De ce să nu vizitezi Africa de Sud

Există nenumărate locurile pe care le poţi vizita în lumea aceasta mare, depinde de buget, timp şi gradul de aventură pe care îl are fiecare dintre noi.
Aşadar Africa de Sud, ţara de la capătul continentului african, poate fi o destinaţie de vacanţă dacă poţi să treci, ca român, peste unele chestii nu tocmai obişnuite prin bătrâna Europă.
În primul rând, îţi trebuie viză dacă vrei să pleci către această ţară. Dacă poţi să treci peste faptul că îţi trebuie un maldăr de acte, printre care şi o adeverinţă de la angajator, ca să ajungi într-o ţară "bananieră",  şi mai plăteşti şi taxa de viză, înseamnă că trebuie să citeşti mai departe.
Nu vizita Africa de Sud pentru că nu există zbor direct din Romania, aşa că trebuie să rezişti unui zbor de 10-11 ore, după o escală prin Amsterdam, sau unui zbor de 6-7 ore după o escală prin Dubai. Dacă ţie îţi plac zborurile lungi până în Thailanda sau Mexico, un zbor aşa scurt nu este pentru tine.

sursa

Nu vizita Africa Sud dacă îţi plac marea şi nisipul. Imensele plaje şi nisipul acela enervant de fin sunt udate ori de oceanul Atlantic ori de oceanul Indian şi sunt atâtea golfuleţe unde te poţi ascunde la umbra copacilor şi a stâncilor, în liniştea valurilor, încât este greu să te hotărăşti unde să te opreşti. Pe multe plaje o să găseşti surferi cu plăcile lor enervant de colorate, că nu o să poţi să te strecori în ocean să înoţi cu peştişorii. Au peştişori mai mari, rechinul alb, şi chiar mamifere, balena albastră şi caşalotul, prin apele acelea curate.
Nu vizita Africa de Sud dacă îţi plac drumeţiile montane. Au un munte în mijlocul oraşului Cape Town aşa că traseul pe muntele de aproximativ 1.800 m este destul de "plictisitor" şi nu oferă deloc satisfacţii când ajungi în vârf. E un vârf plat, localnicii îi spun Table Mountain, şi ai o privelişte dezamăgitoarea asupra oraşului aşezat pe malul Atlanticului.
Nu vizita Africa de Sud dacă îţi plac animalele sălbatice. Nu ai ce vedea aici, cei 5 mari ai Africii nu îi poţi vedea într-o zi şi într-un loc. Trebuie să mergi kilometrii întregi prin savană ca să zăreşti un leu sau un leopard şi până atunci te saturi de văzut girafe, antilope şi elefanţi. Există şi zone unde babuinii cu progeniturile în braţe s-ar putea să te atace şi să îţi fure senvişul sau mărul din mână.
Nu vizita Africa de Sud dacă îţi place vinul. O să pleci dezamăgit din această ţară cu o varietate de vinuri noi. E posibil să fii dezamăgit şi să găseşti vin ieftin, fără mulţi sulfiţi, şi o să urăşti vinul roşu care nu îţi strepezeşte dinţii.
Aşadar, nu vizita Africa de Sud dacă îţi doreşti doar un safari sau doar o degustare de vin. Este o ţară atât de mare şi atât de frumoasă încât este foarte  greu să te decizi ce să faci. Nu se afă nici pe prima pagină a broşurilor agenţiilor de turism, nici printre preferinţele prietenilor.
Şi să nu uit! Africa de Sud este mai ieftină decât este vândută de agenţii.

Poștalionul

Frigiderul meu este ținut în picioare de colecția de magneți de prin toate colțurile lumii. Știu, toată lumea are frigider în casă din otivul acesta, să își etaleze magneții.

Pentru că nu mai am loc de încă un frigider, am trecut la căni, nu cești, căni zdravene de ceai, pe care le colecționez de pe orinde mă duc. Am adunat atâtea căni încât o sa ajung să dorm pe ele, cam cum se doarme pe cojile de nucă. Am auzit că e bun pentru reumatism, asta ca să găsesc o scuză pentru colecția de căni.
Mai nou, adică de câțiva ani, îmi place să colecționez vederi sau cărți poștale. Îmi place sentimentul pe care îl am când primesc o carte poștală trimisă cu drag de cei apropiați. Trec peste faptul că le spun la plecare să îmi trimită, le reamitesc când sunt la destinație adresa, știu că se gândesc la mine și își rup câteva minute căutând cărți poștale, dar mai ales oficiul poștal de unde să le expedieze, și asta din cele mai ciudate locuri. Trec și peste momentul în care citesc ce îmi scriu și îmi spun că oceanul e superb, margerita bună sau distracția maximă.
În era digitală, trimiterea unei vederi este o adevărată provocare, mai simplu cu facebook, whatsapp unde poți să înjuri vezi în timp real ce frumos este. Tot în secolul acesta al vitezei luminii, când mai repede ajungi cu avionul în Canada decât cu mașina la Baia Mare, viteze de deplasare a unei vederi eeste direct propoțională cu numărul de oceane pe care trebuie să le străbată.
O vedere din Australia a ajuns în romania în nici mai mult, nici mai putin de 104 zile, una din Mexic în 31 de zile, iar una de la Paris în 7 zile.
Așadar, atâta timp cât în calea Poștei Române nu se întinde un ocean, o apă mai mare sau munți mai înalți, o scrisoare/vedere ajung într-un timp rezonabil. Altfel, te întrebi dacă o aduc cu poștalionul tras de două mârțoage râioase speriate de H2O de durează atâta să primești gânduri dragi.

Economii

M-am întâlnit deunăzi cu o veche cunoştinţă, genul de persoană pe care o ştiu de foarte mult timp dar cu care nu am schimbat foarte multe cuvinte, dar cu care interacţionez din când în când.
Îl asociez cu aceeaşi pereche de tenişi vechi si ponosiţi, cu blugii tociţi cu genunchi şi tricoul de o culoare indecisă. Sub tot acest aspect "jomanfişist" se ascunde o minte destul de strălucitoare, asta dacă ai răbdare să discuţii cu omul extrem de introvertit şi oarecum monosilabic.
Fiind o întâlnire la o cafea şi nu doar un schimb fugar de amabilităţi, am aflat despre persoana respectivă mai multe lucruri decât mi-aş fi dorit.
Nu mică mi-a fost surprinderea când am aflat că bietul om nu a mai avut concediu în ultimii 10-12 ani. Încercând să îi spun că este ilegal şi imoral, cred eu, să nu ai dreptul la un concediu de 2 săptămâni anual, m-a lămurit că a avut concediu dar nu a plecat de acasă. Deja surprinderea s-a transformat în compasiune, gândindu-mă că bietul om are un job care nu îi permite să depăşească graniţele oraşului. Dar, surpriză, omul are un job bine plătit, stabil, cât de stabil poate fi un job în zilele noastre. 
Îl văd că se uită cu poftă la ţigarea mea şi îi ofer una, dar el nu fumează şi nu bea alcool. Nici în cluburi nu merge, i se pare o pierdere de vreme şi este prea multă agitaţie.
Sigur are alte vicii costisitoare care îi animă viaţa, dar dar pentru muzică există youtube şi nu vede rostul concertelor, pentru fotografie nu are inclinaţii, ca mijloc de locomoţie foloseşte ratb-ul, restul opţiunilor fiind excluse din varii motive, iar jocurile de noroc sunt pentru "luzări".
După ce avem această deschidere de discuţie, interlocutorul meu păstrând o mimică oarecum gravă dar posomorâtă, ajungem şi la problema care îl roade pe el şi îmi cere sfatul.
Omul are "nişte" economii pe care le ţine în bancă, dar şi aici are o problemă pentru că nu ştie cu ce bănci să lucreze ca să îi fie garantate depozitele.
Depozite? Adică mai mult de 100,000 (una sută mii) euro?
Am încercat să îmi păstrez o expresie calmă cât timp mi-a vorbit despre economiile lui de peste o sută de mii de euro, în timp ce sorbea picătură cu picătură dintr-o sticlă mică de suc, de mai avea puţin şi lingea şi picăturile de apă de pe sticlă şi de pe masă.
Personajul vrea să facă investiţii sigure, pe termen lung. În ce scop? Aceasta este o întrebare de peste o sută de mii de euro.
Cum sucul se terminase, îl suspectez că s-a dus la toaletă să mai bea nişte apă, timp în care am încercat să compilez informaţiile primite în speranţa unui ...."sfat" sigur şi pe termen lung.
Ce poţi să îi spui unui om care nu are vicii, nu are familie, nu are ţeluri în viaţă, care nu a ajuns nici până la centura capitalei?
Sfatul a fost să îşi cumpere o pereche nouă de încălţări, cele vechi fiind aproape rupte, să se urce în tren şi să se oprească pe plajă, să asculte marea, să îţi cumpere ultimul album Metallica şi tricoul aferent, cel de pe el fiind de la primul album, să îţi cumpere şi să savureze un Guinness, să se dea cu parapanta, să se ducă la piscină, să facă o vizită la un frizer, să se dea cu rolele prin parc, să meargă la un meci pe stadion, să vadă un film 3D la cinema, toate înainte de a-i plesni o venă sau de a face 80 de ani. Sigur, i-am spus toate astea în minte, pentru că altfel nu i-am putut spune nimic, gândindu-mă la bătrânii care strâng o viaţă întreagă banii la saltea şi fac infarct când le arde casa sau le schimbă nepoţii patul şi salteaua.
La despărţire cu greu s-a căutat de 5 lei pentru sucul consumat.
Mi-am dat seama de ce nu am şi eu economii de o sută de mii de euro. Am aruncat tricoul cu Metallica.

Cand apare panseluta

In continuarea postului anterior, deci rugile edililor au fost ascultate, vremea s-a imbunatatit, "lopateala" s-a terminat si au rasarit panselutele.
Dupa cateva saptamani in care totul a fost alb sau aproape alb, si temperaturile destul de scazute, a venit caldura si a disparut albul.
In toata perioada "alba", posesorii de catei i-au plimbat pe oriunde se putea ajunge fara a se inota, lasand micile/marile animale sa isi puna amprenta puternicca asupra locului. Evident ca nu ii puteau plimba prin parcuri, ca nu se mai vedea garduletul care delimita parcul de alee, si nici sa stranga ...amprenta, ca era zapada si din doua miscari, se acoperea amprenta. Dar ce sa vezi? MINUNE!
S-a topit zapada si au aparut panselutele. Peste tot pe unde mergi, pe trotuare, pe scarile imobilelor, pe strada, gasesti panselute, mai putin in parcuri.
Stiu, toti injuram ca nu vine nimeni sa stranga, ca suntem nesimtiti, ca asa si pe dincolo, dar cand a plantat catelul panseluta pe zapada asternuta in mijlocul aleii, chiar toata lumea se astepta ca zapda sa ramana pana ne loveste din nou epoca de gheata? Sperau ca micile ..."amprente" sa inghete si sa dispara ca prin minune?
Asta da miracol. Peste o mie de ani sa descopere un munte de panselute si sa isi dea seama urmasii nostri ca vin din iarna lui 2017.
Si de data asta, mama natura si-a batut joc de noi si in loc sa ne aduca  epoca de gheata, ne-a adus panselutele. Si sunt atat de multe. Si, culmea ironiei, ii enerveaza cel mai mult pe posesorii de catei care le-au plantat. M-as astepta ca macar ei sa stie pe unde si-au plimbat animalele, ca noi, restul, putem sa mergem cu ochii in pamant, cum o facem de obicei.
Cred ca trebuie sa ne rugam sa vina ploaia, sa mai spele orasul.

Să ne rugăm

M-am chinuit câteva zile să scot maşina din nămeţii care s-au aşternut, simţind pe pielea mea ce înseamnă munca de Sisif. Acum dau zăpada, peste noapte apare alta. Şi tot aşa câteva zile, până am renunţat să "lopăţesc".
Asta nu ar fi o problemă, că ninge iarna în Romania, m-am obişnuit cu asta, deşi se pare că unii sunt încă surprinşi de acest fenomen meteorologic neaşteptat pe paralela 45.
Nici cu lipitorile care nu dau un fulg de zăpadă, dar reuşesc să îşi parcheze maşina unde vor ei, nu ar fi o problemă.
Nu ar fi o problemă nici faptul că, deşi locuiesc într-un oraş de la câmpie, munţii de zăpadă sunt cât un bloc de patru etaje, la fel de gri murdar şi cu la fel de multe rufe atârnate, dacă ne gândim că în munţii de zăpadă s-au adunat toate mizeriile din oraş. Părinţii şi copiii se bucură că nu mai trebuie să plece până pe Valea Prahovei să se dea cu sania. A venit pârtia la ei. Nu e o problemă nici faptul că munţii de zăpadă sunt plasaţi fix pe scurgerea stradală. Cum altfel să se mai creeze bălţile de pe zebre? (şi altfel cu să ai bălţi pe zebre?) Şi când nu sunt bălţi, cum să nu ai patinoar pe zebră?

sursa

Iniţial, nu înţelegeam de ce nu ridică nimeni munţii de zăpadă. Ok, ne-am făcut datoria cetăţenească şi am dat zăpada de pe trotuar, scări şi alte locuri importante pentru noi dar, totuşi, munţii de zăpadă nu avem cum să îi luăm să îi topim în cadă.
Cine ar trebui să facă asta într-un oraş? Presupun, fără a arăta cu degetul, că autorităţile locale, adica vreo 7 primării în cazul Bucureştiului.
Şi de ce nu face nimeni nimic?
Simplu.
Aşteptăm să se încălzească, de ce să risipim banii cetăţeanului pe prostii precum munţii de zăpadă, când poate să ne lovească încălzirea globală şi să se topească de la sine toată zăpada.
Doar vara ne rugăm să plouă să avem şi noi culturile irigate, că doar nu putem să cheltuim banul cetăţeanului şi să tragem ţevi prin brazdele lui şi să îi udăm rădăcina.
D-AIA.
D-aia dăm bani la biserici. Ştim că nu le putem avea pe toate, aşa că între deszăpezire, irigare şi rugat, s-a ales varianta cea mai eficientă. Ne rugăm, concentrat şi împreună, să iasă soarele şi să se topească zăpada, aşa cum ne rugăm să plouă ca să ne ude culturile.

