De ce să nu vizitezi Africa de Sud

Există nenumărate locurile pe care le poţi vizita în lumea aceasta mare, depinde de buget, timp şi gradul de aventură pe care îl are fiecare dintre noi.
Aşadar Africa de Sud, ţara de la capătul continentului african, poate fi o destinaţie de vacanţă dacă poţi să treci, ca român, peste unele chestii nu tocmai obişnuite prin bătrâna Europă.
În primul rând, îţi trebuie viză dacă vrei să pleci către această ţară. Dacă poţi să treci peste faptul că îţi trebuie un maldăr de acte, printre care şi o adeverinţă de la angajator, ca să ajungi într-o ţară "bananieră",  şi mai plăteşti şi taxa de viză, înseamnă că trebuie să citeşti mai departe.
Nu vizita Africa de Sud pentru că nu există zbor direct din Romania, aşa că trebuie să rezişti unui zbor de 10-11 ore, după o escală prin Amsterdam, sau unui zbor de 6-7 ore după o escală prin Dubai. Dacă ţie îţi plac zborurile lungi până în Thailanda sau Mexico, un zbor aşa scurt nu este pentru tine.

sursa

Nu vizita Africa Sud dacă îţi plac marea şi nisipul. Imensele plaje şi nisipul acela enervant de fin sunt udate ori de oceanul Atlantic ori de oceanul Indian şi sunt atâtea golfuleţe unde te poţi ascunde la umbra copacilor şi a stâncilor, în liniştea valurilor, încât este greu să te hotărăşti unde să te opreşti. Pe multe plaje o să găseşti surferi cu plăcile lor enervant de colorate, că nu o să poţi să te strecori în ocean să înoţi cu peştişorii. Au peştişori mai mari, rechinul alb, şi chiar mamifere, balena albastră şi caşalotul, prin apele acelea curate.
Nu vizita Africa de Sud dacă îţi plac drumeţiile montane. Au un munte în mijlocul oraşului Cape Town aşa că traseul pe muntele de aproximativ 1.800 m este destul de "plictisitor" şi nu oferă deloc satisfacţii când ajungi în vârf. E un vârf plat, localnicii îi spun Table Mountain, şi ai o privelişte dezamăgitoarea asupra oraşului aşezat pe malul Atlanticului.
Nu vizita Africa de Sud dacă îţi plac animalele sălbatice. Nu ai ce vedea aici, cei 5 mari ai Africii nu îi poţi vedea într-o zi şi într-un loc. Trebuie să mergi kilometrii întregi prin savană ca să zăreşti un leu sau un leopard şi până atunci te saturi de văzut girafe, antilope şi elefanţi. Există şi zone unde babuinii cu progeniturile în braţe s-ar putea să te atace şi să îţi fure senvişul sau mărul din mână.
Nu vizita Africa de Sud dacă îţi place vinul. O să pleci dezamăgit din această ţară cu o varietate de vinuri noi. E posibil să fii dezamăgit şi să găseşti vin ieftin, fără mulţi sulfiţi, şi o să urăşti vinul roşu care nu îţi strepezeşte dinţii.
Aşadar, nu vizita Africa de Sud dacă îţi doreşti doar un safari sau doar o degustare de vin. Este o ţară atât de mare şi atât de frumoasă încât este foarte  greu să te decizi ce să faci. Nu se afă nici pe prima pagină a broşurilor agenţiilor de turism, nici printre preferinţele prietenilor.
Şi să nu uit! Africa de Sud este mai ieftină decât este vândută de agenţii.

Copiii urâţi

A trecut un an de la tragedia ...colectiva.
A trecut un an de cand copiii "frumosi" ieseau pe strada sa se certe cu ... oricine pentru ceea ce li se intamplase acelor copii. Multi au sperat ca iesirea in strada a schimbat ceva. Ce? Sistemul, au spus unii. Sistemul nu se schimba cu 10 minute iesite in strada si cu 15-20 de cuvinte pe fb sau bloguri. Sistemul se schimba din interior. Stiu, pare o prostie, dar doar asa poti schimba un sistem. Nu stand la poarta si aratand cu degetul, ci fiind acolo, in mijlocul lui, facand lucrurile altfel, schimband intai si inainte de toate MENTALITATEA. Asa se face schimbarea, nu smulgand bandajul de pe rana plina de puroi, pentru a- inlocui cu altul care se impute la randul lui, si tot asa.
A trecut anul si abia acum se vede ca nu s-a schimbat nimic, nu la noi, nu la cei multi, nici macar la tinerii frumosi.
Acum doua zile citeam un reportaj despre Tedy Ursuleanu, despre vernisajul unde vor fi expuse poze unde Tedy a decis sa fie model.
Astazi am vazut-o fata in fata.
Tedy este un model.
Ea, alaturi de toti ceilalti care au invatat sa traiasca dupa tragedie sunt un model. Ei si numai ei sunt TINERII FRUMOSI.
Cine le mai stie suferinta dupa ce a fost stoarsa de televiziuni si ziare pana la ultima picatura de cerneala? Nu mai reprezinta o stire, un eveniment, sunt ... old news.
Doar ei, cei care invata si azi sa poarte urmele fizice si psihice ale acelor clipe sunt tinerii frumosi, chair daca si ei au renuntat la lupta cu sistemul.
Intai lupta pentru ei si, daca le mai raman resurse, vor lupta si cu sistemul.
Restul? Niste copii urati, spectatori din randul fundul salii, asistati "social media", galeria din fata televizorului.

