Imi arunc in fiecare zi un vis la orfelinat, il las acolo, in speranta, ca va veni ziua cand il voi lua acasa.
Cineva mi-a spus ca trebuie sa invat, sa merg la scoala, sa citesc cat mai mult, sa aflu tot ce pot, sa vad tot se afla in spatele lucrurilor si, la final, sa tanjesc dupa o masina, dupa o casa, dupa diplome, dupa cariera, dupa pozitie sociala.
Cine este acel cineva?
Sunt toti cei care cred cu tarie ca numarul diplomelor de pe perete este mai important decat numarul pozelor cu copiii si nepotii.
Sunt toi cei care cred ca o viata plina de datorii pentru patru pereti este mai importanta decat pierdutul timpului prin parcuri, alergand dupa nepoti.
Sunt toti cei care ne invata ca la batranete trebuie sa muncim si nu sa ne jucam cu catelul nepotului.
Sunt toi cei care ne spun ca noi suntem importanti, cariera noastra, pozitia noastra sociala si nu familia, casatoria, urmasii.
Sunt cei care au uitat ca in urma lor nu ramane decat un copac, daca au timp sa-l planteze, si un om.
Sunt cei ce nu stiu ce inseamna fericirea.
Bunica mea a terminat doar patru clase, asemeni multor alte femei in varsta.
Este ea fericita?
Da. La masa de Paste are in jurul ei copiii, nepotii, familia si este fericita.
Este fericita ca ne priveste pe noi si nu peretii plini de diplomele adunate in ani.
Bunica mea, cand merge pe strada, priveste oamenii, dar ei sunt prea preocupati sa o priveasca, ei isi privesc varful pantofilor, calculand ratele la casa.
Este ea fericita?
Da. Ea vede oamenii, ei nu o vad.
Ma intreb daca as putea, vreodata, sa fiu ca ea?
Ma intreb la ce imi folosesc diplomele?
Ma intreb la ce imi folosesc ratele?
Ma intreb la ce imi foloseste caruselul acesta nebun, in care am urcat cu totii?
Am sa imi las visul de a ma juca cu copilul, pentru falsa senzatie ca o diploma, in plus, este importanta?
Am sa imi las visul de a plimba catelul nepotilor, pentru a ma juca cu pisici mele, singurele prietene la batranete?
Am sa imi las visul de gati pentru familie de sarbatori, pentru a manca singura in fata televizorului?
Nu am sa-mi las visele la orfelinat. Nu cred ca diplomele sunt importante, nu cariera este importanta, nu pozitia sociala este importanta, nu numarul cadavrelor peste care am sa calc sunt importante, nu tarile pe care le-am vizitat sunt importante.
Familia este importanta, cu prietenii alaturi.
In prag de sarbatori avem depresii, suntem tristi, suntem singuri si ne intrebam de ce.
Am gresit atunci cand ne-am lasat visele la orfelinat si am crezut ca suntem importanti doar noi.
Noi suntem importanti, dar noi suntem nimic cand nu avem familia unde suntem cineva.
Cineva mi-a spus ca trebuie sa invat, sa merg la scoala, sa citesc cat mai mult, sa aflu tot ce pot, sa vad tot se afla in spatele lucrurilor si, la final, sa tanjesc dupa o masina, dupa o casa, dupa diplome, dupa cariera, dupa pozitie sociala.
Cine este acel cineva?
Sunt toti cei care cred cu tarie ca numarul diplomelor de pe perete este mai important decat numarul pozelor cu copiii si nepotii.
Sunt toi cei care cred ca o viata plina de datorii pentru patru pereti este mai importanta decat pierdutul timpului prin parcuri, alergand dupa nepoti.
Sunt toti cei care ne invata ca la batranete trebuie sa muncim si nu sa ne jucam cu catelul nepotului.
Sunt toi cei care ne spun ca noi suntem importanti, cariera noastra, pozitia noastra sociala si nu familia, casatoria, urmasii.
Sunt cei care au uitat ca in urma lor nu ramane decat un copac, daca au timp sa-l planteze, si un om.
Sunt cei ce nu stiu ce inseamna fericirea.
Bunica mea a terminat doar patru clase, asemeni multor alte femei in varsta.
Este ea fericita?
Da. La masa de Paste are in jurul ei copiii, nepotii, familia si este fericita.
