Disparitia meseriilor traditionale

Ma gandesc de mul timp la acest articol, dar nu am avut timpul necesar sa-l "arunc", tocmai pentru ca societatea in care traim ne mananca tot timpul.
Cartile postale trimise din concedii au fost inlocuite de mailuri si poze pe facebook. Pensiile sunt transferate pe card bancar, iar postasii isi rod unghiile. Norocul lor cu moda "vintage" de a mai trimite, totusi, cate o ilustrata postala de prin departari. Eu tocmai am primit una de la Machu Pichu.
Centralistele nu mai exista. Toata lumea are in buzunar un telefon mobil, iar "mufarea" din centrala se face automat printr-un server. Unele s-au reprofilat imediat in dactilografe, dar acum toti folosesc computerele si-si scriu singuri documentele. Si, cu toate astea, tot sunt multi analfabeti.
Cizmarii au disparut si ei, incet, dar sigur. Pantofii, cand se strica, se arunca la gunoi. Nimeni nu-si mai pune flecuri, cuvand ce va deveni arhaism mai devreme decat credeam.
Ziarele nu se mai tiparesc pe hartie, s-au urcat online aproape toate. Tipografii mai traiau din carti, dar si acestea se citesc acum pe ebook. Ziaristii sparg seminte si s-au transformat in comentatori de articole copiate de pe diferite siteuri.
Bijuteriile si accesoriile pentru doamne si domnisoare se fac industrial, iar cand una este etichetata "hand made" este extrem de scumpa. Imi amintesc, in copilarie, ce mai insiram margelute pentru Ucecom, ca apoi sa vad siragurile prin magazinele de artizanat. Tot hand made erau, dar nu parea ceva iesit din comun. Multe din femeile care lucrau manual acele "bijuterii" s-au reprofilat. Nu as putea spune pe ce anume.
Spalatoresele care umpleau pe vremuri autobuzele, au fost inlocuite de Whirpool si Indesit. Cine stie ce or face acum.
Am crezut mereu ca tehnica moderna nu va reusi sa duca la disparitia unor meserii sau, cu siguranta, la disparitia uneia foarte vechi.
Pana si prositutia este amenintata de vremurile noastre, desi ai crede ca aceasta este meseria "eterna". In ziua de azi, o cafea de 5 sau 10 lei este suficienta sa fure painea de la gura bietelor fete. Evident ca, in functie de valoarea cafelei, este si valoarea "manufacturii".
Si toate astea pentru ca "timpul costa bani" si "carpe diem". Macar astea au ajutat la aparitia si dezvoltarea unei noi branse, psihiatri si psihologi. Daca distrugem ceva, sa cream altceva.

Turcul si mahoarca lui

Ora 8: Ceasul suna enervant de tare, iar amânarea nu mai este o opțiune, nu pentru ca nu ar mai fi timp de lenevit în pat, ci pentru ca la ceasurile deșteptătoare tradiționale "butonul snooze" ești chiar tu. Miroase îngrozitor a mahoarca turcului ce se încăpățânează sa locuiască sub același acoperiș cu mine. Totul in jur miroase a mahoarca, așternuturile, pătura, parul meu, mai puțin pielea. Pielea îmi miroase a anason. De unde naiba știu cum miroase anasonul? Mda, poate ar trebui sa gătesc mai puțin.

Ora 8.20: Turcul imi face cafeaua de dimineata, cafea turceasca, la ibric, ca tucul nu a invatat si nu-i place sa foloseasca esspresorul. Poate ar trebui sa scap de aparatul acesta ... italienesc, pana nu se supara turcul care imi prepara si un fresh de portocale. Turcul nu are multa forta in maini sa stranga portocalele asa ca foloseste storcatorul, macar nu trebuie sa scap si de aparatul asta.

Ora 8.40: Imi savurez cafeaua turceasca si freshul privind de pe balcon soarele ce se incapataneaza sa rupa norii. Mirosul greu de mahoarca ma inconjoara din nou. Trebuie sa-l dau pe turcul asta afara din casa, dar nu stiu cum. Soarele pare mai puternic decat norii, dar apare problema incaltamintei. Sa fie "menghina" sau "mergatorii"?  Urmeaza multe drumuri, de cateva ore, iar "menghina" are o autonomie de 30 de minute. Din minutul 31 ar trebui sa ma deplasez cu un scaun lipit de dorsal, caci orice pas cu "menghina" este ca o extractie de masea fara anestezie.

Ora 10: Suna telefonul. Stiu ca este ora 10 fara sa ma uit la ceas, asta este ora la care suna neamtul cu inspectia. Cum sa-i inchizi sau sa nu-i raspunzi neamtului? Ar insemna sa sune in continuu sau, mai rau, sa ma trezesc cu el la usa. Neamtul are nevoie de o viata si, cu siguranta, nu a mea. Lipesc un post-it roz pe frigider "Ocupata-te de neamt". Evident ca neamtul nu stie ca-i spun neatm, iar turcul nu stie cine este neamtul si oricum, daca ar afla, turcul ar fi speriat.

Ora 11: Imi iau "mergatorii" la plimbare. Le arat o mare, prea mare parte, din oras. Mergatorilor le place sa se plimbe,  nu cred ca au limita de autonomie si nu sunt pretentiosi. Le place asfaltul, pamantul, marmura, chiar si gresia coafata in marmura, plasticul, metalul. Mergatorilor nu le place caloriferul din tramvaie. Ei nu au suferit traume cu caloriferul, asemeni predecesorilor lor, dar cred ca se transmite genetic frica fata de caloriferul din tramvai. Mergatorii au un mare defect. Le lipseste capacitatea de a se transforma intr-un perfect "sut in fund". Compenseaza acest mare defect cu abilitatea de a face suta in 13 secunde. Eu nu am nicio contributie, cand mergatorii vad sobolani sau tigani cu sisul in mana, sunt pe cont propriu. Ca orice mergator respectabil, si mergatorii mei au un viciu. Le place sa bea. Si beau orice, de la apa de ploaie, la bere, vin sau votca. Nu au gustat inca whiskey sau coniac, ca nu stiu cum se face, dar cand intr-un pahar se afla doar 100 ml de bautura scumpa, toti devin foarte atenti cu paharul respectiv. Mergatorii sunt si acrobati minunati, se lovesc de orice zid ce le sta in cale, si raman cu rotile in sus pana ii recuperez eu. Mergatorii au un singur of, nu au lovit zidurile mele. Daca "mergatorii" ar putea vorbi ... bine ca nu pot.

Ora Variabila: Impreuna cu mergatorii fericiti, ma intoarc la turcul meu. Trebuie sa ma obisnuiesc cu mahoarca lui, face o ... cafea prea buna ca sa-l dau afara.

)

Pai da, dar ...

Ultimele zile sunt presarate cu intrebarea "ce faci de ziua ta?". Raspunsul meu e simplu, foarte simplu. NIMIC.
Are legatura cu faptul ca au mai fost cam 34 de alte zile asemeni acesteia? Nu, varsta aceasta nu este un motiv de depresie, este doar un moment cand te astepti sa ai toate raspunsurile la intrebarile celor din jur. Si nici nu conteaza ca tu ai raspunsurile tale, atat timp cat ele nu sunt unanim acceptate. Si cum, dupa atatea primaveri, nu esti casatorita, nu ai copil? Vai, dar ce dezamagire. Sigur e ceva in neregula.
Sigur e ceva in neregula?
Si cand credeam ca m-am obinuit cu etichetele si postacii lor, apar altii noi. Nu ma deranjeaza etichetele, desi ma simt ca un geamantan care a facut inconjurul lumii de prea multe ori, ma doare cand noii veniti se impiedica de prejudecati. Incercand sa vin cu contra argumente, ma uit in jur si nu, nu sunt doar eu "in neregula". Poate ca nimic din ceea ce am facut pana acum nu merita mentionat sau luat in seama, poate nu am un copil care sa spuna "mama", poate nu ma prezint ca "domana nevasta/sotia lu' cutarescu", dar toate aceste lipsuri nu-mi anuleaza persoana si nici personalitatea.
Aproape de marginea acestei capcane am fost si eu, si am fost tentata sa judec dupa toate aceste reguli nescrise a unei societati imbatranite. Poate nici eu nu inteleg de ce este asa, poate ca nu stiu daca este bine sau nu. Nu am sa ma ascund in spatele aratatului cu degetul la cei care au facut toate astea si sunt nefericiti, nu am sa-i transform pe ei in contra exemple.
Poate suntem cu totii in neregula, si cei care s-au casatorit devreme si acum sarbatoresc ani multi de la divort, si cei care s-au casatorit pentru un statut, si acum nu mai pot fugi din cursa pe care singuri si-au intins-o, si cei care, dupa multi ani, nu au un copil pentru ca nu a fost timp pentru el, si cei care inca se iubesc in ciuda timpului. Poate suntem toti "in neregula" sau poate nu.
Si rad. Rad cand aud "daca eram mai proasta, eram fericita". Fericirea are legatura cu prostia? Prostia are legatura cu casatoria? Oare fericirea are legatura cu casatoria?
.
.
.
NIMIC.
Nu pentru ca nu am o slujba de cateva luni si, implicit, nici bani de aruncat. Dar banii au fost mereu doar un mijloc si nu un scop in sine. Este printre cele mai frumoase perioade din viata cuiva. Rata la casa exista, scrisorile de la utilitati imi umplu cutia postala, dar nici acesta nu este motiv de depresie. Si rad, rad cand mi se spune ca joc teatru si ca sigur nu sunt bine. Rad pentru ca apoi mi se spune ca "imi zambeste fata". Cum pot sa joc teatru, daca fata imi zambeste? Ar trebui sa ma plang ca situatia nu este asa cum poate ar trebui sa fie? Si daca ar trebui sa fie, cam cum ar trebui sa fie? Poate ca fericirea sta in confortul salariului luat la timp. Poate confortul acesta ti-l da o slujba pe care o detesti. Si atunci, cum coexista fericirea cu detestarea?
.
.
.
Poate vine o zi cand nu mai trebuie sa le explic oamenilor din jur ca ceea ce vad, este ceea ce este, ca ceea ce spun, chiar daca ei nu inteleg, se citeste in ochii mei. Poate vine o zi cand uimirea va disparea.
Pai da, dar ... nu exista dar.