Nu-mi mai amintesc exact unde am citit sau am auzit pilda aceasta, dar imi amintesc cu siguranta ca vine din Orient.
In vremurile nu de mult apuse, un muncitor pe mosia unui om foarte bogat se hotaraste sa fure de la cel avut. Cum omul era bogat, nu observa de la inceput ca ii dispare din avutie. Si in fiecare disparea cate putin, atat cat sa nu observe imediat. Intr-o buna zi, omul bogat descopera ca cel care-l fura era chiar unul dintre muncitorii lui, un om cu familie bogata, pe care-l platea si rasplatea pentru munca depusa, si pe care-l considera ca fiind din familia lui. Ca sa-l pedepseasca si sa-l dea drept exemplu pentru ceilalti, se hotarasta sa nu-l goneasca, sa nu-i taie mana sau sa-l omoare. Il unge pe hot cu miere si il atarna de un copac la marginea drumului. Atarnand de o franghie, plin de miere din cap pana in picioare, omul se gandeste ca a scapat usor, pana se aseaza pe el primul tantar. In foarte scurt timp, se umple de tantari al caror intepaturi il dor, dar nu se misca. Un trecator, vazandu-l pe om acoperit de tantari, vrea sa il ajute si sa il curete de ei, dar hotul il roaga sa-l lase asa, ca daca ii goneste pe cei satui, vor veni altii imfometati in locul lor si il vor intepa de la capat.
Cam asa e si cu partidele politice. Te gandesti ca daca stau multi ani la borcanul cu miere, se satura si se opresc, dar noi,
poporul, ii gonim pe cei satui, ca mai sunt si alte guri de hranit. Din pacate, diferenta imensa dintre tantar si politician, in ciuda bazaitul enervant pe care il fac aproape la fel de mult, este ca tantarul se opreste dupa ce s-a saturat, politicianul nu.
sursa foto