Este fericita ca ne priveste pe noi si nu peretii plini de diplomele adunate in ani.
Bunica mea, cand merge pe strada, priveste oamenii, dar ei sunt prea preocupati sa o priveasca, ei isi privesc varful pantofilor, calculand ratele la casa.
Este ea fericita?
Da. Ea vede oamenii, ei nu o vad.
Ma intreb daca as putea, vreodata, sa fiu ca ea?
Ma intreb la ce imi folosesc diplomele?
Ma intreb la ce imi folosesc ratele?
Ma intreb la ce imi foloseste caruselul acesta nebun, in care am urcat cu totii?
Am sa imi las visul de a ma juca cu copilul, pentru falsa senzatie ca o diploma, in plus, este importanta?
Am sa imi las visul de a plimba catelul nepotilor, pentru a ma juca cu pisici mele, singurele prietene la batranete?
Am sa imi las visul de gati pentru familie de sarbatori, pentru a manca singura in fata televizorului?
Nu am sa-mi las visele la orfelinat. Nu cred ca diplomele sunt importante, nu cariera este importanta, nu pozitia sociala este importanta, nu numarul cadavrelor peste care am sa calc sunt importante, nu tarile pe care le-am vizitat sunt importante.
Familia este importanta, cu prietenii alaturi.
In prag de sarbatori avem depresii, suntem tristi, suntem singuri si ne intrebam de ce.
Am gresit atunci cand ne-am lasat visele la orfelinat si am crezut ca suntem importanti doar noi.
Noi suntem importanti, dar noi suntem nimic cand nu avem familia unde suntem cineva.
Imi iau visele, unul cate unul, acasa.
14 comentarii:
Foarte frumos post, si imi pare bine ca nu scapi din vedere ceea ce este mai important in viata! Iar catelusul este o scuuuuuuuuuumpeeeeeeeeeeteeeeeeeeee!!!!!:))
@georgi: faptul ca omitem ce e important ne transforma in solitari. poate sunt naiva, dar cred ca hartia e importanta, iar cine spune nu ... e un mare mincinos.
catelul e un scump nebun rau, cel mai tare din cartier, dupa cat de agitat e :)
Visele devin realitate cand crezi cu adevarat in ele. Visele nu se arunca, se amana un pic. Nu le poti uita, fac parte din tine.
Iti doresc sa ti se implineasca tot ce visezi!
@good girl: mai aruncam uneori vise, nu doar le amanam.
visez sa nu port rochie roz ...acum imi mai doresti implinirea viselor? :P
sa tanjesti dupa diplome, caiere, masina, si sa nu uitam.....UN BILET LA AC/DC
Hai bre zambeste ...cred ca stiu pe cineva care are un bilet la Amsterdam la AC/DC...nu e o gluma
@joker: zambesc sigur, dar nu cred ca ma sti :)))) abia astept..sa fumez
o scriere senzationala, venita intr-un moment optim... unul din putinele momente in care ne ridicam capul din pamant si ducem privirea spre cer. momentul in care, poate, doar pentru cateva clipe incercam sa ne regasim... frumos. felicitari
@un om: mersi mult. cred ca in momentele astea ne dam seama care sunt adevaratele valori in viata, iar restul de 360 de zile suntem precum strutii.
sarbatori fericite.
Generatia asta a noastra, o fi ea de sacrificiu, dar cu siguranta va sti la un moment dat sa se bucure de implinirea viselor sale.
Sarbatori fericite!
@nina: sarbatori fericite si astept cozonacul.
dar cand se termina oare cu generatiile de sacrificiu, ca din 50 in coace tot de sacrificiu sunt generatiile?
Fericirea sta in lucrurile marunte, fie ele si niste zile libere in care poti fi cu cei dragi. In cazul meu, familia. O sa ma urasti IAR ca plac la CdA. Promit ca ma intorc cu poze, fair enough? :) Hugs, have a jouyful Easter!
@rox: mersi mult si la fel si tie. nu te urasc, ma bucur pentru tine ca ai unde sa fugi de nebunia asta. sarbatori fericite alaturi de familie.
astept poze :))
Nice post! Ma bucur ca nu sunt singurul care gandeste asa....
@tree: e bine sa ne trezim din timp, sa nu privim viata cum se scurge pe langa noi
Trimiteți un comentariu