Am zis ca nu mai scriu nimic, dar tocmai mi-am luat-o de la prieteni. Adica se joaca o leapsa pe net si a ajuns la mine acum. Dupa ce m-am drogat cu mirosul (DA, am miros acum) de carnati, sarmale, cozonaci, trebuie sa raspund la cateva intrebari de bun simt. Cum este seara de ajun, am sa ma joc si eu alaturi de voi.
Intrebari:
1. De ce ai blog?
2. Ce vrei tu prin blogul tau?
3. Ce astepti tu de la blogul tau?
Raspunsuri:
1. Am deschis blogul pentru a comunica cu o prietena, la recomandarea ei. Nu mi-am dorit asta, dar, dupa primul post, a devenit interesant. Nu-mi doresc sa stau lipita de calculator, dar blogul a devenit interesant... daca cineva asteapta raspunsuri din putul gandirii inseamna ca e nebun. E seara de ajun, ascult colinde, sunt cu familia, beau un vin original de la tara si ma bucur de putinul pe care il am in comparatie cu altii si multul pe care-l am in comparatie cu ceilalti.
2. Nu vreau nimic, decat sa spun ce am de spus atunci cand am de spus. Nu vreau sa arunc povara gandurilor mele pe umerii altora, o pot purta cu stoicism. Nu schimb lumea, incerc doar. Uneori imi pierd sirul gandurilor sub presiunea unora noi, dar nu renunt sa incerc. Acord sanse, ascult, citesc (asta da noutate), ofer si primesc.
3. Absolut nimic. Sa las gandurile unor momente importante, sa adun pareri pertinente, sa invat din intelepciunea altora si, cel mai important, sa-mi las o urma a treceri mele pe aceasta lume... scuze, internet.
Cred in Mos Craciun asa ca am sa ma opresc aici. Merg sa pun un pahar cu lapte la geam, cateva fursecuri pe pervaz (sper sa nu faca mizerie nenea ala batran). Avem varsta pe care o simtitm, nu cea din buletin si este atat de bine cand suntem copii. Sa nu uitati dragii mei sa fiti copii, chiar si pentru o secunda.
Am vrut sa incep cu "NU", dar in aceasta perioada evit sa spun acest cuvant.
Este probabil ultimul post pe anul acesta, asta daca nu se mai intampla ceva spectaculos (sa-mi aduca mosul in dar o casa.....I'm just a dreamer) si nu pot sa nu fac o urare pentru toti prietenii, amicii, cunoscutii si cei care ajung intamplator aici.
Urarea mea este aceasta parte din "It's a wonderful life".
Atunci cand credeti ca a-ti obosit, atunci cand credeti ca cei din jur nu va mai vor, atunci cand credeti ca lumea s-a terminat pentru ca nu a sunat, atunci cand credeti ca a-ti pierdut pentru ca nu va mai iubeste, atunci cand credeti ca nu mai exista iesire din problemele voastre, atunci cand credeti ca sunteti cauza problemelor celorlalti, atunci cand va doriti doar sa dispareti si sa uitati, ganditi-va cum ar fii viata celorlalti fara voi in ea. Ar fi atat de trista si lipsita de culoare, ar fi precum iarna fara zapada si sarbatori fara cadouri.
Chiar daca tu nu esti minunat/a, viata este minunata.
Iar daca maine dimineata, cand va treziti, sub brad nu este niciun cadou de la Mos Craciun, nu incetati sa credeti in el...poate anul acesta a fost mai ocupat cu cei care aveau cu adevarat nevoie de un cadou palpapil. Voua, pentru ca sunteti puternici si nu aveti nevoie de dovezi ca Mosul exista, v-a lasat bucuria unui zambet in fata bradului frumos impodobit, v-a lasat lumina ochilor atunci cand va priviti ciufuliti in oglinda, v-a lasat firicele de auz la urarile prietenilor, v-a lasat farame de pasi sa-i colindati pe cei dragi, v-a lasat atingeri usoare sa-i strangeti in brate pe cei ce-i iubiti, v-a lasat susur firav sa le spuneti celor din jur "Sarbatori fericite". Voua v-a mai lasat un Craciun, dragii mei.
Tot ce imi doresc mie va doresc si voua, ba chiar mai mult, pentru ca bucuria voastra e si a mea ...prieteni dragi.
