marți, 19 iunie 2018

Poștalionul


Frigierul meu este ținut în picioare de colecția de magneți de prin toate colțurile lumii. Știu, toată lumea are frigider în casă din otivul acesta, să își etaleze magneții.

Pentru că nu mai am loc de încă un frigider, am trecut la căni, nu cești, căni zdravene de ceai, pe care le colecționez de pe orinde mă duc. Am adunat atâtea căni încât o sa ajung să dorm pe ele, cam cum se doarme pe cojile de nucă. Am auzit că e bun pentru reumatism, asta ca să găsesc o scuză pentru colecția de căni.
Mai nou, adică de câțiva ani, îmi place să colecționez vederi sau cărți poștale. Îmi place sentimentul pe care îl am când primesc o carte poștală trimisă cu drag de cei apropiați. Trec peste faptul că le spun la plecare să îmi trimită, le reamitesc când sunt la destinație adresa, știu că se gândesc la mine și își rup câteva minute căutând cărți poștale, dar mai ales oficiul poștal de unde să le expedieze, și asta din cele mai ciudate locuri. Trec și peste momentul în care citesc ce îmi scriu și îmi spun că oceanul e superb, margerita bună sau distracția maximă. 
În era digitală, trimiterea unei vederi este o adevărată provocare, mai simplu cu facebook, whatsapp unde poți să înjuri vezi în timp real ce frumos este. Tot în secolul acesta al vitezei luminii, când mai repede ajungi cu avionul în Canada decât cu mașina la Baia Mare, viteze de deplasare a unei vederi eeste direct propoțională cu numărul de oceane pe care trebuie să le străbată.
O vedere din Australia a ajuns în romania în nici mai mult, nici mai putin de 104 zile, una din Mexic în 31 de zile, iar una de la Paris în 7 zile.
Așadar, atâta timp cât în calea Poștei Române nu se întinde un ocean, o apă mai mare sau munți mai înalți, o scrisoare/vedere ajung într-un timp rezonabil. Altfel, te întrebi dacă o aduc cu poștalionul tras de două mârțoage râioase speriate de H2O de durează atâta să primești gânduri dragi.

Niciun comentariu: