite mai direct sau indirect, ca ar dori niste asternuturi noi sau niste tigai Zepter, iar tu ca un bun bugetar ce esti, scoti portofelul, scototcesti bine de tot, te imprumuti la prieteni si le cumperi niste tigai numai sa scapi naibii de ei.
Gata, ati tras voi concluzia ca am facut oarece "misculatii" cu banii publici de am cotizat atat la audit. Nu stimabililor, nu am facut nimic ca daca faceam cumparam masina pentru ei si eram vedeta tv acum. Le dai ca cer de la obraz, le dai sa plece cat mai repede ca mai ai si alte lucruri de facut, nu sa raspunzi la intrebari stupide, le dai ca altfel vin mai des decat la an, si tot ce dai le dai din banii tai. Am mentionat ca relatie a trebui sa fie de colegialitate?? Cred ca nu mai conteaza asta, ca ei sunt precum bau-bau si au impresia ca li se permite, ba chiar li se cuvine.
Acum sa discutam de auditorii privati, unde relatia nu este de colegialitate, ci una strict profesionala, bazata pe contracte ferme. Acesti se anunta inainte de a aparea pe capul tau, nu solicita mese ca pentru lumea a treia, caci si le platesc singuri, nu vor sucuri naturale ca si le platesc singuri, dar au o mare problema.
Toate companiile mari de audit, recruteaza tineri absolventi de facultate, lipsiti de experienta, si ii trimit pe capul clientilor sa faca audit. Nicio problema pana aici, e dreptul lor sa aiba negrisori pe plantatie, dar cand negrisorii vin la tine si se uita tampi cand le explici ceva, si pun intrebari penibile, urmate de invariabilul "aaaaa", privind cu ochii umezi precum miei si asteptand raspunsul salvator, te enervezi. M-am cam saturat sa fac scoala cu toti copilasii acestia cu ochii umezi si "aaa" in coada intrebari, care se pretind mari auditori, dar inca nu au invatat 2+2. Am senzatia ca sunt angajati pe criteriul "in cate moduri stupide poti sa pui o intrebare urmata de "aaa"", li se flutura pe sub nas sansa de a avansa, cursurile nefinalizate, sex-building-urile, nu am facut nicio eroare de scriere (pentru cei care inca mai cred ca team-building-ul este o forma de inchegare a echipei, flash news..nu este, cu mici exceptii desigur). Invata meserie pe nervii clientilor, avanseaza, devin manageri si acolo se schimba "aaa" cu concluzia "mda". Le explici ceva, te asculta ganditori, ochii numai sunt umezi ci jucausi, si trag concluzia "mda". Ce inseamna "mda"? Doar ei stiu, dar cred ca e o forma mai evoaluata a "aaa" din pruncie, insotit de impresia ca sunt mult mai informatii, dar e doar o impresie.
In loc de incheiere, poveste cu auditori din 2008. Vin auditorii, primesc documente, le verifica si concluzie- Au disparut 700 milioane lei NOI.
??????????????????? Stupoarea de pe fata mea nu cred ca are loc decat in DEX, la explicatia cuvantului. Negrisorii mei dragi, 700 de milioane noi inseamna cam 195 de milioane de euro fratilor. Pai credeti ca daca ii manevram eu banii astia, mai stateam sa va ascult ineptiile si sa va privesc ochisorii? Hello, va scriam din cine stie ce stat care nu accepta expulzarea, ca ma primeau toti cu bratele deschise la banii astia.
Dar nu a fost asa, doar ca auditorii nu au facut adunarile pana la sfarsit, ca trecusera de mult de 2+2, dar astia-s ei.

Anul meu

Nu stiu daca ar trebui sa fiu speriata, nu stiu daca ar trebui sa fiu fericita, nu stiu daca ar trebui sa fiu.
La 5 ani visam sa am 15 ani, la 20 visam sa am 25, la 25 visam sa am 30, acum, aproape de 30, ma tem.



Ma apropii de pragul inalt al celor 30 de ani, cu frica in suflet ca nu indeplinesc conditiile sa fiu admisa, dar si cu speranta ca lucrurile vor fi altfel.
Din momentul 00.00 al zilei fatale in care schimb prefixul, ar trebui sa pot sa fac tot ce n-am facut pana acum, fiind speriata ca e prea devreme, si ar trebui sa nu mai fac lucrurile infantile neprotrivite prefixului 3.
Din momentul 00.00 ar trebui sa pot sa port unghiile rosii fara sa ma deranjeze la privire, ar trebui sa folosesc rujul rosu cu zambetul larg, ar trebui sa pot sa port blondul, fara teama de a parea pitzipoanca, ar trebui sa mi se spuna sarut mana, fara sa ma mai deranjeze, ar trebui sa ...
Aceasta ar trebui sa fie anul meu, anul de care sa-mi amintesc la batranete ca fiind "acel an", anul in care sa nu mai fug de iubire si sa nu il mai astept pe Fat-Frumos calare pentru ca el merge cu metroul, anul in care sa nu-mi caut doar un loc unde sa fug ci sa imi caut caminul, anul in care sa-mi asum responsabilitatile acelea mari, nu cele de la birou-alea au fost asumate mai de mult, anul in care sa vad Roma, pas cu pas fara sa ma grabesc, sa ma asez pe scarile inalte din colturi racoroase, sa privesc scuterele vuind pe strada, sa savurez o inghetata linistita, sa pierd noapte pe strazile ei si sa-i ascult freamatul si linistea diminetii, anul in care sa uit sa dorm oricat de obosita as fi, anul in care sa uit sa plang, anul in care sa adun riduri multe in jurul ochilor de la prea mult ras, anul in care sa beau sampanie dimineata doar pentru ca vreau, anul in care sa nu ma opresc sa ma intreb daca este bine ce fac sau nu, ar trebui sa fie anul meu.
Mi-au furat anul cu criza lor, cu alegerile lor, cu minciunile lor, cu afacerile lor, cu televizoarele lor, cu stirile lor, cu crimele lor, cu violurile lor, cu razboaiele lor, cu vietile lor.
E anul meu, de ce mi l-ati furat? Nu vreau sa-mi amintesc de voi la batranete, de voi libidinosi si cu probleme false, de voi slinosi mintindu-ma parsiv, de voi avari furandu-mi mie anul.

Munich si fumatul

Hai ca m-am starnit si nu ma mai opresc, dar ramasesem restanta cu ceva poze si povestiri din mini-vacanta.
Am plecat cu C la Munich, fiind doua schioare exceptionale nu ne inghesuim pe partie cu toti "meseriasi", asa ca noi, in plin sezon, mergem sa pozam pietre, sa facem shopping si sa bem bere. C a cumparat de pe aeroport, la plecare, o carte scrisa de Mike Ormsby- "Grand Bazar Romania" sau cum ne vede un jurnalist englez pe noi, mioriticii, unde autorul descria surprins disperarea romanilor cand coboara din avion sa fumeze o tigare. Asa am fost si eu si C, in cautarea inchisorii (cutia din sticla) de pe aeroport, unde sa fumam o tigare. Am gasit-o si ne-am linistit, am plecat la tren si ne-am indreptat voioase catre gara din Munich de unde urma sa luam un tren catre o alta destinatie.



Stupoare? Nu. Era de asteptat ca in gara sa nu se fumeze. Ok. Gara nu arat cum arata gara din Bucuresti, este curata, plina de oameni si nu de tigani (rasista my assssss), cu multe magazine si fast-food-uduri, dar si cu patratele galbene desenate pe peron, departe de magazine, unde aveai voie sa fumezi.
Ne aliniam noi acolo, de parca eram puse la colt de invatatoare, si incepem sa fumam tacticos. Eram privite precum leproasele, ciumatele sau martienele (cu siguranta prima fiinta vie descperita pe Marte este femela, cum altcumva?).
Wtf. Pana la urma nu am omorat pe nimeni si e dreptul meu sa fumez, iar daca voua nu va place, sa fiti sanatosi dragi mei nemti, nici mie nu mi-ati placut cu atitudinea asta si cu interzicerea fumatului in restaurante sau cluburi.
Revin cu compleatri unde am ajuns cu trenul si daca se fumeaza acolo. In tren nu se fumeaza, doar ce credeati?
Puteti ghici unde am ajuns?

Orasul sclavilor

Am scris de sclavi. Sa ma repet? Cum as putea sa ma repet si sa scriu la infinit despre adevarurile pe care le stim, dar le negam?
Ii invidiem pe adriatici, vrem sa ne plimbam si sa vedem locuri si oameni, dar nu stim ca avem si noi aici ceva minunat.



Nu sunt sigura de personalitatile care s-au nascut aici, dar cu siguranta trebuie sa fie cateva si, cu siguranta, in posturi inalte.
Sper ca moda braziliana nu a ajuns pana acolo, altfel care ar mai fi farmecul sa fii nascut intr-un oras de flo..?

Cum am luat cu totii .... miere

Am inceput ziua foarte prost, mai prost decat puteam sa cred, si am continuat-o la fel de prost, ba chiar din mai prost in mai prost. Abia la birou am inteles ca este marti, nu 13 caci ar fi insemnat ca ziua se termina cu sunetul scos de o usa trantita definitiv.
Aseara am fost martora proprie-mi ignorante, asistand la o discutie despre furtul dintr-o banca si impuscaturile unui proxenet despre care nu stiam nimic, de parca ieri as fi venit de pe luna. Nu stiam, nu eram la zi cu noutatile, dar pentru a recupera, am deschis televizorul dimineata.
Fatalitatea naibii. Nu stiu cum se face ca, desi exista criza in lume de vreo 3 ani, in Romania s-a aflat de ea doar dupa alegeri. La fel, nu stiu cum se face ca toate tarile ce se pretinde in lumea civilizata, au un buget de stat pana la finele anului mai putin Romania.
Si incepe ziua mea proasta. Deschid televizorul, ajung pe un post de stiri unde se difuzau imagini dintr-un parlament gol, care ar trebui sa dezbata bugetul tarii pana nu dau ghioceii.
Stupoare.
S-a discutat si aprobat bugetul pentru Administratia Prezidentiala. Va rog sa nu fiti naivi, iar daca sunteti inchideti rapid pagina aceasta! Ei bine bunii mei, bugetul administratiei in plina perioada de criza, se mareste pe alocuri si, DA, se schimba. Mai precis, cresc cu un procent intre 5-40% toate cheltuielile salariale.
Ce inseamna asta?
Asta inseamna ca toti boii si vacile care il il cred pe Tatuca si, pe deasupra, mai lucreaza si in sistemul public si-au cam luat


Scuzati-mi franchetea, dar atunci cand toti sufera, TOTI sufera fara exceptie.
Nu lucrez la bugetari, de ce ma simt afectata? La fel ca toti cei care vor ignora iesitul la urne pe principiul "nu am pe cine", voi beneficia de serviciile medicale ale unor doctori si asistente care asteptau mariri de salarii, dar primesc un mare "ciuciu", voi beneficia de serviciile de paza ale unor politisti care prefera sa-si pastreze slujba decat sa-l aresteze pe un borfas venit din capsunile Spaniei, voi debeficia de protectia oferita de magistratii si judecatorii care isi vor salva piele in lc sa arunce in inchisoare un criminal sau un hot, ma voi bucura uitandu-ma la niste sportivi grasi si batrani caci cei tineri nu sunt incurajati sa faca sport.
Ma tem ca peste ani, vom fi condusi de unii mai rau ca cei de azi, din simplul motiv ca in azi, 18 Februarie 2009, cineva nu a vrut sa dea destui bani la invatatamant si ia da la presedentie.
Ca cetatean al acestei tari ma simt insultata, ma simt neaparata, ma simt tradata, ma simt trista si incepe sa-mi fie rusine ca sunt nascuta in acest loc.
Stim Traiane ca asta am luat cu toti, dar tu ce ai luat?
Aveti cumva o replica la ce spune el?

Turnul Babel

In mini-vacanta pe care am avut-o am fost intr-o excursie, nu spun locul pana nu am pozele, nu pentru ca nu stiu ci pentru ca ar pieri din farmecul locului. Nu dau multe amanunte, nu asta vreau sa spun.
Vreau sa spun cum suntem noi la fel ca altii sau altii la fel ca noi, doar ca pe noi ne strica reputatia castigata prin truda varfurilor degetelor cand ridicau portofelul din buzunar sau prin cersetorismul unora sau crimele altora.
Nu suntem toti asa, nu suntem toti cersetori, hoti, criminali pentru ca daca ar fi asa, atunci am putea spune ca toti englezii sunt betivi,toti belgienii sunt pedofili, toti italienii sunt mafioti, toti austriecii isi omoara copii, toti nemtii sunt criminali, toti americanii sunt prosti si multe altele. Chiar daca trasatura de baza a romanului este pupincurismul, stim sa facem diferenta dintre vreascuri si restul padurii. Nu suntem toti o apa si-un pamant, nu avem cum, nu vrem.

