Inca un an

Inca o iarna in care ne plangem, va trece.
Inca un set de alegeri pe care noi, alegatorii, le-am pierdut.
Inca un sfarsit de lume pe care l-am ratat.
Inca o poveste cu final neasteptat, dar prevazut, a fost spusa.
Inca o dimineata rece si neagra am apucat.
Inca o carte proasta din miile de carti bune am citit.
Inca un spectacol de teatru de la care am plecat la pauza.
Inca un om moare, undeva.
Inca un copil se naste langa noi.
Inca un Craciun cumparat cu prea multi bani si prea putine sentimente.
Inca o speranta reapare in locul unei inca o dezamagire.



Inca un an a trecut, fara bilant, fara bun sau rau, fara frumos sau urat.
Inca mai visam la Mos Craciun, vacante, liniste, verde, mare, frumos, curat, departe, mult, dragoste, mereu, acum, da, zambet, cald...

Pusca si cureaua lata

Si acesta tot articol fara diacritice este!

Am mai scris despre luna Decembrie si bucuria de a cumpara cadouri in fiecare zi. Nu sunt atat de darnica de Craciun, dar in Decembrie sunt multe, prea multe zile de nastere.
Petrecerile sunt diferite, in functie de varsta, responsabilitati si ... bani.
La o petrecere mai de familisti, cu barbati intre 30-40 de ani, unde muzica este data de lautari (lautari si nu manelisti), si unde vinul curge din belsug, o melodie face furori ... "Pusca si cureaua lata".
Ca sa ma fac foarte bine inteleasa, repet varsta barbatilor aflati la masa: intre 30 si 40 de ani.
Si uite cum vine lautarul cu microfonul sa ne cante, iar masculii de la masa solicita melodia aceasta.
Se apuca prieteneste de dupa umar si incep sa cante toti, fara nicio exceptie, "pusca si cureaua lata, ce barbat AM FOST odata".
Va rog sa ma iertati domnilor, dar nu inteleg patosul cu care cantati aceste versuri.
Daca cereau melodia neveste sau prietenele, intelegeam perfect. E adevarat ca tot barbatii sareau sa cante, chiar daca nu intelegeau aluzia.

Lasand gluma la o parte, de ce canta toti barbatii melodia asta cu atata placere?

Sfarsitul lumii

Acesta este un post fara diacritice!

Ma pregatesc de sfarsitul lumii sau, mai bine spus, sunt pregatita de altii pentru sfarsitul lumii.
Iarna plina, temperaturi scazute, apa ingheata pe conducte, si o mica gaura isi face loc pe teava de gaze. Urmeaza 5 zile de gaze oprite si constat ca centrala nu functioneaza decat cu gaze. O prietena tine, pentru astel de situatii, niste lemne de foc in apartament. Parchetul nu-mi permite sa-mi fac un foc de tabara in mijlocul casei. Sa-mi mut tabara in vecini pana la remedierea situatiei? Sper sa nu fie o stare definitiva mutarea taberei. Aerul conditionat cedeaza si el, nu am citit instructiunile, dar este posibil sa nu mai functioneze sub 0 grade. Aeroterma este pe atat de mica pe cat de repede se invarte contoarul de curent.
Cotele apelor Dunarii .... gheata la mal.
Iau telefonul sa vorbesc cu oamenii dragi mie, gandindu-ma ca o plimbare de la un capat la altul al casei, in timp ce vorbesc, o sa ma mai incalzeasca. Telefonul are 2 cartele, 2 retele. Incerc prima cartela... "nicio retea gasita". Incerc si a doua cartela ... "nicio retea gasita". Telefonul se inchide brusc si apoi se redeschide singur. Nu e primul telefon care face asta, nu e nici ultimul, cu siguranta, doar ca numai mie imi fac telefoanele asta. Aflate in mainile altor persoane, telefoanele mele nu se inchid si nu se deschid singure, nu isi pierd reteaua, nu cedeaza. Oi avea maini magice!
Daca tot e frig si paturile multe, ma gandesc sa-mi pun gandurile pe blog sau sa citesc un ziar online. Internetul a inghetat undeva pe cablul suspendat de pe un stalp cazut in mijlocul strazii. Pot trai fara internet, am trait ani multi fara sa stiu ce se intampla in celalalt capat al lumii, si am trait bine.

Sursa

Ghemuita in pat, pentru prima data dupa multi ani cu sosete in picioare, deschid televizorul. Printre sutele de canale, trebuie sa existe unul pe placul meu. E plin campionat european la handbal feminin, nu am abonament la RCS, deci mai prind posturile Discovery, platesc si abonament extra pentru pachetul HBO. Puricii TV-ului ma napadesc si constat ca nici televiziunea digitala si nici analogica nu funtioneaza anul acesta la temperaturi joase. Cand eram mica, orele de emisie TV erau prea putine, asa ca serile lungi de iarna treceau ascultand povesti la pick-up sau citind carti. Pick-up-ul zace prafuit intr-un colt uitat, dar au disparut discurile cu povesti.
Noroc cu biblioteca, desi mica, destul de ofertanta. O carte lasata de multe zile pe un colt stingher imi face cu ochiul. Probabil trebuie sa o termin pana la sfastitul lumii, daca nu, macar, pana la finalul anului. Si citesc mult, iar ochii se incapataneaza sa raman deschisi, somnul nu vine, iar eu nu pot lasa cartea din mana. Spre dimineata, deja inghetata, adorm ghemuita in cele cateva pilote, cu ochii pe cerul de un cenusiu lugubru, atenta la sunetele din jurul meu.

Nota pentru mine: SA NU MAI CITESC STEPHEN KING in noptile reci si lungi, cand mobila se contracta si trosneste, iar parchetul vecinilor scartaie sub pasul lor apasat.

Unde ninge?

Dacă se întâmplă să ningă în timp ce mă aflu pe comfortabilul scaun din dreapta al pasagerului, mă bucur precum copii mici. Dacă sunt la volan, mă apucă pandaliile.
Dacă sunt la căldura casei, în spatele zidul transparent dintre mine şi ninsoare, îmi place să privesc fericită cum ninge. Gândul mă poartă la amitirile copilăriei, când printre steluţele lucioase încercam să-mi dau seama dacă a ieşit gaşca cu săniile. Dacă ninge când sunt la birou, clar nu am căciulă şi sinuzita mea (ştiu bancul cu crocodilul) îşi face de cap singură sau mai invită şi o răceală.
Dacă vorbesc la telefon şi oameni din locuri îndepărtate îmi povestesc cum ninge, îi ascult şi mă bucur pentru ei. Dacă trebuie să ajung eu în locurile îndepărtate, mă gândesc dacă pot face drumul până acolo sau înapoi.
Oricum ar fi, de fiecare dată când ninge, spunem că "ninge ca-n poveşti". Buna mea prietenă are obiceiul să mă întrebe mereu când spun asta, în ce poveste ninge?
Eu recunosc că nu am prea citit poveşti, iar varianta cu "Iarna pe uliţă" a respins-o din start, aşa că vă cer ajutor.
În ce poveşti ninge?

Caritas vs PP-DD

S-au terminat alegerile şi avem şi o idee despre cum va arăta viitorul parlament al României.
Interesant în toata povestea alegerilor este că un partid născut din Elodia şi Ciumac a intrat în parlament la o diferenţă de câteva puncte în spatele unui partid care a stat la guvernare ani de zile. De fapt, nu este interesant ci este doar o imagine a ceea ce înţeleg conaţionalii noştri din politică.
Nu trebuie să fi absolvent de studii politice ca să inţelegi că un ţambalagiu, un lăutar sau un buticar nu te pot reprezenta pe tine în parlament. Trebuie doar să ai ceva între urechi şi să nu consumi aerul şi apa unora care ar înţelege.
După 20 de ani de la renumitul joc Caritas, în ţara asta mai au succes jocurile de noroc de felul acesta.
După nenumărate ţepe cu maşinile de cusut Singer, oamenii încă mai cred în această escrocherie.
După ce au privit la televizor nenumăraţi "politicieni" cu cătuşe la mâini, după ce au fost minţiţi şi înşelaţi de toţi aspiranţii la un loc de primar sau parlamentar, oamenii mai cred în poveştile de adormit copiii spuse de cei de la partidul bâlbâiţilor.
Îmi amintesc ce glume şi ce distracţie era pe seama celor de la PRM, acum câţiva ani, când mai intrau în parlament prin nume precum Irina Loghin, Ion Dolanescu sau Mitzura Arghezi. Măcar pe aceştia îi ştiam cu toţii, acum, unii dintre noi, au handicapul de a nu se fi uitat la OTV.
Am o singură nelămurire. Dacă ai majoritate parlamentară, o majoritate destul de relaxantă, de ce-ţi mai trebuie şi ungurii?