Traiesc inconjurata de pinguini, acei corporatisti reci, imbracati in costume negre si camasi albe, mereu prompti la telefon sau black berry. Nu-mi place uniforma impusa in aceasta lume. Ma imbrac in negru pentru ca-mi place si subtiaza, nu pentru ca trebuie. Ma catar pe tocuri pentru ca sunt mica nu pentru ca trebuie. Ieri, insa, a trebuit sa particip la petrecerea de final de an. Oau, ce frumos, va ganditi probabil. A fost de fapt o masa, intr-un bar, unde am fost numai colegi (si astia putini ca nu faci nicio echipa de volei), deci ce poate fi mai plictisitor? Nu intru in detalii despre "marea petrecere", spun doar ca nu eram imbracata nici de mers la palat, dar nici de mers la piata. Toate bune si frumoase, pana aflu ca trebuie sa merg la Otopeni sa iau pe cineva. Ridic ancora si plec spre Otopeni (renunt eu la bunatate de petrecere..na, d-aia nu am luat prima)si mi se face parul precum lui Kramer cand vad de unde incepe coada spre oras- din dreptul Academiei, se statea sa se intre in oras. Ar trebui sa ma bucur ca locuiesc intr-un oras din care este greu sa iesi dar si sa intri-deci daca mai vor minerii sa vina, sa-i vad cum intra in oras. Dar nu asta era ideea, ca nu cred ca o sa mai vad eu minerii pe aici, nu ca nu ar putea sa vina ci pentru ca nu prea mai sunt mineri. Ajung la aeroport, intru, ma uit stanga-dreapta, ies afara, ma uit inca o data sa vad daca am nimerit bine, imi iau inima in dinti si intru din nou. O masa mareeeeeeee de cocalari asteptau alti cocalari. Mai ies o data, ma uit si mai bine ..si da, sunt la Aeroportul International Henri Coanda. Pai international inteleg...doar ca e Bucuresti si nu Sri Lanka, deci de ce e intuneric inauntru? Constat cu stupoare ca avionul are intarziere, deci timp destul sa admir ultimele creatii Armani, D&G si altele asemenea. Nu am mai vazut de mult timp o asemenea adunatura de lantze, bratzale si pendula lu' bunica atarnata la gat, haine cu inscriptii cat Casa Poporului pe ele-sa se vaza ca e de firme-doar mirosul trada originile. Ma uitam la ei si ma ingrozeam la ideea ca asta este imaginea tarii noastre. Atitudinea aceea sfidatoare, doar pentru ca are lantul de wc la gat, mi-a facut greata. Mai trist este ca acesti oameni, nu au bani (daca spargi magazine sau furi din buzunare prin Italia si vii aici sa te dai mare nu insemana ca ai bani), nu au educatie (si cu toate astea au invatat adunarea si scaderea banilor), nu au dram de bun simt si bun gust, dar au un tupeu extraordinar. Am vrut sa fac o poza, sa sprind minunata Romanie, la granitele ei, dar, cum eram in minoritate acolo, mi-a fost teama sa deranjez cu blitzul. Nu eram in trend, pe hainele mele nu scria mare Armani sau D&G, ceasul meu nu era cu sclipici, pantofii mei nu erau cu 3 numere mai mari si intorsi la varf, nu eram imbracata cu blugi cu turul jos sa mi se vada eticheta de la chiloti si gaura curului, pe degetele mele nu atarna tezaurul Romaniei, telefonul meu nu a invatat sa cante precum mezelurile, nu am luat pendula de pe peretele bunicii sa mi-o atarn la gat. Nu incerc sa scriu despre cocalari si pitzipoance, o fac altii si o fac foarte bine, incerc doar sa spun ca devin o majoritate. O majoritate a prost gustului, a nesimtirii si a tupeului. As vrea sa pot schimba tara asta, sa nu-mi fi dorit aseara sa ma sui in primul avion cu destinatia "oriunde numai nu aici". Mai tragic este ca noi nu ii vrem, desi traim de ani de zile pe langa ei, dar nu ii vor nici ceilalti. Poate se gaseste totusi o tara care sa-i accepte. Ironia este ca cele cateva zeci de taxiuri Fly care au poposit la aeroport erau conduse de congolezi. So...nu sunt de'ajuns ai nostri, dar mai si importam in masa. O sa ne creasca deficitul bugetar cu Congo dupa importurile astea :)))) Daca ar fi posibil as propune un test. Un mic schimb de popoare, ceva de genul: populatia Bulgariei mutata in Austria si austriecii in Bulgaria. Pun ramasag ca Bulgaria ar fii in cativa ani ceea ce este Austria acum, iar Austria ceea ce este Bulgaria acum. Tot test sa incercam mutarea olandezilor aici, iar pe noi sa ne mute acolo. Noi am reusi sa distrugem tara aceea, iar Romania ar deveni ceea ce ne dorim cu totii, dar nu putem face. Am cuplat tarile asa dupa numarul de locuitori.
Ascult de pe balcon comemorarile de la Televiziune. Au trecut aproape 20 de ani. Nu stiu daca sunt o norocoasa ca existam atunci, nu stiu daca sunt norocoasa ca eram prea mica sa merg pe strazi, nu stiu daca sunt norocoasa ca nu am certificat de revolutionar. Imi amintesc nebunia acelor zile si zambesc, oarecum nostalgica. Imi amintesc cearta dintre noi, copiii, legata de cine are mai multe artificii, imi amintesc mirosul de cozonaci si sarmale de pe scara blocului, imi amintesc ca ii cerusem lui Mos Gerila o alta bicicleta (primul Pegas cedase de la jumatate si voiam unul cu sha lunga..daca va mai amintiti), imi amintesc ca am furat 3 lei sa-mi cumpar o ciocolata Steluta, imi amintesc ca se facuse coada la complex si am mers toti copiii sa ne asezam- nu stiam ce se va vinde, dar era o coada si noi trebuia sa ne asezam. Mi-o amintesc pe Nasa T. cum a iesit pe scari si a strigat ca a cazut Ceausescu. Atunci s-a oprit timpul in loc, pret de secunde, nestiind daca sa ne bucuram sau nu. Toti vecinii au iesit din bloc si au inceput sa discute, cu radioul in mana, mai fugeau la televizor, mai discutau si apoi i-am vazut pe unii plecand. Nu-mi amintesc daca s-au intors cu toti cei ce au plecat. Noi, cei mici, am revenit la jocurile noastre, la regretul ca derdelusul din coltul blocului nu avea zapada pe el (era primul an fara zapada pe derdelus, de Sarbatori), la cearta pe artificii si la cererile catre Mos Gerila. Atunci a innebunit lumea. In blocul de pensionari militari s-au pus yale la scara, usa de la apartamentul bunicilor s-a inchis pentru prima data de cand stiam eu, de fapt toate usile de pe scara erau inchise si trebuia sa sunam sa fim primiti (eu stiam ca pui mana pe clanta si intrii-asa era pana atunci), oamenii ascultau la radio si televizor in continuu, la complex nu a mai fost coada la bananele verzi, programul meu de joaca afara a fost redus si nu mai aveam voie sa plec din fata blocului, iar de la Policolor se auzeau bubuituri ("mama ce pocnitori mishto au aia" ne gandeam noi-erau de fapt gloante.)
Nu-mi amintesc fetele parintilor atunci...
Imi amintesc bradul mare, legat, uitat pe balcon si ramas neimpodobit. Imi amintesc disperarea din ochii bunicilor cand suna telefonul. Imi amintesc sentimentul de gol pe care l-am avut cand am auzit prima data la televizor melodia "Desteapta-te romane". O auzisem toata vara cantata de Alex, cu spaca pe cap si cu zambetul pe buze. Era prima vacanta fara glumele lui si povestile lui, si as fi vrut sa-l intreb de unde stia ca o sa se cante melodia asta la tv, dar leucemia a fost mai puternica decat zambetul lui. I-am judecat pe parinti ca nu au facut totul sa fie si ei revolutionari, asemeni parintilor colegilor mei. I-am judecat apoi ca nu au facut totul sa fie in top 500 si ei. I-am judecat ca nu au fost cu mine in acea vacanta, asa cum erau mereu. Astazi stiu ca sunt norocoasa ca am fost destul de mare atunci, ca ei sa nu iasa pe strazi (probabil ca azi nu as mai fi fost), dar si destul de mica sa nu merg eu sau prietenii mei. Astazi ma bucur ca am impodobit bradul cu ei. Astazi ma bucur ca ei nu sunt doar un nume dintre miile ce au disparut, prea tineri...