Mi-am propus sa va povestesc ce s-a intamplat in excursie, chiar daca C. o sa se supere ca spun din casa, dar a fost mult prea amuzant ca sa o tinem doar pentru noi.
Cum spuneam, am fost intr-o excursie organizata, cu ghid, cu surle si trambite si cu foarte putini participanti, ca doar, deh, e extrasezon si ghiolbanu se inghesuie doar in lunile pline. Cei putini care eram formam un grup destul de "omogen", daca ma gandesc ca erau 5 australieni, 2 irlandezi, 1 american, 1 argentinian si, normal, noi 2 romance. Omogen in sensul in care toti vorbeau aceeasi limba, exceptand argentinianul, dar el, bietul de el, fiind singur nu avea cu cine sa comenteze, in schimb noi, cotzoharlele...avanjat la serviciu.
Mi-a placut engleza care se vorbea, repet erau 5 australieni, nu din centrul Sydney-ului sau Merlbourne-ului, ci mai de departe un pic, cam cum e Botseniu (sa ma scuzati) de Bucuresti, si, asa cum apare accentul pe masura ce te indepartezi de centru, asa aveau si ei accent, cam ca la Moldova noastra. Cel mai mult mi-a placut cum vorbeau irlandezi care, pe langa accentul acela interesant mai aveau si placa, nu de zapada ci de dinti. Asa ca toata lumea vorbea engleza dar nu se intelegea nimeni.
Cum eu si C. ne permiteam sa comentam in romana, fara teama ca o sa inteleaga ceva argentinianul, la ce debit verbal aveam, din cand in cand mai ascultam ce se discuta printre participantii la excrusie.

Perechea din Australia impartasea perechii din Irlanda aventurile din Europa, unde locuiesc, ce au vazut, ce au cumparat, ce mananca. Aici intervine partea frumoasa a povestii.
Tinerii australieni aveau in bagaj cateva sandwich-uri luate de la bufetul oferit la micul dejun. Ok. Poate le era foame oamenilor si nu au mai stat sa manance acolo si au plecat cu ele. Dar nu, continuarea avea sa vina de la onorabila doamna irlandeza, care le spune tinerilor australieni cum si-a cumparat o geanta mare (gen pitzipoanca) pe care o ia in calatorii tocmai pentru a putea pune mancarea de la micul dejun in ea.



Poate nu am inteles eu bine sau poate nu am umblat eu destul, dar eu stiam ca nu este permis sa iesi cu mancarea din restaurant, si aici ma refer la mancarea luata de la bufetul oferit la micul dejun in hoteluri.
Am inteles bine, doar ca regula se aplica numai romanilor, daca esti o respectabila taranca irlandeza regula nu se aplica, nu pentru ca nu se apalica la tine ci pentru ca nu te controleaza nimeni. Ma intre daca eu si C. am fi luat o prajitura sa o mancam pe scari pana in camera ce s-ar fi intamplat?
Exista prejudecati de care nu vom scapa niciodata si ne vor urmari oriunde ne-am duce. Din pacate, exista prejudecati si la noi, caci inainte de a ne face spaniolii tigani (ca mauri nu erau tigani ci erau doar bronzati) ne facem singuri capsunari.
De ce trebuie sa induram privirile crunte ale celor care aud ca suntem romani? Ar trebui sa ne fie rusine ca suntem romani? Ar trebui sa mintim si, automat, sa ne renegam originile?
Nu-mi este rusine ca sunt romanca, voua ar trebui sa va fie rusine ca va pretindeti domni si doamne, dar nu treceti peste prejudecati si mai plecati si cu mancarea in geanta.....asa cum numai o Doamna face.

Acum ma intreb cati dintre voi ati plecat sandwich-urile de la micul dejun in geanta, doar ca sa scutiti o masa de pranz?

Locul meu

E o zi trista de joi.
Trista pentru ca ploua, ploua asa... ca la Londra.
Trista ca nu sunt acolo, la Londra.
Trista ca nu am inca pozele din mini-vacanta.
Trista pentru ca e joi.
Trista pentru ca ploua.
Privesc cum se lovesc picaturile de geam si se transforma intr-o lacrima pe obrazul lui.
As vrea sa fiu intr-un bar cu lumina obscura, cu o cafea mare cu aroma de cognac si un suc de portocale in fata, cu tigarea aprinsa la capatul unui tigaret din onix, pe o canapea confortabila, ascultand-o pe Billie.



Daca barul ar fi fost al meu, in el timpul s-ar fi oprit in 1975.
Altii vor urma, in alta zi trista cu ploaie.

Welcome to Romania

Am revenit de pe meleaguri straine, desi imi place Romania, nu pot sa nu dau si cate o mica fuga prin alte locuri. Am sa va povestesc mai in detaliu despre locurile vizitate si am sa adaug si poze, dar azi sunt prea obosita sa povestesc, drept urmare nu e un post despre calatorii in sensul cel mai larg.

Aseara pe aeroport m-am simtit straina in propria tara. In acelasi timp cu avionul nostru aterizase si o cursa de la Paris. Frumos, nu? Eronat. Cursa de la Paris era plina de galbejiti care locuiau in Buzau si vorbeau foarte bine romana,desi se faceau ca nu inteleg ce le spune vamesul, deci nu puteam sa ma exprim pentru faptul ca miroseau asa ....ca la "Peris".

Clarificarea punctului 5 din postul "Puiul de gurlui" : daca ati citit cu atentie, in final era o intrebare. Acea intrebare se adresa tututor celor care m-au crezut. Am obiceiul sa fac glume, mai ales celor care pretind ca ma cunosc, dar, atunci cand spun o astfel de chestie, ma si cred. Nu eu sunt nebuna pentru ca am spus asta, ci voi pentru ca m-ati crezut, ba mai mult, pentru ca ati pretins ca ma cunoasteti, dar nu stiti cand fac o gluma buna. Oameni buni, va anunt pe aceasta cale ca in clipa in care voi face acest lucru nu se va discuta la colt de strada. In alta ordine de idei, imi cer scuze pentru discutiile create, "c-asa e in tenis".

Iar am primit o leapsa, desi cand eram mica si practicam sportul acesta nu se intampla atat de des sa primesc leapsa, dar sa revenim la sporul asta pe net.
Cum spuneam, am luat o leapsa de la Good Girls, alta decat cea la care va ganditi (aia a fost mai de mult) si m-am gandit sa o o dau mai departe azi.

Sunt … o calatoare pe meleaguri triste, uneori.
As vrea … sa nu lucrez ci sa calatoresc in jurul lumii.
Pastrez … doar amintiri.
Mi-as fi dorit … sa fiu barbat.
Nu imi place … sa vorbesc in public.
Ma tem … de singuratate.
Aud … doar ce vreau.
Imi pare rau … cand gresesc si recunosc.
Imi plac … ceasurile, dar nu timpul.
Nu sunt … pe atat de puternica pe cat par.
Dansez… doar cand am chef si niciodata la comanda.
Cant … atunci cand sunt trista, atunci cand sunt fericita.
Niciodata … nu exista.
Rar … imi fac prieteni noi si, mai rar, renunt la cei vechi.
Plang cand privesc … esecul din mine.
Nu imi place de mine pentru ca … cred prea mult in oamenii care, uneori, ma dezamagesc.
Sunt confuza … intotdeauna.
Am nevoie... spatiu.
Ar trebui … sa iau lucrurile mai in serios.

P.S. Azi sunt debordant de sincera, deci nu ma provocati.

Puiul de gurlui

Asta scrie pe usa biroului meu azi. Ma pregatesc pentru o scurta vacanta alaturi de C. pe insoritele, scuzati, inzapezitele meleaguri nemtesti, drept urmare m-a parasit cheful de munca (nu ca am fi fost impreuna vreodata) si nici sa cauta Things to do/to see p'acolo nu prea ma tragere inima. Stiu ca maine o sa fiu smotocita de C. ca nu mi-am facut temele, dar o sa ma revansez tragand/carand sifonierul adus de ea, la insistentele mele.

Astazi ma vad nevoita sa clarific unele aspecte lasate oarecum intr-un nor de fum.

1.Ce este sifonierul?
Sifonierul este trolerul pe care am convenit cu C. sa-l luam cu noi. Nu ne luam hainele pentru o luna, nu avem un singur bagaj, dar dupa ce am studiat lista de cumparaturi, am realizat ca este mai bine sa plecam cu un troler mare, pe jumatate gol pe care sa-l umplem cu cele cumparate, decat sa plecam cu 2 gentutze si sa ne intoarcem precum Mos Craciun.

2. Ce este "puiul de gurlui"?
Puiul de gurlui este acela care-mi lipseste mie din geanta si acum si atunci. Atunci-adica in frageda adolescenta cand geanta era cel mult un amarat de portofel. Acum- adica in zilele noastre cand nu ma dau trendy dar port troler, si constat cu stupoare ca tot ce vreau sa indes in geanta necesita mult spatiu, si uite asa ajung din nou la troler.

3. Prima zi de munca- cum as putea sa uit prima zi de munca? Se intampla acum foarte mult timp dupa o tentativa de interviu, ca numai interviu nu fusese ala, dar asta am aflat dupa ce am fost la interviu la aproape toate firmele inregistrate si nu in Romania, am fost angajata sa lucrez ca agent imobiliar. Prima zi de lucru la ei a coincis si cu ultima zi de lucru la ei, dupa ce am stat aproape 12 ore intr-o incapere in care mai veneau si plecau unii altii, am raspuns la "n" telefoane, am repetat mecanic maxim 15 cuvinte toata ziua si am plecat acasa fara sa ajung pe la toaleta (mi-am dat seama de asta dupa ce am coborat primele 2 trepte si am devenit subit Michael Johnson -ba chiar mai buna pe turnanta). A doua zi m-am gandit ca, oricat de mult imi place sportul, nu cred ca mi-ar fi placut sa devin Paula Radcliffe.

4. Primul interviu- nici pe asta nu am cum sa-l uit. Se intampla pe vremea cand inca mai credeam in zane si porneam in viata, aruncata de pe bancile unei facultati, cu ganduri si sperante mari. Dupa ce am fost refuzata politicos in numeroase locuri, fara sa ajung la interviu, am fost chemata la o firma pentru un post ce presupunea multe cifre. Mi-am spus ca merge si asta, pana la urma doar nu o sa imping aerul pana la 80 de ani degeaba. Am ajuns la locatia specificata, am intrat in biroul directorului, mi-a cerut sa ma prezint pe scurt, m-a intrerupt la mijlocul prezentarii (nu va ganditi ca vindeam fabrica de la Craiova sa am vreo prezentare de 8 ore) si m-a intrebat daca vreau sa fiu asistenta/secretara lui personala. Aa??? Eu ca proasta. Omul ca sa nu se piarda momentul meu de stupefactie mi-a prezentat avantajele unei astfel de pozitii. In primul rand nu as fi lucrat cu cifre ci cu numere, pozitia ar fi fost una privilegiata la el in poala, as fi avut vacante in strainatate, masini si case doar sa merg/sta/intorc pe burta. Cred ca privirea mea tampa la incurajat sa se ridice de pe scaun, unde parea impresionant de altfel, si sa se indrepte catre mine. Trebuie sa punctez 2 aspecte: 1.-eu nu sunt vreo futomodela sau manechinuita si 2.-bunicu arata mai bine acum decat arata partzaru' atunci. Nu stiu daca existe grade de superioritate la stupefactie, dar cand vezi corcitura de Virinel/Everac indreptandu-se spre tine, ar trebui sa se inventeze.Finalul a fost ca mi-am luat uimirea si am plecat cu ea acasa, socata sa ii mai dau una pe chelie lu' tataia, caci nu o fi eu vreo prajina dar ma rujam relaxata in chelia lui. Uite asa s-au dus sansele mele de realizare in viata asta.

5. Ma marit. -aici revin cu completari cand ma intorc din concediu, pana atunci va las sa intrebati cine e mai nebun - eu sau...?

Povestea Teodorei

Ieri am facut o promisiune pe care vreau sa o respect, nu pentru ca obisnuiesc sa-mi tin promisiunile ci pentru ca sunt inconjurata de prieteni care au copii, prieteni care asteapta sa devina parinti si, mai mult decat atat, eu imi doresc sa devin mama intr-o buna zi.
Am ascultat stupefiata povestea Teodorei, un copil de nici 3 anisori care sufera alaturi de parintii ei de incompetenta, indiferenta, delasarea, nesimtirea, ignoranta, pot continua asa pana maine, fara sa ma repet, medicilor si a sistemului sanitar din Romania.



