Cartela sau abonament...la prieteni

Au trecut si sarbatorile si zecile de mesaje si telefoane catre prieteni, cunostinte, familie.
Inca sunt sub socul zilei de ieri cand oameni pe care nu i-am mai vazut de ani de zile, cu care nu am mai vorbit de aproape o viata, m-au sunat sa-mi ureze toate cele. Si tot ieri, oameni pe care-i cunosc de o viata, oameni cu care am impartit ultimii 5 lei sa ne luam o inghetata sau un suc, oameni alaturi de care am plans nopti intregi, oameni alaturi de care .... au uitat.
Viata e o curva, si nu ma feresc sa folosesc acest cuvant, o blamam cu totii, dam vina pe ea si ne plangem ca nu mai putem, ca ne doboara ratele, ca ne fugaresc creditorii, ca ne plang copii de foame, ca nu avem ce manca. Si cand toate astea ne doboara, ce facem? Sunam un prieten...
Probabil ne-am obisnuit sa avem "prieteni de cartela", cei pe care-i sunam doar cand avem nevoie de bani, o pila pentru o slujba, un umar pe care sa plangem sau un fund pentru suturi si atat.
Probabil ca avem si "prieteni de abonament", cei cu care, chiar daca nu ne vedem zilnic, putem sa vorbim orice, ne bucuram si plangem impreuna, ne imprumutam reciproc, ne incuscrim si ne nasim, si, de cele mai multe ori, ramanem prieteni pe viata.
Lucrurile cele mai scumpe in viata sunt cele care costa cel mai putin, pentru restul exista....nimic.

Oare cat tine acel credit? Ce se intampla cand se termina creditul? E de preferat un prieten cu mana-n fund sau un necunoscut cu cel mai mare cadou?
Si cati mai stim sa fim "prieteni de abonament" si nu "prieteni de cartela"?


In amintirea vremurile cand bocancii, tricoul negru si blugii rupti reprezentau MODA...chiar daca revine obsesiv.

Stop playing

I've said to myself today to STOP PLAYING.





I should stop playing and start doing. I’ve got tired to say things that never really count. I’ve got upset on people and I’ve cried. I’ve got confused during the act of life. I’ve been loosing friends and I’ve been loosing faith. I’ve been trying to fix too many broken things. I’ve been in too many places and I’ve seen to many ugly faces and I’ve been surprised. I’ve got bored on the road.
I set you free. You are probably wandering why now? I don’t want to make Christmas presents anymore to anybody (except me of course), I don’t want to save no more souls (except mine of course), I don’t want to loose more time.
I’m taking my time back and I'm leaving you my blog.
Who knows? I might be back one day or not. If you need translation…you are on the wrong page my friend…go back to your misery life, go back to things that makes you laugh, go back to where you came from.

Prima intalnire cu Metallica

Prima intalnire a mea cu Metallica a fost acum multi ani in urma, mai exact atunci cand am cumparat un tricou. Se intampla pe la inceputul anilor '90. Un tricou alb pe care scria Metallica. Naiba stia cine sunt astia pe atunci. Nu m-am oprit aici, am mai cumparat si alte tricouri cu nume pe care nu le stiam atunci, gen Iron Maiden, Judas Priest, Manowar. Intre timp am aflat cine sunt cei de pe tricourile mele, am mai descoperit si altii, i-am mai uitat pe unii, ii astept pe cei ce vor veni.
Mai am si acum tricoul acela. Cum spunea un amic, nu trebuie sa fac dus ca sa descopar tricoul cu Metallica. Este acolo. Nu la fel ca la inceput, dar este.
Asa sunt si ei. Nu ca la inceput, dar sunt. Si sunt cei mai importanti si cei mai aproape de sufletul meu. O sa ma intrebati unde am stat la concert? Nu am fost. Da. Am vandut Metallica pentru un concediu. A meritat? Da. Nu trebuie sa merg pe stadion ca sa ii ascult. Sunt peste tot cu mine, in masina, pe telefon, la birou, acasa, in concediu, si asta e cel mai important. De ce "Whisky in the jar"? Don't ask.

Ce este democratia? Puterea de a reusi singur.