Cum m-am hotarat sa iau o pauza de ACCA si sa ii las pe altii sa avanseze in cariera, o sa vin in ajutorul celor care se pregatesc pentru sesiunea Decembrie 2010. Vand manualele si caietele de practica pentru F3 si F7, sesiunea 2010. Cine doreste, cine pofteste sa lase mesaj sau sa trimita mail.
Oamenii au tendinta exagerata de a considera ca merita totul. O bataie din sprancene, 3 lacrimi pe obraz, 5 vaiete si apare crestinul cu o mana de ajutor. De obicei, orice mana de ajutor intinsa e luata din umar. Cand mana este devorata pana la umar, cand este curat si ultimul fir de carne de pe osul acelei maini, mana este aruncata si se cauta alta in locul ei. Aceasta mana de ajutor poate imbraca numeroase forme, de la un umar pe care sa poti plange, pana la o mare iubire. Oamenii care s-au invata sa cerseasca, desi stau, fara sa stie, pe o pernuta pufoasa, considera ca stau pe cioburi de sticla, ca totul este impotriva lor si ca nimeni nu-i ajuta. Am spus ca s-au invata sa cerseasca pentru ca asta fac. Se aseaza intr-un colt si cersesc. Cersesc totul. Cat de caine sa fii sa nu ajuti un om in suferinta? Si il ajuti. O data, de doua ori, pui obrazul colo, mai iei un sut dincolo, doar sa ajuti omul in suferinta. Si il ajuti, doar ca nu te duci la munca in locul lui. Si cand il simti ca se clatina, mai pui un umar. Si cand se incapataneaza sa darame tavanul cu capul, ii tragi o saltea sub el sa nu se loveasca. Si, dupa ce faci asta de nenumarate ori, aproape devine obisnuinta. Si te astepti ca celalalt sa planga si te astepti ca celalalt sa dea cu capul si nici nu te mai surprinde ca te face de ras acolo unde ai pus tu obrazul. Asa cum nu poti obliga un om sa te iubeasca, asa cum nu poti obliga un om sa te respecte, tot asa nu poti obliga un om sa aiba incredere. Dar pana cand? Pana cand dispare orice urma de incredere. Pana cand stii sigur ca omul acela se va folosi de tine in continuare, fara sa-i pese. Pana cand te dezobisnuiesti cu "facerea de bine". Pana cand? Pana acum. Nu ai inteles nimic? Normal, nu era pentru tine postul, iar daca era si nu ai inteles ... se numeste dezobisnuinta.
Cel mai cautat post pe acest blog, pe langa cel despre renumitul oras croat, este acesta . Nu-mi dau seama daca este efectul crizei sau daca asa suntem noi ca natie, dar cat de "naiv" trebuie sa fii pentru a cauta raspunsul la aceasta intrebare? Daca pana acum nu ai invatat ca la un interviu trebuie sa fii tu, iar daca ti-ai propus sa minti, trebuie sa crezi si tu minciunile pe care le vinzi, cu siguranta, nu aici vei gasi raspunsul. Incep sa ma gandesc daca nu e o idee buna de business. Cineva trebuie sa ii invete pe proaspetii absolventi de facultate, acele genii care nu ar lucra pentru mai putin de 800 Euro, dar care nu stiu raspunsul la intrebarea "unde te vezi peste 5 ani", cum sa se vanda la interviu. 2-3 seminarii, 4 workshop-uri, 10 fraieri care platesc si unul care vinde vorbe. Si cand ma gandesc ca la pensie, daca o sa mai ajung acolo, acestia vor fi conducatorii nostri. Si care ar fi diferenta fata de cei de azi?
2 reactii diferite ale publicului, 2 stiluri de muzica diferite, 2 atitudini complet diferite fata de public. Stiu ca multi au fost la GnR, sperand sa gaseasca acolo formatia care batea la portile Raiului in anii '90. La fel de bine, stiu ca in Romania, nu poti umple sali polivalente daca ai voce dar n-ai "cocosei".
Acum cateva seri, am fost intr-un bar de "striptis" feminim. Da, sunt femeie, dar am fost. Ma rog, nu asta era ideea, unde am fost eu sau nu. Pana sa inceapa "dezbracarea", vreo 2 fete s-au faţâit la bara. Adica au dansat. Am zis fete, pentru ca nu aveau mai mult de 20 de ani şi poate aşa se întreţin in facultate. Mai trebuie să spun cum arătau? Puneti-va imaginatia la lucru si ganditi-va la 2 fete de 20 de ani, nici prea inalte si nici prea scunde, care danseaza la o bara ... doua bari ... Revenind, dupa dans a urmat "jos textila", dar cu alte fete, cam de aceeasi varsta dar mai... Banuiesc ca si ele se intretin in facultate, ca atat au schimbat astia legile ca trebuie sa faca bietele fete 5 ani de scoala sa-si scoata sutienul. Pentru ca in seara respectiva, la masa cu mine, se mai aflau viitori parinti ai unei fetite, veste proaspat aflata, ne-am intrebat cum am reactiona noi daca am afla?
