Ziua unei asistente

Later edit: M-am inselat. O zi de asistenta e ca vorba lui Margineanu, putin modificata .... "lunga si plina de c*c*t".

Cand a inceput criza, mai in gluma mai in serios, spuneam ca o ajungem sa le face pe toate la locul de munca, motivati de lipiciul de pe scaun.

Indiferent de slujba pe care o aveam, odata cu plecarea colegilor de birou, am inceput sa le preluam sarcinile, fara sa ne mai plangem ca nu ne ajung 24 de ore pentru atata munca.



sursa

Cu pasul infanteristului, conceptul de munca voluntara s-a schimbat pentru angajatori. Munca voluntara este omniprezenta, daca ne gandim ca salariile nu mai cresc, dar creste programul de lucru si ne cresc si sarcinile. Voluntariatul a devenit benevol-obligatoriu (cam cum e cu religia predata in scoli), cu valente temporale nedeterminate.

Pana la criza, nu concepeam sa ne spalam cana de cafea la plecare, acum adunam si gunoiul, cautam pubela, iar la nevoie alergam si dupa masina de gunoi, tragand 2 saci imensi de resturi dupa noi.

In fiecare zi suntem si asistentii cuiva, raspundem la telefoane, preluam mesaje, legam documente. Ne gandim atunci cat de importanta este o asistenta intr-un birou, cat de utila este pentru toate sarcinile acestea de nimic care consuma timp.

Si vine ziua in care asistenta se hotaraste sa plece si sa lase pozitia ei libera pentru alte aspirante.

Si pe rand, fiecare negrisor de pe plantatie inlocuieste asistenta.



Ceea ce trebuia sa fie cea mai obositoare zi, se dovedeste a fi cea mai odihnitoare zi. Cateva telefoane, 2-3 mailuri, internetul la discretie, mess-ul la discretie, singura diferenta dintre statul acasa si venitul la birou al unei asistente este ca trebuie sa se imbrace office.



D-asta toata lumea ar trebui sa inceapa cu aceasta slujba, iar lunar, toti ceilalti angajati sa faca prin rotatie pe asistenta. 

Doar nu o sa fie careva prost sa-ti dea de lucru, cand stie ca-i vine randul la odihna?



p.s. Nu discutam de acele asistente, al caror scaun e coltul de la biroul directorului.





Curcubeu

La inceputul iernii, mi-am cumparat o geaca portocalie. Trebuia sa renunt la vechea geaca de iarna, la fel de calduroasa, dar mult prea uzata, de culoare rosie.

Frumoasa mea geaca portocalie, care imi vine foarte bine si tine de cald, are 2 mici embleme, pe mana stanga si pe piept. Cand spun mici, inseamna mici, cat sa iti bagi ochii in .... sufletul meu ca sa citesti ce-mi sta scris pe piept.



sursa

In fiecare dimineata, in metroul pe post de conserva de sardele, geaca mea face furori.

Observ privirile incantate incrancenate inca de la coborarea scarilor. Primul care ma scaneaza este paznicul de la metrou. Si se uita insistent la geaca mea, studiaza cu ochii mijiti emblemele si se decida sa ma lase sa trec mai departe.

Odata urcata in conserva, primirile se intensifica, studiul emblemelor devine mai acerb, si ma simt ca la o expozitie numismatica.

Initial am crezut ca fac furori cu geaca mea cea portocalie, chiar ma bucuram cat sunt de admirata de la prima ora a diminetii, una nu foarte buna pentru mine. Apoi am observat ca privirile nu coboara mai jos de geaca, dar nu m-ar fi socat nici asta daca bratul stang nu mi-ar fi fost atat de analizat.

Pana in ziua in care un domn cu o basca tipic romaneasca, lasata in deriva pe ceafa, a scapat printre buze "..ra-ti ai dreacu cu Basescu vostru".

Acum eu ce sa fac? Cat am avut geaca rosie si am purtat-o si pe vremea lui Iliescu, nu m-a injurat nimeni. Nici cand s-a schimbat macazul, nu m-a injurat nimeni, desi prin 2004 toata lumea injura pe fostii, ca doar la asta ne pricepem cel mai bine.

