marți, 31 martie 2009

Turnul Chindiei

Inainte de a citi, apasa play (sau sageata spre drepta), asculta melodia si plimba-te prin Romania.



Mi-am propus sa vizitez Romania, nu pe fuga, ci temeinic, sa vad tot ceea ce nu am vazut, dar am auzit povestindu-se despre, sa miros iarba proaspata, sa ma cert cu maghiarii/ungurii ca nu vor sa-mi vorbeasca limba la mine in tara, sa beau lapte proaspat de bivolita (e foarte gras, dar cura de slabire mai asteapta), sa vad tara mea.
Cum timpul nu mi-a permis un week-end prelungit (am zis timp? voiam sa spun criza, dar lasa ca merge si asa), am ales cea mai facila varianta, Targoviste, aproape de Bucuresti, un oras prin care am trecut des, dar nu m-am oprit niciodata (plimbarile din copilarie nu se pun ca am si uitat pe unde am fost).
Cred ca nici un alt loc nu surprinde mai bine atmosfera Tarii Romanesti, la hotarele Imperiului Otoman decat Curtea Domneasca din Targoviste, dar nu tin o lectie de istorie aici, ci prezint fapte.

Pentru cei cu spirit de observatie mai scazut, este poarta de la Curtea Domneasca din Targoviste si, da, traditionalul kebap (pentru cei care se intreaba de ce suntem cum suntem ca natie- cred ca asta este raspunsul).
Din pacate, in ultima perioada, am ghinionul de a vizita vestigii aflate in plina restaurare, dar banuiesc ca nu ar trebui sa ma mai stresez si sa ma bucur de schele si muncitori ca facand parte din obiectivul turistic.


Asta nu m-a impiedicat cat de putin, sa vizitez locul respectiv. Un turn, pana la urma, dar ce turn.

Nu, nu e balconul din Romeo si Julieta, dar seama destul de mult (ce mi-e Verona, ce mi-e Targovistea).

Ador scarile stramte, intortocheate si mici. Poate ca acestea nu sunt atat de mici ca cele din Arcul de Triumf din Paris, dar sunt pline de istorie si sunt ale noastre.
Un singur lucru nu am inteles prea bine, sa fie scarile cauza, sa fie inaltimea turnului, dar cam care este rostul anuntului urmator, ca eu tot nu pricep?



Nu ati inteles nici voi?
Poate ne ajuta cineva sa rezolvam misterul.

19 comentarii:

Anonim spunea...

adicatelea se urca doar in doi, sau in 3-4 dupa preferinte! cum ar veni trebuie sa fii cuplat ca sa vezi turnul chindiei! :))
pentru single nu aveau nicio oferta?!
as putea spune ca e chiar romantic :)))

Dili spunea...

Pai n-ai zis ca e ca balconul din Verona? Logic ca tre' sa urci in doi, iar aia single tre' s'astepte si sigur nu vor mai fi asa la plecare. Ma intreb unde sta nenea care verifica asta si cat e amenda.

Dili spunea...

.. trebuia si conditia sa aiba aceeasi greutate, asa indiferent care e sinucigasul - celalalt il poate retine. Banuiesc ca la asta s-or fi gandit ilustrii autori.

Anonim spunea...

Fyi...vezi ca si Cetatea Rasnovului si Castelul de la Hunedoara sunt in renovare. Nu le rata :))

Anonim spunea...

mda! dar in rest orasul ala e cam deprimant! recomand toate localitatile fortificate (sasesti) din ardeal!

Coana Zoitzica spunea...

@impropriu: fara oferte pentru single, banuiesc ca tre sa te plimbi prin parcul din jurul turnului, poate- poate. foarte romantic-un fel de verona, venetia, paris-toate la un loc- ca oricum nu ai voie singur(a).

@dili: pai nu era nimeni sa verifice, dar banuiesc ca e un fel de sperietoare anuntul-ori mai multi ori nici unul. greutatea sa tinda spre zero, ca scqarile sunt cam subrede si destul de inguste ;)

@joker: been there, dar daca nu stii unde se mai fac restaurari, stai sa ma hotarasc eu pe unde sa mai merg si sigur acolo se fac ;)

@jock the rock: ca toate orasele romanesti, poate mai putin alea din ardeal unde se vede influenta. ajungem si acolo, dar treptat, sa se mai dilueze criza asta un pic ;)

nina spunea...

Ma bucur ca ati fost la Targoviste. Mie nu mi se pare deloc deprimant. Mie mi se pare un oras de provincie linistit si bine intretinut. O fi din cauza ca e orasul copilariei, cine stie?

Coana Zoitzica spunea...

@nina: nu e deprimanat sau poate tocmai linistea asta il face sa para deprimant in ochii bucurestenilor. pai mergem pe urmele "mohicanilor". ferice de tine ca ai unde sa evadezi, nu ca altii care n-au decat bucalele ;)

Anonim spunea...

eu nu sunt bucurestean! locuiesc aici doar de vreo noua luni! mda! orasele din ardeal sunt altceva! nu ca sunt eu de acolo! sa ajungi! merita!

Stelian Muscalu spunea...

clar ... targoveti o fac doar in grup... vizita la turn ca despre asta era vorba. Cat despre locuintele fortificate va recomand cu mare caldura culele de la Maladarasti - acolo este un mic complex muzeal care include Culele Greceanu, Duca, precum si Casa Memoriala I.G.Duca. Merita vazute. si btw sunt in sud :-)

Coana Zoitzica spunea...

@jock: ma gandeam ca esti d-acolo, ca prea le faci reclama ;) memrem, merem ca doar nu om lasa locurile neumblate :P

@stelian: in grup, normal ca vizita ;) btw- care sud? al tarii, al bucurestiului, al moldovei, ardealului?-just kidding. am notat oricum.

Anonim spunea...

daca nu am voie sa urc singur, trebuie sa mergi cu mine in turn ;)
B

Coana Zoitzica spunea...

@B: de ce oare ma gandesc ca nu la turnul chindiei faci tu referire? ;)

Anonim spunea...

maramures!

Stelian Muscalu spunea...

stiu ca esti fata desteapta de aceea nu m-am obosit cu precizarile... oricum o simpla cautare pe net despre culele Greceanu ti-ar indica deosebit de exact coordonatele acestora :-))

Coana Zoitzica spunea...

@ un om: incep sa am mari dubii ca imi folosesc la ceva neuronii. o duc mult mai bine cei care nu au ... afiseaza o liniste tampa in prostia lor :(

Coana Zoitzica spunea...

@jock the rock: pai si nu faci tu reclama la maramu'?

Florin spunea...

nu este adevarat am urcat in turn 20 de persoane :)

LMS spunea...

@florin: toti o data? aglomeratie mare acolo, bag de seama :)