Iarna nu-i ca vara

Asa cum spunea "poetul" nostru national, iarna se dovedeste a nu fi ca vara. Din ce ratiuni, altele decat asezarea pe meridian, nasterea sub o stea norocoasa cazatoare si mostenirea daco-romana, iarna nu este ca vara.
Ca iarna nu-i ca vara, simtim in calorifere, buzunare si munca.
An de an, dar absolut (mai absolut ca vodca) in fiecare an, iarna nu-i ca vara si ne gaseste nepregatiti. Ba ninge si nu avem sare sa dam pe strazi, ba vine frigul si nu s-a aerisit instalatia de caldura, ba vine 31 decembrie si ne dam seama ca se termina anul.
31 Decembrie va pica pe 31 decembrie in fiecare an, cam asa cum un om e nascut de ziua lui, cam asa si cu 31 decembrie. Fix la o saptamana dupa Craciun, dupa masa imbelsugata si plina de colesterol, vine sfarsitul... anului.
Pe unii ii prinde nepregatiti, cam ca in fabula cu greierele si furnica, si se trezesc ca maine, poimaine e revelionul si ei mai au niste chesti de facut. Bine, chestiile respective se puteau face si acum o luna, doua sau jumatate de an, dar unde ar mai fi farmecul sfarsitului de an...
Am Aveam in playlist colinde, muzica linistita, cat sa intru si eu in ton cu perioada asta de "dolce far niente", dar au aparut metalele grele, oamenii care te scot din "pijamaua" in care ai venit la birou ca si-au amintit ca vine sfarsitul anului.

... si-a zburat puiul cu ata, si s-a dus si starea mea cu el.
Abia astept sfarsitul lumii, sper sa fie cum au spus mayasii, sa vezi atunci cum isi amintesc toti ca mai au ceva de facut.
Putem sa cerem o derogare si sa mutam sfarsitul anului cu 2-3 lunii, pana pe 31 Martie?
Dar cu mayasii, putem sa purtam o discutie cu ei si sa le solicitam o amanare de 2-3 ani?

Vine sau nu vine "Salvarea"?

In urma unor evenimente grave si cand totul este la limita, iti dai seama care sunt minusurile importante ale unui sistem. Vezi minusurile la tot coltul, dar cand esti presat de timp, acele minusuri fac diferenta dintre viata si moarte.

Vineri, in urma unui telefon la 112 prin care se solicita o salvare, am asteptat nici mai mult nici mai putin de 35-40 de minute sa apara "minunea alba cu giforar".

De ce am chemat salvarea? Un "mic" infarct, deci nu era necesara prezenta salvarii in scurt timp. Si daca ma gandesc bine, cred ca era si departe spitalul de la care a plecat, la vreo 5-6 kilometri si era si ora pranzului cand doar autobuzele sunt pline de pensionari. Deci niciun motiv sa ajunga mai repede.

Sa mai spun ca a trebui sa dam indicatii unde sa vina? Sa mai spun ca atunci cand a venit salvarea, au fost de fapt 2 salvari? De ce au venit 2, habar nu am.
O sa intrebati de ce nu am fugit cu persoana respectiva la spital. Sa spunem ca a fost ... o conjunctura nepotrivita pentru a face acest lucru.
Imi amintesc de un accident auto de acum 3-4 ani, cand sunam in disperare la 112 si le spuneam ca avem nevoie de salvare, iar cucoana de la telefon imi tot spunea ca a fost salvarea si a luat victimele. Salvarea fusese, luase victimele, dar din cealalta masina nu si din cea in care ma aflam eu. Dupa ce i-am spus ca este vorba de 2 copii, imi trimite o Dacie papuc de pe vremea lui Gheorghiu Dej, in care s-au inghesuit cu greu asistenta, copiii si mama copiilor.
Stiati ca in salvare nu au voie sa ia decat bolnavul? Atunci cand vedeti pe strada cate un disperat care se tine fix in spatele salvarii cu girofar si lumini pornite, lasati-l sa stea lipit de salvare, ca poate acolo se afla o persoana apropiata lui.
Uneori e mai bine sa treci pe rosu, sa nu dai prioritate, sa alergi pietonii pe trecere si sa te alegi cu amenda sau permis suspendat decat sa astepti salvarea care nu mai vine. Asta poate face diferenta dintre viata si moarte, depinde doar de conjunctura.

Ziua cand povestitori pleaca

Sunt printre putini norocosi care s-au nascut cu povestitori.
Cine sunt ei?
Sunt bunicii, matusile si unchii care mi-au spus povestile lor de viata, mi-au povestit cum au supravietuit pe front, cum au trait razboiul, cum s-au schimbat conducatorii, si asta cu mult timp inainte de aparitia Discovery Chanel.
Ei i-au facut nemuritori pe camarazii lor, pe profesoara de franceza, pe tiganul care vindea braga pe strazi sau pe Gigi Constantinescu.
Povestile lor le-au intrecut in frumusete pe cele ale lui Creanga, pentru ca erau povestile lor, erau aventurile lor, erau mostenirea mea.
Ei mi-au povestit de Rege sau de Balchik cu mult timp inainte sa deschid un manual de istorie sau sa ma uit pe o harta.
Intr-o buna zi, povestitorii se hotarasc sa plece, rand pe rand, lasand in urma povestile lor frumoase si tristetea ca nu le voi mai auzi niciodata.
Si cand credeam ca m-am plictisit, tot mai imi doresc sa aud povestea cu Gigi Constantinescu sau cu bombardarea triajului din Bucuresti sau cu tiganul care vindea pepeni si braga pe strazi.
Dar povestitori pleaca si imi lasa mie povestea lor sa o spun mai departe.