Poștalionul

Frigiderul meu este ținut în picioare de colecția de magneți de prin toate colțurile lumii. Știu, toată lumea are frigider în casă din otivul acesta, să își etaleze magneții.

Pentru că nu mai am loc de încă un frigider, am trecut la căni, nu cești, căni zdravene de ceai, pe care le colecționez de pe orinde mă duc. Am adunat atâtea căni încât o sa ajung să dorm pe ele, cam cum se doarme pe cojile de nucă. Am auzit că e bun pentru reumatism, asta ca să găsesc o scuză pentru colecția de căni.
Mai nou, adică de câțiva ani, îmi place să colecționez vederi sau cărți poștale. Îmi place sentimentul pe care îl am când primesc o carte poștală trimisă cu drag de cei apropiați. Trec peste faptul că le spun la plecare să îmi trimită, le reamitesc când sunt la destinație adresa, știu că se gândesc la mine și își rup câteva minute căutând cărți poștale, dar mai ales oficiul poștal de unde să le expedieze, și asta din cele mai ciudate locuri. Trec și peste momentul în care citesc ce îmi scriu și îmi spun că oceanul e superb, margerita bună sau distracția maximă.
În era digitală, trimiterea unei vederi este o adevărată provocare, mai simplu cu facebook, whatsapp unde poți să înjuri vezi în timp real ce frumos este. Tot în secolul acesta al vitezei luminii, când mai repede ajungi cu avionul în Canada decât cu mașina la Baia Mare, viteze de deplasare a unei vederi eeste direct propoțională cu numărul de oceane pe care trebuie să le străbată.
O vedere din Australia a ajuns în romania în nici mai mult, nici mai putin de 104 zile, una din Mexic în 31 de zile, iar una de la Paris în 7 zile.
Așadar, atâta timp cât în calea Poștei Române nu se întinde un ocean, o apă mai mare sau munți mai înalți, o scrisoare/vedere ajung într-un timp rezonabil. Altfel, te întrebi dacă o aduc cu poștalionul tras de două mârțoage râioase speriate de H2O de durează atâta să primești gânduri dragi.

Economii

M-am întâlnit deunăzi cu o veche cunoştinţă, genul de persoană pe care o ştiu de foarte mult timp dar cu care nu am schimbat foarte multe cuvinte, dar cu care interacţionez din când în când.
Îl asociez cu aceeaşi pereche de tenişi vechi si ponosiţi, cu blugii tociţi cu genunchi şi tricoul de o culoare indecisă. Sub tot acest aspect "jomanfişist" se ascunde o minte destul de strălucitoare, asta dacă ai răbdare să discuţii cu omul extrem de introvertit şi oarecum monosilabic.
Fiind o întâlnire la o cafea şi nu doar un schimb fugar de amabilităţi, am aflat despre persoana respectivă mai multe lucruri decât mi-aş fi dorit.
Nu mică mi-a fost surprinderea când am aflat că bietul om nu a mai avut concediu în ultimii 10-12 ani. Încercând să îi spun că este ilegal şi imoral, cred eu, să nu ai dreptul la un concediu de 2 săptămâni anual, m-a lămurit că a avut concediu dar nu a plecat de acasă. Deja surprinderea s-a transformat în compasiune, gândindu-mă că bietul om are un job care nu îi permite să depăşească graniţele oraşului. Dar, surpriză, omul are un job bine plătit, stabil, cât de stabil poate fi un job în zilele noastre. 
Îl văd că se uită cu poftă la ţigarea mea şi îi ofer una, dar el nu fumează şi nu bea alcool. Nici în cluburi nu merge, i se pare o pierdere de vreme şi este prea multă agitaţie.
Sigur are alte vicii costisitoare care îi animă viaţa, dar dar pentru muzică există youtube şi nu vede rostul concertelor, pentru fotografie nu are inclinaţii, ca mijloc de locomoţie foloseşte ratb-ul, restul opţiunilor fiind excluse din varii motive, iar jocurile de noroc sunt pentru "luzări".
După ce avem această deschidere de discuţie, interlocutorul meu păstrând o mimică oarecum gravă dar posomorâtă, ajungem şi la problema care îl roade pe el şi îmi cere sfatul.
Omul are "nişte" economii pe care le ţine în bancă, dar şi aici are o problemă pentru că nu ştie cu ce bănci să lucreze ca să îi fie garantate depozitele.
Depozite? Adică mai mult de 100,000 (una sută mii) euro?
Am încercat să îmi păstrez o expresie calmă cât timp mi-a vorbit despre economiile lui de peste o sută de mii de euro, în timp ce sorbea picătură cu picătură dintr-o sticlă mică de suc, de mai avea puţin şi lingea şi picăturile de apă de pe sticlă şi de pe masă.
Personajul vrea să facă investiţii sigure, pe termen lung. În ce scop? Aceasta este o întrebare de peste o sută de mii de euro.
Cum sucul se terminase, îl suspectez că s-a dus la toaletă să mai bea nişte apă, timp în care am încercat să compilez informaţiile primite în speranţa unui ...."sfat" sigur şi pe termen lung.
Ce poţi să îi spui unui om care nu are vicii, nu are familie, nu are ţeluri în viaţă, care nu a ajuns nici până la centura capitalei?
Sfatul a fost să îşi cumpere o pereche nouă de încălţări, cele vechi fiind aproape rupte, să se urce în tren şi să se oprească pe plajă, să asculte marea, să îţi cumpere ultimul album Metallica şi tricoul aferent, cel de pe el fiind de la primul album, să îţi cumpere şi să savureze un Guinness, să se dea cu parapanta, să se ducă la piscină, să facă o vizită la un frizer, să se dea cu rolele prin parc, să meargă la un meci pe stadion, să vadă un film 3D la cinema, toate înainte de a-i plesni o venă sau de a face 80 de ani. Sigur, i-am spus toate astea în minte, pentru că altfel nu i-am putut spune nimic, gândindu-mă la bătrânii care strâng o viaţă întreagă banii la saltea şi fac infarct când le arde casa sau le schimbă nepoţii patul şi salteaua.
La despărţire cu greu s-a căutat de 5 lei pentru sucul consumat.
Mi-am dat seama de ce nu am şi eu economii de o sută de mii de euro. Am aruncat tricoul cu Metallica.

Cand apare panseluta

In continuarea postului anterior, deci rugile edililor au fost ascultate, vremea s-a imbunatatit, "lopateala" s-a terminat si au rasarit panselutele.
Dupa cateva saptamani in care totul a fost alb sau aproape alb, si temperaturile destul de scazute, a venit caldura si a disparut albul.
In toata perioada "alba", posesorii de catei i-au plimbat pe oriunde se putea ajunge fara a se inota, lasand micile/marile animale sa isi puna amprenta puternicca asupra locului. Evident ca nu ii puteau plimba prin parcuri, ca nu se mai vedea garduletul care delimita parcul de alee, si nici sa stranga ...amprenta, ca era zapada si din doua miscari, se acoperea amprenta. Dar ce sa vezi? MINUNE!
S-a topit zapada si au aparut panselutele. Peste tot pe unde mergi, pe trotuare, pe scarile imobilelor, pe strada, gasesti panselute, mai putin in parcuri.
Stiu, toti injuram ca nu vine nimeni sa stranga, ca suntem nesimtiti, ca asa si pe dincolo, dar cand a plantat catelul panseluta pe zapada asternuta in mijlocul aleii, chiar toata lumea se astepta ca zapda sa ramana pana ne loveste din nou epoca de gheata? Sperau ca micile ..."amprente" sa inghete si sa dispara ca prin minune?
Asta da miracol. Peste o mie de ani sa descopere un munte de panselute si sa isi dea seama urmasii nostri ca vin din iarna lui 2017.
Si de data asta, mama natura si-a batut joc de noi si in loc sa ne aduca  epoca de gheata, ne-a adus panselutele. Si sunt atat de multe. Si, culmea ironiei, ii enerveaza cel mai mult pe posesorii de catei care le-au plantat. M-as astepta ca macar ei sa stie pe unde si-au plimbat animalele, ca noi, restul, putem sa mergem cu ochii in pamant, cum o facem de obicei.
Cred ca trebuie sa ne rugam sa vina ploaia, sa mai spele orasul.

Să ne rugăm

M-am chinuit câteva zile să scot maşina din nămeţii care s-au aşternut, simţind pe pielea mea ce înseamnă munca de Sisif. Acum dau zăpada, peste noapte apare alta. Şi tot aşa câteva zile, până am renunţat să "lopăţesc".
Asta nu ar fi o problemă, că ninge iarna în Romania, m-am obişnuit cu asta, deşi se pare că unii sunt încă surprinşi de acest fenomen meteorologic neaşteptat pe paralela 45.
Nici cu lipitorile care nu dau un fulg de zăpadă, dar reuşesc să îşi parcheze maşina unde vor ei, nu ar fi o problemă.
Nu ar fi o problemă nici faptul că, deşi locuiesc într-un oraş de la câmpie, munţii de zăpadă sunt cât un bloc de patru etaje, la fel de gri murdar şi cu la fel de multe rufe atârnate, dacă ne gândim că în munţii de zăpadă s-au adunat toate mizeriile din oraş. Părinţii şi copiii se bucură că nu mai trebuie să plece până pe Valea Prahovei să se dea cu sania. A venit pârtia la ei. Nu e o problemă nici faptul că munţii de zăpadă sunt plasaţi fix pe scurgerea stradală. Cum altfel să se mai creeze bălţile de pe zebre? (şi altfel cu să ai bălţi pe zebre?) Şi când nu sunt bălţi, cum să nu ai patinoar pe zebră?

sursa

Iniţial, nu înţelegeam de ce nu ridică nimeni munţii de zăpadă. Ok, ne-am făcut datoria cetăţenească şi am dat zăpada de pe trotuar, scări şi alte locuri importante pentru noi dar, totuşi, munţii de zăpadă nu avem cum să îi luăm să îi topim în cadă.
Cine ar trebui să facă asta într-un oraş? Presupun, fără a arăta cu degetul, că autorităţile locale, adica vreo 7 primării în cazul Bucureştiului.
Şi de ce nu face nimeni nimic?
Simplu.
Aşteptăm să se încălzească, de ce să risipim banii cetăţeanului pe prostii precum munţii de zăpadă, când poate să ne lovească încălzirea globală şi să se topească de la sine toată zăpada.
Doar vara ne rugăm să plouă să avem şi noi culturile irigate, că doar nu putem să cheltuim banul cetăţeanului şi să tragem ţevi prin brazdele lui şi să îi udăm rădăcina.
D-AIA.
D-aia dăm bani la biserici. Ştim că nu le putem avea pe toate, aşa că între deszăpezire, irigare şi rugat, s-a ales varianta cea mai eficientă. Ne rugăm, concentrat şi împreună, să iasă soarele şi să se topească zăpada, aşa cum ne rugăm să plouă ca să ne ude culturile.

Copiii urâţi

A trecut un an de la tragedia ...colectiva.
A trecut un an de cand copiii "frumosi" ieseau pe strada sa se certe cu ... oricine pentru ceea ce li se intamplase acelor copii. Multi au sperat ca iesirea in strada a schimbat ceva. Ce? Sistemul, au spus unii. Sistemul nu se schimba cu 10 minute iesite in strada si cu 15-20 de cuvinte pe fb sau bloguri. Sistemul se schimba din interior. Stiu, pare o prostie, dar doar asa poti schimba un sistem. Nu stand la poarta si aratand cu degetul, ci fiind acolo, in mijlocul lui, facand lucrurile altfel, schimband intai si inainte de toate MENTALITATEA. Asa se face schimbarea, nu smulgand bandajul de pe rana plina de puroi, pentru a- inlocui cu altul care se impute la randul lui, si tot asa.
A trecut anul si abia acum se vede ca nu s-a schimbat nimic, nu la noi, nu la cei multi, nici macar la tinerii frumosi.
Acum doua zile citeam un reportaj despre Tedy Ursuleanu, despre vernisajul unde vor fi expuse poze unde Tedy a decis sa fie model.
Astazi am vazut-o fata in fata.
Tedy este un model.
Ea, alaturi de toti ceilalti care au invatat sa traiasca dupa tragedie sunt un model. Ei si numai ei sunt TINERII FRUMOSI.
Cine le mai stie suferinta dupa ce a fost stoarsa de televiziuni si ziare pana la ultima picatura de cerneala? Nu mai reprezinta o stire, un eveniment, sunt ... old news.
Doar ei, cei care invata si azi sa poarte urmele fizice si psihice ale acelor clipe sunt tinerii frumosi, chair daca si ei au renuntat la lupta cu sistemul.
Intai lupta pentru ei si, daca le mai raman resurse, vor lupta si cu sistemul.
Restul? Niste copii urati, spectatori din randul fundul salii, asistati "social media", galeria din fata televizorului.

Ma mananca buricele degetelor de mult timp, dar imi place ca acel moment cand nu-mi mai ridic ochii din calculator sa-l petrec inconjurata de cana de cafea, scrumiera si un pachet plin de tigari. Imi place foarte mult sa scriu prin cafenele, nu pentru ca ma dau banii afara, nu sa privesc pe geam, ci pentru ca atunci cand sunt toata in calculator aud in jurul meu cele mai interesante povesti.
Dar acum sufar. Sufar pentru ca s-au inchis cafenele din Dorobanti. S-au inchis pentru ca i-au gasit pe chelneri cu bacsis...
Sa o iau de la capat. Niste cafenele din Romania s-au inchis pentru ca ANAF-ul a prins chelnerii cu bacsis in buzunar.
Inca nu-mi revin din socul si groaza aceasta. Trecand peste faptul ca nu sunt pe lista mea de favorite cafenelele din Dorobanti, nu au fost nici acum cativa ani cand erau la moda, dar doar pentru ca nu aveam un Bors Porsche, nu ca acum as aveam, acum sunt mai libere si apa plata cu lamaie nu mai costa cat un lingou de aur.

Sursa

In toata nebunia asta mediatica in care ni se toarna milioane de euro in urechi si ni se deseneaza scheme de spalare a banilor de nici Saligny (pentru necunoscatori, ala de a facut podul de la Cernavoda) nu le-ar deslusi, vin luptatorii luminii, ANAF-istii, si inchid o locanta pentru un bacsis de 10-20 de lei.
Eu cred ca praful de ani de zile de prin birourile respective institutii dauneaza grav sanatatii mintale a angajatilor. Stiu ca e greu sa lupti cu marea coruptie, dar sa te pui cu chelnarii mi se pare o adevarata dovada de profesionalism, rigurozitate in respectarea legilor, intr-un cuvant ... un mare FAS.
Ar trebui sa inteleg ca de acum in colo, daca nu vreau sa se inchid vreun loc care imi place, sa nu mai dau bacsis chelnarului? Pai daca nu ii dau, nu ma mai duc, ca parca nu as vrea sa fiu servita dupa 2 ore, nici sa beau din cesti sau pahare cu diferite tente de rosu, nici sa mananc supa asezonata cu deget de chelnar. Mare dilema daca sa dai sau nu. Dar hai sa impozitam bacsisul, ca fix in bacsisul chelnarilor, a coafezelor si a spalatorilor auto sta economia neagra.
Domnii si doamnele inspectori s-au uitat prea mult la filmul "It could happen to you" (tradus la noi, pentru sesiunile de pregatire de la ANAF, "Un bacsis de 2 milioane de dolari"), dar nu-i vad pe Paturica ai nostri spaland spaga mult plimbata prin bacsis. Au vazut ei ceva cu baruri si restaurante si cum se spala banii, dar au incurcat deceniu si au incurcat si personajul.
Poate data viitoare, cand le pune filmul care trebuie, nimeresc si locul si persoana, cateva sute de metrii mai la dreapta.

Doi olteni trecura Oltul, care a stins lumina?

Ma mananca degetele de cateva zile, de cand cu tavalucul de oameni de afaceri si demnitari ce dau cu subsemnatu' pe la dna (pana la recuperare tuturor acelor sume pe care le arunca in ochii prostilor, institutia respectiva nu merita majuscule), dar azi dimineata m-am luminat.
M-am intalnit cu un domn care imi explica cum se pregateste sa plece din Romania vanzand tot, iar cand spun tot, ma refer chiar si la capacul de la wc (nu ma intrebati cum stiu si asta). L-am studiat intens sa-mi dau seama daca figura imi este cunoscuta din ziare sau de la tv, dar daca l-as fi vazut pe acolo, dimineata nu-l mai vedeam in persoana. Corect?
Acum, ca week-endul cade pe noi, ma gandesc serios cati dintre noi, si cand spun noi ma refer la toti cei care lucreaza in tarisoara asta, indiferent ca sunt in mediul privat, public sau la negru, isi vor mai vedea seful luni dimineata la birou. Stiu, schimbarea sefilor, bucuria nebunilor, dar asta n-ar fi chiar o schimbare, in smensul schimbarii.
In locul televiziunilor, eu as trimite un car la aeroport si unul la Nadlac, ca oricum imaginile de pe Stirbei Voda sau de pe Eforie devin repetitive. Nu ar fi placut sa vedem acum, la inceput de primavara, cum ne pleaca ... ciripitorii??? Stiu, am ramane cu problema ca nu ar mai reusi dnaul sa-si rezolve dosarele fara ciripitori, dar daca s-au "descurcat" pana acum, se vor descurca si peste 10 ani.

Statul - un mecanism al miscarii

Fara legatura cu momentul din an cand se discuta intens despre autostrazi, drumuri expres si rectificari bugetare, fara legatura cu alegerile si luptele duse in acest sens, aud tot mai multe pareri contra constructiei de drumuri, indiferent de ce fel sunt acestea, pe motiv ca acestea nu aduc bani la bugetul de stat.
Incep prin a spune ca drumurile fac parte din infrastructura unei tari si reprezinta proiectele cele mai mari si cele mai banoase, deopotriva, pe care un stat precum Romania le poate dezvolta cu finantare interna sau de la UE (unde oricum contribuim, fie ca luam sau nu bani de acolo).
De ce trebuie statul Roman sa construiasca mai multe autostrazi, drumuri expres?

Sursa

Construita fie din bani publici (inclusiv fonduri europene), fie in parteneriat public-privat, o autostrada inseamna in primul rand studiu de fezabilitate. Din acest studiu pe care statul il face traiesc firmele de consultanta/servicii. Am spus firme pentru ca un astfel de studiu nu poate fi facut de o singura firma.
Inceputa constructia unei autostrazi, aceasta implica un numar mare de oameni angajati sau nu cu acte in regula. Tot in timpul constructiei sunt consumate tone de materiale oferite de companii private. De la o constructie de autostrada ajunge sa lucreze o fabrica de ciment, o cariera de extractie sau o fabrica de utilaje. Toti angajatii din acest circuit vor cheltui bani in magazine, de unde vor cumpara zahar, paine sau mezel. Pentru aprovizionare, magazinel vor apela la fabricile de zahar, paine sau mezel, care vor produce, pe langa locuri de munca si taxe platite, o cerere in agricultura, pentru grau, trestie de zahar sau animale.
In tot acest circuit vor fi implicate si firmele de transport, deci traiesc si ei, si producatorii si distribuitorii de combustibil (ei sunt implicati chiar si cand nu exista drumuri, dar la un volum de vanzari mai mic, deci cu taxe si accize mai mici platite la buget), producatorii de ansambluri si subansambluri pentru fiecare dintre aceste ramuri, atragand la randul lor alti agenti comerciali in circuit.
Fara a face o analiza macroeconomica la virgula, trebuie spus ca toti angajatii/angajatorii de pe lant vor incasa/plati salarii si vor vira taxe la bugetul de stat, astfel incat este posibil sa regasim o crestere a incasarilor pe sanatate, asigurari sociale, TVA, accize, impozite pe venit/profit.
Evident ca persoanele care au un venit isi vor dori sa se imbrace, sa-si reinnoiasca televizorul sau aragazul, sa vorbeasca la telefon, sa mearga la teatru sau sa citeasca. Nu putini dintre ei isi vor putea intretine copiii in scoala, facultate.Cu siguranta multe persoane si firme vor recapata curajul de a intra intr-o banca si de a cere bani pentru alte proiecte.
Intr-un mod cat se poate de simplu sper ca am explicat cum genereaza bani o autostrada. Este un proiect initiat de stat, pentru ca intr-o economie, oricat de dezvoltata sau de "inapoiata" prezenta statului este foarte importanta.
Neimplicarea statului in proiecte importante, consumatoare de mari resurse financiare, impiedica agentii comerciali sa-si dezvolte business-ul.
CUM?
BNR-ul poate sa reduca dobanda pana la 0 (zero), daca nimeni nu vrea sa se imprumute, pentru ca nici agentii comerciali, nici persoanele nu au perspective pentru maine si poimaine.
Intr-o UE in care toti trebuie sa produca sau sa cumpere cat mai ieftin, productia interna nu mai este atractiva din cauza costurilor, ori ajungem sa producem orice, la pret cat mai mic, doar ca sa vindem. Evident ca vom produce cu salarii de 150 de euro/luna, in conditiile in care la produsul final se mai adauga si consturile/timpii mari cu transporul pentru a face export. Astfel este posibil sa se dezvolte doar o parte a tarii, respectiv vestul, pentru ca de acolo sunt cele mai mici consturi pentru export.
Macroeconomia este asemenea unui mecanism de ceas, unde statul este roata cea mare care pune in miscare restul rotitelor. Fiecare dintre ele este importanta, dar daca nu exista putere de punere in miscare de la roata cea mare, respectiv statul, intregul mecanism stagneaza.
Nu in ultimul rand, constructia de autostrazi genereaza cele mai mari spagi pentru ca acolo sunt cei mai multi bani, de la atribuirea contractelor pana la alegerea furnizorilor de materii prime. Tot pe acest lant al spagilor vor putea intra in hora si producatorii de combustibil, speculantii din imobiliare, producatorii de energie, furnizorii de servicii, etc.
In lipsa implicarii, ne uitam uimiti la cursul valutar cu este jonglat de speculantii internationali, asteptand momentul in care isi vor lua "jucariile" si se vor muta pe o alta moneda cu dabanzi mai bune, vom privi impasibili cum cetatenii tarii pleaca pe alte meleaguri producand pentru state bunastare. Ori, ca stat simti o diferenta cand incasezi taxe de la mai putini cetateni, mai putini si mai speriati agenti economici. Si, nu in ultimul rand, cu cat produci mai mult, cu atat poti castiga mai mult, indiferent ca discutam de spaga, taxe, imagine, recunoastere sau bunastare.

Scrisoare Domnului Primar al Municipiului Bucuresti

Domnule Primar al Municipiului Bucuresti,

Va scriu in calitate de cetateanca a urbei pe care o administrati, cetateanca platitoare de taxe la bugetul local prin impozitele retinute pentru casa, masina, amenzi si restul darilor pe care "ma simt datoare" sa le platesc, cu mandria in suflet ca pot sa locuiesc intr-o capitala europeana, asa cum se doreste orasul acesta, si este o capitala europeana pentru ca Romania este, inca, in Europa.
Nu pot expirma in cuvinte bucuria care ma cuprinde cand traversez podul Basarab si observ placuta pe care scrie "Inceput de Basesc si finalizat de Oprescu". Nu ma deranjeaza alaturarea numelor, doar suntem o tara de "Escu", dar o satisfactie ca ati reusit sa finalizati ... ceea ce altii au inceput, tot ma incearca. Stim cu totii ca este foarte greu ca, dupa o anumita ... trecere a timpului, sa finalizezi ceea ce altii au inceput cu mana lor. Nu acelasi lucru il pot spune despre pasajul Mihai Bravu, pe care l-ati inceput, dar cu greu o sa-l finalizati. Sunt sigura ca, dupa 8 ani de mandat la conducerea urbei, o sa vina un alt "Escu" sa finalizeze ceea ce ati inceput. Imi doresc doar, in calitate de locuitor al orasului, sa nu omita plasarea unei placute prin care sa va pastreze vie amintirea lucrurilor incepute. Sper, de asemenea, ca o alta placuta sa fie pastrata si postata pe viitorul tronson ce leaga Splaiul Independentei de Autostrada A1, unde se vad deja pilonii podului, de circa 2 ani, dar nu asta este important. Cineva, candva, sigur o sa termine si acest proiect. Vreau sa ma asigur ca o sa va faceti un suficient stoc de placute, asa cum a facut predecesorul Dvs. cu stocul de borduri, pentru a le putea plasa pe toate lucrarile incepute si nefinalizate. Nu mai mentionez aici pasajul de la Piata Presei Libere sau Magistrala Nord-Sud care se termina, deocamdata, la "-" dintre Nord si Sud.
Pentru ca am amintit anterior de bordurile pe care, printr-o grea mostenire, le-ati primit la inceputul mandatului si pe care observ, din nou cu nemarginita bucurie, ca le-ati gasit o utilitate. Nu am crezut carcotasii care, acum multi ani, au spus ca o sa avem borduri si in copaci, dar uite ca Dvs ati reusit sa imfrumusetati orasul si sa plantati pe Calea Victoriei, mai multe borduri decat panselute. Sigur ca locuitorii urbei nu inteleg ce inseamna "sistematizare" si nu inteleg de ce ati ales sa micsorati o artera precum Calea Victorie, prin largirea exagerata a trotuarelor, dar eu inteleg. Cei 50 de turisti care viziteaza orasul acesta trebuie sa circule in liniste pe sub cladirile cu bulina rosie, fara riscul de a le pica un ornament din 1920 in cap. Sunt sigura ca acesta a fost rationamentul Dvs., gandindu-va ca este posibil ca acei turisti sa afle toti 50 in aceeasi zi si in acelasi sens pe Calea Victoriei.
O minte absolut geniala ca a Dvs. a gandit ca astfel se va elibera Centrul Vechi si se vor plimba si restul betivilor consumatorilor pe Calea Victoriei, lasand loc unui viitor proiect de imbunatatire a zonei respective, unde, in ciuda faptului ca nu ati reusit sa scoateti tiganii romii si sobolanii din acele cladiri ce stau sa cada la prima adiere de vant, o sa va folositi tot de surplusul de borduri si o sa ziditi, pe afara, cladirile respective. Daca si numai daca, la finalul acestei operatiuni de bordurire a Centrului Vechi si o restului orasului, prin plasarea de borduri verticale in locul pilonilor de acces, considerati ca mai aveti suficiente borduri, doresc sa fac o cerere catre Primaria Generala pentru a-mi construi o scara de bordura de la balconul apartamentului in care locuiesc. Desigur, daca toti cetatenii acestui oras ar proceda la fel, ati putea sa scapati de aceasta problema si sa va apucati totusi de lucruri serioase, dar acestia sunt niste simpli "Mitici" mistocari care nu inteleg misiunea Dvs.
Doresc sa va multumesc pe aceasta cale pentru amplasarea corturilor de prim ajutor din oras, mai ales ca bordurile nu au invatat sa se comporte ca un tufis ornamental si inmagazineaza mult prea multa cladura, iar ceasurile plasate in oras si prin parcuri inca nu se comporta ca o tasnitoare, desi, la 50-60 de grade Celsius, nu avem neveoie de apa ca gasim la cele 4 corturi de prim ajutor. As dori sa va rog sa pastrati aceste corturi si in restul anului, pentru ca, din pacate, mai exista 2-3 catelusi nebunatici in oras iar aceste corturi ne-ar putea ajuta in cazul in care intalnim un astfel de exemplar. Stiu ca ati depus eforturi majore sa rezolvati problema acesta a cainilor, ei nu mai exista prin centrul orasului, dar pe cine intereseaza ce se intampla la periferie, ca doar turistii au Calea Victoriei. Acele corturi pot fi utile si atunci cand peste oras se abate urgia, iar cei 3 fulgi de nea blocheaza traficul si inchid scolile si gradinitele. Unde sa se mai joace copiii iarna, cand trotuarele sunt pline de masini si zapada, daca nu la corturile de prim ajutor?
Nu am sa discut aici depsre problema lipsei parcarilor din oras, nu asta doresc sa va spun, mai ales ca noi stim ca ati facut o parcare in centrul orasului, parcare pentru masini mici si foarte mici, care consuma putin combustibil astfel incat sa poata fi achitata ora la Universitate, iar in cartiere, unde densitatea masinilor este exagerata, putem sa ne intelegem intre noi si sa ne punem maisnile una peste alta.
Incerc sa nu va mai rapesc din timpul pretios pe care il aveti, mai ales ca Dvs. sunteti responsabil de cum este condusa urbea si nu ati procedat precum unul dintre predecesori care voia si Consiliul General ca sa poata conduce. Stiu ca o sa reusiti sa faceti lucruri minunate in acest oras, convinsa ca bucurestenii va vor lasa sa conduceti in continuare Bucurestiul pentru multe alte impliniri si modernizari ce ne vor produce bucurie in suflet si mandrie intre masele.

Cum mult respect dar, mai ales, consideratie,
O cetateanca

Sa fim iubiti, ca de restul se ocupa statul!

Oricâtă filosofie, politică sau economie am face la televizor, colțul blocului sau pe banca din fața porții, nu ar trebui sa ignorăm câteva cifre simple:

• 20 milioane populatia României;
• 16 milioane cu drep de vot, adică peste 18 ani și, probabili, apți de muncă;
• 4 milioane de angajați, plătitori de taxe (cei care lucrează ”la negru” nu sunt incluși);
• 1,2 milioane angajați bugetari.

Ce înțeleg eu de aici? Că 3 milioane de oameni muncesc pentru ceilalți 17 milioane?
Dar ce spun eu aici, sunt niște cifre reci fără substrat, dar cine să le înțeleagă?
Nu mă pricep la politică, la economie și la "treburi de stat”, dar clar ceva nu este in regula pe aici si cred ca si cifrele astea sunt un raspuns clar la intrebarea "de ce tot cei de stanga sunt la putere".
Probabil cifrele acestea seci ne raspund de ce se mai poarta cozile, ne lasam asculati la telefon, verificati la posta (electronica sau nu), consideram ca a furat sau e securist orice om care a muncit si si-a cumparat o casa sau o masina, stam la carciuma si bem cand altii se ocupa de zapada sau apa din curtea noastra, primim orice lege, hotarare sau ordonanta de guvern fara sa comentam.
Inca mai curge sange de comunist, socialist prin venele noastre si un sfert de secol nu este suficient sa ne schimbam.

Copilăria în România

În fiecare zi învăţăm, din cărţi, de la profesori, de la cunoștințe/prieteni/familie, de la televizor (atât cât putem, dacă putem). Este adevărat că o viaţă întreagă învăţăm, nu ne oprim nici când pereţii sunt plini de diplome şi certificate, chiar cred că mult mai multe învăţăm fără să primim diplome.
Urmăream o emisiune pe Discovery Science, unde nişte domni îşi propuseseră să răspundă unei întrebări a unui telespectator, o întrebare de genul - "Un leagăn se poate roti 360 de grade?". Nu discut sursa acestei întrebări şi nici vârsta telespectatorului. Amuzant mi s-a părut că realizatorii şi prezentatorii emisiunii s-au mobilizat cu tot felul de aparate, plase, manechine şi alte "inginerii" să demonstreze că un leagăn se poate roti 360 de grade.
Acum foarte mulţi ani, în România comunistă, când parcurile erau dotate cu leagăne şi tobogane din fier prinse cu nişte cuie şi suruburi ruginite şi unde pe jos mai găseai doar un pumn de nisip, când nu exista un gard care să delimiteze locul de joacă de restul lumii, precum o puşcărie de copii, pe vremea când părinţii şi bunicii ne lăsau să ne jucăm singuri în faţa blocului, fără să ne păzească şi să ne scoată afară ca pe nişte căţei până la vârsta de 14 ani, în locurile de joacă se găseau răspunsuri şi se făceau demonstraţii pentru viitoarele emisiunile de pe Discovery.
Existau 2 tipuri de leagăne, unele care nu-ți permiteau să te dai peste cap și te loveai de bara de sus, şi cu faţa şi cu spatele, să vezi care e cel mai tare și rezistă în leagăn fără să cadă, și unele, pentru cei viteji, în care te puteai da peste cap, adică să te roteşti 360 de grade. Din toată copilăria petrecută pe maidanele din cartierul Balta Alba a Bucureştiului, nu-mi amintesc să fi văzut copii cu capul spart, mâna sau piciorul în ghips din cauza acelor leagăne. Ne rupeam picioarele la "miuţă", ne spărgeam capul când jucam "frunza" şi ne rupeam mâinile când jucam "ţară, ţară vrem ostaşi" (nu voi explica niciunul dintre aceste jocuri, cine nu le cunoaşte, nu ştie ce a pierdut).
Deşi nu eram plini de genunchiere, cotiere şi căşti, nu am văzut nici accidente cu bicicletele, în care să suferim noi şi nu bicicletele, nu-mi amintesc nici de picioare rupte pe rotile, nici de capete sparte când saream din copaci.
Noi reuşeam să demonstrăm orice lege fizică, de la legea gravitaţiei, când ştiai sigur că o să cazi dacă joci "elasticul" la mijloc, la legea atracţiei universale, când cei slabi nu jucau "lapte gros", până la legile frecării, mai ales pe toboganul mare din Herăstrău (topogan din fier, de cel puţin 10 metri înălţime), unde nu te dădeai îmbrăcat în pantaloni scurţi.
În oraşe, parcurile au pe jos cauciuc în loc de nisip, cu leagăne din plastic şi tobogane de cel mult 1,5 metri înălţime, aşa că a dispărut nesiguranţa dar şi "demonstraţia". O plimbare prin România rurală a zilelor noastre distruge orice speranţă că viitoarele generaţii vor învăţa ceva la locul de joacă în detrimentul Discovery. Observ că există şi standarde de siguranţă pentru locurile de joacă.
Cine îşi mai aminteşte cum se făceau bombele cu carbit sau cum se juca "maşinuţele" cu săniile acelea imense şi grele din fier?
Până când Discovery îi va învăţa pe copiii noştri cum să facă "bombe cu carbit", terminând demonstraţia cu "Nu faceţi aşa ceva acasă", şi până când vor deveni poveştile copilăriei noastre bestseller-uri, noi, generaţiile care "am trăit periculos", sper să mai facem câteva proceduri, standarde şi reguli de siguranţă. Să ne învăţăm noi pe noi cum să respiram, conform standardelor.

De la Vest la Est

Mare-i haosul din mințile noastre zilele acestea.

După ce ne-am pus cu mâna noastră un rege german, am devenit cu toții germanofili.

Ne plac mașinile nemțești, nu contează că e mașină de epocă, deși cârcotașii le spun rable cu număr de Bulgaria, nouă ne plac și ne-am umplut de ele. Nu știu de unde or fii toți acești nostalgici după anii 50 și nu știu de unde mai găsesc mașinile acelea, dar mă bucur că le-au luat nemților toate ”vintage-urile” in materie de mașini.

sursa

Nouă ne plac multe chestii nemțești, ne plac electrocasnicele, că dacă n-ai un Braun în casă, nu exiști, ne plac hainele și încălțămintea venită de acolo, că doar s-a împământenit să-i spui încălțămintei sport Adidas, și cine n-are un Boss să-și cumpere, bem cafea Jacobs, ne place berea Beck's, ne spălăm (când o facem) cu săpunul Fa, luăm aspirine Bayer, ronțăim ursuleți Haribo, ne luminăm cu Osram, ne vopsim cu Wella, facem cumpărături în Real și ne ”cremuim” cu Nivea. Mă opresc aici, că o țin așa până mâine cu exemple de cât de mult iubim și susținem noi poporul german. CĂ doar nu era să iubim și dragostea lor de muncă, că avem și noi demnitatea noastră!

Dar să vezi fatalitate! Avem un neamț în țară, nu săriți cu Alzheimer că nu la neamțul acesta mă refer, cum spuneam, avem un neamț care tot vrea și el să fie un șef mai mare, că doar alții ca el au fost regi la noi. Și germanofili cum spuneam că suntem noi, da' germanofili până în măduva oaselor, nu-l vrem șef mare.

Noi nu și nu, el da și da.

Dar haosul nu din asta vine, haosul vine din lipsa unui ”fil” pentru arabi. Ca avem germanofil, rusofil, francofil, dar ne lipsește ”arabofil”. Și nu ne plac nici prea multe chestii arăbești, altele decât mâncarea și excursiile, oarecum exotice, prin zonele respective. Și chiar și așa, noi vrem un arab să stea la pupitrul unui minister. Și el se încăpățânează să fie doar secretar de stat și să muncească.

Noi da și da, el nu și nu.

Adică cum vine asta, bre? Neamțul vrea să stea, dar noi nu-l lăsăm, arabul vrea să muncească, dar noi vrem să-l lăsăm?

Uite că au dreptate bătrânii când spun că iubirea trece prin stomac, că dacă nu ne îndrăgostim

la fiecare colț de câte o shaorma cu de toate, degeaba ne dăm jos din Mercedes, cremuiți cu Nivea și mirosind a Fa.