Cu urna mobila

Nu discutăm azi, în prag de alegeri, despre opţiunile noastre. Nu discutăm nici despre sistemul de vot în care un candidat poate avea cele mai multe voturi dintr-un colegiu, dar nu ajunge în parlament. Nu discutăm nici despre clasa politică care este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
Azi dimineaţă, după ce nu am urmărit emisiunile politice, după ce nu am adunat scrisorile de dragoste trimise de diverşi candidaţi, după ce nu am observat toate banerele cu feţe zâmbitoare, după ce nu am primit nicio brichetă, calendar, şapcă, sau orice altă prostioară menită să aleg o anume persoană, cum spuneam, azi dimineaţă mă găndeam cum ar arăta o votare democratică.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim o campanie electorală în care candidaţii au dreptul la 3 minute în care să spună ce pot face pentru noi, restul timpului, jurnaliştii să ne arate ceea ce nu ştim, care fură, care are dosar penal, care-i adulter, să le scoată scheleţii din dulap şi să-i dea în presă.
În acest exerciţiu, cadourile electorale, fie că e o ciorbă caldă, o brichetă sau o găleată, nu există. Nimeni nu dă nimic în schimbul votului.
Tot în acest exerciţiu, "agenturile străine" nu se implică în campanie, nu se implică la numărare, nu se implică deloc.
Şi ca să fie un exerciţiu autentic de imaginaţie, nimeni nu fură voturi, nimeni nu votează de 2, 3,4 ori, nimeni nu pune liste în plus sau nu scoate liste din total. Ce intră în urmă aia şi iese din urmă.
Să ne gândim ...
.
.
.

sursa

.
.
.
Ce, şi vouă vă e teamă că o să aibă majoritate parlamentară Dan Diaconescu, după exerciţiul acesta?

Tinem post, selectiv

Anul acesta, ca în fiecare an, am văzut îngrămădeala şi ciomăgeala pentru fasolea cu ciolan.
Ştiu că suntem o naţie săracă, dar să te baţi pentru o fasole şi un ciolan, îmbrăcat în haină de piele, costum şi cravată, pentru ca apoi să fugi la supermarket să umpli coşurile cu tot felul de lucruri care nu-ţi folosesc, nu are legătură cu cât de săraci financiar suntem, ci cu cât de săraci cu duhul suntem.
Şi anul acesta ca şi anii anteriori, că aşa are prostul obicei Ziua Naţională, sărbătorim 1 Decembrie în plin post al Crăciunului (ştiu că postul nu are legatura cu Crăciunul, dar trebuie să înţeleagă toată lumea).
Suntem bisericoşi, poate prea bisericoşi, şi avem marele păcat de a judeca pe alţii înainte de a ne uita la noi. Mulţi dintre cei ce tocesc pragurile bisericilor pe 30 Noiembrie, se îmbulzesc apoi la fasole cu ciolan de 1 Decembrie.
Dacă tot ne plac petiţiile, mă gândesc că putem să facem ceva pentru noi, direct. Putem lansa o petiţie care sa ajungă la Biserică prin care să-i rugăm pe prelaţi să se dea dezlegare la ciolan pe 1 Decembrie.
Aşa, nu vom mai aveam mustrări de conştiinţă şi ne vom îngrămădi mai cu spor, iar înjurăturile vor curge precum Dunărea primăvara.