Ea este Teodora Aur, nume predestinat as putea spune pentru aceasta mica copila.
Am sa va spun povestea asa cum o stiu eu, nu cum a fost ea prezentata la TV, pe postul Acasa, am sa va spun nu povestea ci adevarul asa cum mi l-a spus o prietena a familiei Teodorei.
A fost o data o femeie care a intalnit un barbat. Amandoi erau frumosi, inteligenti, fericiti ca s-au intalnit si isi doreau o familie frumoasa. Dupa ani de tratament si asteptare, miracolul s-a intamplat si pe lume a aparut Teodora, un copil dorit, iubit, asteptat si fericit, ar fi trebuit, in familia lui.
Minunea nu a durat decat cateva zile, caci Teodora s-a hotarat sa se nasca cu o greutate mai mica decat cea normala, drept urmare a fost mutat in incubatorul spitalului/maternitatii Giulesti.
Calvarul a inceput o data cu acest drum, caci incubatorul, desi se presupune ca este un loc sigur, ferit de ciuperci, virusi, boli. Teodora s-a imbolnavit in maternitate. Un virus puternic, klebsiella, a facut ca incheieturile manutelor si picioruselor sa-i fie atinse de necroza si sa inceapa sa se decompuna.
Nu am sa scriu acum despre sistemul sanitar din Romania, parintilor nu le foloseste la nimic sa se lupte cu niste medici acoperiti de alti medici. Am sa spun doar ca nu este singurul caz, dar este cel mai aproape de mine.
Aceasta este povestea lor:

http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-teodora-are-nevoie-de-o-operatie-de-reconstructie.html
Am sa mai spun ca nu este nevoie de o campanie ca cea pe care Mihaela Radulescu a facut-o pentru Liana Stanciu si fetita ei, este nevoie doar ca fiecare dintre noi sa donam cate 10-30 de euro pentru ca suma necesara operatiei sa se stranga. Si este nevoie AZI.
Donatii
Titular: Aur Raducu -Mihai
Euro: RO 21 RZBR 0000 06 00 11 28 50 92
Ron: RO 48 RZBR 0000 06 00 04 39 00 40
RAIFFEISEN BANK, SUCURSALA BRANCOVEANU
Contact
Ofelia Aur, Mama Teodorei- 0745. 032. 496
Radu Aur, Tatal Teodorei- 0766 748. 159

http://www.organizatiaemma.ro/node/396

Nu cred in falsii cersetori de la metrou, nu cred in falsii spalatori de geamuri care dau banii altora sa-i bea, nu cred in fonduri false, nu cred in vrajitorare la colt de strada, iar cine ma cunoste stie asta, dar acum nu trebuie sa cred in povestea Teodorei pentru ca stiu ca exista.

Campania Pro-fumat

Ma uit in jur si constat cu stupoare ca din majoritate devin minoritate.
Nu mai am voie sa fumez oriunde, oricand si orice. Prietenii, cunostintele, colegii renunta la fumat. Motivul? Este in trend sa te lasi de fumat, asa cum era in trend, prin liceu, sa te apuci de fumat.
Exista mii de campanii media care indruma tinerii, batranii, adolescentii sa se lase de fumat. Au inceput usor, prin interzicerea reclamelor la marcile de tigari pe stadioane, circuite de formula 1, arene, si continua in forta cu poze hidoase pe pachetele de tigari, cu reclame anti-fumat in ziare si pe strada, cu izolarea fumatorilor in restaurant sau chiar exilarea lor.


Ar trebui sa ma impresioneze un astfel de desen? Mesajul transmis de cei care au inceput acest razboi este complet deformat. Pe pachetul de tigari vad fetze deformate, dinti stricati, fetushi schiloditi, iar pe strada o vad pe Raduleasca-care pozeaza in chilotei si arata chiar bine. Eu ce trebuie sa inteleg?
Mesajul 1.: daca fumezi faci cancer la plamani. Sansele ca un cancer la plamani sa-si faca loc in organismul meu sunt la fel de egale ca sansele sa ma calce o masina pe trecerea de pietoni, sa fac cancer de col uterin sau sa fac un atac cerebral. Deci acest mesaj nu ma convinge.
Mesajul 2: daca fumezi, imbatranesti mai repede. Bunica mea, in varsta de 83 de ani, fumeaza cam de 50 de ani. A imbatranit mai repede? Nu. A imbatranit ca toti ceilalti, arata ca o persoana de 83 de ani, nu a stat in spital decat atunci cand a nascut cei 3 copii si, chiar si la varsta asta, poate citi fara ochelari. Cati dintre noi cei tineri ne putem mandri cu asta?
Mesajul 3: fumatul provoaca impotenta. Serios??? Eu am intalnit mai multe probleme la barbatii nefumatori decat la cei fumatori. Sa fie acesta motivul pentru care Anthony Quinn a fost tatic la 80 de ani? A fost fumator toata viata.