Copiii urâţi

A trecut un an de la tragedia ...colectiva.
A trecut un an de cand copiii "frumosi" ieseau pe strada sa se certe cu ... oricine pentru ceea ce li se intamplase acelor copii. Multi au sperat ca iesirea in strada a schimbat ceva. Ce? Sistemul, au spus unii. Sistemul nu se schimba cu 10 minute iesite in strada si cu 15-20 de cuvinte pe fb sau bloguri. Sistemul se schimba din interior. Stiu, pare o prostie, dar doar asa poti schimba un sistem. Nu stand la poarta si aratand cu degetul, ci fiind acolo, in mijlocul lui, facand lucrurile altfel, schimband intai si inainte de toate MENTALITATEA. Asa se face schimbarea, nu smulgand bandajul de pe rana plina de puroi, pentru a- inlocui cu altul care se impute la randul lui, si tot asa.
A trecut anul si abia acum se vede ca nu s-a schimbat nimic, nu la noi, nu la cei multi, nici macar la tinerii frumosi.
Acum doua zile citeam un reportaj despre Tedy Ursuleanu, despre vernisajul unde vor fi expuse poze unde Tedy a decis sa fie model.
Astazi am vazut-o fata in fata.
Tedy este un model.
Ea, alaturi de toti ceilalti care au invatat sa traiasca dupa tragedie sunt un model. Ei si numai ei sunt TINERII FRUMOSI.
Cine le mai stie suferinta dupa ce a fost stoarsa de televiziuni si ziare pana la ultima picatura de cerneala? Nu mai reprezinta o stire, un eveniment, sunt ... old news.
Doar ei, cei care invata si azi sa poarte urmele fizice si psihice ale acelor clipe sunt tinerii frumosi, chair daca si ei au renuntat la lupta cu sistemul.
Intai lupta pentru ei si, daca le mai raman resurse, vor lupta si cu sistemul.
Restul? Niste copii urati, spectatori din randul fundul salii, asistati "social media", galeria din fata televizorului.

Campania Pro-fumat 2

De curând, s-a modificat o lege valabilă de ani de zile, dar neaplicată, care îmi interzice mie şi ţie şi lu vecinu' să mai fumăm oriunde. Nu că ar fi o problemă ca statul să îmi interzică chestii, doar asta face statul, interzice chestii, dar monştrii pe care i-a născut aceasta modificare legislativă mă scot din sărite.

sursa

S-au gasit o sumedenie de agarici, cărora le-a căzut monitorul oficial pe un picior şi bugetul sănătăţii pe celălalt, să îmi spună că dacă fumez nu ar mai trebui să primesc îngrijiri medicale gratuite pentru bolile provocate de tutun. Nu contează că plătesc asigurări, nu contează că plătesc 15 lei pentru un pachet de ţigări, din care doar 4-5 lei costă tutunul, restul sunt accize şi taxe care merg la bugetul statului, toate astea nu contează, important este să nu mai fumez eu. Nu am văzut niciun agarici care să spună să nu mai beneficieze de îngrijiri medicale ăla care bea regulat până cade sub masă, sau ăla care pleacă cu gonoree de la prostituată, deşi prostituţia este ilegală în această ţară, sau ăla care e prost şi face prostii cu vătămări corporale. De ce? Pentru că au făcut ciroză şi cei care nu au băut niciodată alcool, pentru că indiferent că a lăsat Dorel un cartier întreg fără lumină, descoperirile lui Einstein au creat bomba atomică.

Dacă tot există această campanie anti fumat, s-au găsit şi mai mulţi agarici să mă întrebe ce o să fac acum, când nu o să mai am voie să fumez oriunde. Să mă enervez, să nu? Stau şi mă gândesc că nu m-a întrebat unu, mai dar unul nu m-a întrebat, acum câţiva ani, când a lovit criza, dacă mai am bani să-mi plătesc rata la bancă. Nici acum, când discută aştia de darea în plată, adică să dai casa şi să scapi de datorie la bancă, nu ma întreabă nimeni dacă dau casa.

Serios, pe toţi îi doare unde o să fumez o ţigare, dar nu-i interesează dacă pot să-mi plătesc apartamentul sau dacă îl dau înapoi?

Ei bine, dragilor, o să fumez în casă, că d-aia plătesc, dar nu asta vă interesează!

prostia versus Prostia

Prostia nu doare, nu urâțește, nu imbogățește și nici nu seacă. La tot pasul avem exemple ale prostiei și exemplare purtătoare de Prostie, ne-am obișnuit cu ele ca țiganu romul cu scâteia (s-a dus tot farmecul acestei expresii de când nu mai este ”polically correct” să spunem țigan), și, cu toate astea, nu încetăm să ne minunăm când mai vedem cate o prostie sau o Prostie.
Am să iau un exemplu la întâmplare. Să spunem că ai brațele pline, pe umăr îți atârnă o geantă mai mare decât șifonierul si te urci fericit în lift. Ajungi la etajul dorit, dar constați că ușa nu vrea să se deschidă și doar ce te înarmasei cu forță să cari bagajul pentru încă trei pași. Evident că după primul șoc cu șifonierul pe umăr, și după ce ai eșuat cu mâna, încerci următoare variantă, cu vorba. Urmează bip, bip, bip, mame, rude și organe, dar ușa nu cedează și se incăpățânează să rămână închisă. Varianta de rezervă, cum altfel, este un picior hotărât aplicat ușei de fier, însoțit de restul rudelor rămase restante anterior. Și când ai epuizat toate variantele, gențile îți rup umerii și te declari învins de un lift, ce te împinge Prostia să faci? Apeși butonul de la etajul următor, doar că este etajul INFERIOR, după care îl înjuri pe cel care a inventat scările.
Şi când mă gândesc că astfel de exemple sunt nenumărate ...

Eurovision 2015

După circul intern, ca în fiecare an, de altfel, a început și circul european. Mă uit la concurs, ca orice  mulți români și nu numai, dar, spre deosebire de conaționalii mei, eu sper să nu câștigăm.
Nu avem, nu putem, nu știm, în general NU ne trebuie nicio chestie europeană, mondială, galactică, interstelară care să ne trezească din din somnul de secole și să ne pună să MUNCIM. Noi NU muncim și nici NU gândim, din păcate, așa că să facă bine europenii să nu dea așa o pacoste ca Eurovisionul. Să-l facă ei unde vor, de la Moscova la Londra, că nouă ne place să călătorim și avem și rude și susținători pe acolo, mai ales la Londra. Plus că o pacoste ca asta trebuie rezolvată într-un an, adică 365 de zile cu tot cu week-end, adică cam 104 zile, plus zilele de concediu, vreo 21-30 de zile, plus liberele legale, vreo 10-12 plus învoiri pentru doctori, taiat porc, belit  jupuit mielul, delegații la cumătru' de la Giurgiu după pește, la finu' de la Focșani după vin, și uite cum rămân cam 200 de zile.Plus că vreo 50-60 de zile, minim, durează până decidem cine face parte din echipa care se ocupă de show, alte 30-50 de zile până trasăm sarcinile fiecăruia și îi pregătim pentru un asemenea proiect. Urmează, desigur, o adresă către EBU pentru o derogare de 365 de zile până la noul concurs și schimbarea denumirii din Eurovision 2016, în Eurovision 2017. În același timp, nu avem sală pentru așa ceva, deci trebuie construită, iar primaria sugerează ca adresa către EBU să fie cu Eurovision 2018, dar revine cu confirmare dacă nu e chiar Eurovision 2019 sau 2020.
Revenind la concurs, frumos decor, mulți prezentatori (dovadă că și austriecii au multe guri de hrănit), interesante melodi,
, dar niciun monstru pe scenă, nu tu un Lordi,  nicio barbă, nu tu o Conchită, nu tu o ciudățenie, o creatură, ceva, cu excepția Finalndei. Ce s-a ales și de concursul ăsta! Înainte, măcar, știam de ce pierdem, acum o să fim bulversați că nu înțeleg europenii mesajul nostru de a ne chema conaționalii acasă, de a le golii colțurile de stradă, de a renunța la joburile prost plătite și la asigurările lor sociale imense.
Deși majoritatea melodiilor mi se pare că sunt cam în aceeași notă, cert este că sunt multe voci frumoase și puternice.
Printre favoriții mei de anul acesta, care sigur nu vor cîștiga, se numără Italia, Norvegia, Estonia, dar sunt sigură că din România cele mai multe puncte le va primi această manea melodie, pentru că sigur ajunge în finală.

Ma mananca buricele degetelor de mult timp, dar imi place ca acel moment cand nu-mi mai ridic ochii din calculator sa-l petrec inconjurata de cana de cafea, scrumiera si un pachet plin de tigari. Imi place foarte mult sa scriu prin cafenele, nu pentru ca ma dau banii afara, nu sa privesc pe geam, ci pentru ca atunci cand sunt toata in calculator aud in jurul meu cele mai interesante povesti.
Dar acum sufar. Sufar pentru ca s-au inchis cafenele din Dorobanti. S-au inchis pentru ca i-au gasit pe chelneri cu bacsis...
Sa o iau de la capat. Niste cafenele din Romania s-au inchis pentru ca ANAF-ul a prins chelnerii cu bacsis in buzunar.
Inca nu-mi revin din socul si groaza aceasta. Trecand peste faptul ca nu sunt pe lista mea de favorite cafenelele din Dorobanti, nu au fost nici acum cativa ani cand erau la moda, dar doar pentru ca nu aveam un Bors Porsche, nu ca acum as aveam, acum sunt mai libere si apa plata cu lamaie nu mai costa cat un lingou de aur.

Sursa

In toata nebunia asta mediatica in care ni se toarna milioane de euro in urechi si ni se deseneaza scheme de spalare a banilor de nici Saligny (pentru necunoscatori, ala de a facut podul de la Cernavoda) nu le-ar deslusi, vin luptatorii luminii, ANAF-istii, si inchid o locanta pentru un bacsis de 10-20 de lei.
Eu cred ca praful de ani de zile de prin birourile respective institutii dauneaza grav sanatatii mintale a angajatilor. Stiu ca e greu sa lupti cu marea coruptie, dar sa te pui cu chelnarii mi se pare o adevarata dovada de profesionalism, rigurozitate in respectarea legilor, intr-un cuvant ... un mare FAS.
Ar trebui sa inteleg ca de acum in colo, daca nu vreau sa se inchid vreun loc care imi place, sa nu mai dau bacsis chelnarului? Pai daca nu ii dau, nu ma mai duc, ca parca nu as vrea sa fiu servita dupa 2 ore, nici sa beau din cesti sau pahare cu diferite tente de rosu, nici sa mananc supa asezonata cu deget de chelnar. Mare dilema daca sa dai sau nu. Dar hai sa impozitam bacsisul, ca fix in bacsisul chelnarilor, a coafezelor si a spalatorilor auto sta economia neagra.
Domnii si doamnele inspectori s-au uitat prea mult la filmul "It could happen to you" (tradus la noi, pentru sesiunile de pregatire de la ANAF, "Un bacsis de 2 milioane de dolari"), dar nu-i vad pe Paturica ai nostri spaland spaga mult plimbata prin bacsis. Au vazut ei ceva cu baruri si restaurante si cum se spala banii, dar au incurcat deceniu si au incurcat si personajul.
Poate data viitoare, cand le pune filmul care trebuie, nimeresc si locul si persoana, cateva sute de metrii mai la dreapta.

Doi olteni trecura Oltul, care a stins lumina?

Ma mananca degetele de cateva zile, de cand cu tavalucul de oameni de afaceri si demnitari ce dau cu subsemnatu' pe la dna (pana la recuperare tuturor acelor sume pe care le arunca in ochii prostilor, institutia respectiva nu merita majuscule), dar azi dimineata m-am luminat.
M-am intalnit cu un domn care imi explica cum se pregateste sa plece din Romania vanzand tot, iar cand spun tot, ma refer chiar si la capacul de la wc (nu ma intrebati cum stiu si asta). L-am studiat intens sa-mi dau seama daca figura imi este cunoscuta din ziare sau de la tv, dar daca l-as fi vazut pe acolo, dimineata nu-l mai vedeam in persoana. Corect?
Acum, ca week-endul cade pe noi, ma gandesc serios cati dintre noi, si cand spun noi ma refer la toti cei care lucreaza in tarisoara asta, indiferent ca sunt in mediul privat, public sau la negru, isi vor mai vedea seful luni dimineata la birou. Stiu, schimbarea sefilor, bucuria nebunilor, dar asta n-ar fi chiar o schimbare, in smensul schimbarii.
In locul televiziunilor, eu as trimite un car la aeroport si unul la Nadlac, ca oricum imaginile de pe Stirbei Voda sau de pe Eforie devin repetitive. Nu ar fi placut sa vedem acum, la inceput de primavara, cum ne pleaca ... ciripitorii??? Stiu, am ramane cu problema ca nu ar mai reusi dnaul sa-si rezolve dosarele fara ciripitori, dar daca s-au "descurcat" pana acum, se vor descurca si peste 10 ani.

Statul - un mecanism al miscarii

Fara legatura cu momentul din an cand se discuta intens despre autostrazi, drumuri expres si rectificari bugetare, fara legatura cu alegerile si luptele duse in acest sens, aud tot mai multe pareri contra constructiei de drumuri, indiferent de ce fel sunt acestea, pe motiv ca acestea nu aduc bani la bugetul de stat.
Incep prin a spune ca drumurile fac parte din infrastructura unei tari si reprezinta proiectele cele mai mari si cele mai banoase, deopotriva, pe care un stat precum Romania le poate dezvolta cu finantare interna sau de la UE (unde oricum contribuim, fie ca luam sau nu bani de acolo).
De ce trebuie statul Roman sa construiasca mai multe autostrazi, drumuri expres?