A inceput nebunia pe strazi, de parca pana acum nu ar fi fost haos, acum este apocalipsa. Nu am sa scriu despre trafic, nu ca nu am ce ci pentru ca nu exista trafic. Exista o viata petrecuta in masina, intr-o cutiuta nu de chibrit ci de tabla. Acolo socializam cu "vecinii de suferinta", acolo aflam ultimele vesti despre prieteni (nu e unu pe lume care sa nu sune un prieten cand e blocat in trafic sau sa nu fie sunat de un prieten blocat in trafic), acolo ascultam stirile despre guvern (don't get me started) si tot acolo aflam ca nu exista bun simt. Am vrut sa-mi schimb masina, nu pentru ca trebuiam ci pur si simplu. Dar m-am razgandit dupa cateva aventuri cand mi-am dorit sa fii avut din nou "batranica"-o Dacie la fel de matura ca si mine (doar nu voiati sa spun ca sunt batrana). Merg eu frumos pe strada, ingusta strada, dupa un nenea taximetrist, trece el si masina care ii cedase trecerea nu ma mai asteapta si pe mine. Si uite'o pe tanti posesoare de Solnitza (Solenza) cum inainteaza spre mine suparata, mai mai sa intre in mine, si eu, finutza, bag in marsarier sa dau inapoi, doar ca tanti nu se limiteaza la fapte si deschide gura. "Tu esti mai tanara, trebuia sa-mi cedezi mie trecerea". NO FUCKING SHIT. Asa scrie la codu' rutier? Sa cedezi trecerea la toate cadavrele? Si uite'o pe tanti cum inainta, si eu in marsarier si ea tot nervoasa ca sunt eu mai tanara. Acum nu stiu exact ce a deranjat'o, ca sunt mai tanara, ca nu am injurat'o decat in gand sau ca nu am Solenza. Daca era un bizon, as fi stiut la ce s-a gandit...la cat de darnica sunt eu si cum mi'am luat masina, dar asa? Tot din seria "unde'i dacia mea veche", azi dimineata mergeam eu frumos pe o strada cu sens unic si cand colo ce sa vezi? Un bizon venea din fatza. Ma gandesc pret de o clipa ca pe strada aia, pe care merg de 5 ori/saptamana, cam de 2 ani, nu am vazut masini sa-mi vina din fatza, deci e sens unic. Ii fac un semn mic cu luminile "domnului", sa se bage intr-un loc de parcare sa trec, dar el nu, ca doar vedea ca sunt femeie la volan. Si ne oprim fatza in fata, suprinsa ca leul meu nu vrea sa se pupe cu stapanul inelelor (asa l-asi fi bushit sa vad cum ramane fara carnet, dar nu aveam timp de umblat la politie), iar domnul deschide gura gingas si spune "pasarica lasa-ma sa trec". Primul impuls a fost sa-i spun ca ma'sa'i pasarica, dar m-am abtinut. Ii reamintesc politicos ca este o strada cu sens unic, la care "domnul" deschide din nou gura si imi spune "da'ti fa in p**a mea masina inapoi". Teoretic, nu puteam sa-mi dau mashina in aia a lui, oricat de mica ar fi mashina mea, este mult mai, dar mult mai mare decat aia a lui. Practic, cu aia a lui nici duzele de'mi stropesc cu apa parbrizul nu cred ca le infunda, dar asta este, mashina mare scula mica-si asta o spun chiar domnii. Sa nu credeti ca m-am dat, nici nu aveam cum ca deja era coloana in spate, se enerveaza shmechereul si da inapoi ...mama sughitza in momentul acela cu siguranta si uite asa mai invata unii regulile de circulatie. Aseara, in plina aglomeratie, la o coada lunga la semafor, vine un alt shmecher, pe contrasensn, normal, da sa intre in coloana si cum nu aveam unde sa ma misc imi spune ca se grabeste. SERIOS??? A, nicio problema bizonule, te rog baga-te in fatza mea ca eu oricum ma plimbam cu masina doar. Am o placere nebuna sa ies sa ma plimb cu mashina in plina aglomeratie. Acum nu am nicio problema cu astia care se cred zmei pe carnetele lor, dar in clipa in care vitejia lor incurca circulatia si ii lezeaza pe ceilalti, am o problema. Cercul acela rosu cu o linie alba in mijloc, agatat de un stalp la coltul strazii inseamna ca nu ai voie p'acolo, dar tu esti prea prost sa intelegi. Liniile alea doua de pe mijlocul strazii insemna ca nu ai voie sa le incalci, dar nici asta nu stii. Cunoasterea acestor reguli presupune lectura, macar, a codului rutier. Dar lectura codului rutier presupune cunoasterea alfabetului. Cunoasterea alfabetului.... Am vazut mai devreme un vapor pe strada si un domn foarte fericit la volan. Probabil doamna lui plange, dar e el fericit. Tot mai devreme am vazut o mashina foarte mica si un domn zambind la volan. Zambetul lui ca zambetul lui, dar sa fii vazut zambetul duduii din dreapta lui.
Stiu ca sunt o furnica, asemeni voua, intr-un mushuroi prea mare pentru mine. Mai stiu ca sunt sarbatori si ar trebui sa ignor tentatiile de genul acesta. Mai stiu ca parintii nu m-au crescut sa fiu un robotzel. Mai stiu ca bunicii nu si-au dorit o nepoata sclava. Mai stiu ca este foarte usor sa iti traiesti viata "ta", fara sa te intrebi daca sunt ideile tale sau ale altora.
Mai stiu ca totul are un inceput si un sfarsit.
Nu stiu cand a inceput si nu stiu cand se va sfarsi. Am invatat la scoala ca nimic nu dureaza la infinit (acum nu stiu daca asta am invatat efectiv sau este concluzia mea). Stiu doar ca nu sunt spectator al acestui show numit viata, sunt un fir de praf in coltul unei mari scene, imprastiat cand actorii incep sa-si joace rolurile.
Prinsa in traficul din Bucuresti, numaram pana la infinit si inapoi si iar pana la infinit (si acum am numarat, ca sa nu scriu despre cum se circula prin Bucale)si cand sa o iau inapoi spre zero, suna telefonul. Si dai si vorbeste la telefon, ca doar nu aveam nimic mai bun de facut, si, din una'n alta, prietena imi povesteste cum nu se mai obtin credite la banci si ca cum nu mai au oamenii bani de sarbatori.
Pana aici nimic nou, ca doar asta spuneam si eu ieri, dar dupa ce termin convorbirea, ajung acasa si gasesc un plic mare...de la banca. Stim cu totii ca plicurile mari de la banci si fisc nu aduc vesti bune. Deschid speriata si cand colo o oferta extraordinara. Un credit de 17.000 Roni (170 milioane pentru cei neadaptati la roni) cu NUMAI 602 Roni ( 6 milioane tot pentru ei) pe luna. Dupa prostul obicei, iau calculatorul si calculez frumos (asta ca sa va scutesc pe voi de efort) si vad ca, in final, ar trebui sa platesc cam 36.000 roni (360 milioane). Din nou, nimic iesit din comun pana aici, doar ca nu ma opresc cu calculele aici si vreau sa vad cam care este dobanda. Suprize, suprize....dobanda este 42.5% pe an. Pai la asa oferta, ma duc la camatari...ca la ei e simplu, platesti sau o b***sti (iar vorbesc ca la usa cortului, dar incerc sa ma pregatesc pentru momentul respectiv). Nu am solicitat niciun imprumut de la banca respectiva si chiar consider ca asta este hartuire. Plus ca oferta este mincinoasa, pe undeva scria dobanda 19.9% pe an, dar asta este alta discutie. Am spus cumva ca scriu acest post de la banca???? Nici gand. Voiam sa va ofer si voua una din miile de oferte atractive de sarbatori. Si cand ma gandesc ca sunt unii care accepta si asa....
In jurul meu se discuta numai despre mancare, cate sarmale sa faca de Craciun, cum sa fie cozonacii, cu ce sa fie salata de vinete.....iar eu, cum sunt o bucatareasa desavarsita m-am gandit sa va ofer cateva idei pentru masa de revelion.
Meniu de sarbatori Tuica _de Pitesti balaie, Ce te mangaie la ... limba Dispozitia iti schimba_
Branza_ buna de Trapista Scoasa chiar acum din ... lada Cine vrea, poate sa vada!_
Sunca_ alba ca si-o coala, Cum mananci, cum ti se ... pare C-ai pofta de mancare!_
Mici_ facuti cu ardei iute Cand mananci iti vine-a ... spune, Doamne, ce bucate bune!_
Fripturica_ de boboci Cu garnitura de ... varza La stomac sa nu te arda!_
Mere, pere, cozonaci_ Sa mananci pana te ... culci De atatea fructe dulci!_
Tort _cu nuca cat caciula Care scoala-n sus si ... masa Daca nu intreaga casa!
Cui meniul n-a placut, Apai, mama lui sa-i ... faca Alt meniu care sa-i placa!
Hai, nu sariti sa aruncati cu muraturi in mine (aveti nevoie de ele pentru salata boeuf), dar scriam acum cateva zile despre cadouri si despre sarbatori si nebunia aferenta. De 2 saptamani cumpar cadouri...si bate un crivat prin buzunarele mele, mai ceva ca la Siberia. Dupa ce am ratat un telefon de felicitari, mi-am luat agenda si am inceput sa trec toate zilele de nastere si nume ale prietenilor, amicilor si cunoscutilor. Rezultatul? Lunile Decembrie si Ianuarie sunt fully booked. Ma uit ca tampa la agenda si la portofel si fac repede un calcul matematic: 12(decembrie)-9(perioada de gestatie..cum spunea o prietena)=3 (martie); 13(ianuarie sau al treishpelea salariu)-9=4 (aprilie). Romania a fost o tara eminamente agricola si cum dadea firul ierbii (martie si aprilie) romanii se apucau de treaba, dar nu de lucrat pamantul. Pai de ce nu mai devreme oameni buni? Clar ca dupa Revelion erau abtziguiti, venea Sf. Ioan si iar vinisor si tuica, pe urma dadea inghetu' si..."cine misca, misca mort" numai ca la parintii nostri era "ce sa miste ca e moarta"...si uite asa venea primavara. Venea dezghetul, dadeau ghioceii si se apucau de treaba. Pai bine mai oameni buni, si la portofelul meu nu va gandeati?? Clar ca nu, nici nu m-as fi gandit, dar totusi...asa, toti odata??? Si uite asa incep cu cadourile de la Sf. Andrei si toata luna Decembrie cadouri si Ianuarie la fel si ma opresc si eu pe la 1 Februarie. Noroc ca acum Romania este o tara eminamente biroistica...ca toti merg la birou, de la portar pana la manager. Pana si soferul merge la birou. NO SHIT. De cand ghiocelul meu a devenit scaunul din stanga (lasam englezii deoparte ca ei stau prost cu sexul oricum...statisticile o spun, nu sariti iar) birou? Si scaunul din dreapta ce e? E locul secretarei? In cazul asta, unii dintre voi aveti mari probleme in alegerea secretarei..e cam paroasa, are mustata si mai face si pipi din picioare. Aha...si locurile din spate sunt anticamerele? Ca sa vezi cine sta in anticamera la un sofer...de la Base pan'la Bush (hai ca nu mi-a iesit asta, ca sunt la fel amandoi). Acum nu stiu daca si vidanjorul merge la birou. Haznaua este calculatorul, probabil, si vede aceleasi rahaturi pe care le vedem si noi la calculator :))). Deci sunt sanse ca urmasii nostrii sa nu mai sufere foarte tare la portofel si sa aiba agenda ocupata pe un an intreg. Acum ar fi culmea, caldura este destula deci nu mai ingheata nimic si avem ocupate lunile noiembrie-martie, nu se mai lucreaza pamantul din primavara pan'n toamna, se lucreaza la birou (nu comentez nimic despre stresul lucrului la birou..o scuza lamentabila) deci avem ocupate lunile din aprilie pana in octombrie si gata anu'. Pana se schimba traditiile la romani, eu tot trebuie sa cumpar cadouri...sper doar sa nu termin sezonul precum cei din film. Mai bine trimit doar o felicitare parintilor. Ce spuneti?
Nu sunt rea, dar asa imi vine sa-mi infig un par un c** ca am fost sa votez, si poate reusesc sa inving legile gravitatiei si sa aterizez in Congo (orice propunere este binevenita). Serios acum, pai a fost Tariceanu -razgandeanu, a fost "Stolo nu te vom uita" si acum e "Stolo lasa-ne", apoi eu ce buzduganu calului sa mai inteleg. Simplu si clar. Suntem o tara de razgandici si razgandaci....ca de la Stefan cel Mare ne tot razgandim si ne coim (asta este....mai folosesc si cuvinte din DEX )si suntem mai rau decat fufetele de pe centura. Bine, bine....va intrebati cine sunt eu si cu ce drept comentez. Sunt cetateanul care este indrumat la vot, sunt cetateanul caruia i se spune ca traieste intr-o tara libera, sunt cetateanul care, la fel ca voi, platesc taxele in tara asta (la fel ca voi ca sigur Patriciu nu se plimba prin blogosfera) si vreau sa stiu incotro. Am cautat un pic si am gasit ceva super haios pe site-ul MAE privind calatoriile in Congo ...cauta aici ...a, si ar mai fii o varianta de luat in calcul...Kenia...unii platesc bani buni sa faca safari acolo, eu va ofer solutia emigrarii...si scapa cine poate (si de aici si de acolo). Adevarul este ca dupa cat de haios este Bob...peste 4 ani merg sa votez doar daca participa Tarki la functia de premier al Romaniei....si o sa fim Romanica razgandica si ....mai vedem noi.
Cum spuneam aici, am facut o operatie banala. Toate bune si frumoase pana aseara, cand trebuia sa invat pentru un examen. Tinand cont ca ma inghesuia o mare lene, intre invatat si privit la televizor, am ales sa ma uit la televizor. Am inceput eu sa ma dau cu placa cu butoane (ca tot e sezonul de placi) pe canale si am ajuns pe un canal, unde o domnisorica, nebuna as spune eu, se pregatea sa-si opereze sanii. Si ma opresc sa ma uit, in ideea in care daca imi vine vreodata gandul asta sa-mi treaca asa cum vine. Din seria "sunt tuta uneori", aud ca domisoara intra intai la o operatie de deviatie de sept si rinoplastie (am explicat ce inseamna deja) si raman ca tuta si ma uit. Nu apuc sa vad decat cum este intinsa pe masa, adormita, taiat nasu si bagata o andrea (asa mi s-a parut mie) p'acolo si, bonus, in drum spre baie mai aud si un aparat cum caraia prin nasul ei. Rezultatul?? Placa sparta, deci ies la shopping de placi, cana sparta (asta nu am cum sa o cumpar ca era cadou), stomac intors pe dos. De ce sunt tuta? Pentru ca asa cum am inteles de la (nu stiu cum sa scriu aici, asa ca las la alegerea persoanelor) amici/prieteni/cunostinte care au facut tampenia asta, nu este recomandat sa privesti dupa ce patesti. Acum cred ca este si un beneficiu in toata faza asta....ca azi am mancat doar gaura de la un covrig si uite asa incep o cura de slabire de toata frumusetea.
