Am început cu o vizită la stomatolog, vizită ce presupunea o mică şi deloc dureroasă operaţiune. Cum nu mai era nevoie de anestezie cu acul prin gingia mea, un mic puf trebuia să fie suficient.
Şi am primit un mic puf pe gingie în loc de anestezie. 5 minute mai târziu, în timp ce mi se aplica o măsea, am simţit cum respectiva îmi ajunge în creier şi apoi coboară în viteză pe coloană, în timp ce urechea aproape îmi explodează. Nu mai exista niciun nerv în măseaua respectivă, aşa că s-au activat cei din jur. Vă amintiţi cum este o nevralgie cu durere de măsea, ureche, cap, ochi? Multiplicaţi cu 5 şi o să înţelegi ce am simţit.
Cum nu s-a rezolvat din prima, a trebuit repetată operaţiunea. Multiplicaţi cu 7, din nou, şi aveţi rezultatul.
Ieri m-am prezentat la un cabinet de cosmetică. Un masaj facial, o crema, un pic de abur numai bun pentru desfundat nasul .... Ya, right! În clipa în care mi-a atins nasul, care a mai suferit o dramă în concediu, s-a rupt filmul. Nu am mai simţit masajul relaxant, nici masca şi nici cremele frumos mirositoare, iar tot beneficiul aburului a dispărut ca prin minune. Ca să înţelegeţi durerea, daţi-vă un bobârnac în nas.
După cosmetică urma masaj. Ce metodă mai bună de încheiat o zi groaznică? Un masaj relaxant, din vârful capului până la degetul mic de la picior, cu ulei de lavandă ... Ya, right! A fost un masaj anticelulitic. Cine spune că masajul acesta doare, e prost. Nu masajul doare, celulita doare.
Vorba din popor spune că "baba suferă la frumuseţe", dar eu aş spune că baba e masochistă. Masochistă rău.
Azi, pentru a încheia cele 24 de ore în forţă, mi-am pus o pereche de pantofi cu toc de 12, cu 2 numere mai mici, o fustă foarte mulată şi nu foarte lungă şi un corset foarte strâmt cu portjartier. Bate un pic vântul şi sunt 0 grade, dar o mică adiere şi nişte grade în minus nu pot opri o baba masochistă.
I just love being a woman.
8 comentarii:
ai vreo cucerire de facut??...ma refer la costumatie! ..
e tot ce ai retinut din post, nu? :))))))))))
in ultima vreme, asta e tinuta obisnuita la munca :))) si tot acolo lucrez ;P
Inseamna ca aveti un sef nou, de te imbraci tu asa...
In alta ordine de idei ai cam bagat frica in mine. Cica maine seara ma duc la spa. Adica ceva moca, ca vezi doamne, scriu eu apoi un post despre cat de bine m-am simtit. Ya, right!
@nina: daca nu implica celulita si curatare ten, o sa te simti bine. ya, right!
Soro, nu era mai simplu să stai acas să te uiți la un film, ceva?
@jeni: ba da tanti, dar asa ce la mai povestea nepotilor la batranete? ce s-a intamplat in sclava isaura?
@ LMS
Nu bre...e dovada ca l-am citit pana la final :D
@joker: evident ;)
Trimiteți un comentariu