Sursa

Construita fie din bani publici (inclusiv fonduri europene), fie in parteneriat public-privat, o autostrada inseamna in primul rand studiu de fezabilitate. Din acest studiu pe care statul il face traiesc firmele de consultanta/servicii. Am spus firme pentru ca un astfel de studiu nu poate fi facut de o singura firma.
Inceputa constructia unei autostrazi, aceasta implica un numar mare de oameni angajati sau nu cu acte in regula. Tot in timpul constructiei sunt consumate tone de materiale oferite de companii private. De la o constructie de autostrada ajunge sa lucreze o fabrica de ciment, o cariera de extractie sau o fabrica de utilaje. Toti angajatii din acest circuit vor cheltui bani in magazine, de unde vor cumpara zahar, paine sau mezel. Pentru aprovizionare, magazinel vor apela la fabricile de zahar, paine sau mezel, care vor produce, pe langa locuri de munca si taxe platite, o cerere in agricultura, pentru grau, trestie de zahar sau animale.
In tot acest circuit vor fi implicate si firmele de transport, deci traiesc si ei, si producatorii si distribuitorii de combustibil (ei sunt implicati chiar si cand nu exista drumuri, dar la un volum de vanzari mai mic, deci cu taxe si accize mai mici platite la buget), producatorii de ansambluri si subansambluri pentru fiecare dintre aceste ramuri, atragand la randul lor alti agenti comerciali in circuit.
Fara a face o analiza macroeconomica la virgula, trebuie spus ca toti angajatii/angajatorii de pe lant vor incasa/plati salarii si vor vira taxe la bugetul de stat, astfel incat este posibil sa regasim o crestere a incasarilor pe sanatate, asigurari sociale, TVA, accize, impozite pe venit/profit.
Evident ca persoanele care au un venit isi vor dori sa se imbrace, sa-si reinnoiasca televizorul sau aragazul, sa vorbeasca la telefon, sa mearga la teatru sau sa citeasca. Nu putini dintre ei isi vor putea intretine copiii in scoala, facultate.Cu siguranta multe persoane si firme vor recapata curajul de a intra intr-o banca si de a cere bani pentru alte proiecte.
Intr-un mod cat se poate de simplu sper ca am explicat cum genereaza bani o autostrada. Este un proiect initiat de stat, pentru ca intr-o economie, oricat de dezvoltata sau de "inapoiata" prezenta statului este foarte importanta.
Neimplicarea statului in proiecte importante, consumatoare de mari resurse financiare, impiedica agentii comerciali sa-si dezvolte business-ul.
CUM?
BNR-ul poate sa reduca dobanda pana la 0 (zero), daca nimeni nu vrea sa se imprumute, pentru ca nici agentii comerciali, nici persoanele nu au perspective pentru maine si poimaine.
Intr-o UE in care toti trebuie sa produca sau sa cumpere cat mai ieftin, productia interna nu mai este atractiva din cauza costurilor, ori ajungem sa producem orice, la pret cat mai mic, doar ca sa vindem. Evident ca vom produce cu salarii de 150 de euro/luna, in conditiile in care la produsul final se mai adauga si consturile/timpii mari cu transporul pentru a face export. Astfel este posibil sa se dezvolte doar o parte a tarii, respectiv vestul, pentru ca de acolo sunt cele mai mici consturi pentru export.
Macroeconomia este asemenea unui mecanism de ceas, unde statul este roata cea mare care pune in miscare restul rotitelor. Fiecare dintre ele este importanta, dar daca nu exista putere de punere in miscare de la roata cea mare, respectiv statul, intregul mecanism stagneaza.
Nu in ultimul rand, constructia de autostrazi genereaza cele mai mari spagi pentru ca acolo sunt cei mai multi bani, de la atribuirea contractelor pana la alegerea furnizorilor de materii prime. Tot pe acest lant al spagilor vor putea intra in hora si producatorii de combustibil, speculantii din imobiliare, producatorii de energie, furnizorii de servicii, etc.
In lipsa implicarii, ne uitam uimiti la cursul valutar cu este jonglat de speculantii internationali, asteptand momentul in care isi vor lua "jucariile" si se vor muta pe o alta moneda cu dabanzi mai bune, vom privi impasibili cum cetatenii tarii pleaca pe alte meleaguri producand pentru state bunastare. Ori, ca stat simti o diferenta cand incasezi taxe de la mai putini cetateni, mai putini si mai speriati agenti economici. Si, nu in ultimul rand, cu cat produci mai mult, cu atat poti castiga mai mult, indiferent ca discutam de spaga, taxe, imagine, recunoastere sau bunastare.

Scrisoare Domnului Primar al Municipiului Bucuresti

Domnule Primar al Municipiului Bucuresti,

Va scriu in calitate de cetateanca a urbei pe care o administrati, cetateanca platitoare de taxe la bugetul local prin impozitele retinute pentru casa, masina, amenzi si restul darilor pe care "ma simt datoare" sa le platesc, cu mandria in suflet ca pot sa locuiesc intr-o capitala europeana, asa cum se doreste orasul acesta, si este o capitala europeana pentru ca Romania este, inca, in Europa.
Nu pot expirma in cuvinte bucuria care ma cuprinde cand traversez podul Basarab si observ placuta pe care scrie "Inceput de Basesc si finalizat de Oprescu". Nu ma deranjeaza alaturarea numelor, doar suntem o tara de "Escu", dar o satisfactie ca ati reusit sa finalizati ... ceea ce altii au inceput, tot ma incearca. Stim cu totii ca este foarte greu ca, dupa o anumita ... trecere a timpului, sa finalizezi ceea ce altii au inceput cu mana lor. Nu acelasi lucru il pot spune despre pasajul Mihai Bravu, pe care l-ati inceput, dar cu greu o sa-l finalizati. Sunt sigura ca, dupa 8 ani de mandat la conducerea urbei, o sa vina un alt "Escu" sa finalizeze ceea ce ati inceput. Imi doresc doar, in calitate de locuitor al orasului, sa nu omita plasarea unei placute prin care sa va pastreze vie amintirea lucrurilor incepute. Sper, de asemenea, ca o alta placuta sa fie pastrata si postata pe viitorul tronson ce leaga Splaiul Independentei de Autostrada A1, unde se vad deja pilonii podului, de circa 2 ani, dar nu asta este important. Cineva, candva, sigur o sa termine si acest proiect. Vreau sa ma asigur ca o sa va faceti un suficient stoc de placute, asa cum a facut predecesorul Dvs. cu stocul de borduri, pentru a le putea plasa pe toate lucrarile incepute si nefinalizate. Nu mai mentionez aici pasajul de la Piata Presei Libere sau Magistrala Nord-Sud care se termina, deocamdata, la "-" dintre Nord si Sud.
Pentru ca am amintit anterior de bordurile pe care, printr-o grea mostenire, le-ati primit la inceputul mandatului si pe care observ, din nou cu nemarginita bucurie, ca le-ati gasit o utilitate. Nu am crezut carcotasii care, acum multi ani, au spus ca o sa avem borduri si in copaci, dar uite ca Dvs ati reusit sa imfrumusetati orasul si sa plantati pe Calea Victoriei, mai multe borduri decat panselute. Sigur ca locuitorii urbei nu inteleg ce inseamna "sistematizare" si nu inteleg de ce ati ales sa micsorati o artera precum Calea Victorie, prin largirea exagerata a trotuarelor, dar eu inteleg. Cei 50 de turisti care viziteaza orasul acesta trebuie sa circule in liniste pe sub cladirile cu bulina rosie, fara riscul de a le pica un ornament din 1920 in cap. Sunt sigura ca acesta a fost rationamentul Dvs., gandindu-va ca este posibil ca acei turisti sa afle toti 50 in aceeasi zi si in acelasi sens pe Calea Victoriei.
O minte absolut geniala ca a Dvs. a gandit ca astfel se va elibera Centrul Vechi si se vor plimba si restul betivilor consumatorilor pe Calea Victoriei, lasand loc unui viitor proiect de imbunatatire a zonei respective, unde, in ciuda faptului ca nu ati reusit sa scoateti tiganii romii si sobolanii din acele cladiri ce stau sa cada la prima adiere de vant, o sa va folositi tot de surplusul de borduri si o sa ziditi, pe afara, cladirile respective. Daca si numai daca, la finalul acestei operatiuni de bordurire a Centrului Vechi si o restului orasului, prin plasarea de borduri verticale in locul pilonilor de acces, considerati ca mai aveti suficiente borduri, doresc sa fac o cerere catre Primaria Generala pentru a-mi construi o scara de bordura de la balconul apartamentului in care locuiesc. Desigur, daca toti cetatenii acestui oras ar proceda la fel, ati putea sa scapati de aceasta problema si sa va apucati totusi de lucruri serioase, dar acestia sunt niste simpli "Mitici" mistocari care nu inteleg misiunea Dvs.
Doresc sa va multumesc pe aceasta cale pentru amplasarea corturilor de prim ajutor din oras, mai ales ca bordurile nu au invatat sa se comporte ca un tufis ornamental si inmagazineaza mult prea multa cladura, iar ceasurile plasate in oras si prin parcuri inca nu se comporta ca o tasnitoare, desi, la 50-60 de grade Celsius, nu avem neveoie de apa ca gasim la cele 4 corturi de prim ajutor. As dori sa va rog sa pastrati aceste corturi si in restul anului, pentru ca, din pacate, mai exista 2-3 catelusi nebunatici in oras iar aceste corturi ne-ar putea ajuta in cazul in care intalnim un astfel de exemplar. Stiu ca ati depus eforturi majore sa rezolvati problema acesta a cainilor, ei nu mai exista prin centrul orasului, dar pe cine intereseaza ce se intampla la periferie, ca doar turistii au Calea Victoriei. Acele corturi pot fi utile si atunci cand peste oras se abate urgia, iar cei 3 fulgi de nea blocheaza traficul si inchid scolile si gradinitele. Unde sa se mai joace copiii iarna, cand trotuarele sunt pline de masini si zapada, daca nu la corturile de prim ajutor?
Nu am sa discut aici depsre problema lipsei parcarilor din oras, nu asta doresc sa va spun, mai ales ca noi stim ca ati facut o parcare in centrul orasului, parcare pentru masini mici si foarte mici, care consuma putin combustibil astfel incat sa poata fi achitata ora la Universitate, iar in cartiere, unde densitatea masinilor este exagerata, putem sa ne intelegem intre noi si sa ne punem maisnile una peste alta.
Incerc sa nu va mai rapesc din timpul pretios pe care il aveti, mai ales ca Dvs. sunteti responsabil de cum este condusa urbea si nu ati procedat precum unul dintre predecesori care voia si Consiliul General ca sa poata conduce. Stiu ca o sa reusiti sa faceti lucruri minunate in acest oras, convinsa ca bucurestenii va vor lasa sa conduceti in continuare Bucurestiul pentru multe alte impliniri si modernizari ce ne vor produce bucurie in suflet si mandrie intre masele.

Cum mult respect dar, mai ales, consideratie,
O cetateanca

Hairless

Ma gandesc de mult timp la acest articol, de fapt, ma gandeam vara trecuta, dar l-am lasat in asteptare. Acum, ca vara este in plina desfasurarea, desi vremea si timpurile sunt potrivnice ideii de vara, hairless-ul este iar la moda. Este la moda si iarna, dar nu vedem noi.
Asadar, ce poate fi mai placut decat un corp lipsit de par? E vara si este neplacut sa vezi broboanele de transpiratie atarnate de un fir de par, dar ... chiar niciun fir?
La saloanele de cosmetica nu mai ai loc de barbati care se penseaza si se epileaza. Din pacate, stilul Vin Diesel nu a disparut, desi crestele de cocos devin tot mai comune.
Stiu, metrosexualii sunt la moda, asa cum sunt si barbosii la moda.
Culmea este ca atunci cand am spus ca vreau sa-mi iau o pisica sfinx, toata lumea mi-a sarit in cap.
Serios, care e diferenta dintre o pisica sfinx si o persana?
Sper sa nu se inteleaga din acest articol ca sustin gorilele. Locul lor este la Zoo si nu pe strada, dar mai ales nu in mijloacele de transport in comun.

De vineri pana luni

In ciuda faptului ca nu am mai scris de mult timp, mi-a crescut audienta. Au dreptate batranii cand spun ca un "blogar bun e un blogar care tace". Ma mananca buricele degetelor de ceva vreme, dar evenimentele se succed cu atata rapiditate ca nici nu mai stiu cand a fost ieri si daca maine este aici sau a si trecut.
Dupa ani de zile in care toata lumea isi doreste ca absolventii institutiilor prestigioase din lume sa se intoarca acasa, sa-si construiasca aici cariere impresionante si, implicit, sa-si aduca aportul la cresterea Romaniei, au fost de ajuns 20-30 de secunde sa se arunce in derizoriu orice actiune a oricarui ins ce doreste sa studieze oriunde altundeva in lume. Nu vreau sa-mi imaginez cum putem deveni: "Ce studii ai urmat? - Finante la Stanford! - Neinteresant, sa vina unu' cu Bioterra!"
Am cunoscut oameni care au studiat afara iar marele lor defect este, dupa ani de gandit in engleza, franceza sau germana, ca folosesc expresii pe care noi nu le intelegem desi vorbesc romaneste.
Evenimentele importante sunt intotdeauna insotite de "iepuri", cam cum se intampla la maratoane sau ciclism. Exista un "eveniment iepure" care tine agenda publica si ochii nostrii departe de evenimentul important.
A fost campionatul mondial de fotbal, dar in timp ce unii "tiki-taka", altii "taca-taca" in Thailanda, unde a avut loc o lovitura de stat, instaurata legea martiala si nu s-a terminat "distractia" de acolo.
Se aresteaza un frate de presedinte si nu mai vedem decat tigani, in timp ce se modifica codul fiscal, cursul de schimb o ia razna, Enel vrea sa plece dar Electrica, desi listata, vrea sa-si tina banii pentru investitii in Moldova si nu o intereseaza oportunitatea din curte.
Este doborat un avion, in timp ce, la cativa km distanta, altii decid sa invadeze un teritoriu ai altora. 300 de oameni au murit cand a fost doborat avionul. 300 de oameni au fost omorati in Gaza.
Se spune ca programul HAARP se inchide. Il pot declara "mission accomplished". Din acest considerent, am decis ca vara aceasta sa urmaresc mai atenta starea vremii. Daca spun Jurca si Busu ca o sa fie soare, imi iau umbrela, iar cand anunta ploaie la mare, am plecat la plaja.

p.s. Articol fara diacritice, ca mi-au disparut de pe tastatura!

Sa fim iubiti, ca de restul se ocupa statul!

Oricâtă filosofie, politică sau economie am face la televizor, colțul blocului sau pe banca din fața porții, nu ar trebui sa ignorăm câteva cifre simple:

• 20 milioane populatia României;
• 16 milioane cu drep de vot, adică peste 18 ani și, probabili, apți de muncă;
• 4 milioane de angajați, plătitori de taxe (cei care lucrează ”la negru” nu sunt incluși);
• 1,2 milioane angajați bugetari.

Ce înțeleg eu de aici? Că 3 milioane de oameni muncesc pentru ceilalți 17 milioane?
Dar ce spun eu aici, sunt niște cifre reci fără substrat, dar cine să le înțeleagă?
Nu mă pricep la politică, la economie și la "treburi de stat”, dar clar ceva nu este in regula pe aici si cred ca si cifrele astea sunt un raspuns clar la intrebarea "de ce tot cei de stanga sunt la putere".
Probabil cifrele acestea seci ne raspund de ce se mai poarta cozile, ne lasam asculati la telefon, verificati la posta (electronica sau nu), consideram ca a furat sau e securist orice om care a muncit si si-a cumparat o casa sau o masina, stam la carciuma si bem cand altii se ocupa de zapada sau apa din curtea noastra, primim orice lege, hotarare sau ordonanta de guvern fara sa comentam.
Inca mai curge sange de comunist, socialist prin venele noastre si un sfert de secol nu este suficient sa ne schimbam.

Turism de nisa

Vine vara,
Bine-mi pare,
În grădină am .... 2 copii gratuiți la cazare!

sursa

Așadar s-a găsit, în sfârșit, o agenție care să facă turism de nișă.
Care este nișa?

• Ești o familie aproape fericită, dar îți lipsesc copiii? Vrei să petrece o vacanță ca o familie împlinită? Agenția de turism îți dă, gratuiți, 2 copii.
• Ai cunoscut bărbatul visurilor tale, dar nu ești sigură că poate fi și tatăl copiilor tăi? Pleacă cu el în vacanță, iar agenția de turism îți dă gratis 2 copii, ca să trezești instinctul patern din el. Agenția nu-și asumă riscurile de a-ți petrece toată vacanța doar cu copiii sau de a rămâne singură după.
• Ți-a sunat ceasul biologic și vrei să simți cum este să fii mamă? Pleacă în vacanță cu cei 2 copii gratuiți oferiți de agenție.
• Vă doriți o familie mai mare dar nu sunteți siguri? Agenția de turism ăți oferă un fel de ”test drive” cu 2 copii gratuiți.
• Sunteți un cuplu care v-ați plictisit să-și audă prieteni cum se vaită de copii? Plecați în vacanță și încercați și voi sentimentele respective, cu 2 copii gratuiți.
• Nu ai stat niciodată într-un resort destinat familiilor și ți-ai dorit asta toată viața? Agenția de turism s-a gândit și la tine și îți oferă gratuit 2 copii pentru asta.
• Ți-ai dorit mereu să cumperi pachetul ”family” la film, parc acvatic, mâncare sau Disneyland? Acum ai posibilitatea, cu 2 copii gratuiți.

Eu tot cred că nu este o greșeală de tipar, ci este o ofertă cât se poate de serioasă, de nișă. Dacă merge oferta bine pe timpul verii, s-ar putea la iarnă să o aplice din nou și să pleci la ski cu cei 2 copii gratuiți. Și dacă merge și asta, poate îi închiriază și restul anului, poate vrei să mergi la o petrecere de copii, în parc sau la târgurile de copii!

Copilăria în România

În fiecare zi învăţăm, din cărţi, de la profesori, de la cunoștințe/prieteni/familie, de la televizor (atât cât putem, dacă putem). Este adevărat că o viaţă întreagă învăţăm, nu ne oprim nici când pereţii sunt plini de diplome şi certificate, chiar cred că mult mai multe învăţăm fără să primim diplome.
Urmăream o emisiune pe Discovery Science, unde nişte domni îşi propuseseră să răspundă unei întrebări a unui telespectator, o întrebare de genul - "Un leagăn se poate roti 360 de grade?". Nu discut sursa acestei întrebări şi nici vârsta telespectatorului. Amuzant mi s-a părut că realizatorii şi prezentatorii emisiunii s-au mobilizat cu tot felul de aparate, plase, manechine şi alte "inginerii" să demonstreze că un leagăn se poate roti 360 de grade.
Acum foarte mulţi ani, în România comunistă, când parcurile erau dotate cu leagăne şi tobogane din fier prinse cu nişte cuie şi suruburi ruginite şi unde pe jos mai găseai doar un pumn de nisip, când nu exista un gard care să delimiteze locul de joacă de restul lumii, precum o puşcărie de copii, pe vremea când părinţii şi bunicii ne lăsau să ne jucăm singuri în faţa blocului, fără să ne păzească şi să ne scoată afară ca pe nişte căţei până la vârsta de 14 ani, în locurile de joacă se găseau răspunsuri şi se făceau demonstraţii pentru viitoarele emisiunile de pe Discovery.
Existau 2 tipuri de leagăne, unele care nu-ți permiteau să te dai peste cap și te loveai de bara de sus, şi cu faţa şi cu spatele, să vezi care e cel mai tare și rezistă în leagăn fără să cadă, și unele, pentru cei viteji, în care te puteai da peste cap, adică să te roteşti 360 de grade. Din toată copilăria petrecută pe maidanele din cartierul Balta Alba a Bucureştiului, nu-mi amintesc să fi văzut copii cu capul spart, mâna sau piciorul în ghips din cauza acelor leagăne. Ne rupeam picioarele la "miuţă", ne spărgeam capul când jucam "frunza" şi ne rupeam mâinile când jucam "ţară, ţară vrem ostaşi" (nu voi explica niciunul dintre aceste jocuri, cine nu le cunoaşte, nu ştie ce a pierdut).
Deşi nu eram plini de genunchiere, cotiere şi căşti, nu am văzut nici accidente cu bicicletele, în care să suferim noi şi nu bicicletele, nu-mi amintesc nici de picioare rupte pe rotile, nici de capete sparte când saream din copaci.
Noi reuşeam să demonstrăm orice lege fizică, de la legea gravitaţiei, când ştiai sigur că o să cazi dacă joci "elasticul" la mijloc, la legea atracţiei universale, când cei slabi nu jucau "lapte gros", până la legile frecării, mai ales pe toboganul mare din Herăstrău (topogan din fier, de cel puţin 10 metri înălţime), unde nu te dădeai îmbrăcat în pantaloni scurţi.
În oraşe, parcurile au pe jos cauciuc în loc de nisip, cu leagăne din plastic şi tobogane de cel mult 1,5 metri înălţime, aşa că a dispărut nesiguranţa dar şi "demonstraţia". O plimbare prin România rurală a zilelor noastre distruge orice speranţă că viitoarele generaţii vor învăţa ceva la locul de joacă în detrimentul Discovery. Observ că există şi standarde de siguranţă pentru locurile de joacă.
Cine îşi mai aminteşte cum se făceau bombele cu carbit sau cum se juca "maşinuţele" cu săniile acelea imense şi grele din fier?
Până când Discovery îi va învăţa pe copiii noştri cum să facă "bombe cu carbit", terminând demonstraţia cu "Nu faceţi aşa ceva acasă", şi până când vor deveni poveştile copilăriei noastre bestseller-uri, noi, generaţiile care "am trăit periculos", sper să mai facem câteva proceduri, standarde şi reguli de siguranţă. Să ne învăţăm noi pe noi cum să respiram, conform standardelor.

Disparitia meseriilor traditionale

Ma gandesc de mul timp la acest articol, dar nu am avut timpul necesar sa-l "arunc", tocmai pentru ca societatea in care traim ne mananca tot timpul.
Cartile postale trimise din concedii au fost inlocuite de mailuri si poze pe facebook. Pensiile sunt transferate pe card bancar, iar postasii isi rod unghiile. Norocul lor cu moda "vintage" de a mai trimite, totusi, cate o ilustrata postala de prin departari. Eu tocmai am primit una de la Machu Pichu.
Centralistele nu mai exista. Toata lumea are in buzunar un telefon mobil, iar "mufarea" din centrala se face automat printr-un server. Unele s-au reprofilat imediat in dactilografe, dar acum toti folosesc computerele si-si scriu singuri documentele. Si, cu toate astea, tot sunt multi analfabeti.
Cizmarii au disparut si ei, incet, dar sigur. Pantofii, cand se strica, se arunca la gunoi. Nimeni nu-si mai pune flecuri, cuvand ce va deveni arhaism mai devreme decat credeam.
Ziarele nu se mai tiparesc pe hartie, s-au urcat online aproape toate. Tipografii mai traiau din carti, dar si acestea se citesc acum pe ebook. Ziaristii sparg seminte si s-au transformat in comentatori de articole copiate de pe diferite siteuri.
Bijuteriile si accesoriile pentru doamne si domnisoare se fac industrial, iar cand una este etichetata "hand made" este extrem de scumpa. Imi amintesc, in copilarie, ce mai insiram margelute pentru Ucecom, ca apoi sa vad siragurile prin magazinele de artizanat. Tot hand made erau, dar nu parea ceva iesit din comun. Multe din femeile care lucrau manual acele "bijuterii" s-au reprofilat. Nu as putea spune pe ce anume.
Spalatoresele care umpleau pe vremuri autobuzele, au fost inlocuite de Whirpool si Indesit. Cine stie ce or face acum.
Am crezut mereu ca tehnica moderna nu va reusi sa duca la disparitia unor meserii sau, cu siguranta, la disparitia uneia foarte vechi.
Pana si prositutia este amenintata de vremurile noastre, desi ai crede ca aceasta este meseria "eterna". In ziua de azi, o cafea de 5 sau 10 lei este suficienta sa fure painea de la gura bietelor fete. Evident ca, in functie de valoarea cafelei, este si valoarea "manufacturii".
Si toate astea pentru ca "timpul costa bani" si "carpe diem". Macar astea au ajutat la aparitia si dezvoltarea unei noi branse, psihiatri si psihologi. Daca distrugem ceva, sa cream altceva.

Turcul si mahoarca lui

Ora 8: Ceasul suna enervant de tare, iar amânarea nu mai este o opțiune, nu pentru ca nu ar mai fi timp de lenevit în pat, ci pentru ca la ceasurile deșteptătoare tradiționale "butonul snooze" ești chiar tu. Miroase îngrozitor a mahoarca turcului ce se încăpățânează sa locuiască sub același acoperiș cu mine. Totul in jur miroase a mahoarca, așternuturile, pătura, parul meu, mai puțin pielea. Pielea îmi miroase a anason. De unde naiba știu cum miroase anasonul? Mda, poate ar trebui sa gătesc mai puțin.

Ora 8.20: Turcul imi face cafeaua de dimineata, cafea turceasca, la ibric, ca tucul nu a invatat si nu-i place sa foloseasca esspresorul. Poate ar trebui sa scap de aparatul acesta ... italienesc, pana nu se supara turcul care imi prepara si un fresh de portocale. Turcul nu are multa forta in maini sa stranga portocalele asa ca foloseste storcatorul, macar nu trebuie sa scap si de aparatul asta.

Ora 8.40: Imi savurez cafeaua turceasca si freshul privind de pe balcon soarele ce se incapataneaza sa rupa norii. Mirosul greu de mahoarca ma inconjoara din nou. Trebuie sa-l dau pe turcul asta afara din casa, dar nu stiu cum. Soarele pare mai puternic decat norii, dar apare problema incaltamintei. Sa fie "menghina" sau "mergatorii"?  Urmeaza multe drumuri, de cateva ore, iar "menghina" are o autonomie de 30 de minute. Din minutul 31 ar trebui sa ma deplasez cu un scaun lipit de dorsal, caci orice pas cu "menghina" este ca o extractie de masea fara anestezie.

Ora 10: Suna telefonul. Stiu ca este ora 10 fara sa ma uit la ceas, asta este ora la care suna neamtul cu inspectia. Cum sa-i inchizi sau sa nu-i raspunzi neamtului? Ar insemna sa sune in continuu sau, mai rau, sa ma trezesc cu el la usa. Neamtul are nevoie de o viata si, cu siguranta, nu a mea. Lipesc un post-it roz pe frigider "Ocupata-te de neamt". Evident ca neamtul nu stie ca-i spun neatm, iar turcul nu stie cine este neamtul si oricum, daca ar afla, turcul ar fi speriat.

Ora 11: Imi iau "mergatorii" la plimbare. Le arat o mare, prea mare parte, din oras. Mergatorilor le place sa se plimbe,  nu cred ca au limita de autonomie si nu sunt pretentiosi. Le place asfaltul, pamantul, marmura, chiar si gresia coafata in marmura, plasticul, metalul. Mergatorilor nu le place caloriferul din tramvaie. Ei nu au suferit traume cu caloriferul, asemeni predecesorilor lor, dar cred ca se transmite genetic frica fata de caloriferul din tramvai. Mergatorii au un mare defect. Le lipseste capacitatea de a se transforma intr-un perfect "sut in fund". Compenseaza acest mare defect cu abilitatea de a face suta in 13 secunde. Eu nu am nicio contributie, cand mergatorii vad sobolani sau tigani cu sisul in mana, sunt pe cont propriu. Ca orice mergator respectabil, si mergatorii mei au un viciu. Le place sa bea. Si beau orice, de la apa de ploaie, la bere, vin sau votca. Nu au gustat inca whiskey sau coniac, ca nu stiu cum se face, dar cand intr-un pahar se afla doar 100 ml de bautura scumpa, toti devin foarte atenti cu paharul respectiv. Mergatorii sunt si acrobati minunati, se lovesc de orice zid ce le sta in cale, si raman cu rotile in sus pana ii recuperez eu. Mergatorii au un singur of, nu au lovit zidurile mele. Daca "mergatorii" ar putea vorbi ... bine ca nu pot.

Ora Variabila: Impreuna cu mergatorii fericiti, ma intoarc la turcul meu. Trebuie sa ma obisnuiesc cu mahoarca lui, face o ... cafea prea buna ca sa-l dau afara.

)