prostia versus Prostia

Prostia nu doare, nu urâțește, nu imbogățește și nici nu seacă. La tot pasul avem exemple ale prostiei și exemplare purtătoare de Prostie, ne-am obișnuit cu ele ca țiganu romul cu scâteia (s-a dus tot farmecul acestei expresii de când nu mai este ”polically correct” să spunem țigan), și, cu toate astea, nu încetăm să ne minunăm când mai vedem cate o prostie sau o Prostie.
Am să iau un exemplu la întâmplare. Să spunem că ai brațele pline, pe umăr îți atârnă o geantă mai mare decât șifonierul si te urci fericit în lift. Ajungi la etajul dorit, dar constați că ușa nu vrea să se deschidă și doar ce te înarmasei cu forță să cari bagajul pentru încă trei pași. Evident că după primul șoc cu șifonierul pe umăr, și după ce ai eșuat cu mâna, încerci următoare variantă, cu vorba. Urmează bip, bip, bip, mame, rude și organe, dar ușa nu cedează și se incăpățânează să rămână închisă. Varianta de rezervă, cum altfel, este un picior hotărât aplicat ușei de fier, însoțit de restul rudelor rămase restante anterior. Și când ai epuizat toate variantele, gențile îți rup umerii și te declari învins de un lift, ce te împinge Prostia să faci? Apeși butonul de la etajul următor, doar că este etajul INFERIOR, după care îl înjuri pe cel care a inventat scările.
Şi când mă gândesc că astfel de exemple sunt nenumărate ...

Eurovision 2015

După circul intern, ca în fiecare an, de altfel, a început și circul european. Mă uit la concurs, ca orice  mulți români și nu numai, dar, spre deosebire de conaționalii mei, eu sper să nu câștigăm.
Nu avem, nu putem, nu știm, în general NU ne trebuie nicio chestie europeană, mondială, galactică, interstelară care să ne trezească din din somnul de secole și să ne pună să MUNCIM. Noi NU muncim și nici NU gândim, din păcate, așa că să facă bine europenii să nu dea așa o pacoste ca Eurovisionul. Să-l facă ei unde vor, de la Moscova la Londra, că nouă ne place să călătorim și avem și rude și susținători pe acolo, mai ales la Londra. Plus că o pacoste ca asta trebuie rezolvată într-un an, adică 365 de zile cu tot cu week-end, adică cam 104 zile, plus zilele de concediu, vreo 21-30 de zile, plus liberele legale, vreo 10-12 plus învoiri pentru doctori, taiat porc, belit  jupuit mielul, delegații la cumătru' de la Giurgiu după pește, la finu' de la Focșani după vin, și uite cum rămân cam 200 de zile.Plus că vreo 50-60 de zile, minim, durează până decidem cine face parte din echipa care se ocupă de show, alte 30-50 de zile până trasăm sarcinile fiecăruia și îi pregătim pentru un asemenea proiect. Urmează, desigur, o adresă către EBU pentru o derogare de 365 de zile până la noul concurs și schimbarea denumirii din Eurovision 2016, în Eurovision 2017. În același timp, nu avem sală pentru așa ceva, deci trebuie construită, iar primaria sugerează ca adresa către EBU să fie cu Eurovision 2018, dar revine cu confirmare dacă nu e chiar Eurovision 2019 sau 2020.
Revenind la concurs, frumos decor, mulți prezentatori (dovadă că și austriecii au multe guri de hrănit), interesante melodi,
, dar niciun monstru pe scenă, nu tu un Lordi,  nicio barbă, nu tu o Conchită, nu tu o ciudățenie, o creatură, ceva, cu excepția Finalndei. Ce s-a ales și de concursul ăsta! Înainte, măcar, știam de ce pierdem, acum o să fim bulversați că nu înțeleg europenii mesajul nostru de a ne chema conaționalii acasă, de a le golii colțurile de stradă, de a renunța la joburile prost plătite și la asigurările lor sociale imense.
Deși majoritatea melodiilor mi se pare că sunt cam în aceeași notă, cert este că sunt multe voci frumoase și puternice.
Printre favoriții mei de anul acesta, care sigur nu vor cîștiga, se numără Italia, Norvegia, Estonia, dar sunt sigură că din România cele mai multe puncte le va primi această manea melodie, pentru că sigur ajunge în finală.

Ma mananca buricele degetelor de mult timp, dar imi place ca acel moment cand nu-mi mai ridic ochii din calculator sa-l petrec inconjurata de cana de cafea, scrumiera si un pachet plin de tigari. Imi place foarte mult sa scriu prin cafenele, nu pentru ca ma dau banii afara, nu sa privesc pe geam, ci pentru ca atunci cand sunt toata in calculator aud in jurul meu cele mai interesante povesti.
Dar acum sufar. Sufar pentru ca s-au inchis cafenele din Dorobanti. S-au inchis pentru ca i-au gasit pe chelneri cu bacsis...
Sa o iau de la capat. Niste cafenele din Romania s-au inchis pentru ca ANAF-ul a prins chelnerii cu bacsis in buzunar.
Inca nu-mi revin din socul si groaza aceasta. Trecand peste faptul ca nu sunt pe lista mea de favorite cafenelele din Dorobanti, nu au fost nici acum cativa ani cand erau la moda, dar doar pentru ca nu aveam un Bors Porsche, nu ca acum as aveam, acum sunt mai libere si apa plata cu lamaie nu mai costa cat un lingou de aur.

Sursa

In toata nebunia asta mediatica in care ni se toarna milioane de euro in urechi si ni se deseneaza scheme de spalare a banilor de nici Saligny (pentru necunoscatori, ala de a facut podul de la Cernavoda) nu le-ar deslusi, vin luptatorii luminii, ANAF-istii, si inchid o locanta pentru un bacsis de 10-20 de lei.
Eu cred ca praful de ani de zile de prin birourile respective institutii dauneaza grav sanatatii mintale a angajatilor. Stiu ca e greu sa lupti cu marea coruptie, dar sa te pui cu chelnarii mi se pare o adevarata dovada de profesionalism, rigurozitate in respectarea legilor, intr-un cuvant ... un mare FAS.
Ar trebui sa inteleg ca de acum in colo, daca nu vreau sa se inchid vreun loc care imi place, sa nu mai dau bacsis chelnarului? Pai daca nu ii dau, nu ma mai duc, ca parca nu as vrea sa fiu servita dupa 2 ore, nici sa beau din cesti sau pahare cu diferite tente de rosu, nici sa mananc supa asezonata cu deget de chelnar. Mare dilema daca sa dai sau nu. Dar hai sa impozitam bacsisul, ca fix in bacsisul chelnarilor, a coafezelor si a spalatorilor auto sta economia neagra.
Domnii si doamnele inspectori s-au uitat prea mult la filmul "It could happen to you" (tradus la noi, pentru sesiunile de pregatire de la ANAF, "Un bacsis de 2 milioane de dolari"), dar nu-i vad pe Paturica ai nostri spaland spaga mult plimbata prin bacsis. Au vazut ei ceva cu baruri si restaurante si cum se spala banii, dar au incurcat deceniu si au incurcat si personajul.
Poate data viitoare, cand le pune filmul care trebuie, nimeresc si locul si persoana, cateva sute de metrii mai la dreapta.

Doi olteni trecura Oltul, care a stins lumina?

Ma mananca degetele de cateva zile, de cand cu tavalucul de oameni de afaceri si demnitari ce dau cu subsemnatu' pe la dna (pana la recuperare tuturor acelor sume pe care le arunca in ochii prostilor, institutia respectiva nu merita majuscule), dar azi dimineata m-am luminat.
M-am intalnit cu un domn care imi explica cum se pregateste sa plece din Romania vanzand tot, iar cand spun tot, ma refer chiar si la capacul de la wc (nu ma intrebati cum stiu si asta). L-am studiat intens sa-mi dau seama daca figura imi este cunoscuta din ziare sau de la tv, dar daca l-as fi vazut pe acolo, dimineata nu-l mai vedeam in persoana. Corect?
Acum, ca week-endul cade pe noi, ma gandesc serios cati dintre noi, si cand spun noi ma refer la toti cei care lucreaza in tarisoara asta, indiferent ca sunt in mediul privat, public sau la negru, isi vor mai vedea seful luni dimineata la birou. Stiu, schimbarea sefilor, bucuria nebunilor, dar asta n-ar fi chiar o schimbare, in smensul schimbarii.
In locul televiziunilor, eu as trimite un car la aeroport si unul la Nadlac, ca oricum imaginile de pe Stirbei Voda sau de pe Eforie devin repetitive. Nu ar fi placut sa vedem acum, la inceput de primavara, cum ne pleaca ... ciripitorii??? Stiu, am ramane cu problema ca nu ar mai reusi dnaul sa-si rezolve dosarele fara ciripitori, dar daca s-au "descurcat" pana acum, se vor descurca si peste 10 ani.