Campanie Pro Boc

Ţara aceasta este plină de oameni răi, oameni care nu mai văd binele în nimic, oameni cârcotaşi şi pesimişti.
Acum, când mai avem puţin până la alegeri şi când nu mai are cine să-l susţină, că sunt toţi pe la DNA, m-am gândit la o campanie Pro Boc.
În cei 3 ani de sapat lucrat intens la binele ţării, TREBUIE să existe şi ceva bun făcut de el. Îmi este foarte clar că a reuşit să distrugă sistemul sanitar, sistemul de pensii, învăţământul, agricultura, viitorul şi viaţa a multor oameni, dar mă gândesc că trebuie să fi făcut şi altceva în acest timp înafara de plecăciuni.
Sunt curioasă ce a reuşit "înălţimea" sa să facă pentru ţară, dar vreau argumente, vreau să ştiu impactul social şi economic, rezultate.
Am să încep eu şi am să spun că Boc a reuşit să scada rata şomajului.
Da.

În Ianuarie 2011, deşi în plină criză economică, rata somajului a scăzut în România, iar acum avem cu 11.000  de şomeri mai puţin.

Acesta ar fi un argument pro, nu?
Cu siguranţă, doar caă cei 11.000 de oameni nu au fost încadraţi în muncă, pentru că nu au fost create alte locuri de muncă, ci au ieşit din evidenţele agenţiilor de şomaj.
Hai că poate reuşiţi voi, că eu văd că nu găsesc nimic bun.
Hai că putem, e ca la teatrul de păpuşi, unde, deşi ştii că nu au viaţă şi sunt mânuite cu iscusinţă de nişte păpuşari, la final tot le aplauzi.

Breaking the law

Nu intenţionam să scriu despre asta, dar sunt la sfârşitul unei săptămâni nebune.
Am început săptămâna cu o vizită la un cabinet medical, de unde urma să ridic o radiografie. Am scris aici cum arată o operaţie, nu mai reiau, deşi ar trebui. La 2 (doi) ani de la miriful eveniment, radiografia proaspăt făcută spune că TOT am deviaţie de sept. Dacă şi eu am văzut asta în radiografie, atunci ce mama ciorilor o fi văzut doctoriţa care m-a operat??????
Eram inconştientă pe masă, cu acces nelimitat la nasul meu, dar mai ales la SEPT, chiar să nu vezi că e strâmb????? Mai trebuie să spun că a durut ca naiba??? Mai trebuie să spun că i-am dat bani?

Am continuat cu un abuz al ANAF-ului. Cum face ANAF-ul abuz? Dacă mai credeţi că anaf e o instituţie care se preocupă de impozitele voastre, mai gândiţi-vă.
Acum o lună, la un control, am descoperit că din evidenţele anafului lipseşte o declaraţie depusă de companie. Repet, din evidenţele lor. Merg cu exemplarul companiei la anaf, şi mi se spune ca nu se poate să-mi ia în evidenţă formularul meu, pentur că trebuie să mai aduc un formular. Adică anaf nu primeşte ceva ce trebuia să aiba deja, pentru că mai vrea ceva. Nimic nou, doar că noul formular înseamnă amendă. Plătesc amenda, se face un proces verbal în care contravenientul, adică eu, îşi recunoaşte vina. Asta era acum o lună.
Luna aceasta, fiind o nouă lună, primesc de la anaf un plic cu "titlu executoriu", în care mi se spune că am plătit amenda. Dacă nu plăteam amenda, nu primeam procesul verbal şi nu se înregistra declaraţia.
Şi pe mâinile astora stau finanţele noastre. Şi ne întrebăm cum naiba câştigă unii procesele cu statul.

Tocmai mi-a povestit acum o prietenă cu i s-a ridica maşina. De pe stradă. Din loc NESEMNALIZAT. Din sectorul 6. Şi pentru că nu era loc semnalizat, şi pentru că nu a încălcat codul rutier, a plătit 700 Ron ca să-şi ia maşina acasă.Că este un abuz e evident, dar unde poate fi reclamat acest abuz? Ce autoritate poate să stopeze abuzurile firmelor care ridică autoturismele în sectorul 6?

Dacă fac plângere la colegiul medicilor, credeţi că o să păţească ceva madam doctor? Şi asta o să schimbe faptul că trebuie să fac din nou operaţia respectivă? Dacă eu mă duc şi-i f#t una doctoriţei care m-a chinuit degeaba, măcar să mă răcoresc?

Eu cum pot să amendez statul pentru omisiune sau pentru pierderea documentelor? Dacă arunc un chiştoc în mijlocul unei administraţii financiare, aşa o să observăm că nu au back-up la documente.

