Ziua unei asistente

Later edit: M-am inselat. O zi de asistenta e ca vorba lui Margineanu, putin modificata .... "lunga si plina de c*c*t".

Cand a inceput criza, mai in gluma mai in serios, spuneam ca o ajungem sa le face pe toate la locul de munca, motivati de lipiciul de pe scaun.

Indiferent de slujba pe care o aveam, odata cu plecarea colegilor de birou, am inceput sa le preluam sarcinile, fara sa ne mai plangem ca nu ne ajung 24 de ore pentru atata munca.



sursa

Cu pasul infanteristului, conceptul de munca voluntara s-a schimbat pentru angajatori. Munca voluntara este omniprezenta, daca ne gandim ca salariile nu mai cresc, dar creste programul de lucru si ne cresc si sarcinile. Voluntariatul a devenit benevol-obligatoriu (cam cum e cu religia predata in scoli), cu valente temporale nedeterminate.

Pana la criza, nu concepeam sa ne spalam cana de cafea la plecare, acum adunam si gunoiul, cautam pubela, iar la nevoie alergam si dupa masina de gunoi, tragand 2 saci imensi de resturi dupa noi.

In fiecare zi suntem si asistentii cuiva, raspundem la telefoane, preluam mesaje, legam documente. Ne gandim atunci cat de importanta este o asistenta intr-un birou, cat de utila este pentru toate sarcinile acestea de nimic care consuma timp.

Si vine ziua in care asistenta se hotaraste sa plece si sa lase pozitia ei libera pentru alte aspirante.

Si pe rand, fiecare negrisor de pe plantatie inlocuieste asistenta.



Ceea ce trebuia sa fie cea mai obositoare zi, se dovedeste a fi cea mai odihnitoare zi. Cateva telefoane, 2-3 mailuri, internetul la discretie, mess-ul la discretie, singura diferenta dintre statul acasa si venitul la birou al unei asistente este ca trebuie sa se imbrace office.



D-asta toata lumea ar trebui sa inceapa cu aceasta slujba, iar lunar, toti ceilalti angajati sa faca prin rotatie pe asistenta. 

Doar nu o sa fie careva prost sa-ti dea de lucru, cand stie ca-i vine randul la odihna?



p.s. Nu discutam de acele asistente, al caror scaun e coltul de la biroul directorului.