De fiecare data cand trec pe la intersectia Calea Grivita cu Buzesti, pe langa Baia Turceasca, ma uit la fetele care stau pe carosabil si fac cu mana. Vara, viteza masinii nu-mi permite sa ma uit atenta la semnul pe care-l fac ele, asa ca iarna asta m-a luminat. Nu vreau sa intru in multe detalii, cert este ca semnul lor nu este semnul universal acceptat pentru autostop.
Zona respectiva este o zona pestrita pana in maduva oaselor. Vara, cand caldura scoate sobolanii din conducte, acolo, in diagonala de fostul Cinema Feroviar, daramat in ciuda mitingurilor facute de diferite ONG-uri, se scot navetele de bere, se intorc cu dosul in sus si gata scaunele si masa. Covorul de seminte ce se asterne acolo il mai inlatura ploaia si vantul, ca, nici macar, maturatorii de la ADP nu au curaj sa treaca pe acolo. Fiecare drum pe care-l fac pe acolo in mijlocul verii, este insotit de multe rugaciuni. Mai credincioasa ca atunci nu cred ca sunt tot anul, adunat. Cu toate astea, exista destule masini care se opresc sa ... "vorbeasca" cu fetele. Si s-au inmultit masinile acolo, semn ca e criza si sunt prea scumpe fetele din cluburi.
Daca vara tinuta este sumara, reducandu-se la sutien si chiloti, iarna se mai adauga o bluzita si o fustita, minuscule, sa vada clientul ce primeste. Tot iarna, mai ales cand viscoleste, o masina de politie le pazeste. Spun le pazeste, pentru ca nu au nicio treaba fetele cu masina de politie, si nici clientii.
Fie ploaie, fie vant, ele sunt acolo. Lucreaza fetele acelea in niste conditii atat de grele, incat incep sa inteleg de ce nu vrea nimeni sa legalizeze prostitutia. Numai la gandul ca Ministerul Muncii ar trebui sa faca un calcul pentru contributia la pensie a acelor fete, deja te doare capul. Apoi unde sa incadreze munca prestata de ele, ca e greu sa spui daca sunt conditii deosebite sau conditii speciale de munca? Si inspectorul de munca, ala de-si pune imediat casca de protectie pe santier, trebuie sa umble protejat cand vine in control la bordel? Si Garda financiara cum verifica serviciile prestate de angajate? Bonul fiscal o sa fie obligatoriu pana la iesirea din bordel? Si ce faci daca-l uiti in pantaloni si-l gaseste nevasta? Si daca sunt mai multe angajate, pot sa-si faca sindicat si sa faca greva? Si la greva, huliganii arunca cu pietre, prostituatele cu ce arunca? Are jandarmeria, in dotare, mijloace de protectie pentru astfel de cazuri?
Si uite cum, o meseria veche de cand lumea nu se poate legaliza, pentru ca ar destabiliza intregul sistem juridic si economic romanesc, asta daca exista un sistem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu