Poștalionul

Frigiderul meu este ținut în picioare de colecția de magneți de prin toate colțurile lumii. Știu, toată lumea are frigider în casă din otivul acesta, să își etaleze magneții.

Pentru că nu mai am loc de încă un frigider, am trecut la căni, nu cești, căni zdravene de ceai, pe care le colecționez de pe orinde mă duc. Am adunat atâtea căni încât o sa ajung să dorm pe ele, cam cum se doarme pe cojile de nucă. Am auzit că e bun pentru reumatism, asta ca să găsesc o scuză pentru colecția de căni.
Mai nou, adică de câțiva ani, îmi place să colecționez vederi sau cărți poștale. Îmi place sentimentul pe care îl am când primesc o carte poștală trimisă cu drag de cei apropiați. Trec peste faptul că le spun la plecare să îmi trimită, le reamitesc când sunt la destinație adresa, știu că se gândesc la mine și își rup câteva minute căutând cărți poștale, dar mai ales oficiul poștal de unde să le expedieze, și asta din cele mai ciudate locuri. Trec și peste momentul în care citesc ce îmi scriu și îmi spun că oceanul e superb, margerita bună sau distracția maximă.
În era digitală, trimiterea unei vederi este o adevărată provocare, mai simplu cu facebook, whatsapp unde poți să înjuri vezi în timp real ce frumos este. Tot în secolul acesta al vitezei luminii, când mai repede ajungi cu avionul în Canada decât cu mașina la Baia Mare, viteze de deplasare a unei vederi eeste direct propoțională cu numărul de oceane pe care trebuie să le străbată.
O vedere din Australia a ajuns în romania în nici mai mult, nici mai putin de 104 zile, una din Mexic în 31 de zile, iar una de la Paris în 7 zile.
Așadar, atâta timp cât în calea Poștei Române nu se întinde un ocean, o apă mai mare sau munți mai înalți, o scrisoare/vedere ajung într-un timp rezonabil. Altfel, te întrebi dacă o aduc cu poștalionul tras de două mârțoage râioase speriate de H2O de durează atâta să primești gânduri dragi.

Economii

M-am întâlnit deunăzi cu o veche cunoştinţă, genul de persoană pe care o ştiu de foarte mult timp dar cu care nu am schimbat foarte multe cuvinte, dar cu care interacţionez din când în când.
Îl asociez cu aceeaşi pereche de tenişi vechi si ponosiţi, cu blugii tociţi cu genunchi şi tricoul de o culoare indecisă. Sub tot acest aspect "jomanfişist" se ascunde o minte destul de strălucitoare, asta dacă ai răbdare să discuţii cu omul extrem de introvertit şi oarecum monosilabic.
Fiind o întâlnire la o cafea şi nu doar un schimb fugar de amabilităţi, am aflat despre persoana respectivă mai multe lucruri decât mi-aş fi dorit.
Nu mică mi-a fost surprinderea când am aflat că bietul om nu a mai avut concediu în ultimii 10-12 ani. Încercând să îi spun că este ilegal şi imoral, cred eu, să nu ai dreptul la un concediu de 2 săptămâni anual, m-a lămurit că a avut concediu dar nu a plecat de acasă. Deja surprinderea s-a transformat în compasiune, gândindu-mă că bietul om are un job care nu îi permite să depăşească graniţele oraşului. Dar, surpriză, omul are un job bine plătit, stabil, cât de stabil poate fi un job în zilele noastre. 
Îl văd că se uită cu poftă la ţigarea mea şi îi ofer una, dar el nu fumează şi nu bea alcool. Nici în cluburi nu merge, i se pare o pierdere de vreme şi este prea multă agitaţie.
Sigur are alte vicii costisitoare care îi animă viaţa, dar dar pentru muzică există youtube şi nu vede rostul concertelor, pentru fotografie nu are inclinaţii, ca mijloc de locomoţie foloseşte ratb-ul, restul opţiunilor fiind excluse din varii motive, iar jocurile de noroc sunt pentru "luzări".
După ce avem această deschidere de discuţie, interlocutorul meu păstrând o mimică oarecum gravă dar posomorâtă, ajungem şi la problema care îl roade pe el şi îmi cere sfatul.
Omul are "nişte" economii pe care le ţine în bancă, dar şi aici are o problemă pentru că nu ştie cu ce bănci să lucreze ca să îi fie garantate depozitele.
Depozite? Adică mai mult de 100,000 (una sută mii) euro?
Am încercat să îmi păstrez o expresie calmă cât timp mi-a vorbit despre economiile lui de peste o sută de mii de euro, în timp ce sorbea picătură cu picătură dintr-o sticlă mică de suc, de mai avea puţin şi lingea şi picăturile de apă de pe sticlă şi de pe masă.
Personajul vrea să facă investiţii sigure, pe termen lung. În ce scop? Aceasta este o întrebare de peste o sută de mii de euro.
Cum sucul se terminase, îl suspectez că s-a dus la toaletă să mai bea nişte apă, timp în care am încercat să compilez informaţiile primite în speranţa unui ...."sfat" sigur şi pe termen lung.
Ce poţi să îi spui unui om care nu are vicii, nu are familie, nu are ţeluri în viaţă, care nu a ajuns nici până la centura capitalei?
Sfatul a fost să îşi cumpere o pereche nouă de încălţări, cele vechi fiind aproape rupte, să se urce în tren şi să se oprească pe plajă, să asculte marea, să îţi cumpere ultimul album Metallica şi tricoul aferent, cel de pe el fiind de la primul album, să îţi cumpere şi să savureze un Guinness, să se dea cu parapanta, să se ducă la piscină, să facă o vizită la un frizer, să se dea cu rolele prin parc, să meargă la un meci pe stadion, să vadă un film 3D la cinema, toate înainte de a-i plesni o venă sau de a face 80 de ani. Sigur, i-am spus toate astea în minte, pentru că altfel nu i-am putut spune nimic, gândindu-mă la bătrânii care strâng o viaţă întreagă banii la saltea şi fac infarct când le arde casa sau le schimbă nepoţii patul şi salteaua.
La despărţire cu greu s-a căutat de 5 lei pentru sucul consumat.
Mi-am dat seama de ce nu am şi eu economii de o sută de mii de euro. Am aruncat tricoul cu Metallica.