Am auzit expresia aceasta de atâtea ori încât am ajuns să cred că trebuie să-mi fac feisbuc.
Nu înţeleg raţiunea pentru care toată lumea are feisbuc, şi mai mult, nu înţeleg logica pentru care ţi-ai pune acolo toate datele personale, poze cu toate aparatele mai bune din casă, dar şi cu ţoalele cele mai bune.
Inainte de orice, trebuie să am câteva poze de senzaţie, că am observat că altfel nu merge. O da, internetul m-a purtat şi pe feisbuc.
Poza de senzaţie înseamnă o poză cu mine în faţa plasmei LED TV-ului de un catralion de cm. Intrebarea este un naiba mai pun eu peştele, că au făcut aştia nişte tv-uri atât de subţiri că nici balerina nu mai stă. Dacă nu am led-ul, o combina audio super şmecheră cu dublu cass ar fi numai potrivită, dar tot ce am acasă este un pick-up-ul vechi.
Există şi varianta pozelor de senzaţie făcute pe Machu Picchu, dar nu am ajuns acolo încă, sau înconjurată de pinguini sau mângâind un leu prin Kenya.
Cu poza am lămurit-o, urmează adunatul celor cateva milioane de urmăritori.
Iniţial am inţeles că feisbuc înseamnă să-ţi gaseşti prietenii şi să comunici cu ei, dar m-am înşelat. Se pare că trebuie să ai cât mai mulţi urmăritori şi prieteni, de ordinul sutelor de mii dacă e posibil.
Tot de la cei ce folosesc feisbuc am înţeles că trebuie să joci Farmville, adică un fel de grădină în spatele blocului, unde să cultivi şi să culegi ce-ai cultivat. Deci trebuie să ai oarece cunoştinţe în materie de grâu, porumb şi orez.
Ţinând cont de ceea ce trebuie să ai sau să faci pentru feisbuc, îmi dau seama că nu mă încadrez la această categorie şi e posibil să nu exist.
Nu am poze cu tv de "n" cm sau cu răpirea din serai pe perete, nu am poze nici pe vârful Aconcagua sau în marea bariera de corali, cum nu am poze cu nicio "coadă de maimuţă" sau parizer. Ştiu, sună tare trist, dar trăiesc atât de bine aşa.Nu am nici milioane de prieteni, pentru că am câţiva prieteni, câţiva amici, câteva cunoştinţe, restul sunt ... Dacă sunt oameni cu care la un moment dat am împarţit o pâine sau ne-am plâns pe umăr la un eşec, dar nu ne-am mai vorbit şi văzut de ani, înseamnă că aşa trebuie să fie. Acum câteva luni am întâlnit o persoană pe care nu am mai văzut-o din facultate, fără feisbuc sau altele, şi ne vedem lunar şi vorbim şi ne spunem faţă în faţă ce avem de spus.
Cât despre joc, prefer un alt "ville" şi anume Tradeville. Ştiu că noi suntem un popor eminamente agrar, dar putem să mai învăţăm şi altceva, pentru viitor.
Îmi dau seama că într-adevăr nu exist pentru feisbuc.
Încerc să-mi dau seama care e pierderea.
Cred că niciuna.
Îmi scapă mie ceva sau există viaţa şi dincolo de feisbuc?
sursa foto
7 comentarii:
Eu sunt FB addicted si recunosc :) Pentru mine a inceput ca o modalitate de a comunica cu prietenii de peste ocean. Am cativa si tin legatura de ani buni cu ei pe mail. Pe fb e muuult mai usor. Apoi, ma joc Mafia - si asa am adaugat vreo 500 de oameni. Cu unii am inceput sa vorbesc si sunt chiar ok. Ma amuz aberant cu statusuri la care gasesc cate 60 de comentarii si cu telefonul, de pe care postez tot felul de poze pe care le fac in timpul zilei. Partea care nu-mi place - profilele false. Da, suntem romani...chiar si pe Facebook.
Cele 8-9 ore in fata calculatorului la birou sunt mai haioase cu fb...pentru mine. Oh well, i'm full of crap tho =))
@rox: fara nicio legatura cu tine, dar toti mi-au spus acelasi lucru: "am niste prieteni afara si ..."
f#@k, sunt singura fara prieteni afara? :)
chiar voiam sa te intreb cand ai timp de fb, dar mi-am dat seama ca am eu slujba nepotrivita :(
Nu doar cei din afara, si cei de aici sunt destul de activi pe fb...Am timp ptr ca my job is internet based. Intre 7 mail-uri si 2 cercetari de piata, mai bag un status pe fb =))
Ca sa nu mai spun ca tot ce misca in orasul asta apare tot pe acolo :P
@rox: lucky you :)
tot ce misca in oras? nu cred ca tot ce misca rasufla pe fb, iar daca e chiar asa e trist ca fb e panoul vietii.
Nu pot sa-ti spun cat ma enerveaza feisbucu!!!ma enerveaza atat de tare incat m-a facut sa ies din gaoacea mea in care m-am bagat de ceva luni bune si sa las un mesaj prin care sa spun cat ma enerveaza!pt toate motivele pe care le stii deja!pt ca ne americaneste si ne indobitoceste!am si eu prieteni peste ocean, dar NU AU facebook! sunt oameni inteligenti, deh!se vede treaba ca america ,ca si luna, are o fata luminoasa-feisbuc, si una intunecata-cu cei carora nu le pasa de feisbuc! pe pascal l-au imbrobodit astia de la serviciu ca si-au facut in grup (haha...deci se face si in grup feisbuc!)dar intram pe profilul lui o data la 1 an.Da, ce trist sa afli ce se intampla prin oras de pe feisbuc!Nu o sa ne vedem pe feisbuc, dar in martie venim in romania si poate ne vedem asa, in realitate...ce zici,te satisface?atunci o sa intelegi si de ce sunt in goace de atata timp!numa bine, si sa nu te prind pe feisbuc (nu si tu, brutus!).Altfel, felicitari pt post, e super, si felicitari pt lasatul de fumat-pana la urma totul se reduce la sanatate, ca-i mai buna decat toate!
ah da, sunt eu georgiana,dar sunt in schimbare de profil! ;)
@georgiana: ce supriza palcuta. mi-am dat seama ca esti tu, ca doar "nebunii" se aduna, nu? ;)
abia astept sa veniti si sa ne vedem la o cafea-ciocolata-orice.
sper sa fie de bine motivul pentru care esti in gaoace si sa iesi de acolo cat mai curand.
Trimiteți un comentariu