Stiu ca vin sarbatorile si ar trebui sa ma gandesc la zapada, dar mi-e dor de Vama. Nu de Vama asta plina de umbrelutze si sezlonguri, de muzica house si manele, de shtrasuri si pantofi de lac, de ratatzi care nu-si gasesc locul si il fura pe a altora. Revendic Vama pentru cei care stiu sa doarma in cort si rad dimineata cand sunt treziti de valul ce le gadila talpile, revendic Vama pentru cei care mananca clatitele cu nisip in ele, revendic Vama pentru cei care au doar hainele de pe ei in bagaj si nu sunt pudici cand fac baie in fundul gol, revendic Vama pentru prietenii pe care ii gasesti acolo si cu care poti sa bei fara sa te crezi Tarzan apoi, revendic Vama pentru cei care stiu ca valoarea nu o da masina de langa cort ci curatenia pe care o lasi la plecare, revendic Vama pentru cei care stiu ca hainele cele mai luxoase sunt blugii si treningurile, revendic Vama pentru cei care au spus mereu ca vor reveni dar, in timp, nu au mai gasit locul lor asa cum il lasasera...liber, linistit, curat, romantic, gol, prietenos, imens. Mi-e dor de Vama cu plaja plina de corturi, cu nebuni liberi, cu chefurile lungi din noapte, cu marea curata, cu ciulinii de pe camp, cu Corsarul vechi, cu Jack batranul....si ii plang pe cei ce nu au simtit Vama asa, niciodata.
Azi mi-am depasit norma la demisii/an. In decurs de cateva luni am scris 2 demisii, destinate aceleasi persoane. Prima demisie a fost aruncata la cos si, ca fapt divers, eu am plecat din firma, m-am intors si am aflat abia atunci ca nu era aprobata nicio demisie (nu eu sunt blonda..nu mai radeti). Astazi la prezentarea celei de a doua demisii (o sa spuneti ca sunt nebuna ca-mi dau demisia acum, in criza, dar enough is enough), am fost invitata de seful meu sa vad cum functioneaza shredder-ul (ca deh...cand n-ai ce face si cumperi astfel de aparate...eu cu mana mea mi-am facut-o) si al naibii aparat functiona (o sa fac plangere la firma furnizoare). Am privit cum demisia mea este facuta bucatzele de aparat si m-am intors in birou sa ma gandesc la alta varianta (stiu ca nu o sa fie acceptata, dar merita incercarea). Ultima demisie serioasa pe care am depus-o acum cativa ani venea intr-un moment mult asteptat, si am spus atunci ca o sa imi trimit demisia prin e-mail (nu platisem net-ul asa ca a picat varianta), SMS (era telefon propriu si nu voiam sa mai platesc si un mesaj), posta (ajungea dupa ce plecam eu) si traditionala hartie (varianta aleasa in final). Cum imi scriu eu demisia acum? Variantele sunt urmatoarele: 1. e-mail -netul este platit, conexiunea este buna, dar ma tem ca o sa-mi arunce calculatorul (ca deh...tot eu am zis hai sa cumparam calculatoare) si am cateva date personale pe el-deci nu este cea mai buna solutie; 2. SMS -serviciul este platit de firma, dar telefonul este al meu si ce fac daca il arunca si p-asta? Deci nu este cea mai buna solutie nici asta; 3. posta/curierat -ar fi o varianta buna, dar la aglomeratia asta ma tem sa nu ajunga demisia la o firma partenera si la seful meu sa ajunga o felicitare cu cele mai bune si sincere urari, plus, chiar daca ar ajunge bine- tot la shredder o sa vad si varianta prin posta; 4. telefon -daca sun si spun ca imi dau demisia, ori imi inchide telefonul, ori imi spune ca nu este buna conexiunea si oricum, daca nu e negru pe alb, nu e valabila. 5. coala A4 -varianta traditionala- intai o copiez la copiator (care-o mai cumpara aparate d-astea in urmatorii 200.000 de ani) de cateva sute de ori, apoi o prezint si astept pana cedeaza shredderul (ca doar nu ma dovedeste un aparat pe mine), iar daca asta cedeaza si incepe sa le arunce la cos....pana se epuizeaza sacii de gunoi si innebuneste femeia de servici. Daca mai sunt si alte variante...astept cu interes indicatii...daca nu, asta este, vin si maine la birou..pana se plictisesc ei de mine (se strica aparatele pana atunci, nu platesc internet si telefon si sa vad cum o sa faca ei :P).
Cu totii avem prostul obicei de a face promisiuni, deci si eu am acest prost obicei. Culmea ironiei si a ignorantei este ca nu ne tinem de promisiunile cele mai importante, dar le onoram pe cele mai banale si nesemnificative. Am facut multe promisiuni de-a lungul timpului, le-am onorat pe cele mai multe dintre ele, le-am ignorat pe cele mai grele si imposibile, le-am uitat pe unele dintre ele. Acum foarte mult timp, cineva mi-a facut o promisiune, nu pentru mine ci mai mult pentru persoana sa. Nu stiu daca si-a tinut promisiunea, probabil ca nu, probabil ca nu o va face niciodata. Si eu am facut atunci o promisiune, nu pentru persoana aceea ci pentru mine ...dar ma intreb daca pot sa-mi tin acea promisiune. De fapt, nu daca pot ci daca vreau sa-mi tin acea promisiune. Din lungul sir al interpretarilor de genul naivul este prost, nu imi voi tine acea promisiune, voi intoarce si celalalt obraz, iar cand cei 2 obraji ai fetei se vor epuiza sub palmele promisiunilor netinute, voi mai gasi 2 obraji (nu intru in detalii) nu pentru palme ci pentru a ma aseza pe acele promisiuni (cred ca de aici vine vorba "ma doare'n ..."). Nu face o promisiune pe care nu vrei sa o tii, pentru ca ma vei forta sa nu-mi tin nici eu promisiunea.
Probabil si anul acesta o sa va trimit felicitarile cu Elful meu. Probabil si sarbatorile acestea o sa trec pe langa o prapastie, o sa ma opresc, o sa intind mana, o sa iau in carca si o sa devenin responsabila de viata cuiva. Probabil o sa umar pana la 10 la birou inainte de a injura colegii care au intrat in sarbatoare deja sau care au uitat ca este Decembrie (am senzatia ca in alte tari, unde zapada se aseaza din august pe varful muntelui sau nu dispare niciodata, este un haos imens intre urechi si vor sa il transmita si pe plaiurile mioritice). Probabil am sa injur in trafic (de fapt sigur am sa injur) toti chiaunii care nu se gandesc ca maine pot fii someri si dau banii ca prostii pe toate carpele de firma. Probabil am sa ascult fiecare poveste trista spusa acum. Probabil am sa ma bucur de luminile lui Oprescu si de mosii lui. Probabil ca la anul o sa fac la fel desi spun ca nu. Probabil ma ajutati cu un nume potrivit pentru post. Probabil si voi simtiti greutatea sarbatorilor..desi nu ar trebui, dar stiti ca la anul o sa fie altfel. Probabil.
I should stop playing and start doing. I’ve got tired to say things that never really count. I’ve got upset on people and I’ve cried. I’ve got confused during the act of life. I’ve been loosing friends and I’ve been loosing faith. I’ve been trying to fix too many broken things. I’ve been in too many places and I’ve seen to many ugly faces and I’ve been surprised. I’ve got bored on the road. I set you free. You are probably wandering why now? I don’t want to make Christmas presents anymore to anybody (except me of course), I don’t want to save no more souls (except mine of course), I don’t want to loose more time. I’m taking my time back and I'm leaving you my blog. Who knows? I might be back one day or not. If you need translation…you are on the wrong page my friend…go back to your misery life, go back to things that makes you laugh, go back to where you came from.
A fost si ziua mult asteptatului vot uninominal si, ca un cetatean "turmentat", m-am trezit de dimineata decisa sa merg la vot dar fara sa stiu exact cine candideaza in colegiul meu. Am deschis internetul, am intrebat pe Musiu Google cine candideaza si ce stie despre respectivul/respectiva. Nu m-au luminat prea mult informatiile primite dar tot am mers la vot. Am fost oarecum suparata ca in colegiul meu nu exista vedete (i-am invidiat pe cei din Dr. Taberei pentru vedetele de acolo -Udrea, L.Anghel, Smarandescu-numai balarii), dar pentru senat, am avut surpriza unui candidat foarte interesant-Vadim. Dupa ce am petrecut seara in asteptarea rezultatelor alegerilor (nu am mai fost de mult la un party cu o asfel de tematica) si dupa ce am vazut rezultatele, am inteles 2 lucruri: 1. nu conteaza votul uninominal, ci partidul, nu conteaza ca un candidat are 80% voturi, daca partidul nu are peste 5% (pragul de intrare in parlament), asa ca imi pare rau Vadime; 2. nu conteaza campania electorala (si ar putea sa nu mai faca atat mizerie pe strazi), ca oricum romanul schimba regimul o data la 4 ani. Frumos este ca m-am asezat in pat cu PSD-ul castigator si m-am trezit cu PD-L-ul castigator. Acum nu stiu daca sa ma mai asez in pat sau nu, ca poate ma trezesc cu UDMR-ul castigator (am senzatia ca esecul PRM-ul a omorat accesul UDMR-ului la guvernare) sau cu PNG-ul in parlament. Nu cred ca mai dorm pana la rezultatele finale...imi fac bagajele pentru Congo- aveti ceva recomandari pentru calatoria aceasta??