Eu tot spun ca e tare Base daca si pe spectrul culorilor a pus stapanire, de nu mai poti sa porti un portocaliu, un mov sau un violet, ca imediat esti injurat.

Ma intreb doar cine e la capatul celalalt al curcubeului, ca Nastase e putin ocupat.

Dacă

Dacă aş fi un fluture ... 

Aş bate surd din apiri pentr-o zi,

Dacă aş fi o floare ...

Aş creşte prin asfalt şi printre caramizi,

Dacă aş fi un vânt ...

Aş fi doar viscolul din interior,

Dacă aş fi un cânt ...

Aş fi cântat de o orchestră fără dirijor,

Dacă aş fi o mare ...

Aş fi un calm şi negru fior,

Dacă aş fi o viaţă ...

Aş fi un ultim, zgomotos ecou,

Dacă aş fi o amintire ...

Aş fi o lacrimă şi-un zâmbet de erou.

Singuratate

Tatiana Stepa-"Singuratate" de gj

Despre ieri, azi, maine

Te trezesti intr-o dimineata si intelegi.
Intelegi ca ieri a fost ieri si ai uitat durerea cu care ai trait fiecare zi de ieri.
Ai uitat ca fiecare zi de ieri a fost doar un razboi cu tine si ai pierdut fiecare lupta.
Ai uitat ca ieri fugeai sperand sa te opreasca cineva. Nimeni nu poate alerga in ritmul tau, nici chiar tu.
Si atunci te opresti. Te opresti singur cand vezi golul pe care l-ai lasat alergand. Ai alergat pe aceleasi urme ... pana cand pasii tai s-au transformat in nimic.
Azi stii doar ca ieri a fost ieri.
Azi inveti sa mergi si nu sa alergi, incepi sa visezi fara sa te sperii ca visele iti pot fi spulberate, iti amintesti sa razi cu ochii si sufletul, transformi fiecare respiratie intr-o clipa in care traiesti.
Azi ai inteles, azi stii ca nu exista durere mai mare ca cea de ieri. Nimeni, niciodata nu te mai poate rani asa, nici macar tu nu te mai poti rani. 
Maine ...

Am iubit si iarna asta

Iarna e singurul anotimp in care ma delectez cu metroul sau autobuzul. Da, ma delectez ca este destul de mult spus merg. Desigur ca pentru a ajunge la metrou sau autobuz, trebuie sa fie ceva zapada. Si nu zapada ma determina sa renunt la beneficiile transportului cu autoturismul, caci pentru asta mi-am "incaltat" masina (de parca masina mea ar fi puss in boots) cu cauciucuri de iarna, cat lipsa unui loc de parcare.
Si ce poate fi mai placut decat sa calatoresti inconjurat de zeci sau sute de necunoscuti indiferenti?
Fie metrou sau autobuz, placerile sunt aceleasi si te simti ca vara, la mare, cand auzi muzica de la fiecare tereasa si nu mai intelegi nimic. Fiecaruia ii bumbi-bumti cate ceva in urechi, dar imi plac cei care asculta manele si se uita in jur plini de incantare ca sunt admirati. Am auzit injuraturi printre dinti, multe chiar, dar n-am vazut pe nimeni care sa-i curme suferinta.
Invariabil gasesti fericitul de dimineata, vecinul de autobuz sau metrou, parfumat nevoie mare, care rasufla dupa inchiderea usilor. Si vezi ochii stravezii si obrajii umflati, auzi injuraturi printre dinti, dar nu te prinzi cine este decat in clipa in care cobara cu zambetul pe buze din aglomeratie. Si te rogi sa creasca salariile, sa nu mai manance lumea fasole.
Seara intalnesti oameni care au petrecut peste zi cu o bere si niste usturoi sau mici. Pe astia ii simti din prima, doar daca nu esti fericitul purtator al unui nas infundat. Si la fiecare rasulfare iti vine sa-i spui "sa-ti fie de bine", dar nu poti, ca-ti tii respiratia. Si chiar nu e indicat sa bei alcool pe gerul asta.
N-or avea multe romanii, dar au cu totii cate un telefon touch-screen. Sa inteleg ca noua ne prieste criza?
Si iarna aceasta se poarta tot adidasi din vara. Cred ca au ramas lipiti, ca alta explicatie nu vad.
Si am iubit si iarna asta, dar parca astept sa trec la masina mea si sa nu va mai povestesc cum e in metrou sau autobuz.

Drobul de sare - ca stare de fapt

După 20 şi ceva de ani de libertate, îşi spun cuvântul cei aproape 50 de ani de comunism.
Sunt învăţaţi să aşteptăm, să ni se dea, să primim, dar să nu facem nimic.
Şi aşteptăm.
Şi ni se dă, dar nu vedem ce ni se ia.
Şi primim, fără să muncim, dar pretindem că nu cerşim.
Ne-am obişnuit să cărcotim la orice, să vedem manipulări în fiecare veste, să fim mai catolici decât Papa, dar atei, şi să aşteptăm să cadă drobul de sare.
Şi am cârcotit când am fost obligaţi să ne cumpărăm cauciucuri de iarnă, unde trebuia să fie o afacere gândeam toţi.
A venit zăpadă şi au fost bune cauciucurile, doar că unii nu au înţeles că sunt cauciucuri de zăpadă şi nu de gheaţă.
Apoi a venit viscolul şi cei mai temerari au rămas blocaţi pe şosele. Nu contează că ei au plecat de nebuni, guvernul şi autorităţile sunt de vină că nu-i scot din nămeţi. Autorităţile să fie de vină că unii, Dumnezeu să-i odihnească, nu au vrut să-şi părăsească maşinile în mijlocul nămeţilor şi au murit degeraţi?
Cad ţurţuri în capul oamenilor pentru că Oprescu nu vine să-i dea jos. Noi nu punem mâna să dărâmăm ţurţurii care se fac la balcoane sau scările blocurilor, trebuie să vină o autoritate.
In faţa blocurilor sau pe trotuarele din faţa magazinelor e un trotuar de gheaţă. Cum să ieşim noi să aruncăm sare sau să îndepartăm gheaţa? Autorităţile sunt de vină că nu se ocupă.
Eu aştept primăvara, când autorităţile vor fi de vină că se topesc zăpezile şi sunt inundaţii.
Ce ne mai place să ne plângem de milă fără să ridicăm un pai, dar sărim ca arşi când francezii ne fac cerşători.

Mesajul castigator

De azi dimineaţă, orele 9 trecute fix, am devenit mai bogată. De aici s-ar înţelege că sunt bogată, sunt dar nu în sensul material al cuvântului.
Devine greu să gestionezi bogăţia atunci când ea pică din cer. Nu ar fi prima dată când mă loveşte norocul şi, peste noapte, maşina mea e prea ieftină, apartamentul prea mic, iar hainele demodate.
Este un sentiment înălţător să ştii că ai câştigat la un concurs la care nu ai participat şi nu ai câstigat orice premiu ci premiul cel mare.
Azi am câştigat 50.000 lei la Bingo Metropolis. Evident că nu am jucat acolo niciodată şi puţin probabil ca numărul meu de telefon să fii foat scris pe un bilet acolo.


sursa



Săptămâna trecută am câştigat un VW Golf de la Altex. Evident că tot pe telefon am primit mesajul şi evident că a fost tot în jurul orei 9 dimineaţa.



Acum 2 săptămâni am câştigat o excursie la carnavalul de la Veneţia, nu-mi mai amintesc de la cine, posibil vreo margarină pe care n-am mâncat-o niciodată.



În perioada sărbătorilor de iarnă am câştigat cel mai valoros premiu. O companie de telefonie mobilă mă declarese câştigatoarea premiului de 100.000 de Euro şi mă anunţa printr-un SMS. La 9 dimineaţa. Pe numărul de telefon al altei companii de telefonie mobilă.

Acum, că nu mai duc grija banilor, aştept să primesc Golful şi, în câteva zile, să plec la carnavalul de la Veneţia, mă macină totuşi două întrebări:

• de ce sunt anunţată că am câştigat numai la ora 9 dimineaţa?
• de ce nu am câştigat încă o parcela pe Lună?

Aproape săptămânal sunt vizitatorul cu numărul un milion al nu ştiu cărui site şi, desigur, câştig marele premiu, dar astea sunt mizilicuri săptămânale, să am ce pune pe masă până la următorul mesaj în care mai câştig ceva.