vineri, 30 septembrie 2016

Copiii urâţi

A trecut un an de la tragedia ...colectiva.
A trecut un an de cand copiii "frumosi" ieseau pe strada sa se certe cu ... oricine pentru ceea ce li se intamplase acelor copii. Multi au sperat ca iesirea in strada a schimbat ceva. Ce? Sistemul, au spus unii. Sistemul nu se schimba cu 10 minute iesite in strada si cu 15-20 de cuvinte pe fb sau bloguri. Sistemul se schimba din interior. Stiu, pare o prostie, dar doar asa poti schimba un sistem. Nu stand la poarta si aratand cu degetul, ci fiind acolo, in mijlocul lui, facand lucrurile altfel, schimband intai si inainte de toate MENTALITATEA. Asa se face schimbarea, nu smulgand bandajul de pe rana plina de puroi, pentru a- inlocui cu altul care se impute la randul lui, si tot asa.
A trecut anul si abia acum se vede ca nu s-a schimbat nimic, nu la noi, nu la cei multi, nici macar la tinerii frumosi.
Acum doua zile citeam un reportaj despre Tedy Ursuleanu, despre vernisajul unde vor fi expuse poze unde Tedy a decis sa fie model.
Astazi am vazut-o fata in fata.
Tedy este un model.
Ea, alaturi de toti ceilalti care au invatat sa traiasca dupa tragedie sunt un model. Ei si numai ei sunt TINERII FRUMOSI.
Cine le mai stie suferinta dupa ce a fost stoarsa de televiziuni si ziare pana la ultima picatura de cerneala? Nu mai reprezinta o stire, un eveniment, sunt ... old news.
Doar ei, cei care invata si azi sa poarte urmele fizice si psihice ale acelor clipe sunt tinerii frumosi, chair daca si ei au renuntat la lupta cu sistemul.
Intai lupta pentru ei si, daca le mai raman resurse, vor lupta si cu sistemul.
Restul? Niste copii urati, spectatori din randul fundul salii, asistati "social media", galeria din fata televizorului.

miercuri, 17 februarie 2016

Campania Pro-fumat 2

De curând, s-a modificat o lege valabilă de ani de zile, dar neaplicată, care îmi interzice mie şi ţie şi lu vecinu' să mai fumăm oriunde. Nu că ar fi o problemă ca statul să îmi interzică chestii, doar asta face statul, interzice chestii, dar monştrii pe care i-a născut aceasta modificare legislativă mă scot din sărite.
sursa
S-au gasit o sumedenie de agarici, cărora le-a căzut monitorul oficial pe un picior şi bugetul sănătăţii pe celălalt, să îmi spună că dacă fumez nu ar mai trebui să primesc îngrijiri medicale gratuite pentru bolile provocate de tutun. Nu contează că plătesc asigurări, nu contează că plătesc 15 lei pentru un pachet de ţigări, din care doar 4-5 lei costă tutunul, restul sunt accize şi taxe care merg la bugetul statului, toate astea nu contează, important este să nu mai fumez eu. Nu am văzut niciun agarici care să spună să nu mai beneficieze de îngrijiri medicale ăla care bea regulat până cade sub masă, sau ăla care pleacă cu gonoree de la prostituată, deşi prostituţia este ilegală în această ţară, sau ăla care e prost şi face prostii cu vătămări corporale. De ce? Pentru că au făcut ciroză şi cei care nu au băut niciodată alcool, pentru că indiferent că a lăsat Dorel un cartier întreg fără lumină, descoperirile lui Einstein au creat bomba atomică.
Dacă tot există această campanie anti fumat, s-au găsit şi mai mulţi agarici să mă întrebe ce o să fac acum, când nu o să mai am voie să fumez oriunde. Să mă enervez, să nu? Stau şi mă gândesc că nu m-a întrebat unu, mai dar unul nu m-a întrebat, acum câţiva ani, când a lovit criza, dacă mai am bani să-mi plătesc rata la bancă. Nici acum, când discută aştia de darea în plată, adică să dai casa şi să scapi de datorie la bancă, nu ma întreabă nimeni dacă dau casa.
Serios, pe toţi îi doare unde o să fumez o ţigare, dar nu-i interesează dacă pot să-mi plătesc apartamentul sau dacă îl dau înapoi?
Ei bine, dragilor, o să fumez în casă, că d-aia plătesc, dar nu asta vă interesează!