Ce să le facem celor care ne fură maşina pe stradă şi apoi ne cer şi bani să ne-o da înapoi? Să contestăm şi să aşteptăm paştele cailor să aflăm rezultatul. Sau am putea să mergem şi să le dăm foc, să-i încingem cu bâtele şi să ne luăm gratis maşinile.

Încotro România? Încotro români?

Cum se cuceresc bărbaţii

Încerc să continui lecţiile de ”educaţie rutieră“, adică orientarea în timp şi spaţiu în căutarea  masculului beta. Ştiu că mamele, şcoala, societatea te învaţă să cauţi masculul alfa, dar tot mama, şcoala şi societatea ar trebui să-ţi spună că masculul alfa e luat de mult, aşa că trebuie să te mulţumeşti cu beta.
Sunt puţine lucruri pe care trebuie să le ştie femeile, cele din zilele noastre, despre cum se cuceresc bărbaţii.
La 15 ani, o fustă un pic mai jos de fund este tot ce trebuie. Dacă se mai poate afişa şi un zâmbet tâmp, deja bărbatul băiatul este cucerit.
La 20 de ani nu se schimbă nimic, o fustă scurtă e suficientă şi dacă apare şi zâmbetul ... victorie. Desigur, nu-ţi doreşti orice "puţifrici" cu mărunţiş în buzunar, aşa că acum trebuie să înveţi să taci inteligent.
La 25 de ani, tot fusta până la fund şi tot zâmbetul tâmp. Dacă ai învăţat să taci inteligent, la vârsta asta trebuie să înveţi să-ţi laşi părerile acasă. Poţi să ai cel mai mare IQ posibil, dacă ai fusta mini, niciun bărbat n-o să te mai asculte.
La 30 de ani, deja ştii că nu contează ce păreri ai, nu contează ce IQ ai, iar fusta ar trebui să mai coboare puţin, doar nu vrei să fii penibilă. Nu-ţi permiţi să fii cârcotaşă şi să-i cauţi nod în papură, aşa că nu renunţa la zâmbetul tâmp.
La 40 de ani, dacă mai ai fusta tot până la fund, o să faci fericiţi mulţi bărbaţi ... psihiatri. Dacă ai mărit fusta, cu siguranţă ai redus cerinţele. Ştiu că e trist că renunţi la bărbatul ideal, dar el e câteva rânduri mai sus, unde se râde şi se poartă fuste până la fund.
La 50 de ani, sper să fi moştenit ceva până acum şi să mai speri la un Fernando-Juan-Carlos-Miguel-Hermano-Corazon-de-Bucuresti.
La 60 de ani, dacă nu te cheamă Israela, ocupă-te de nepoţi.
La 70 de ani, dacă nu ai învăţat să croşetezi până acum, să-ţi fie ruşine. Ai stat cu fusta până la fund toată viaţa şi acum nu ştii să faci un ciorap.
La 80 de ani sper că nu-ţi cauţi un coşciug până la fund.

Să aveţi "succesuri" şi să ne povestiţi şi nouă aventurile.

Cum se cuceresc femeile

O specie total aparte, dar care necesită o atenţie deosebită şi multă dragoste, asta sunt femeile.
De ani de zile, bărbaţii încearcă să înţeleagă cum să le cucerească, ce trebuie să facă şi cum. Lucrurile au evoluat, iar maculatura pe care o ţin părinţii între 3 lemne atârnate pe perete nu mai foloseşte la nimic. Când spun maculatură mă refer la cărţi. A dispărut romantismul din cărţi, a apărut feisbucul, iar pentru a cuceri o femeie trebuie să te adaptezi vârstei.
Dacă ai 15 ani, o femeie  fată este dată pe spate de dungile de la pantaloni. Exact, trebuie să ai cei mai "şmecheri" pantaloni de trening, obligatoriu cu 3 dungi pe margine, şi cât mai multe înjurături în repertoriu. Dacă eşti cel mai tare din curtea şcolii, ai câştigat.
La 20 de ani, alergi după femei de vârsta ta şi treningul nu mai este necesar. Trebuie să ai nădragii cu turul cel mai jos, să ţi se vadă boxerii, să ştie femeia că ai scăpat de chiloţeii de bumbac cumpăraţi de mama. Cu cât mai jos nădragul, cu atât mai tare, trebuie doar să reţii că nimănui nu-i place să vadă gaura. E vârsta la care se caută, aşa că e destul de greu să fie un câştigător.
La 25 de ani, o poţi da pe spate cu poezii şi plimbări romantice sub clar de lună. Pantalonii trebuie să fie cât mai strâmţi pe dorsal, indiferent de cât de incomozi sunt în faţă. Aşa cum baba suferă la frumuseţe, aşa trebuie să sufere şi moşul la "strâmtoare".
La 30 de ani e obligatoriu să ai un costum bun şi o cravată asortată. E foarte important să impresionezi femeie cu reuşitele tale, nu cu ale altora, înjurăturile nu mai sunt apreciate, iar poeziile sunt pentru pămpălăi.
La 40 de ani, o impresie foarte bună o face postul pe conducere. Ne contează ce, post de conducere să fie, fie ca e un tractor, o fabrică sau o bicicletă, pe cartea de vizită să scrie "manager". Costumul e încă la modă, deşi pantofii de golf pot impresiona într-o măsură foarte mare, când sunt văzuţi în şifonier şi nu purtaţi pe stradă.
La 50 de ani, trebuie să ai un cont destul de mare cât să impresionezi fetele, deşi farmecul personal mai poate face mici ravagii.
La 60 de ani ... contul bancar.
La 70 de ani ... contul bancar.
La 80 de ani ... tubul de oxigen e singurul de care trebuie să te ţii cu dinţii. Oricine ştie că o femeie ţi-l poate sufla într-o clipă lăsându-te fără suflare.
Greu? Este atât de simplu să cucereşti o femeie, dar pentru a nu fi acuzată că sunt misandră, mâine vă spun cum se cuceresc bărbaţii.

