Ca a fost odata IRIS

Bilete cumparate din timp, telefoane de organizare si alegerea locului de intalnire, masina parcata pe o straduta ascunsa prin cartierul Baneasa, tricoul negru si blugii nelipsiti, zambetul la purtator, toate pentru o seara mirifica.

Am ajuns pe aeropotul Baneasa, m-a speriat multimea de oameni, mai multi oameni mai vazusem doar cand a venit Bush Jr in Romania, si aia erau adusi cu forta.

Mii de oameni au canta alaturi de ei si de cei de la Uriah Heep, care au fost o supriza placuta. Era anul 2002.

In 2007, alaturi de o tanara ce tocmai implinea 18 ani, am purces iar spre aeroportul Baneasa, am ascuns masina pe o straduta prin Aviatie, aveam tricoul negru si blugii aferenti, zambetul nelipsit si speranta unui concert extraordinar. Si nu au fost singuri pe scena, alaturi de invitatii lor, cele cateva mii de suflete adunate acolo, au cantat si au strigat.

2012, inainte de sfasitul lumii, pe o caldura sufocanta, cu un tricou negru si renuntand la blugi, alaturi de cateva mii de alti nebuni frumosi, am cantat "La multi ani".

An de an, concert de concert, ne "motivam" cumpararea biletului spunand "cine stie daca o sa-i mai vedem". Si i-am vazut. Si au fost, mereu, asa cum ne asteptam si ne doream. Si noi, cei care respiram acelasi aer cu ei, nu simteam ca sunt obositi, bolnavi sau prea maturi, noi, sub "luna plina", imbracati in "matase alba", nu eram "demagogi" si voiam "totul sau nimic" de la "Iris Maxima", chiar daca nu eram pe strada lor si nu stiam cine ne striga in noapte si nu credem nimic, stiam ca e doar pentru noi.

Si ne spuneau mereu, si ne cantau mereu, iar noi ...

Floare de iris....floare de coltz,
Ne-ai ocrotit , ne-ai dat un rost
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris
Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Pe strazile viselor am alergat
Si v-am iubit si v-am cantat
Iar cand noi nu vom mai fii
Iar noaptea va fii zii
Va veti aminti ca-a fost odata Iris

Iar cand noi nu vom mai fii
Va veti aminti ca a fost odata Iris

Ca a fost odata Irïs

 

Carpe diem

Ghicitoarele lui Zăvoranca au fost arestate. Alte zeci de ghicitoare sunt cercetate pentru înşelăciune.

Câţiva cercetători americani au descoperit o formulă după care află de ce boli vei suferi în viitor. Cărţile de tarot sunt la mare căutare. Cafeaua se bea doar cu zaţ pentru a se putea ghici în ea, după consumare. Horoscopul din ziare este cea mai citită rubrică.

Omul este animalul înzestrat cu raţiune, doar că o pierde sau o rătăceşte în unele momente.

De ce o ghicitoare care nu "nimereşte" viitorul este acuzată de înşelăciune, dar cel/cea care a cerut să i se afle viitorul nu este acuzat/ă de port ilegal de raţiune?

Vrem să ştim ce ne rezervă viitorul, dar nu ştim să trăim în prezent.

De ce vrem să ştim ce o să se întâmple?

Nu ne influenţăm acţiunile viitoare ştiind ce ar trebui să se întâmple?

Dacă ştim că o să murim în 2 ani, ne vindem casa şi fugim în lume să trăim şi să ne distrăm?

Dar dacă mai avem 30-40 de ani, de ce nu facem acelaşi lucru? Distracţia şi trăitul sunt sub formă de pastilă şi au efect de scurtă durată?

Dacă nu ne spune horoscopul de dimineaţă că o să avem probleme de sănătate, nu o să aflăm că ne doare stomacul sau capul?

Dacă ni se citeşte în cafea că vom avea probleme la serviciu, vor apărea problemele din senin sau le vom căuta noi, inconştient?

Dacă ne spun cărţile de tarot ca la "drum de seară vom primi o veste", vom aştepta vestea aceea în fiecare seară?

De ce nu putem să trăim fiecare zi aşa cum este ea, fără să VREM să ştim cum ar trebui să o trăim?

Omul este animalul înzestrat cu raţiune şi se hrăneşte zilnic cu iluzii.

Motanul descălţat

Vara, în unele zile care-mi solicită o toaletă mai elegantă, port pantofi, pantofi de vară. Nu sunt adepta idei de a purta pantofi vara, sunt destul de masochistă primăvara, toamna şi chiar iarna pentru a mai purta pantofi şi vara. Vara îmi place să simt aerul fierbinte printre degete, ori asta nu se poate cu pantofi. Sandalele nu sunt printre favorite, pentru că de multe ori, lipăitul sandalelor aduce cu papucii de casă.

Aşadar, sunt zile călduroase de vară când mă urc pe tocuri şi mă amuz cât de înaltă sunt.



sursa



Ieri a fost o astfel de zi. Căţărată pe tocuri, cu poşeta asortată şi cu spatele drept (tocurile îţi modifică mersul, deşi am văzut destule domnişoare care pun răsaduri de roşii pe tocuri) m-am îndreptat spre birou.

Toata lumea îmi studia pantofii cu toc şi se minuna cât de înaltă am devenit subit. Mă simţeam bine şi încercam să ignor durerea provocată de pantoful drept. După prânz, deşi nu am făcut multe drumuri, durerea a început să dispară şi m-am bucurat că s-au mai lăsat puţin pantofii. Atât de puţin cât puteam să mă joc liniştită cu degetele. Durerea s-a transferat la piciorul stâng.

Cu jumătate de oră înainte de sfârşitul programului, constat că-mi cade pantoful drept pe sub birou. Îl adun şi văd minunea. Pantoful meu era rup/desfăcut la vârf. Tot vârful. De aici şi lejeritatea pe care o simţeam, şi lipsa durerii.

Liniştită că nu trebuie să ajung decât până la maşină, la finalul programului, atentă să nu pierd pantoful drept pe drum, mă mişcam agale, călcând precum motanul încălţat. Ajunsă în dreptul liftului, constat dispariţia durerii de la piciorul stâng şi mă uit la pantof. Rupt. Pantoful stâng devenise solidar cu cel drept.

Transformată în Bambi pe gheaţă, căci motanul încălţat nu mai puteam să fiu cu ambii pantofi rupţi, m-am chinuit să ajung până la maşină. Am pus răsaduri de roşii căt pentru 10 ani de mers pe tocuri, am măturat pământul cu vârful degetelor, dar am reuşit să ajung încălţată la maşină.
După alţi 20 de paşi măturaţi până la uşa apartamentului, a trebuit să mă despart de minunaţii pantofi.
Îmi plăceau pantofii respectivi şi mă simţeam bine încălţată cu ei, iar durerea de-ai vedea alunecând pe topoganul de gunoi a trecut rapid când mi-am dat seama ca ei nu mă mai voiau.
Ştiu că alţii mă aşteaptă liniştiţi pe un raft ascuns dintr-un magazin.
Dar trebuie să fie dragoste la prima vedere.

Dincolo de imaginatie -continuarea

După săptămâni de la apariţia romanului "Dincolo de imaginaţie", şi multe feed-backuri primite, concluziile sunt destul de simple:

• oameni care nu au citit mai mult de 4 -5 cărţi până acum, printre care Abecedarul şi instrucţiunile de utilizare de la cine ştie ce aparat, mi-au spus că este destul de subţire cartea. Cartea are aproape 200 de pagini, nu ştiu să vă spun sigur, pentru că atunci când am luat-o de la tipografie nu m-au uitat decât puţin prin ea. Am refuzat să mă mai uit şi să mai citesc fiecare pagină, am citit fiecare pagină de atâtea ori încât nu am mai putut să o mai fac o dată.
• multe persoane, înainte de a citi cartea, au comentat coperta. După ce au citit cartea, iar au comentat coperta. Dacă înainte de a citi au comentat ideea coperţii, după ce au citit au comentat fontul scrisului, culorile, încadrarea imaginii.
• toţi cei care mă cunosc şi au citit cartea, au încercat să identifice personajele din carte. Un demers inutil, dar ei tot au încercat.
• toţi cei care au citit-o şi de la care am primit "recenzii", au comentat finalul. În viaţă, nu totul se termină ca într-un film marca Hollywood.
• cartea este destul de proastă, dacă mă gândesc că toţi au spus numai de bine despre conţinut.

Poate la următoarea încercare o să iasă mai bine şi o să comenteze conţinutul şi o să lase coperta la final.

Fie pâinea cât de rea

Am o mare nelămurire care-mi macină neuronii de ceva timp. O nelămurire din ciclul "unde dispar broaştele din burtă, când creşti", deşi ştiu că asta nu ar trebui să fie o mare necunoscută pentru mine, că doar am pus mâna şi piciorul pe o carte, tot nu înţeleg de ce suntem minţiţi cu atâta uşurinţă că avem broaşte-n burtă, dar dacă încercăm să luăm o broască-n mână, suntem apostrofaţi. Serios, avem deja unele în burtă ... dar să revenim la subiect, că nu despre broaşte voiam să vorbesc.


sursa



Au răsărit de câţiva ani tot felul de specialişti în mâncat, dormit, băut ... pardon, aştia nu sunt aşa vizibili, deşi parcă în deal la Cotroceni ... Unul dintre mulţi specialişti în mâncat şi în mâncare este un doctor cu nume imposibil de pronunţat, respectiv dr. "Menci...cumva". Este medic, cel puţin aşa l-au vândut cei de la tv. Mă rog, domnul doctor ne spune să nu mâncăm vechi, stricat, combinat, îmbălsămat şi alte "n" combinaţii de felul acesta.

Estenţialul pe care l-am reţinut eu a fost că trebuie să mâncăm sănătos.



Acum, la televizor, apare o reclamă la o pâine învelită în plastic, cu durată de viaţă de 2-3 săptămâni, mai ceva ca Duracell. Reclama ni-l arată pe domnul doctor cu nume greu de pronunţat, promovând pâinea cu viaţă prelungită.

Deci o pâine de 1 leu, care nu mai este atât de bună dupa 24 de ore, iar după 48 de ore este toată frimituri sub un înveliş tare, nu este recomandată?



Dar o pâine de 5 lei, care rezistă în învelişul ei colorat multe zile, şi te scuteşte de calvarul mersului la cumpărături, dar care are acelaşi gust de cretă şi în prima zi şi în ultima zi de valabilitate, este recomandată de specialist?

Să nu aud prostii că pâine nu e bună, pâinea înseamnă fibră şi nu e bună când mănânci o pâine pe zi, nu o felie, două.

Aşadar, care pâine e mai bună? Că nici să mâncăm nu mai ştim dacă nu ne spune cineva.

Eterna si fascinanta Olimpiada

La fiecare Olimpiada, cel putin la cele pe care mi le amintesc eu, adica de la Barcelona incoace, am plecat cu sperante pentru medalii la anumite sporturi, acolo unde aveam rezultate mondiale si europene.
Si, la fiecare Olimpiada din ultimele 5 pe care mi le amintesc, am castigat medalii acolo unde nu ne asteptam sau nici nu gandeam, si am pierdut acolo unde aveam cele mai mari sperante.
Uitandu-ma pe o statistica a medaliilor, observ ca in tara noastra exista numai cateva discipline la care se castiga medalii olimpice.
De la Barcelona, la Atlanta, Sydney, Atena sau Beijing , am contat doar la gimnastica, canotaj si scrima. Am mai castigat cate o medalie, doua, la judo, la lupte, haltere, box, natatie, atletism, tir.
Stirile sportivele de la Antena 1 si Pro Tv, in data de 1 August, care au inceput la 10 minute dupa argintul castigat de Roxana Cocos la haltere, ne-au delectat cu cancanurile din fotbal, strecurand o mini stire despre medalie.
Sa ne mai asteptam si la alte medalii sau asta este tot?