Come to Romania, the land of opportunists

În ciuda titlului, acest articol este scris în română, pentru a-i obișnui pe cei ce doresc să vină aici cu limba română. Deși sunt tentată să spun că nu mai există loc pentru oportuniști pe meleagurile noastre, o vorbă din popor spune că există loc pentru toată lumea, iar lumea oportuniștilor este atât de mare.
Acum mulți ani, discutam cu o persoană mult prea informată și mult prea plimbată prin lume despre sistemul bancar românesc, la nivel său superior. Nu-mi mai amintesc cine ne conducea la acel moment, nu este relevant pentru că lucrurile, din acest punct de vedere, nu s-au schimbat aproape deloc.
Revenind, nedumerirea acelei persoane era cum poate să fie remunerat guvernatorul Băncii Naționale a României cu mul mai mult decât președintele FED (pentru cei ce nu știu, FED este banca centrală a Statelor Unite). Cum respectiva persoană vorbea în cunoștință, având informații concrete și corecte, mi-a fost greu să-i ofer un argument în favoarea guvernatorului nostru.
Cum discuția era despre sistemul bancar, o altă nedumerire a persoanei respective era cum pot fi remunerați președinții băncilor ce activau pe piața românească la același nivel, dacă nu chiar superior, celor care activau pe piețe mult mai dezvoltate și stabile. Din nou, nu am avut niciun argument în favoarea sistemului nostru, nu că aș fi fost eu purtătorul de cuvânt al președinților de bănci.
Norocul meu este că nu m-am întâlnit zilele aceste cu respectiva persoană a cărei nedumerire ar fi fost remunerațiile și primele domnilor de la ASF.
Sunt de părere că remunerațiile celor aflați în locuri/funcții unde tentația este extrem de mare ar trebui să fie suficient de consistentă astfel încât să nu existe loc de ”atenții”. Desigur, trebuie să păstrăm proporțiile, chiar dacă nu la nivel local sau regional, dar trebuie să le păstrăm. Nu putem compara un guvernator dintr-o țară unde băncile și IFN-urile (Provident este un IFN - instituție financiară nebancară) sunt destul de mici și cu active pe măsură cu un guvernator peste giganți, cu active de 10 ori mai mari , nu putem compara un președinte al unei autorități financiare dintr-o țară unde nu există bursă decât cu titlul cu unul dintr-o țară unde se face prețul grâului la nivel mondial.
Desigur, fie că vorbim de mediul public sau privat, accederea în astfel de poziții este o chestiune de lobby, urmată  apoi de experiență, dacă mai este nevoie. Probabil mulți nu vor fi de acord cu introducerea mediul privat în această ecuație, dar și mediul privat este condus de lobby și apoi de experiență, este suficientă o privire în jur.

Românul si marota, nu marmota

S-a împământenit în cultura urbană și rurală expresia "noi, românii, ne pricepem la fotbal și politică". Trecând peste fatalismul de care dăm dovadă de secole, ca să nu spun milenii că nu avem date atât de îndepărtate, și peste credința că noi suntem cei mai cârcotași și mai prăpăstioși locuitori ai planetei, nu am fi oameni dacă nu am emite opinii.
Revenind la expresia ”românul se pricepe la fotbal și politică”, îmi este neclară formulata în modul acesta, astfel încât mă gândesc să o despart în ”românul se pricepe la fotbal” și ”românul se pricepe la politică”, poate reușesc să surprind esența.
”Românul se pricepe la fotbal” - posibil, eu nu mă prea pricep, deși m-am născut pe meleagurile acestea, dar poate eu sunt excepția. Românii se pricep, adică nu se pricepeau cândva, ci se pricep, acum și aici. Cu mulți ani în urmă, cam când echipele noastre participau prin cupele europene, stadioanele erau pline, și nu mă refer la 1-2 stadioane, și nu mă refer la meciurile cu echipe de renume mondial. Venea românul cu cățel, purcel, nevastă și semințe, dădea câțiva firfirici pe un bilet, înjura, scuipa, plângea, se bucura, și venea la stadion. Acum, pe stadioane, nu mai vezi cățel, purcel, nevastă, și nu din cauza prețurilor, ca dacă fotbalul e pasiune, atunci găsești bani. Prin țările care nu se pricep la fotbal, Spania, Italia, Germania, Franța, Turcia sau Olanda, echipele de fotbal vând toate abonamentele pentru meciurile lor cu mult timp înainte de începerea campionatului. Pe lângă abonamente, se găsesc suficienți necunoscători care să plătescă biletul și să vină cu cățel, purcel și nevastă.

sursa

După cum spuneam, ei, pentru că nu se pricep, merg pe stadioane, poate, poate or înțelege ce-i cu sportul acesta la care doar românii se pricep, și este evident că românii se pricep și au înțeles fenomenul din moment ce ei au decis să-l abandoneze, după o analiză îndelungată la o bomboană agricolă.
”Românul se pricepe la politică” - nu o să spun că se pricepe cam cum se pricepe la fotbal, ca sigur nu am înțeles eu prea bine fenomenul, dar românul dă dovadă de consecvență. Nu am să fac un exercițiu de memorie expunând deciziile politice ale românilor din ultimul secol, perioadă suficientă de analiză. Că românul se pricepe la politică este evident în ultimii 25 de ani, când, după o atentă și amănunțită analiză, românul a decis să fie condus de aceeași oameni politici. Câte națiuni se pot laudă că au analizat și au ajuns la concluzia că cei de ieri sunt foarte buni să fie și cei de azi, indiferent de schimbarea sistemului?
De fapt, și la fotbal ca și la politică ne pricepem, și avem același mod de exprimare în ambele situații, nu mai mergem pe stadioane, nu mai mergem la vot.
Noroc că ne place să spunem că ”româniilor nu le place muncă”, drept dovadă că ne mai ducem la muncă din când în când. Să vedeți când o să ne pricepem și la asta!

Privatizam RADET-ul?

RADET-ul (regia autonoma de distributie a energiei termice) a ramas printre ultimii colosi din domeniul utilitatilor care nu a fost propus la privatizare. Cum nu acopera decat Bucurestiul, poate parea neimportant, dar tinand cont ca 10% din populatia tarii se afla aici, si tot 10% din numarul gospodariilor se afla tot aici,  deja devine interesant Radet-ul.
Dar cum poti sa privatizezi o companie care si-a pierdut foarte multi clienti care au optat pentru centrale, deci au trecut la gaze (furnizorul de gaze a fost privatizat) sau folosesc repartitoare, deci reduc consumul (o companie cu consum redus, nu este atractiva la privatizare)?
Cum? Campanii media.
De aproximativ 2-3 ani au inceput campaniile media care incurajeaza racordarea la sistemul Radet.
Scurt exercitiu de memorie: ce se intampla in urma cu cativa ani, inainte de a se privatiza furnizorul de gaze? Eram incurajati sa ne cumparam centrale si sa fugim de preturile mari de la Radet. Media ne prezenta calcule comparate care conduceau catre concluzia ca este mai rentabil sa te incalzesti cu gaz decat cu carbune.
Acum media ne prezinta alte calcule fantezist-comparative intre incalzirea oferita de Radet si celelalte variante.
Cum am prostul obicei sa ma uit mai atenta la lista de intretinere decat la televizor, realitatea este alta.
Locuiesc intr-un bloc vechi, unde vecinii au decis sa nu-si puna repartitoare la caldura, asadar platesc cat vine factura, chiar daca au calorifere infundate.
Iarna trecuta, realitatea de pe hartia din scara blocului era urmatoarea: factura la caldura pentru apartamente cu aceeasi suprafata 300-400 Ron, factura mea pentru tevile comune 40 Ron. Cum nu sunt rezistenta la frig si nu-mi place sa ma trezesc cu nasul inghetat, factura maxima la gaze a fost de 120 Ron, adica am platit 160 Ron caldura (si apa calda si cafeaua facuta la aragaz, dar nu mai fac si calculele privind diferenta dintre apa rece platita de mine si cea calda platita de restul). Intre 160 si 300-400 este o diferenta substantiala, in conditiile in care avem acelasi grad de confort, mai putin la buzunar.
In cazul celor cu repartitoare, care au optiunea sa inchida caldura, daca doresc, tot iarna trecuta, si tot vazut cu ochiul pe lista de intretinere si simtit in casa parintilor, factura la caldura a fost de maxim 250 Ron.
Diferentele apar in lunile de inceput si sfarsit de iarna, cand cei bransati la Radet, fara repartitoare, fie nu au caldura si consuma gaze sau lumina sa se incalzeasca, fie stau cu geamurile deschise cand afara sunt pese 10 grade si platesc caldura ca in mijlocul iernii (posibil ca de la ei sa fie mai cald afara). Cei cu repartitoare, chiar daca incep iarna cu gaze si lumina, nu platesc in aprilie caldura pe care altii o dau afara pe geam.
Asadar, ma amuz de toate aceste campanii care ne spun cum platesc cei cu centrale sau repartitoare mai mult decat cei care primesc, cuminti, cat vrea Radet-ul sa le dea caldura, chiar si in luna lui Mai. Astept cu interes momentul in care "agentul termin" o sa fie pe lista scurta a propunerilor pentru privatizare, pana atunci, cat mai agresive campaniile media, ca nu am inteles inca avantajele unor facturi mai mari.

p.s. ca tot spuneam in articolul anterior ca m-am pricopsit cu blocul reabilitat gratis (ca-s in sectorul lui Chiliman), nu mai spun cat platesc acum gazele, comparativ cu vecinii care au stat cu geamurile deschise de Craciun, ca daca spun 30 Ron nu ma credeti.

Meseriasii

Sunt la prima iarna dupa reabilitarea termica a blocului. Nu am sa vorbesc despre beneficiile acestei reabilitarii, ele exista si nu sunt doar de natura financiara.
S-au scris mii de cuvinte pe tema aceasta, cata spaga iau unii, cu ce materiale se face, dar si cat de bine se face.
Despre cat de bine sau cat de prost lucreaza muncitorii, am auzit/citit cate in luna si in stele. Am fost avertizata ca, la final, casa o sa-mi fie distrusa si reabilitarea, de fapt, o sa ma coste mult mai mult dupa.
Dupa primele 2 zile cu schelele la geam, i-am vazut atarnati acolo pe toti Doreii si Gigeii pe care-i poate aduna la un loc o astfel de operatiune. Evident ca cei cu cateva clase mai mult era pe pamanat, dand ordine si nu atarnati de niste fiare. Nu am vazut nicio masura de siguranta, alta decat prinderea schelelor de bloc si tipete de genul "ba, cadeeeee". Bine, am auzit mult mai multe tipete, inclusiv o simfonie de injuraturi ce nu s-au repetat timp de 30 de minute, un fel de "mariaci" zburatori.
Timp de aproximativ o luna, Doreii si Gigeii au trebuit paziti. Au gasit o rama din fier, cadru pentru o centrala termica, s-au gandit s-o taie. Au spart ornamente din beton de pe toata suprafata blocului si apoi s-au gandit sa desfaca, totusi, unitatile exterioare de la aerele conditionate, dupa ce una cazuse victima deja. Au inceput sa puna material pentru pervaz (glaful exterior) pana au depasit nivelul geamurilor, de trebuia sa desfaci plasa de tantari cu cutitul. Astea sunt doar cateva exemple, timp de o luna a fost o adevarata distractie sa-i vezi cum isi dau cu stangul in dreptul.
Asa cum suneam mai devreme, foarte multi se plang ca au lucrat prost, inclusiv vecinii mei. Dintre toti acestia, nu am auzit pe nimeni care sa spuna ca i-a controlat sau s-a interesat de ce se intampla dupa geamurile lui. Nu, toti au spus ca daca au venit, trebuiau sa lucreze bine, ca nu stau ei sa-i urmareasca. Intr-o lume ideala, asa ar trebui sa se intample, sa vina mesterii lui peste, sa lucreze curat si bine, si in urma lor sa nu faci nici curat, doar sa constati ca s-a rezolvat totul. In lumea in care traim noi, nu lasi mesterii sa-si faca de cap, mai ales zidarii, si mai ales la asa o lucrare mare. Cati dintre cei care locuiesc la bloc si au zugravit sau au renovat un apartament, au lasat cheile muncitorilor si au gasit totul asa cum doreau ei, la timp? Daca sunt 2-3 norocosi, eu sigur nu ii cunosc.
Asa cum un muncitor trebuie supravegheat cand lucreaza in interiorul casei, tot asa trebuie supravegheat si cand lucreaza in exteriorul ei. Atata timp cat actiunea lor te afecteaza, trebuie sa te intereseze, sa scoti capul din pamant si sa actionezi, nu sa te lamentezi. Daca pe scara blocului miroase a gaze, anunti echipele de interventie si probema se rezolva. Daca nu te intereseaza ce se intampla dupa usa casei tale, s-ar putea sa fie prea tarziu si sa nu mai poti sa te lamentezi.
Ne-am obisnuit sa constatam. Ca sa putem sa face lucruri mari, trebuie sa incepem sa facem lucruri mici.

In Mercedes

V-am spus ca mi-am luat Mercedes, dar ce Mercedes, unul imens, mare cat o zi de Paste, cam cum sunt limuzinele din filme, dar mai ales alb. Evident ca vorbesc de transportul in comun, asa ca nu sariti cu cauzele sociale.
Nu e prima data cand folosesc transportul in comun, dar, pana acum, il foloseam la ore extreme, ori dimineata pana in 9, ori seara dupa 18. Pana acum nu am mai folosit niciodata Mercedesul in timpul zilei, la orele 11, 12, 13. Eu, asemeni multora dintre voi care nu aveti "norocul" sa circulati la aceste ore, am crezut ca in miezul zilei autobuzele sunt goale. Eu si dulcea mea naivitatea.
Dupa ora 10.30, autobuzele nu sunt pline. Nu sunt pline de elevi sau de cei din schimbul 3. Sunt pline, iar cand spun pline, ma refer pline ochi, de mosi si babe, dar nu mosi si babe de 60 de ani, ci de aceia care mai au putin si bat 100 de ani. O asa senzatie de geriatrie, transport spre Ana Aslan nu am mai avut de ani de zile.
Evident ca te astepti, tinand cont de grupa de varsta care te insoteste, sa miroasa a naftalina si formol (sunt tendentioasa, stiu), dar nu. Nu stiu cum se face ca in acea masa de nonagenari te loveste cate un damf de votca sau rom puturos. Cand altii nici nu s-au spalat pe dinti, unii au tras deja o dusca de tarie.
Deci e valabila zicala cu "cine se scoala de dimineata ... termina sticla primul"!

Pilde asiatice pe intelesul nostru

Nu-mi mai amintesc exact unde am citit sau am auzit pilda aceasta, dar imi amintesc cu siguranta ca vine din Orient. In vremurile nu de mult apuse, un muncitor pe mosia unui om foarte bogat se hotaraste sa fure de la cel avut. Cum omul era bogat, nu observa de la inceput ca ii dispare din avutie. Si in fiecare disparea cate putin, atat cat sa nu observe imediat. Intr-o buna zi, omul bogat descopera ca cel care-l fura era chiar unul dintre muncitorii lui, un om cu familie bogata, pe care-l platea si rasplatea pentru munca depusa, si pe care-l considera ca fiind din familia lui. Ca sa-l pedepseasca si sa-l dea drept exemplu pentru ceilalti, se hotarasta sa nu-l goneasca, sa nu-i taie mana sau sa-l omoare. Il unge pe hot cu miere si il atarna de un copac la marginea drumului. Atarnand de o franghie, plin de miere din cap pana in picioare, omul se gandeste ca a scapat usor, pana se aseaza pe el primul tantar. In foarte scurt timp, se umple de tantari al caror intepaturi il dor, dar nu se misca. Un trecator, vazandu-l pe om acoperit de tantari, vrea sa il ajute si sa il curete de ei, dar hotul il roaga sa-l lase asa, ca daca ii goneste pe cei satui, vor veni altii imfometati in locul lor si il vor intepa de la capat. Cam asa e si cu partidele politice. Te gandesti ca daca stau multi ani la borcanul cu miere, se satura si se opresc, dar noi, poporul, ii gonim pe cei satui, ca mai sunt si alte guri de hranit. Din pacate, diferenta imensa dintre tantar si politician, in ciuda bazaitul enervant pe care il fac aproape la fel de mult, este ca tantarul se opreste dupa ce s-a saturat, politicianul nu.