Copilăria în România

În fiecare zi învăţăm, din cărţi, de la profesori, de la cunoștințe/prieteni/familie, de la televizor (atât cât putem, dacă putem). Este adevărat că o viaţă întreagă învăţăm, nu ne oprim nici când pereţii sunt plini de diplome şi certificate, chiar cred că mult mai multe învăţăm fără să primim diplome.
Urmăream o emisiune pe Discovery Science, unde nişte domni îşi propuseseră să răspundă unei întrebări a unui telespectator, o întrebare de genul - "Un leagăn se poate roti 360 de grade?". Nu discut sursa acestei întrebări şi nici vârsta telespectatorului. Amuzant mi s-a părut că realizatorii şi prezentatorii emisiunii s-au mobilizat cu tot felul de aparate, plase, manechine şi alte "inginerii" să demonstreze că un leagăn se poate roti 360 de grade.
Acum foarte mulţi ani, în România comunistă, când parcurile erau dotate cu leagăne şi tobogane din fier prinse cu nişte cuie şi suruburi ruginite şi unde pe jos mai găseai doar un pumn de nisip, când nu exista un gard care să delimiteze locul de joacă de restul lumii, precum o puşcărie de copii, pe vremea când părinţii şi bunicii ne lăsau să ne jucăm singuri în faţa blocului, fără să ne păzească şi să ne scoată afară ca pe nişte căţei până la vârsta de 14 ani, în locurile de joacă se găseau răspunsuri şi se făceau demonstraţii pentru viitoarele emisiunile de pe Discovery.
Existau 2 tipuri de leagăne, unele care nu-ți permiteau să te dai peste cap și te loveai de bara de sus, şi cu faţa şi cu spatele, să vezi care e cel mai tare și rezistă în leagăn fără să cadă, și unele, pentru cei viteji, în care te puteai da peste cap, adică să te roteşti 360 de grade. Din toată copilăria petrecută pe maidanele din cartierul Balta Alba a Bucureştiului, nu-mi amintesc să fi văzut copii cu capul spart, mâna sau piciorul în ghips din cauza acelor leagăne. Ne rupeam picioarele la "miuţă", ne spărgeam capul când jucam "frunza" şi ne rupeam mâinile când jucam "ţară, ţară vrem ostaşi" (nu voi explica niciunul dintre aceste jocuri, cine nu le cunoaşte, nu ştie ce a pierdut).
Deşi nu eram plini de genunchiere, cotiere şi căşti, nu am văzut nici accidente cu bicicletele, în care să suferim noi şi nu bicicletele, nu-mi amintesc nici de picioare rupte pe rotile, nici de capete sparte când saream din copaci.
Noi reuşeam să demonstrăm orice lege fizică, de la legea gravitaţiei, când ştiai sigur că o să cazi dacă joci "elasticul" la mijloc, la legea atracţiei universale, când cei slabi nu jucau "lapte gros", până la legile frecării, mai ales pe toboganul mare din Herăstrău (topogan din fier, de cel puţin 10 metri înălţime), unde nu te dădeai îmbrăcat în pantaloni scurţi.
În oraşe, parcurile au pe jos cauciuc în loc de nisip, cu leagăne din plastic şi tobogane de cel mult 1,5 metri înălţime, aşa că a dispărut nesiguranţa dar şi "demonstraţia". O plimbare prin România rurală a zilelor noastre distruge orice speranţă că viitoarele generaţii vor învăţa ceva la locul de joacă în detrimentul Discovery. Observ că există şi standarde de siguranţă pentru locurile de joacă.
Cine îşi mai aminteşte cum se făceau bombele cu carbit sau cum se juca "maşinuţele" cu săniile acelea imense şi grele din fier?
Până când Discovery îi va învăţa pe copiii noştri cum să facă "bombe cu carbit", terminând demonstraţia cu "Nu faceţi aşa ceva acasă", şi până când vor deveni poveştile copilăriei noastre bestseller-uri, noi, generaţiile care "am trăit periculos", sper să mai facem câteva proceduri, standarde şi reguli de siguranţă. Să ne învăţăm noi pe noi cum să respiram, conform standardelor.

Disparitia meseriilor traditionale

Ma gandesc de mul timp la acest articol, dar nu am avut timpul necesar sa-l "arunc", tocmai pentru ca societatea in care traim ne mananca tot timpul.
Cartile postale trimise din concedii au fost inlocuite de mailuri si poze pe facebook. Pensiile sunt transferate pe card bancar, iar postasii isi rod unghiile. Norocul lor cu moda "vintage" de a mai trimite, totusi, cate o ilustrata postala de prin departari. Eu tocmai am primit una de la Machu Pichu.
Centralistele nu mai exista. Toata lumea are in buzunar un telefon mobil, iar "mufarea" din centrala se face automat printr-un server. Unele s-au reprofilat imediat in dactilografe, dar acum toti folosesc computerele si-si scriu singuri documentele. Si, cu toate astea, tot sunt multi analfabeti.
Cizmarii au disparut si ei, incet, dar sigur. Pantofii, cand se strica, se arunca la gunoi. Nimeni nu-si mai pune flecuri, cuvand ce va deveni arhaism mai devreme decat credeam.
Ziarele nu se mai tiparesc pe hartie, s-au urcat online aproape toate. Tipografii mai traiau din carti, dar si acestea se citesc acum pe ebook. Ziaristii sparg seminte si s-au transformat in comentatori de articole copiate de pe diferite siteuri.
Bijuteriile si accesoriile pentru doamne si domnisoare se fac industrial, iar cand una este etichetata "hand made" este extrem de scumpa. Imi amintesc, in copilarie, ce mai insiram margelute pentru Ucecom, ca apoi sa vad siragurile prin magazinele de artizanat. Tot hand made erau, dar nu parea ceva iesit din comun. Multe din femeile care lucrau manual acele "bijuterii" s-au reprofilat. Nu as putea spune pe ce anume.
Spalatoresele care umpleau pe vremuri autobuzele, au fost inlocuite de Whirpool si Indesit. Cine stie ce or face acum.
Am crezut mereu ca tehnica moderna nu va reusi sa duca la disparitia unor meserii sau, cu siguranta, la disparitia uneia foarte vechi.
Pana si prositutia este amenintata de vremurile noastre, desi ai crede ca aceasta este meseria "eterna". In ziua de azi, o cafea de 5 sau 10 lei este suficienta sa fure painea de la gura bietelor fete. Evident ca, in functie de valoarea cafelei, este si valoarea "manufacturii".
Si toate astea pentru ca "timpul costa bani" si "carpe diem". Macar astea au ajutat la aparitia si dezvoltarea unei noi branse, psihiatri si psihologi. Daca distrugem ceva, sa cream altceva.

Pai da, dar ...

Ultimele zile sunt presarate cu intrebarea "ce faci de ziua ta?". Raspunsul meu e simplu, foarte simplu. NIMIC.
Are legatura cu faptul ca au mai fost cam 34 de alte zile asemeni acesteia? Nu, varsta aceasta nu este un motiv de depresie, este doar un moment cand te astepti sa ai toate raspunsurile la intrebarile celor din jur. Si nici nu conteaza ca tu ai raspunsurile tale, atat timp cat ele nu sunt unanim acceptate. Si cum, dupa atatea primaveri, nu esti casatorita, nu ai copil? Vai, dar ce dezamagire. Sigur e ceva in neregula.
Sigur e ceva in neregula?
Si cand credeam ca m-am obinuit cu etichetele si postacii lor, apar altii noi. Nu ma deranjeaza etichetele, desi ma simt ca un geamantan care a facut inconjurul lumii de prea multe ori, ma doare cand noii veniti se impiedica de prejudecati. Incercand sa vin cu contra argumente, ma uit in jur si nu, nu sunt doar eu "in neregula". Poate ca nimic din ceea ce am facut pana acum nu merita mentionat sau luat in seama, poate nu am un copil care sa spuna "mama", poate nu ma prezint ca "domana nevasta/sotia lu' cutarescu", dar toate aceste lipsuri nu-mi anuleaza persoana si nici personalitatea.
Aproape de marginea acestei capcane am fost si eu, si am fost tentata sa judec dupa toate aceste reguli nescrise a unei societati imbatranite. Poate nici eu nu inteleg de ce este asa, poate ca nu stiu daca este bine sau nu. Nu am sa ma ascund in spatele aratatului cu degetul la cei care au facut toate astea si sunt nefericiti, nu am sa-i transform pe ei in contra exemple.
Poate suntem cu totii in neregula, si cei care s-au casatorit devreme si acum sarbatoresc ani multi de la divort, si cei care s-au casatorit pentru un statut, si acum nu mai pot fugi din cursa pe care singuri si-au intins-o, si cei care, dupa multi ani, nu au un copil pentru ca nu a fost timp pentru el, si cei care inca se iubesc in ciuda timpului. Poate suntem toti "in neregula" sau poate nu.
Si rad. Rad cand aud "daca eram mai proasta, eram fericita". Fericirea are legatura cu prostia? Prostia are legatura cu casatoria? Oare fericirea are legatura cu casatoria?
.
.
.
NIMIC.
Nu pentru ca nu am o slujba de cateva luni si, implicit, nici bani de aruncat. Dar banii au fost mereu doar un mijloc si nu un scop in sine. Este printre cele mai frumoase perioade din viata cuiva. Rata la casa exista, scrisorile de la utilitati imi umplu cutia postala, dar nici acesta nu este motiv de depresie. Si rad, rad cand mi se spune ca joc teatru si ca sigur nu sunt bine. Rad pentru ca apoi mi se spune ca "imi zambeste fata". Cum pot sa joc teatru, daca fata imi zambeste? Ar trebui sa ma plang ca situatia nu este asa cum poate ar trebui sa fie? Si daca ar trebui sa fie, cam cum ar trebui sa fie? Poate ca fericirea sta in confortul salariului luat la timp. Poate confortul acesta ti-l da o slujba pe care o detesti. Si atunci, cum coexista fericirea cu detestarea?
.
.
.
Poate vine o zi cand nu mai trebuie sa le explic oamenilor din jur ca ceea ce vad, este ceea ce este, ca ceea ce spun, chiar daca ei nu inteleg, se citeste in ochii mei. Poate vine o zi cand uimirea va disparea.
Pai da, dar ... nu exista dar.

De la Vest la Est

Mare-i haosul din mințile noastre zilele acestea.

După ce ne-am pus cu mâna noastră un rege german, am devenit cu toții germanofili.

Ne plac mașinile nemțești, nu contează că e mașină de epocă, deși cârcotașii le spun rable cu număr de Bulgaria, nouă ne plac și ne-am umplut de ele. Nu știu de unde or fii toți acești nostalgici după anii 50 și nu știu de unde mai găsesc mașinile acelea, dar mă bucur că le-au luat nemților toate ”vintage-urile” in materie de mașini.

sursa

Nouă ne plac multe chestii nemțești, ne plac electrocasnicele, că dacă n-ai un Braun în casă, nu exiști, ne plac hainele și încălțămintea venită de acolo, că doar s-a împământenit să-i spui încălțămintei sport Adidas, și cine n-are un Boss să-și cumpere, bem cafea Jacobs, ne place berea Beck's, ne spălăm (când o facem) cu săpunul Fa, luăm aspirine Bayer, ronțăim ursuleți Haribo, ne luminăm cu Osram, ne vopsim cu Wella, facem cumpărături în Real și ne ”cremuim” cu Nivea. Mă opresc aici, că o țin așa până mâine cu exemple de cât de mult iubim și susținem noi poporul german. CĂ doar nu era să iubim și dragostea lor de muncă, că avem și noi demnitatea noastră!

Dar să vezi fatalitate! Avem un neamț în țară, nu săriți cu Alzheimer că nu la neamțul acesta mă refer, cum spuneam, avem un neamț care tot vrea și el să fie un șef mai mare, că doar alții ca el au fost regi la noi. Și germanofili cum spuneam că suntem noi, da' germanofili până în măduva oaselor, nu-l vrem șef mare.

Noi nu și nu, el da și da.

Dar haosul nu din asta vine, haosul vine din lipsa unui ”fil” pentru arabi. Ca avem germanofil, rusofil, francofil, dar ne lipsește ”arabofil”. Și nu ne plac nici prea multe chestii arăbești, altele decât mâncarea și excursiile, oarecum exotice, prin zonele respective. Și chiar și așa, noi vrem un arab să stea la pupitrul unui minister. Și el se încăpățânează să fie doar secretar de stat și să muncească.

Noi da și da, el nu și nu.

Adică cum vine asta, bre? Neamțul vrea să stea, dar noi nu-l lăsăm, arabul vrea să muncească, dar noi vrem să-l lăsăm?

Uite că au dreptate bătrânii când spun că iubirea trece prin stomac, că dacă nu ne îndrăgostim

la fiecare colț de câte o shaorma cu de toate, degeaba ne dăm jos din Mercedes, cremuiți cu Nivea și mirosind a Fa.

