Mintea mea a avut nevoie de o perioada de refacere, motiv pentru care nu o chinui cu diacritice in aceasta postare. Lucrurile rele vin si trec, dar lasa urme adanci. Lucrurile bune vin si trec, iar urmele lor sunt atat de mici incat trebuie sa o luam de la capat in cautarea altor lucruri bune. Mintea mea s-a invartit intr-un cerc foarte mic, a tocit marginile si a trecut la nivelul urmator, un cerc mai mare. A tocit si aici marginile si a trecut la nivelul superior. Nu stiu daca are energia necesara sa toceasca toate marginile imaginare, dar nu abandoneaza. Mintea mea nu proceseaza "daca SE merita efortul". Ea stie ca anul trecut a produs asta , iar anul acesta trebuia sa continue. Mintea mea a cautat refugiul perfect, s-a catarat pe cele mai inalte piscuri dar i s-a rupt pioletul si i-a cedat coarda, apoi a fugit la mare manata de nisipul cald si apa limpede si linistita, dar nisipul i-a fript talpile iar apa cea limpede si linistita a tras-o in adancurile negre si tulburi. A fugit apoi pe campurile colorate, dar acolo era plin de ciulini si s-a zgariat adanc. Mintea mea s-a refugiat in orasul aglomerat si inghesuit, si a inceput sa funtioneze usor sau repede, asa cum ii dictau bataile inimii. Mintea mea si-a gasit ritmul. Acum e in cautare de pioleti mai rezistenti pentru catararile ulterioare, in cautare de labe cu calcai pentru nisipul fierbinte si apa tulbure, tabacindu-se prin oras pentru a rezista ciulinilor. Mintea mea stie ca nu a fost singura, s-a catarat alaturi de alte minti, dar astea sunt catarari individuale, nu imparti echipamentul. Mintea mea a inotat alaturi de alte minti, dar si ea si celelalte trebuiau sa invete singure cum sa reziste, fara tubul de oxigen al altei minti. Mintea mea nu a fost singura nici printre maracini, dar nu a ales o carare deja facuta, a alergat in linie cu alte minti si nu a calcat in spatele suferintei altei minti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu