Motanul descălţat

Vara, în unele zile care-mi solicită o toaletă mai elegantă, port pantofi, pantofi de vară. Nu sunt adepta idei de a purta pantofi vara, sunt destul de masochistă primăvara, toamna şi chiar iarna pentru a mai purta pantofi şi vara. Vara îmi place să simt aerul fierbinte printre degete, ori asta nu se poate cu pantofi. Sandalele nu sunt printre favorite, pentru că de multe ori, lipăitul sandalelor aduce cu papucii de casă.

Aşadar, sunt zile călduroase de vară când mă urc pe tocuri şi mă amuz cât de înaltă sunt.



sursa



Ieri a fost o astfel de zi. Căţărată pe tocuri, cu poşeta asortată şi cu spatele drept (tocurile îţi modifică mersul, deşi am văzut destule domnişoare care pun răsaduri de roşii pe tocuri) m-am îndreptat spre birou.

Toata lumea îmi studia pantofii cu toc şi se minuna cât de înaltă am devenit subit. Mă simţeam bine şi încercam să ignor durerea provocată de pantoful drept. După prânz, deşi nu am făcut multe drumuri, durerea a început să dispară şi m-am bucurat că s-au mai lăsat puţin pantofii. Atât de puţin cât puteam să mă joc liniştită cu degetele. Durerea s-a transferat la piciorul stâng.

Cu jumătate de oră înainte de sfârşitul programului, constat că-mi cade pantoful drept pe sub birou. Îl adun şi văd minunea. Pantoful meu era rup/desfăcut la vârf. Tot vârful. De aici şi lejeritatea pe care o simţeam, şi lipsa durerii.

Liniştită că nu trebuie să ajung decât până la maşină, la finalul programului, atentă să nu pierd pantoful drept pe drum, mă mişcam agale, călcând precum motanul încălţat. Ajunsă în dreptul liftului, constat dispariţia durerii de la piciorul stâng şi mă uit la pantof. Rupt. Pantoful stâng devenise solidar cu cel drept.

Transformată în Bambi pe gheaţă, căci motanul încălţat nu mai puteam să fiu cu ambii pantofi rupţi, m-am chinuit să ajung până la maşină. Am pus răsaduri de roşii căt pentru 10 ani de mers pe tocuri, am măturat pământul cu vârful degetelor, dar am reuşit să ajung încălţată la maşină.
După alţi 20 de paşi măturaţi până la uşa apartamentului, a trebuit să mă despart de minunaţii pantofi.
Îmi plăceau pantofii respectivi şi mă simţeam bine încălţată cu ei, iar durerea de-ai vedea alunecând pe topoganul de gunoi a trecut rapid când mi-am dat seama ca ei nu mă mai voiau.
Ştiu că alţii mă aşteaptă liniştiţi pe un raft ascuns dintr-un magazin.
Dar trebuie să fie dragoste la prima vedere.