Sezonul revolutiilor

Cu exceptia celor doua conflagratii mondiale, toate revoletele mici si mijlocii au o anumita sezonalitate. Europa a fost capul rautatilor privind sezonul marilor miscari populare, si "trendsetter" (ca sa romenglizam articolul, sa-l inteleaga tot omul) pentru Orient si Africa de nord.

sursa

Incepand cu "Primavara de la Praga", si continuand cu "Primavara araba", toate miscarile de strada incep dupa data de 1 Septembrie si se termina pe la 1 Iunie. Desigur ca nu este decat o simpla coincidenta ca toate sau aproape toate, intr-un procent de 99%, iesirile in strada se incadreaza in aceasta perioada, si coincidenta aceasta parca este o formula matematica aplicata la nesfarsit.
M-am intrebat adesea ce-i motiveaza pe oameni sa stea in mijlocul iernii (vorbim de Europa), la minus multe grade, in plina strada si sa-si strige lipsurile. Adica in mijlocul verii, exista o posibilitate mica sa dispara lipsurile? Inteleg ca foamea este mai mica vara si stomacul se aude mai abitir iarna, dar lipsurile si nemultumirile raman aceleasi indiferent de sezon.
Atunci, de ce se iese in strada numai in sezonul toamna-primavara?
Sigur, nu o sa asociez aceste miscari de strada cu momentul in care liderii din umbra ai acestora sunt intinsi pe plajele lumii, nu o sa le asociez cu concediile celor care ar trebui sa fie in strada si nici cu lipsa de rating a emisiunilor tv in sezonul estival.
Si totusi, de ce ne strigam lipsurile si nemultumirile doar atunci cand acestea nu se suprapun cu concediile si cu ratingul mic? De ce suntem carcotasi doar cand ne este frig, iar cand ne este cald stam cu burta la soare?

Bilant de deschidere

Nu stiu cum se face dar de cand am ramas jobless, timpul si locurile capata alte dimensiuni.. Eu spun jobless, dar nu sunt chiar jobless, da bine la public.
Timp de multi ani, prea multi ani chiar, am crezut ca sunt dezordonata si ca nu exista suficient timp sa fac lucrurile pe care trebuie sa le fac. Timpul liber parca intrase in pamant, devenind un fel de Fata Morgana.
Odata dezlipita de birou, am crezut ca voi gasi acel mult timp liber. Dar stiti ce? Cand crezi ca ai mult timp liber, parca ai mai putin decat inainte, caci mii de lucruri apar de facut. Ma intreb cum am trait atata timp cu capul in pamant si cum am ignorat atatea lucruri in jurul meu? Habar nu am cand reuseam sa merg la birou si sa rezolve si celelalte probleme.
Tot multi ani, cand aveam "norocul" sa ajung prin oras la mijlocul zilei, ma intrebam cine sunt oamenii aceia care-si permit luxul sa bea o cafea sau sa se plimbe linistiti la amiaza. Evident ca din personajele observate eliminam elevii, stundentii si pensionarii, dar tot ramaneau prea multi. Nu am aflat inca raspunsul la intrebarea aceasta, dar voi aprofunda problemacu un studiu elaborat. Desigur, trebuie sa ma infiltrez printre ei ca sa inteleg mai bine, deci e posibil ca, atunci cand voi va veti intreba cine sunt aceia de se plimba in mijlocul zilei prin mijlocul orasului sa ma numarati si pe mine.
Adesea m-am gandit ca in timpul zilei circulatia este mai lejera, dar se pare ca m-am inselat, desi, de cand mi-am luat Mercedes, "drumurile mi se deschid". Pentru a nu se intepreta gresit, expresia "mi-am luat Mercedes" am preluat-o de la prietena mea, care, la randul ei, si-a luat Mercedes. Da, in Bucuresti transportul in comun se face cu Mercedesul si ne mai intrebam de ce ne injura restul populatiei din tara.
Nu stiu cum este la altii, dar eu ma bucur enorm de timpul acesta, pe care, in mod normal si rational, nu mi l-as fi luat.
Cred ca in viata profesionala a fiecarui negrisor ar trebui sa existe o perioada de LIBERTATE, o perioada in care sa se gandeasca daca tot ceea ce facea inainte si modul in care o facea merita sacrificiile, daca ii place ceea ce face, daca nu i-au crescut prea mari copiii intre timp, o perioada pentru toate acele intrebari sau libertati pe care nu si le permitea. Stiu ca trebuie platite facturile si hranite gurile din jur, dar, cum spuneam, traim o singura data, iar daca nu este asa, cum siguranta nu ne vom intoarce tot in viata asta.
Tot ce pot sa spun acum, dupa toata avalansa de sentimente, unele uitate, este: JOBLESS, but fuc***g HAPPY!

Bilant de inchidere

A trecut destul de rapid anul 2013, cu bune si rele, a trecut.
Nu obisnuiesc sa-mi fac bilantul unui an, dar anul ce tocmai m-a parasit cere un bilant. Este un bilant de inchidere, nu pentru ca s-a terminat anul, ci pentru ca multe capitole din viata mea s-au incheiat si nu vor mai fi rescrise. Privind retrospectiv, nu se echilibreaza activele (lucrurile bune) si pasivele (lucrurile rele) oricat de mult as incerca eu sa le mut.
Din pacate, trebuie sa pierdem un om drag noua ca a ne dam seama ce simtitm pentru el, doar ca este prea tarziu, si ne promitem ca nu o sa mai facem asta, dar, oricat ne-am opune conditiei noastre umane, uitarea vine si repetam greseala. Invatam ceva de aici? Pentru scurt moment, ne spunem ca viata este scurta si subapreciata, ne promitem ca ne vom schimba, dar ne intoarcem in aceleasi haine ponosite, la aceleasi slujbe urate, ne bagam singuri in rotita si ne inchidem usa. Iar roata aceea de soricel se invarte cu noi prinsi acolo, ne mai izbeste de pereti uneori, dar o invartim in continuu, de teama sa nu ne treaca viata prin fata ochilor si sa ratam ceva din tintele propuse de altii.
Poate problemele medicale te mai opresc din nebunia in care ai intrat, dar nu. Problemele medicale te sperie, de trantesc la pamant, matura prin toate cotloanele mintii tale, pentru ca, in final, cand sunt rezolvate, sa te intorci la ceea ce stiai mai bine, rotita ta poleita cu dorintele, realizarile, sentimentele si asteptarile altora.
Sau poate un sut in dorsal te scoate din amorteala unui an pierdut intr-un birou care sti ca nu va mai fi. Si te incapatanezi sa-ti faci treaba cu brio, sperand ca vei iesi pe usa in fata si cu capul ridicat. Depui armele cand, dupa luni de incercari, nu-ti gasesti alta "cusca" frumos poleita cu orice rahat corporatist, sau aspiratie de afacerist realizat cu un dozator TEC sau bla-blauri democrato-comuniste publice? Nu, si iesi pe usa din spate, ca usa din fata are lacatul pus, doar capul este ridicat. De ce? Pentru ca ai invatat ca, indiferent de usa pe care iesi, important este sa iesi cu capul sus.
Si vine acea perioada de care citisei, pe care o auzisei povestita de altii, la care visai dar nu sperai. Vine acea zi cand toti din jurul tau se intreaba cum o sa cazi si in depresie, pentru ca deja esti jos, sau asa cred ei, esti mai jos decat se asteapta toti sa fii, esti acolo unde dusmanii isi doresc sa fii si unde prietenii se sperie ca esti. Si se termina anul.
Si faci bilantul.
Si stii ca ai pierdut pentru totdeauna un om pe care l-ai iubit, dar l-ai pierdut doar fizic, caci ramane, tot pentru totdeauna, in inima, in mintea si in sufletul tau. Si stii ca oamenii din jurul tau, oamenii care conteaza pentru tine, au pierdut si ei pe cineva drag lor. Si stii ca durerea ta e si durerea lor.
Si stii ca analizele proaste si bolile tampite apar atunci cand tu trebuie sa iei piciorul de pe acceleratie si reusesti sa traiesti acel "declic" si sa schimb ceva in tine.
Si stii ca o slujba RAMANE doar un loc de unde primesti banii cu care TREBUIE sa traiesti.
Si fara regrete, fara suparari, fara masti, fara tipete si urlete, inveti sa te bucuri de SANSA care ti s-a oferit. Inveti ca viata nu este un perpetuum "carpe diem", caci clipa nu este decat o picatura intr-un ocean numit viata, cu ale ei furtuni sau uragane, urmate-ntotdeauna de valuri line.
Si dupa un bilant de inchidere, sigur va fi si unul de deschidere.

Tocit-am cercul de-l tociram

Mintea mea a avut nevoie de o perioada de refacere, motiv pentru care nu o chinui cu diacritice in aceasta postare. Lucrurile rele vin si trec, dar lasa urme adanci. Lucrurile bune vin si trec, iar urmele lor sunt atat de mici incat trebuie sa o luam de la capat in cautarea altor lucruri bune. Mintea mea s-a invartit intr-un cerc foarte mic, a tocit marginile si a trecut la nivelul urmator, un cerc mai mare. A tocit si aici marginile si a trecut la nivelul superior. Nu stiu daca are energia necesara sa toceasca toate marginile imaginare, dar nu abandoneaza. Mintea mea nu proceseaza "daca SE merita efortul". Ea stie ca anul trecut a produs asta , iar anul acesta trebuia sa continue. Mintea mea a cautat refugiul perfect, s-a catarat pe cele mai inalte piscuri dar i s-a rupt pioletul si i-a cedat coarda, apoi a fugit la mare manata de nisipul cald si apa limpede si linistita, dar nisipul i-a fript talpile iar apa cea limpede si linistita a tras-o in adancurile negre si tulburi. A fugit apoi pe campurile colorate, dar acolo era plin de ciulini si s-a zgariat adanc. Mintea mea s-a refugiat in orasul aglomerat si inghesuit, si a inceput sa funtioneze usor sau repede, asa cum ii dictau bataile inimii. Mintea mea si-a gasit ritmul. Acum e in cautare de pioleti mai rezistenti pentru catararile ulterioare, in cautare de labe cu calcai pentru nisipul fierbinte si apa tulbure, tabacindu-se prin oras pentru a rezista ciulinilor. Mintea mea stie ca nu a fost singura, s-a catarat alaturi de alte minti, dar astea sunt catarari individuale, nu imparti echipamentul. Mintea mea a inotat alaturi de alte minti, dar si ea si celelalte trebuiau sa invete singure cum sa reziste, fara tubul de oxigen al altei minti. Mintea mea nu a fost singura nici printre maracini, dar nu a ales o carare deja facuta, a alergat in linie cu alte minti si nu a calcat in spatele suferintei altei minti.

Cu lumina stinsa

Acum ca a disparut de pe prima pagina a ziarelor si din topul stirilor sportive, fiind inlocuita cu o alta stire de imens interes national, respectiv divortul a 2 persoane, pot sa vorbesc linistita despre stirea respectiva.
Un nene, cum l-o chema pe el, isi acuza sotia, intamplator o handbalista cunoscuta, ca este lesbiana si se hotareste sa divorteze. 200 de ziaristi si jurnalisti tembeli fac din asta o mare stire.
Deci avem un sot care isi acuza sotia ca este lesbiana, iar unul dintre martori este copilul lor.
Adica ea, dupa ce a facut un copil cu el, a decis sa nu-l insele cu un barbat ci cu o femeie. Sincer, eu o inteleg perfect, judecand dupa modul in care baiatul (ca barbat sigur nu e) a ales sa faca publica stirea despartirii lor. Cred ca s-a uitat la prostu sotul ei si si-a spus ca decat asa, mai bine nu.
Si acum revin la jurnalisti/ziaristi si ce or mai fi ei. Ziare si televiziuni se intreceau in "lesbiana" in sus, "lesbiana" in jos ... Poate nu am aflat eu, nu am citit si nu am fost informata, dar o persoana, fie barbat sau femeie, in clipa in care alege sa ... "se urce in pat" cu persoane de ambele sex, se cheama ca este bisexual. Repet, Bisexual, de la cele 2 sexe, BI.
Dar, presupun, stirea nu ar mai fi fost atat de socanta daca ar fi fost bisexuala. De fapt, putea sa fie bi, tri, septo-sexuala, chiar nu ma intereseaza ce face o sportiva in dormitorul ei.
Unde e stirea sportiva in chestiunea divortului? Asadar, toate ziarele s-au transformat in tabloide, si toate emisiunile s-au otevizat.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce stiri o sa avem cand jurnalistii nostri or sa dea peste lectia "Evolutia umana" ... homo-sapiens watch out.

La luptă, la datorie sau la muncă?

S-a dat drumul la compania de colectare a deşeurilor, strângerea maculaturii, vopsitul gardurilor şi adunarea sticlelor de bere goale, generic denumită "campanie electorală".
Sportul favorit în fiecare dimineaţă şi seară este colectarea maculaturii din cutia poştală. Şi adunăm maculatura cam cât taie nenea "Otilo" într-o săptămână. Dar nu-i bai, că mai avem 2-3 păduri şi pentru alegerile viitoare.
Între timp, toate afişele primite îndeamnă ba la luptă, ba la datorie, ba pe ei, n-am primit încă afişul care să ne îndemne la muncă. Munca nu foloseşte nimănui, e mai simplu şi câştigi mai mult cerşind la colţ de stradă, dar mă gândes ca or mai fi 2-3 nebuni în ţară care vor să muncească, doar că nu-i îndeamnă nimeni la aşa ceva.
Într-o ţară "becalizată" unde suntem chemaţi la luptă sau la datorie (care o fi şi asta) şi unde, statistic vorbind, sunt mai multe femei decât bărbaţi, unde toţi au râs de oierul european, am ajuns să ne transformăm încet, dar sigur, într-o stână cu mulţi oieri.
Că tot se poartă campania iniţiată de BNR cu chipul unei personalităţi feminine din România pe o bancnotă, combinată cu campania de luptă, mă gândesc la chipul Ecaterinei Teodoroiu care ne-ar reprezenta numai bine.
Parcă şi văd toate Cateluţele cum "dăi şi luptă, şi dăi şi luptă, mai ceva ca la paş'opt". O să fie foarte frumoasă toamna aceasta.

Ca a fost odata IRIS

Bilete cumparate din timp, telefoane de organizare si alegerea locului de intalnire, masina parcata pe o straduta ascunsa prin cartierul Baneasa, tricoul negru si blugii nelipsiti, zambetul la purtator, toate pentru o seara mirifica.

Am ajuns pe aeropotul Baneasa, m-a speriat multimea de oameni, mai multi oameni mai vazusem doar cand a venit Bush Jr in Romania, si aia erau adusi cu forta.

Mii de oameni au canta alaturi de ei si de cei de la Uriah Heep, care au fost o supriza placuta. Era anul 2002.

In 2007, alaturi de o tanara ce tocmai implinea 18 ani, am purces iar spre aeroportul Baneasa, am ascuns masina pe o straduta prin Aviatie, aveam tricoul negru si blugii aferenti, zambetul nelipsit si speranta unui concert extraordinar. Si nu au fost singuri pe scena, alaturi de invitatii lor, cele cateva mii de suflete adunate acolo, au cantat si au strigat.

2012, inainte de sfasitul lumii, pe o caldura sufocanta, cu un tricou negru si renuntand la blugi, alaturi de cateva mii de alti nebuni frumosi, am cantat "La multi ani".

An de an, concert de concert, ne "motivam" cumpararea biletului spunand "cine stie daca o sa-i mai vedem". Si i-am vazut. Si au fost, mereu, asa cum ne asteptam si ne doream. Si noi, cei care respiram acelasi aer cu ei, nu simteam ca sunt obositi, bolnavi sau prea maturi, noi, sub "luna plina", imbracati in "matase alba", nu eram "demagogi" si voiam "totul sau nimic" de la "Iris Maxima", chiar daca nu eram pe strada lor si nu stiam cine ne striga in noapte si nu credem nimic, stiam ca e doar pentru noi.

Si ne spuneau mereu, si ne cantau mereu, iar noi ...

Floare de iris....floare de coltz,
Ne-ai ocrotit , ne-ai dat un rost
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Pe strazile viselor am alergat
Si v-am iubit si v-am cantat
Iar cand noi nu vom mai fii
Iar noaptea va fii zii
Va veti aminti ca-a fost odata Iris

Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Ca a fost odata Irïs

 

Love hurts- varianta romaneasca

Acum câteva seri, venind acasă de la minunatul loc de muncă, deschid uşa şi mă sperii. M-a uit din nou la uşă, arunc un ochi în casă, parcă e canapeaua mea, televizorul meu, parchetul meu, deci nu am greşit casa. Din dormitor se auzeau gemete mai ceva ca la maratonul mondial de sex. Hait, să vezi că mi-au spart casa şi fac flotări în patul meu negru, m-am gândit, dar de ce nu au lăsat un semn la uşă, să nu deranjez!

Evenimentul nu se petrecea în dormitorul meu, mai ales că eu nu eram acolo ;), ci la vecinii mei. Şi chiar a fost maraton, de l-au auzit şi babele cu aparatele auditive închise.

Love was in the air!



Aseară, după ce am urcat şi am coborât şi am urcat, din nou, scările să ajung acasă, deschid uşa şi aud ţipete. Mă uit, din nou, la canapea, la televizor, la parchet, ale mele sunt, dar din dormitor ţipă cineva. Dacă eu nu-s în dormitor, doar nu au spart casa să se certe fix în dormitorul meu? O palmă se izbeşte de un obraz şi aud o rugăminte "nu mai da, mă, nu mai da!". Evenimentul se petrecea tot la vecinii mei, unde, cred, domnul era nemulţumit de maraton. După ce au mai zburat câteva palme, însoţite de un calm, aproape, "nu mai da", şi după câteva reproşuri adresate de el ei, scena se încheie apoteotic. Ea, probabil cu obrajii bucălaţi, îi spune lui, malaxorul de serviciu, "te iubesc, mă"! Şi eu care mă pregăteam să sun la 112, că o face ăla carne de mici şi a trecut 1 Mai.

Love hurts!



Cand nu stii ce vrei

Se dau doua situatii, una politica si una sociala.

Situatia politica se desfasoara la centru, in capitala, unde un partid cu 7% reprezentare in parlamentul tarii, cere pentru o facultate, dintr-un oras mic, studii in limba minoritatilor.

Situatia sociala se desfasoara in orasul mic, la facultatea respectiva, unde majoritarii si minoritarii fac greva ca nu vor sa studieze in limba minoritatilor.

Politic vorbind, cei cativa reprezentanti ai minoritatilor lupta pentru drepturile celor care i-au ales, adica 7% din populatia tarii.



sursa



Social vorbind, cei ce fac greva si spun ca doresc sa invete in limba oficiala si nu cea materna sunt destul de destupati la minte incat sa inteleaga ca educatia in limba materna le reduce semnificativ sansele la un post dupa absolvirea facultatii, caci 7% nu inseamna 90%.

Desigur ca cei cativa studenti sunt rau intentionati si nu inteleg ca este important pentru ei sa invete cum hotarasc politicienii, mai ales ca politicienii, dintr-o cladire mare, cu cantina mai ieftina decat cea a studentilor si cazati la un hotel de multe stele, mult mai multe decat caminele studentilor, stiu mult mai bine care este realitatea. Studentii aceia, care impusca francul si mananca pachetele de gulas trimise de parinti, care dorm in paturi rupte si care-si zugravesc singuri camerele de camin, sperand sa devina cineva in viata dupa absolviea facultatii, habar nu au ce este bine pentru ei.

Intr-o lume ideala, cel pe care-l votezi ar trebui sa iti reprezinte interesele, chiar si atunci cand interesele tale sunt locale si nu nationale. Dar asta intr-o lume ideala.

In lumea noastra, o universitate intreaga face greva ca nu vrea sa se fie "segregata", caci isi cunoaste capacitatea si stie ca unita are putere mai mare si sanse mult mai mari sa devina una dintre cele mai bune din Europa. Tot in lumea noastra, niste parlamentari IGNORA cerintele celor care i-au ales si chiar lupta IMPOTRIVA lor, fara niciun dram de jena. ASTA se intampla in Romania de azi.

Stiu ca noi, alegatorii, suntem prosti; asta imi este clar, altfel nu am mai alege tot aceeasi prosti la fiecare 4-5 ani. Stiu si ca parlamentarii sunt prosti, ca doar pleaca din randurile noastre, nu-i caca nasc mamele lor direct parlamentari.

Dar cat de prosti suntem noi, alegatorii si muritorii de rand, cand nu ne dam seama ca nu ceea ce stim si vrem si facem noi este bine pentru noi, ci cand ceea ce vor si fac alesii este bine pentru noi?

Acum ceva timp, niste alesi d-astia, ca altfel nu pot sa le spun, erau foarte nervosi si nu intelegeau de ce se plang pensionarii ca nu pot trai cu o pensie de 7-800 Ron. Rau intentionati si a naibii pielea pe ei, pensionarii se plangeau doar ca sa aiba de ce se plange, ca doar asa fac mereu, ca de altfel ei strang banii la saltea si fac economi in banci, pleaca in croaziere pe mare si umplu salile la spectacole si concerte. Eu i-am vazut si in mall, de nu puteai sa te atingi de noua colectie de la Zara sau Musette ca erau toti acolo cu pungile pline.

Rasismul functioneaza in dublu sens, dar parca prea merg unii pe contrasens, nu vi se pare?

Despre ieri, azi, maine

Te trezesti intr-o dimineata si intelegi.
Intelegi ca ieri a fost ieri si ai uitat durerea cu care ai trait fiecare zi de ieri.
Ai uitat ca fiecare zi de ieri a fost doar un razboi cu tine si ai pierdut fiecare lupta.
Ai uitat ca ieri fugeai sperand sa te opreasca cineva. Nimeni nu poate alerga in ritmul tau, nici chiar tu.
Si atunci te opresti. Te opresti singur cand vezi golul pe care l-ai lasat alergand. Ai alergat pe aceleasi urme ... pana cand pasii tai s-au transformat in nimic.
Azi stii doar ca ieri a fost ieri.
Azi inveti sa mergi si nu sa alergi, incepi sa visezi fara sa te sperii ca visele iti pot fi spulberate, iti amintesti sa razi cu ochii si sufletul, transformi fiecare respiratie intr-o clipa in care traiesti.
Azi ai inteles, azi stii ca nu exista durere mai mare ca cea de ieri. Nimeni, niciodata nu te mai poate rani asa, nici macar tu nu te mai poti rani. 
Maine ...

Rezoluţie, bilanţ, neamţ

La final şi, implicit, început de an fiecare vietate cu constiinţă de pe planeta asta îşi face un bilanţ şi dă o rezoluţie pentru noul an. Nu aveam nici cea mai mică intenţie să fac bilanţul anului 2011, dar am tot fost întrebată cu ce mă pot mândri pe anul ce tocmai s-a încheiat.


sursa



Şi cum mă gândeam eu ce am făcut anul trecut, fără să iau în calcul casă, maşină sau copil/soţ, astea cică sunt chestii cu care te mândreşti toată viaţa, mi-am dat seama ca am lucrat cu conturi înafara bilanţului (cine ştie, înţelege).

M-am gândit de 3-4 ori să mai cumpăr ceva în casă, dar nu să schimb casa, am vrut să schimb maşina tot de 3-4 ori, dar m-am răzgândit, iar la ultimul capitol ... sunt încă la studiul de fezabilitate, sper doar să nu fii fost "mânărită" licitaţia.

Aşadar, nu am făcut nimic important anul trecut. Am fost cetăţean model, mi-am plătit taxele, nu m-am îmbolnăvit, nu am participat la mitinguri şi greve, am întors obrazul de câte ori a fost nevoie/necesar.

Şi pentru anul acesta ce planuri am? Este genul de întrebare stupidă care se încadrează la categoria "unde te vezi peste 5 ani".

Anul acesta mi-am propus să "DA" şi să "NU", dar mai ales să "POATE", că prea mă scoate de pe axă cuvântul rezoluţie.