Cum am reactiona daca am afla ca "printesa" noastra e animatoare in club? Dar daca am afla ca e "stipteuza"? Tu cum ai reactiona daca ai afla? Dar daca ai afla ca fiica ta castiga intr-o seara leafa ta pe o luna?
P.S. Cu totii avem principii care se risipesc cand ni se lipeste stomacul de coloana, dar reapar cand discutam de odraslele altora.
Camera de comert si industrie a Romaniei, ma rog, poate voi o stiti sub forma de Casa de moda Vlasov, spune ca cei mai importanti si cei mai multi investitori in economia noastra sunt austriecii. Nu ca ar fi greu sa ne prindem de asta, ca doar sistemul nostru bancar e aproape anexat la cel austriac, noroc ca mai exista Isarescu ca altfel de imaginam la Viena, resursele naturale sunt ale lor-Petrom, iar drumurile incearca sa nu le faca Strabag. Deci, in teorie, am devenit anexa Austriei, in practica, suntem mai aproape de Pakistan. Sa incercam un exercitiu de imaginatie. Sa presupunem ca noi ne-am muta mai la vest, dar nu pana la Viena, ci la granita, la unguri. Si ei ar veni in locul nostru, pe meleagurile noastre minunate. Oricum vor Ardealul, asa ca nu vad rostul sa ne limitam doar la partea aceea, hai sa le dam si Oltenia si Moldova si deschiderea la mare. Stiu ca noi va trebui sa ne inghesuim pe o suprafata la jumatate din cat avem acum, desi suntem cam de 2 ori mai multi ca ei. Ce s-ar intampla dupa? In fosta Romanie, bozgorii s-ar aduna la Palatul Parlamentului, si s-ar multumi sa lucreze in mastodontul acela inestetic fara sa se mai gandeasca la Palatul lor, ar aduna cativa unguri mici si ar incepe cu: -sistematizarea semafoarelor, inutila tinand cont ca sunt mai putini si mai sportivi, dar normala; -refacerea trotuarelor-noaptea-si trasarea pistelor de bicicleta; -montarea catorva rastele de biciclete.... prin toate orasele mari; -terminarea autostrazilor A2, A3-toata, pana la vecinii romani de la vest (ce bine suna); -"colectivizarea" de buna voie si lucrarea intregii suprafete arabile a tarii; -terminarea lucrarilor pe liniile ferate si scaderea pretului calatoriei. Si asta scurt, pana apucam noi sa ne asezam la casele noastre de pe malul Dunarii. Cam ce am face noi, noi cei care am mai ramane in noua noastra tara? La cati or sa plece sa cucereasca Austria, nu mai e o problema ca ne mutam intr-o tara prea mica. Inainte de orice, pana la Budapesta am lasa "frimituri" in urma, ca in basm, sa stim drumul inapoi. Acum ne putem permite sa aruncam tot ce avem din masina pe drum, ca nu mai e picior de politist maghiar p-acolo. Dupa ce reusim sa rezolvam problema cu mizeria, timp o sa avem destul ca noua ne place sa stam ca vitele in trafic si sa nu respectam regulile de circulatie, doar am spus ca nu-s polititsti pe drum, ajungem care unde apuca. Si incepe distractia. Intai ne luam gatul pentru case, ca fiecare vrea mai mult decat are-avem,nu? Care scapa, isi ia gatul pentru afaceri mici-magazine si ghioscuri de cartier. O sa constatam ca avem capace la canale...dar nu pentru mult timp, ca se vand bine la vecinii de la est (unguri). Ne prindem repede ca avem si autostrazi, semnalizate, dar nu pentru mult timp. Cineva trebuie sa se prinda ca sunt inutile toate semnalizarile de pe autostrazi si sa le "inlature". Desigur ca o sa apara si baiatul de Dorobanti, fericit ca are unde sa-si testeze masinuta de zeci de mii de euro. Dar supriza, unde-i soseaua??? A fost. Trebuie sa facem o licitatie, sa gasim o firma cu experienta in construirea unei autostrazi si spalatul banilor, ca asfaltul pe care l-am gasit aici nu e bun, a fost testat de nemti, iar ei nu au clima noastra. Masinile ni le parcam pe pistele de biciclisti, ii injuram pe cei ce au locuit inainte aici ca ne-au stricat bunatate de orase cu verdeata lor. Raman la parerea ca daca maine am putea face "schimb de teren" (c-asa-i in tenis) cu vecinii maghiari, noua ne-ar lua mult mai putin sa facem din tara lor ce e Romania azi, decat le-ar lua lor sa ne aduca macar la nivelul la care erau cand au intrat in UE. Si mai spun carcotasii ca noi suntem puturosi si delasatori si ineficienti, sa vezi eficienta pe noi atunci. In a cata zi dupa mutare credeti ca o sa ne aliniem pe malul Dunarii sa ne p***m in ea, ca doar nu o sa-i lasam pe unguri sa faca turism in Delta (mama lor de bozgori CARE face ei turism in Delta)?