El m-a convins. Daca cel mai puternic om din lume nu este constient de repercursiunile e care le are fumatul asupra sanatatii sale, pot eu, un simplu muritor, sa ma opun? Glumesc.
Nu inteleg de ce suntem dati afara din restaurante, din baruri, din institutii. Heloooo, news flash- nu avem ciuma, fumam doar.
Englezi au dovedit ca sunt mai catolici decat papa, daca pot sa spun asta desi nu sunt catolici, si au interzis fumatul in propria masina. De ce? E spatiu public. De cand propria masina e spatiu public, ca doar nu este autobuz?
Dar acasa am voie sa fumez? E spatiu public.
Dar in baie am voie sa fumez? Aaa. Exact. O sa fumam cu toti in baie. Acolo este spatiu privat.
Concluzia. Fumul de tigare este mai daunator decat gazele de esapament, decat praful din oras, decat insecticidele cu care se stropesc vara copacii, decat emisiile de la toate furnalele din oras.
Nu am sa renunt la fumat, doar pentru ca cineva acolo s-a gandit sa faca asta. Daca intr-adecar era nociv, era interzis precum drogurile.
Nu am sa renunt ca sa fiu in trend.
Am sa renunt cand am sa am chef, daca am chef si daca se mai scumpesc.


Nu a murit de cancer la plamani ci intr-un accident de masina.



Nu a imbatranit prematur ci tenul ei s-a degradat datorita fardurilor folosite in timpul filmarilor si nu datorita tigarilor.

De ce trebuie sa facem unele lucruri doar pentru ca cineva s-a gandit sa le facem asa? Vrei sa ma dai afara din restaurant, sa fumez la coltul strazii? Ok, voi iesi afara si voi fuma la colt, dar nu voi renunta la tigari.

Sa calatorim prin ... Romania

Toata lumea vrea sa se plimbe. Si eu la fel, uneori am senzatia ca nu o sa-mi ajunga viata asta sa vizitez tot ce-mi doresc, ca locurile care mi se par atat de aproape se indeparteaza din ce in ce mai mult, ca fiecare zi pierduta in spatele biroului e o zi pierduta de pe strazile Paris-ului.
Ma intreb daca tot ce pot sa vizitez este peste granitele acestei tari, daca frumusetea ei a pierit in umbra coruptiei, violurilor, criminalilor si a Elenie Udrea, daca intr-adevar nu am timp sa merg pana la Iasi, dar am timp sa merg la Viena.
Chiar nu mai este nimic frumos in tara asta?



Valea Ghimesului sau locul unde Ardelul intalnea Moldova.

Nu v-am convins?

Mai incerc o data.



Poate pozele nu pot reda ceea ce simti cand privesti muntii si intelegi ca, acum zeci de ani, vorbeau cu totii o limba, dar erau despartiti de o granita. Simti ca timpul a sta in loc si a lasat natura sa vorbeasca in locul lui. Simti prietenia din privirea oamenilor. Simti ca nu mai aparti orasului aglomerat si zgomotos si vrei sa ai locul tau acolo.



Unde este acest loc uitat de timp? In judetul Bacau, desi inainte de ani 50 era in judetul Harghita. Este pasul Ghimes, pe valea Trotusului, pasul ce face trecerea din Ardeal in Moldova.

Am sa va las buni mei sa admirati natura.
Am sa ma intorc mereu cu argumente pentru ceea ce avem aici, dar suntem prea ocupati cu excursiile pe la Londra ca sa le vedem.
Nu sunt ipocrita. Ma aflu in pragul unei plecari peste hotare, dar anul acesta mi-am propus sa vad, sa aflu, sa cunosc ce are Romania sa arate. M-am intrebat mereu ce poti sa ii arati unui strain, avid dupa calatorii ca mine (si ca tine), ce oare se ascunde dupa Valea Prahovei si dupa Bucuresti. Am sa-mi caut raspunsul mergand, pozand si aratandu-va si voua.

Hai sa nu mai cautam frumusetea doar la ei si sa o gasim la noi.
Voi reveni buni mei.
Voi reveni cu siguranta.