Sunt printre putini norocosi care s-au nascut cu povestitori.
Cine sunt ei?
Sunt bunicii, matusile si unchii care mi-au spus povestile lor de viata, mi-au povestit cum au supravietuit pe front, cum au trait razboiul, cum s-au schimbat conducatorii, si asta cu mult timp inainte de aparitia Discovery Chanel.
Ei i-au facut nemuritori pe camarazii lor, pe profesoara de franceza, pe tiganul care vindea braga pe strazi sau pe Gigi Constantinescu.
Povestile lor le-au intrecut in frumusete pe cele ale lui Creanga, pentru ca erau povestile lor, erau aventurile lor, erau mostenirea mea.
Ei mi-au povestit de Rege sau de Balchik cu mult timp inainte sa deschid un manual de istorie sau sa ma uit pe o harta.
Intr-o buna zi, povestitorii se hotarasc sa plece, rand pe rand, lasand in urma povestile lor frumoase si tristetea ca nu le voi mai auzi niciodata.
Si cand credeam ca m-am plictisit, tot mai imi doresc sa aud povestea cu Gigi Constantinescu sau cu bombardarea triajului din Bucuresti sau cu tiganul care vindea pepeni si braga pe strazi.
Dar povestitori pleaca si imi lasa mie povestea lor sa o spun mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu