Irta de Romania

Nu am crezut niciodata ca o sa ajung sa-mi fie rusine ca sunt romanca, ca o sa reneg tara in care m-am nascut, ca o sa vorbesc engleza cand ma aflu pe meleaguri straine doar ca nu fiu aratata cu degetul.

Am renegat-o prima data anul trecut, in Italia, nu la Roma, nu la Milano unde este plin de romani, ci la Venetia. Eram impreuna cu prietenele si eram, invariabil intrebate daca suntem din Rusia; cand raspundeam Romania, figura interlocutorului se inegrea, disparea zambetul si ne intorcea spatele. Am intrat in jocul lor si am spus ca da, suntem rusoaice, doar pentru a vedea reactiile. Ne-au zambit in continuare, ne-au intrebat cum este la noi, iar atitudinea prieteneasca a continuat.

Am incercat jocul cu renegarea si anul acesta, in Franta, o tara mai putin cotropita de romanasi decat Italia sau Spania. Cand spuneam Romania, primeam un "ah" si un zambet de complezenta, daca spuneam orice alta tara din est, discutia continua foarte prietenos. 

Pentru ca in Franta nu ai cum sa nu servesti o cafea (a se intelege vin) la o terasa in mijlocul drumului (a se intelege trotuar), ne-am jucat de-a ghicitul: care este roman? Nu am gresit niciodata. 

Romanul isi poarta cu mandrie burta plina de bere, mici, sprit si friptane, romanul isi poarta cu mandrie mustata mostenita de la otomani, romanul este elegant in treningul din piata si il arat lumii intregi, romanul se simte elegant in pantofi sport contrafacuti si vrea sa epateze cu toate denumirile de firme pe el, romanul nu pleaca niciodata de acasa fara traista, romanului ii place sa se simta important chiar si atunci cand este sluga.

Am plecat de aici, de pe un aeroport Baneasa cam intunecat, un aeroport unde doar daca nu voiai nu treceai cu un pistol, un aeroport unde bunul simt nu exista. Stiu, o sa spuneti ca daca vreau lux sa nu merg cu low-cost, dar nu de lux vorbesc, ci de dramul de bun simt pe care ar trebui sa-l avem cu noi mereu, vorbesc de cele 2 grame de civilizatie pe care ar trebui sa le capete chiar cei care stau de ani de zile prin alte tari, vorbesc de transformare avionului in IRTA.

La intoarcere, am gasit ghiseul pentru cursa noastra dupa acelasi principiu "uite romanasii mei". O coada pestrita, galacioasa, cam mirositoare (daca eu, cu nasul infundata am simtit-o) si foarte rasfirata. 

In avion, insotitoarele de bord ale unei companii romane, ne prezinta instructiunile in caz de urgenta. Tot ce am retinut la finalul acelor instructiuni este ca "Doamne fereste sa .... ca pitipoancele sunt complet pe dinafara". Ca erau chiaune de cap ... deh, fiecare petrece seara cum poate si cum lupta pentru un post e accerba .... nu ar fi nimic, dar modul in care tratau pasagerii, indiferent de cat de colorati sau nu erau, este inadmisibil. Aceeasi atitudine intalnita la vanzatoarele din mall-uri. Cineva ar trebui sa le explice fatucelor acestea ca vanzatoare de magazin este vanzatoare si nu "assistent", iar insotitoarele de bord de la acea companie sunt "impingatoare de tava la inaltime" si nu insotitoare de bord.

Am ajuns pe Baneasa unde ne-am interesat de rezultatul alegerilor. Nu ne-am mirat deloc, acestia sunt reprezentativi pentru cei care au votat, restul, adica si eu, nu avem dreptul sa comentam si sa aratam cu degetul atata timp cand nu am facut nimic.

P.S. Maine este miercuri si .... e Austria.