Puiul de gurlui

Asta scrie pe usa biroului meu azi. Ma pregatesc pentru o scurta vacanta alaturi de C. pe insoritele, scuzati, inzapezitele meleaguri nemtesti, drept urmare m-a parasit cheful de munca (nu ca am fi fost impreuna vreodata) si nici sa cauta Things to do/to see p'acolo nu prea ma tragere inima. Stiu ca maine o sa fiu smotocita de C. ca nu mi-am facut temele, dar o sa ma revansez tragand/carand sifonierul adus de ea, la insistentele mele.

Astazi ma vad nevoita sa clarific unele aspecte lasate oarecum intr-un nor de fum.

1.Ce este sifonierul?
Sifonierul este trolerul pe care am convenit cu C. sa-l luam cu noi. Nu ne luam hainele pentru o luna, nu avem un singur bagaj, dar dupa ce am studiat lista de cumparaturi, am realizat ca este mai bine sa plecam cu un troler mare, pe jumatate gol pe care sa-l umplem cu cele cumparate, decat sa plecam cu 2 gentutze si sa ne intoarcem precum Mos Craciun.

2. Ce este "puiul de gurlui"?
Puiul de gurlui este acela care-mi lipseste mie din geanta si acum si atunci. Atunci-adica in frageda adolescenta cand geanta era cel mult un amarat de portofel. Acum- adica in zilele noastre cand nu ma dau trendy dar port troler, si constat cu stupoare ca tot ce vreau sa indes in geanta necesita mult spatiu, si uite asa ajung din nou la troler.

3. Prima zi de munca- cum as putea sa uit prima zi de munca? Se intampla acum foarte mult timp dupa o tentativa de interviu, ca numai interviu nu fusese ala, dar asta am aflat dupa ce am fost la interviu la aproape toate firmele inregistrate si nu in Romania, am fost angajata sa lucrez ca agent imobiliar. Prima zi de lucru la ei a coincis si cu ultima zi de lucru la ei, dupa ce am stat aproape 12 ore intr-o incapere in care mai veneau si plecau unii altii, am raspuns la "n" telefoane, am repetat mecanic maxim 15 cuvinte toata ziua si am plecat acasa fara sa ajung pe la toaleta (mi-am dat seama de asta dupa ce am coborat primele 2 trepte si am devenit subit Michael Johnson -ba chiar mai buna pe turnanta). A doua zi m-am gandit ca, oricat de mult imi place sportul, nu cred ca mi-ar fi placut sa devin Paula Radcliffe.

4. Primul interviu- nici pe asta nu am cum sa-l uit. Se intampla pe vremea cand inca mai credeam in zane si porneam in viata, aruncata de pe bancile unei facultati, cu ganduri si sperante mari. Dupa ce am fost refuzata politicos in numeroase locuri, fara sa ajung la interviu, am fost chemata la o firma pentru un post ce presupunea multe cifre. Mi-am spus ca merge si asta, pana la urma doar nu o sa imping aerul pana la 80 de ani degeaba. Am ajuns la locatia specificata, am intrat in biroul directorului, mi-a cerut sa ma prezint pe scurt, m-a intrerupt la mijlocul prezentarii (nu va ganditi ca vindeam fabrica de la Craiova sa am vreo prezentare de 8 ore) si m-a intrebat daca vreau sa fiu asistenta/secretara lui personala. Aa??? Eu ca proasta. Omul ca sa nu se piarda momentul meu de stupefactie mi-a prezentat avantajele unei astfel de pozitii. In primul rand nu as fi lucrat cu cifre ci cu numere, pozitia ar fi fost una privilegiata la el in poala, as fi avut vacante in strainatate, masini si case doar sa merg/sta/intorc pe burta. Cred ca privirea mea tampa la incurajat sa se ridice de pe scaun, unde parea impresionant de altfel, si sa se indrepte catre mine. Trebuie sa punctez 2 aspecte: 1.-eu nu sunt vreo futomodela sau manechinuita si 2.-bunicu arata mai bine acum decat arata partzaru' atunci. Nu stiu daca existe grade de superioritate la stupefactie, dar cand vezi corcitura de Virinel/Everac indreptandu-se spre tine, ar trebui sa se inventeze.Finalul a fost ca mi-am luat uimirea si am plecat cu ea acasa, socata sa ii mai dau una pe chelie lu' tataia, caci nu o fi eu vreo prajina dar ma rujam relaxata in chelia lui. Uite asa s-au dus sansele mele de realizare in viata asta.

5. Ma marit. -aici revin cu completari cand ma intorc din concediu, pana atunci va las sa intrebati cine e mai nebun - eu sau...?