sursa foto

Vara pe ulita

Era o vreme cand iubeam Bucurestiul vara, vreme ce a venit dupa ce orasul s-a umplut de to(n)ti si toa(n)te ba la studii, ba la munca.Daca in anii trecuti vara te plimbai prin oras ca Voda prin loboda, acum nu ai loc sa arunci o scobitoare, asa de plin este. Sa fie asta un semn ca dupa 5-6 ani de la inceputurile crizei mondiale, ne-a lovit si pe noi criza? Am crezut ca bagat fiind la reeducare, Jiji nu o sa mai umple ecranele televizoarelor. M-am inselat. E la fel de activ la tv, chiar si prin absenta, pe cat era cand era si liber. Sa nu uite stelistii cine e seful sau sa nu uite Prodanca? Agenda publica, aia de ne umple ziarele, radiourile si televizoarele, e plina de balivernele unei struto-camile guvernamentale. Masurile guvernului, sublime si mirobolante, lipsesc cu desavarsire. Nu stiu daca trebuie sa ne bucuram ca dam mai putin pe franzela si mai mult pe berea la pet, dar, ma gandesc, nu pot scumpi berea la pet daca nu au introdus accize la detergent. Pe unde intorci capul vezi oferte la mare si mare departare de casa. Bulgaria a fost inlocuita cu insula Thassos, ca la cate oferte am vazut si la cate persoane am auzit ca merg acolo, tind sa cred ca romana devine limba oficiala acolo. Lasa ca le aratam noi grecilor la anu', cand invadam Lefkada. Tot nu inteleg de ce nu merg romanii pe litoralul romanesc, ca doar e plin de hoteluri in paragina, mancare stricata si preturi mari, plus plaje pline de sezlonguri. In magazine au inceput reducerile la colectia de vara 2013. Norocul nostru ca rafturile sunt pline de colectia de toamna 2013, ca alea de vara s-au vandut de la inceputul sezonului, prin mai. Mai gasesti, prin cotloane, cate un maieu rupt, masura superxxxxxl sau minisuperSSS. Daca nu am fi in Romania, unde romanul isi face sanie vara si car iarna, m-as supara. Doar ca vara nu gasesti senile de zapada, nici daca trimiti toti agentii fiscului in Dragonul rosu. Dupa ce i-au numarat ouale lui Nastase de cateva ori, de a ajuns "bietul" om la loc de studiu pentru un ou in plus, s-a terminat si numaratoarea vitelor furajere. Sunt cam 20 de milioane, plus/minus 2-3 milioane, dupa cum bate vantul. Daca n-ar vrea mancare, apa, casa si alte mici nimicuri, nici nu i-ar vedea numaratorii mai des de 4 ani. Nu stiu daca o sa tina moda asta doar pe timpul verii, dar toate ziarele au devenit tabloide, pline stiri "SOC: Antonescu doarme in scaunul senatului" sau "CITESTE AICI cum se marita/divorteaza/fata/moseste Udrea". Astept cu interes sa treaza si ZF de partea aceasta si sa citesc stiri de genul "SOC: Isarescu e guvernator de 23 de ani" sau "UITE AICI cum cresc preturile". Lasa sa curga vacanta peste noi, ca doar o data este vara si iarna e departe. O melodie de nisip prin degete, iar daca nu e cel de pe litoral, sigur gasiti la un colt de strada prin marile si micile orase. p.s. daca nu ar mai umbla cei de la google la tot felul de setari pe la blogspot si youtube, tare linistita ar fi viata. Or fi si astia romani?

Dam orice, numai sa ne bagati

Am tot spus pe aici de ce-mi place Romania si de ce altfel decat in alte parti.
Acum mult timp scriam de o carte pe care am descoperit-o intamplator. Stiu, cartile sunt fictiune, dar orice fictiune are la baza un dram de adevar sau un pilon de realitate de la care pleaca. Ce exemplu mai bun decat "Codul lui DaVinci" al lui Brown poate sa fie in sustinerea afirmatiei ca o carte de fictiune, bazata pe mici fapte reale, putin cunoscute publicului larg, poate naste o frenezie in randul celor slabi de inger?
Revenind la asasinii economici, aud ca se inchide contractul cu compania Bechtel. Unde anii de zile s-a platit ceva ce nu s-a facut, nu inteleg de ce ne-am oprit aici, ca doar poporul roman poate suporta. Nu-mi amintesc sa fii vazut oamenii instrada cand li s-au taiat salariile si pensiile, doar pentru a platii milioane de euro catre Bechetl.
De cativa ani de zile, nu multi, pe factura de electricitate emisa de o companie italiana, platim niste certificate verzi pentru producatorii de energie regenerabila- eoliana, solara. Cine sunt producatorii acestia? Orice companie cu cateva milioane in buzunar sau orice companie care poate lua niste imprumuturi bancare de cateva milioane. Nimic deosebit pana aici.
Noi platim certificatele verzi de care companiile au nevoie, altfel nu ar putea produce. Ca o concluzie, noi, consumatorii casnici, sustinem producatorii de energie regenerabila sa produca, dupa care le platim energia la niste preturi cu mult peste valoarea de productie. Am sa va usurez munca si am sa spun ca nu este necesar sa cautati valorile profitului unor astfel de companii. El exista si este foarte mare.
De cateva zile, pe un post de stiri, ne sunt oferite "pastile" de informatii privind aurul si cat de important este el pentru o tara, cum rezervele de aur ne pot ridica nivelul de trai, cum suntem noi pe locul 20 in lume la rezerva de aur, cum .... Cine sponsorizeaza emisiunea? Ghici ghicitoarea mea. Rosia Montana Gold Corporation este compania care se ani de zile vrea sa scoata minereul din Muntii Apuseni, dar, cel putin pana acum, nu a mai gasit curajosi care sa-i dea unde verde la exploatare. Poate pentru ca nenea Nastase era ocupat cu dosare, sau paote pentru ca deja suntem in NATO, dupa semnarea contractului cu Bechtel, si suntem si in UE, dupa semnarea contractului cu OMV. Poate doar daca ne propunem, noi ca natie, sa intram in OPEC, dar cum nu avem ce sa dam la schimb, vom semna contractul cu aurul, si am rezolvat si aceasta problema.
Am renuntat la parte din teritoriul tarii dupa niste alegeri proaste, dar macar am intrat in blocul comunist, ca altfel ce ne faceam daca ramaneam p-afara. Am dat zacamintele cui a vrut, dar am intrat in NATO, UE. Acum dam vant si soare, in traducere libera dam teren si agricultura cui vrea, ca doar nu o sa se construiasca eoliene sau fotovoltaice in varf de munte, poate mai intram pe undeva.
Dam orice, numai sa ne bage si pe noi cineva undeva. Chiar daca ne baga acolo unde spunea vorba aceea romaneasca, legata de originile nostre, numai bagati sa fim.
Ma intreb doar cine-i asasinul economic, o firmulita care flutura cateva milioane de euro pe la nasul nemancatilor din ministere sau statul, adica adunatura de nemancati, care semneaza contracte pe banda rulanta.