Nu ai feisbuc, nu existi

Am auzit expresia aceasta de atâtea ori încât am ajuns să cred că trebuie să-mi fac feisbuc.

Nu înţeleg raţiunea pentru care toată lumea are feisbuc, şi mai mult, nu înţeleg logica pentru care ţi-ai pune acolo toate datele personale, poze cu toate aparatele mai bune din casă, dar şi cu ţoalele cele mai bune.

Am să încerc să înţeleg, alături de voi, feisbucul ca la final să-mi fac şi eu profil sau nu.

Inainte de orice, trebuie să am câteva poze de senzaţie, că am observat că altfel nu merge. O da, internetul m-a purtat şi pe feisbuc.

Poza de senzaţie înseamnă o poză cu mine în faţa plasmei LED TV-ului de un catralion de cm. Intrebarea este un naiba mai pun eu peştele, că au făcut aştia nişte tv-uri atât de subţiri că nici balerina nu mai stă. Dacă nu am led-ul, o combina audio super şmecheră cu dublu cass ar fi numai potrivită, dar tot ce am acasă este un pick-up-ul vechi.

Există şi varianta pozelor de senzaţie făcute pe Machu Picchu, dar nu am ajuns acolo încă, sau înconjurată de pinguini sau mângâind un leu prin Kenya.

Cu poza am lămurit-o, urmează adunatul celor cateva milioane de urmăritori.

Iniţial am inţeles că feisbuc înseamnă să-ţi gaseşti prietenii şi să comunici cu ei, dar m-am înşelat. Se pare că trebuie să ai cât mai mulţi urmăritori şi prieteni, de ordinul sutelor de mii dacă e posibil.

Tot de la cei ce folosesc feisbuc am înţeles că trebuie să joci Farmville, adică un fel de grădină în spatele blocului, unde să cultivi şi să culegi ce-ai cultivat. Deci trebuie să ai oarece cunoştinţe în materie de grâu, porumb şi orez.

Ţinând cont de ceea ce trebuie să ai sau să faci pentru feisbuc, îmi dau seama că nu mă încadrez la această categorie şi e posibil să nu exist.

Nu am poze cu tv de "n" cm sau cu răpirea din serai pe perete, nu am poze nici pe vârful Aconcagua sau în marea bariera de corali, cum nu am poze cu nicio "coadă de maimuţă" sau parizer. Ştiu, sună tare trist, dar trăiesc atât de bine aşa.
Nu am nici milioane de prieteni, pentru că am câţiva prieteni, câţiva amici, câteva cunoştinţe, restul sunt ... Dacă sunt oameni cu care la un moment dat am împarţit o pâine sau ne-am plâns pe umăr la un eşec, dar nu  ne-am mai vorbit şi văzut de ani, înseamnă că aşa trebuie să fie. Acum câteva luni am întâlnit o persoană pe care nu am mai văzut-o din facultate, fără feisbuc sau altele, şi ne vedem lunar şi vorbim şi ne spunem faţă în faţă ce avem de spus.
Cât despre joc, prefer un alt "ville" şi anume Tradeville. Ştiu că noi suntem un popor eminamente agrar, dar putem să mai învăţăm şi altceva, pentru viitor.
Îmi dau seama că într-adevăr nu exist pentru feisbuc.
Încerc să-mi dau seama care e pierderea.
Cred că niciuna.
Îmi scapă mie ceva sau există viaţa şi dincolo de feisbuc?

sursa foto