Chiar nu pricep de ce cuvintele importante trebuie să conţină şi litera "Ţ". Rezoluţie, bilanţ sună a final, început şi nimic între. Sau între ele este ţ-ul de la viaţă? 

Ţţţţ ... numai neamţul ală mic (Alzheimer) să nu ne ţiuie la "ţinal".

Zboara puiule afumat

O zi mai tristă ca cea de azi de mult nu am mai trăit.
Am avut mereu sentimentul că numai ai noştrii sunt proşti, că doar la noi în ţară se iau măsuri contra-productive şi că alţii sunt mai destupaţi sau măcar mai afumaţi. Am citit cu tristeţe ştirea aceasta.
Câţi nu şi-au făcut planuri să meargă acolo, să trăiască sau să mai retrăiască o dată "nebunia" libertăţii.
Eu una cu siguranţă mi-am făcut, mai ales după primul test şi mereu mă gândeam, împreună cu "nebunii" din jurul meu, cum o să lase ei copiii la bunici şi o să luăm primul avion spre nori.
Ştiu că or să apară câţiva mai cârcotaşi care or să spună că e foarte bine aşa, că generaţia tânără nu se educă cu droguri şi băutură, că înaintaşii noştri ar fi sideraţi de alegerile noastre şi alte bălări de genul.
Am sa fiu şi eu cârcotaşă şi am să spun că sper ca Olanda să reuşească un hibrid din saboţi si lalele, dar cu miros de iarbă că altfel nu văd cum mai adună turişti. După măsura asta cât or mai rezista si vitrinele cu lumină roşie?
"Amsterdam is dead, long live Jamaica"?



Câteodată mă întreb ce am fi noi azi, dacă n-ar exista câţiva "nebuni frumoşi" care să cânte, să scrie sau să joace pentru noi? Ar mai fi ei nebuni sau frumoşi dacă nu ar bea, nu ar fuma şi nu ar trăi la limita?

Merităm tot ce nu avem

Astăzi este o zi specială pentru naţiunea noastră. Singurul şef de stat al unei ţări combatante în cel de al doilea război mondial împlineşte 90 ani. La mulţi ani MSR Mihai!
Departe de mine idea de a fi regalistă sau de a înjura actuala conducere doar pentru că există şi greşeşte. Ştiu doar că  istoria îi judecă pe toţi, buni sau răi, niciunul nu scapă fără să fie judecat.
Nu cred că ne putem permite noi, cei de azi, să nu profităm de existenţa acestui om pentru a desluşi misterele conflictului mondial, poate doar parte din ele, şi să înţelegem motivele pentru care nu am contat la conferinţa de la Yalta.
În acelaşi timp, nu cred că actuali conducători îşi pot permite să îi judece pe predecesorii lor, cu atât mai mult cu cât fiecare va fi judecat la rândul său. Pentru asta există timpul, uitarea şi, nu în ultimul rând, iertarea.


sursa



Noi, cetăţenii care nu contăm în istorie decât la numarul de "victime colaterale" sau la numărători statistice, ar trebui să citim, dacă nu să învăţăm, istorie, să culegem informaţii şi apoi să ne spunem părerea. Cu siguranţă, nu avem dreptul să judecăm, dar mai ales să injurăm.



Dacă putem judeca un om care ne-a condus acum mai bine de 60 de ani, cred că am putea judeca şi conducătorii de mai bine de câteva zeci sau sute de ani.



De ce nu am spune despre Ştefan cel Mare că era un beţiv şi un curv fustangiu? Şi să uităm că a clădit multe din mănăstirile pe care le vizită, cu plăcere azi.



De ce nu am spune despre Mihai Viteazu că a vândut ţăranii când i-a legat de glie? Şi să uităm că a făcut prima Unire.

De ce nu am spune despre Al.I. Cuza că era ateu şi ura biserica, drept pentru care a dat legea secularizării averilor mănăstireşti? Şi să uităm că reformele fiscale, agrare, de Codul civil şi penal. Câţi ştiu că Regimentul de Garda şi Protocol a fost înfiinţat de Cuza?

De ce?



Pentru că ei sunt eroii despre care învaţăm la istorie. Ei sunt cei care, bine sau rău, au luptat pentru ca noi să fim azi aici şi să ne numim români. Pentru că înainte de a-i înjura pe ei, ar trebui să ne gândim ce facem noi pentru cei de mâine, altceva decât să fugim după alte cetăţenii. Pentru că atunci când ne înjurăm trecutul, ne înjurăm strămoşii.

Probabil de aceea merităm tot ce nu avem, pentru că nu ştim cine suntem şi încotro ne îndreptăm.

Carte? Care carte?

Săptămâna trecută era mare euforie pe bloguri, promovându-se un eveniment pentru week-endul 1-2 Octombrie. Săptămâna aceasta nu vad nimic despre eveniment pe bloguri, cel puţin pe cele pe care am ajuns eu. Să fii fost vremea de afară de vină pentru lipsa de interes sau faptul că evenimentul nu-şi avea rostul.
A fost "Noaptea bibliotecilor". Aţi citit bine, BIBLIOTECI.


sursa



Adica poţi să mergi în mai multe biblioteci în câteva ore? Şi dacă poţi, de ce ai face-o? Biblioteca a devenit loc de vizitat? Mergi printre rafturi şi citeşti cotoarele cărţilor şi bifezi cartea la "citite"?



Înteleg "Noaptea muzeelor", când se duce tot românul să vadă muzeele gratis, se aşează frumos la o coada de câteva ore şi, aliniaţi în şir indian, se învârt în muzeu preţ de câteva minute, apoi repede la alt muzeu.

Ştiu că românii nu au bani şi că atunci cănd spun că merg la muzeu se referă la alimentară, dar, contrar aparenţelor, muzeele sunt deschise 6 zile pe săptămână, mai ales în week-end. Să mai spun că preţul de intrare este echivalent cu preţul unei beri autohtone?
Dacă unuia obişnuit cu sunetul foii întoarse, cititul unei cărţi îi poate ocupa câteva ore şi nu are nevoie de o noapte speciala pentru asta, cât timp îi poate lua unui adolescent roman citirea unei cărţi?