One woman show

Cum nu stiti cine este?
Fraiera de la pupitru e femeia cu carbitru.
Acum serios, cine, Doamne iarta-ma, renunta la bani in perioada de criza? Cine e atat de preocupat de propriul bine sufletesc, ce nu se dovedeste a fi decat o mostra imensa de egoism, in plina seceta de bani?
Cum poti sa fii atat de naiv, incat sa pui orgoliile personale, gandurile aiurite si mentalitatea de pres inaintea prieteniei, linistii sufletesti si, in final, a hranei zilnice?
Ma vad pusa in situatia, neplacuta ca naiba, sa devin ONE WOMAN SHOW, un fel de eu centrez, eu dau cu capu si tot eu apar. O persoana, oarecum indecisa pe vremurile acestea, a hotarat sa paraseasca corabia cand aceasta s-a impotmolit putin (corabia, normal). Nu a contat nici cat negrul sub unghie ca imi lasa mie pe carca toate sarcinile ei, repet, in aceste timpuri, cand toti managerii atat asteapta- sa munceasca fraierii cat mai mult, si mai mult pe aceeasi bani, ba chiar pe o suma mai mica, de preferat.
Nu exista decat o singura motivatie pentru care am devenit UNICA fraiera de pe plantatie, orgoliul imens a persoanei respective.
Dar istoria a inceput anul trecut, cand, printr-o intamplare fericita pentru mine, m-am oferita sa ajut persoana respectiva. Aceasta a considerat ca este de datoria ei sa imi multumeasca, la acel moment, sabotandu-ma la birou. Eu, proasta si unica de altfel, am raspuns intorcand si celalalt obraz, am spus ca se poate intampla oricui sa greseasca si nu am profitat de sansa de a-i da in cap la acel moment.
Facerea de bine, mutere de mama; saru'mana si la gara a cam fost atitudinea respectivei persoane.
Acum, cand nu stiu cum sa incep si cum sa termin ziua, s-a gandit ca este momentul sa spun multumesc si la revedere.
Cum spuneam, eu nu am dat la glezne anul trecut si sa o elimin din schema, nu am profitat de oportunitate pentru a-mi rotunji veniturile si cu veniturile ei. De ce? Poate de proasta sau poate pentru ca eu am invatat sa nu trantesc usi pe unde merg si sa pot privii omul in ochi cand il intalnesc pe strada.
Anul acesta, cand salariile sunt inghetate, sarcinile triplate, stresul maxim, ce poate face o buna colega? Cu ochi umezi precum miei, cu zambet in coltul gurii, se ofera victima a crizei si paraseste lupta, facandu-mi un favor.
Aloooooo .... Pamantul catre tine, dulce papadie-n vant a primaverii.. NU-mi faci un favor ca pleci, ca eu tot banii aia-i iau, dar fac si treaba ta.
Dar ce sunt asa aprinsa?
Capat experienta, o sa fac lucrurile pe jumatate, o sa uit si cum ma cheama si o sa umblu cu buletinul in mana sa-mi recit numele, o sa adun 2+2 numai cu calculatorul, o sa-mi fac ochelarii cu dioprii 20, sa o bau binete la stalpii de telegraf pe strada, o sa ma scot de la intretinere la bloc si o sa dorm la birou, o sa fac, finalmente, economii caci nu voi mai vedea lumina zilei decat in poze, o sa-mi invat familia sa foloseasca posta electronica pentru a vorbii cu mine, DOAR pentru a satisface orgoliile marete a unei mici persoane.
Ma gandesc sa ii propun managerului sa renuntam la secretara, sofer, femeie de serviciu.
Ce, credeti ca nu pot sa fiu sofer, sa preiau telefoane, sa fac scrisori, sa duc gunoiul, sa angajez, sa concediez-stai ca n-am pe cine sa mai concediez, ma rog, sa ma plimb pe la autoritati, sa merg la intalniri, sa fac planuri, organigrame, situatii, sa ma apuc de partea dorsala si sa ma dau cu ea zdravan de asfalt?
Adica ce? Eu nu pot si altii da?
Ei bine .... NU. Nu ca nu pot ci ca nu vreau. Nu-mi doresc sa trec prin viata, lasand in urma mea o mare adancitura in scaun de la cat am muncit.
Nu-mi dau portia de viata pe bani, sau pe prostia altora.
Nu stiu voi, dar eu nu traiesc ca sa muncesc, ci muncesc ca sa traiesc asa cum vreau.